dumitru buzatu
  • cetona
  • Italia
Partajare pe Facebook
Partajare
 

dumitru buzatu

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
scriitor
Despre mine :
caut o patrie adoptiva, chiar si imaginara
Website / Blog :
http://cortina cade repede, ca un spot la bergenbier

aşa-ncepe, ca-ntr-un film… ,,Goodbye Lenin”
Sînt aproape singur în 1987. E primăvară şi oamenii din ce în ce mai puţini. Nimeni nu se mai gîndeşte la nemurire cînd face dragoste, îmi spun, îndreptîndu-mă spre sediul securităţii din Copou. Acum înţeleg că valorez ceva mai mult decît fisa de 25 de bani, pe care o tot strîng în pumn, cu speranţa să te găsesc diseară în faţa bibliotecii, să-i dăm de-o bere paznicului, să ne lase toată noaptea singuri, printre cărţi. Noi doi sîntem chemaţi pe rînd să dăm declaraţii. Aşteptăm, de fiecare dată, mai bine de-o oră, într-o cameră aproape pustie. (Nu mai ştiu precis, pentru că-mi vîndusem atlanticu’, ceasul elveţian rămas de la tata, ca să-mi cumpăr ,,Istoria” lui Călinescu. Gravă greşeală, mai bine beam banii. Recunosc, asta e problema mea, de intimitate culturală desuetă. Pe atunci, vindeam cartela şi cumpăram cărţi, îmi vindeam bocancii şi-mi cumpăram cărţi.)
În afară de un dulap cu rafturi goale, mai sînt două scaune şi o masă pe care nu se află nimic. Ştiu că trăiesc într-o lume a dublului, în care libertatea se prostituează cu program, după calendar, iubindu-ne zilnic, în mod egal, pe toţi, mîngîindu-ne pe frunte, ori dîndu-ne cîte un şut în cur atunci cînd ieşim din rînd. Nu mai găsesc nici un adevăr în oglinda din faţa mea cînd mă bărbieresc dimineaţa. Am discutat amîndoi despre sinucidere, rîzînd şi încercînd pe rînd, la duşuri, singura curea din piele pe care o mai aveam. Pînă şi pantalonii se ţineau cu înlocuitori. Nimeni nu ştia, însă, cine pe cine înlocuieşte cu adevărat. Într-o clipă ne-am hotărît să-i plasăm tătucului dilema: cum să se spînzure doi oameni, în acelaşi timp, cu aceeaşi curea?
Am senzaţia bagajelor făcute în grabă, ca şi cum ar fi cineva pe aproape, ca-n benzile desenate cu Piff, cînd, cu ochii deschişi, uitai cine eşti şi-ţi venea să muşti guma de şters, pe care o tot frămîntai între degete pentru că mirosea a căpşuni. (Literatura este deja de rahat, mi-am zis.) Sînt convins că tăcerea e un semn, că ţi se face somn fără să ştii de ce, că femeia care intră pe uşă este prea tînără şi fără chip. Îmi întinde, parcă zîmbind, cîteva foi şi un pix. Îi spun că n-am ce să scriu. Insistă şi-mi cere să analizez constituenţii situaţiei iniţiale, de ce am vopsit uşa în doliu.
Acum sînt convins că oamenii fac parte cu toţii din acelaşi univers con-centraţionar, că, prin nebăgare de seamă sau chiar prin voinţă, iubirea lor ajunge să fie cel mai cumplit torţionar, că există mai multe feluri de-a face nodul la cravată, că mai totdeauna un om iubeşte dinlăuntru şi celălalt, fără să ştie, dinafară. Îi despart gratiile de la parter, sensul giratoriu, vîrstele şi, cîteodată, chiar apropierea, felul în care el întinde mîna să-i mîngîie obrazul, să-i descheie bluza. Şi nici măcar un muritor de rînd n-are puterea s-o ia de la capăt, poate doar vreun căpcăun din benzile desenate, supraomul care vă siluieşte istoria pe margini de şanţ, scoţînd limba după femeile care-l părăsesc.
Dar ea se apropie de mine prădător, ocolind, fără să clipească, toate convenţiile. Nu se opreşte nici cînd respiraţia îi adulmecă, felin, after shave-ul cumpărat azi-dimineaţă de la studenţii arabi. Mă întorc grăbit să deschid fereastra. Senzaţie stranie, că nu sînt doar încolţit, ci şi paralizat de frică. Într-un fel, cunoscut, mă umflă şi rîsul. Torţionarul se dă la mine, gingaş. (Îmi amintesc, dintr-o dată, ce mi-a spus tata pe la optîşpe ani: încalecă şi fute descalecă şi du-te!) De-afară, lumina soarelui curbează încet şi periculos, în geamurile zoioase, imaginea noastră golită de amintirile viitoare, de ziua de mîine. Să te simţi singur în isteria umilinţei colective glisate uleios şi pervers peste conştiinţele împuţinate de leorbăiala fricii, să-ţi vină să vomiţi cînd înţelegi, în sfîrşit, că uriaşa lozincă de pe blocul vecin ţi-a întunecat toată copilăria şi-n bună măsură şi viitorul, adică lumea din spatele unui termopan imens care nu se va deschide niciodată. O lume de pupincurişti, viermuitoare, tăcută şi oarbă, ciachîră şi păguboasă, cu spatele cocoşat de grijile răsăritului, de sticla de lapte lăsată la coadă, de Victoria Socialismului şi pîinea vîndută la cartelă. O lume obişnuită să vadă ziua de mîine doar prin gaura cheii.
(Ştiam, chiar de pe-atunci, că adevărul e ca foaia de vinilin, pe care bunica o lipea în partea de sus a televizorului ca să vedem cerul albastru.)
Dintr-o dată, privirea ei îşi pierde licărirea de sticlă mată, se luminează, se adînceşte, în timp ce eu devin un altul, irecuperabil şi cinic, însolzit şi singur în faţa unei ferestre închise. (Trebuia să tremur ca piftia în faţa unui viitor iminent.) Doresc atît de mult să-i vorbesc despre adevărul de dincolo… dar ea are fusta scurtă, poate prea scurtă, şi pare că nu mai vrea să plece. Îmi joc rolul mucalit, calculat şi chiar încep să cred că iubirea începe direct şi aproape imoral, printr-o răsturnare pe masă, prin puterea de-a lua în posesie respiraţia celuilalt. Nu mai am timp decît să observ uriaşa lozincă roşie, ca zborul în cerc al pasaricii ei, care flutură de cîţiva ani buni prin faţa ochilor de fiecare dată cînd încerc să deschid fereastra… Mă mir că nimeni n-o mai vede, că toţi par să fi uitat, că nu mai aud pe nici unul măcar să spună că s-au trezit dintr-o dată liberi şi parcă prea entuziaşti, ca şi cum, pentru ei, COCA-COLA ar fi fost totuna cu PCR-ul, iar chiloţii TETRA ar fi putut înlocui, cît ai bate din palme, producţia TRIUMPHULUI, extazul amorului supraetajat de la Fashiontv. Puţini ştiu că, de obicei, sistemele schimbă doar eticheta şi că oamenii, cei mai mulţi, tocesc de pomană turul pantalonilor prin autobuze la şase dimineaţa.
Destul de repede, am văzut că prezentul se scurgea odată cu sîngele meu pe un ciob de geam, că femeia de lîngă mine avea tatuată, pe the left butt cheek, mutra lui Lenin. Dosarele risipite pe jos, parchetul laminat, arcuirea poftelor însomnate, pleoapele ceaţă şi chelia ideologului! Am zîmbit, închipuindu-mi cum ar fi să-l iau la palme pe rusnac. Îmi venea să-l şi pup, dar asta nu era în scenariu. Din păcate, mai toţi constată, imbecil şi cu-ntîrziere, că dragostea se poate naşte din orice, chiar şi din vină. De-abia acum, am înţeles vorbele ei: Lenin pe dos, face frumos, dar zgîrîie secunda pierdută… E momentul să ies. Trag uşa cu grijă, să n-o trezesc…
EA:
Început fictiv, freudian dedublat şi, desigur, indezirabil pentru mine. (Scriu de parcă am coborît, acum, de la catedră. Am picioarele umflate, pantofii aştia…) Un singur reper temporal franjurat continuu, între trecut şi prezent. Istoria e ca ,,Tatăl nostru’’, te rogi în fiecare seară şi nu ştii niciodată unde ajungi. O schemă narativă, ca atîtea altele, imperfectă şi seducătoare, cu demonstraţia la vedere. Nu cred că valoarea estetică a unui text se poate conjuga cu dragostea pentru o femeie, cu timpul în care o aştepţi pe ea, cu medicii, care nu prea mai au ce-ţi face, după ce te-au cusut la loc, cu ceasul, care începe să bată nu secundele, ci moartea fiecărui neuron, spulberînd repetat, cu ticăitul sec, tot ce-a mai rămas din tine, pînă la ultimul spermatozoid, pînă ajungi să vorbeşti singur.
Totuşi, chestia cu Lenin pare să fie doar exuberanţa ta masculină, mai ales că descrierile nu mai alunecă din măştile memoriei şi nu mai amăgesc pe nimeni, prin fetide şi roşii nostalgii. De aceea, curul unei femei e la fel de tentant ca ideea de egalitate absolută, chiar şi numai prin simetria jumătăţilor. Sau poate naratorul este el însuşi un personaj? Adică un alt idiot, care nu ştie decît să facă nodul la cravată? Unul jucat pe degete, ca atîţia alţii! Un buimac de nesomn care umblă noaptea prin casă, doar, doar va găsi vreo urmă, oricît de mică, care să-i amintească de mine. Oricum, eu nu mai cred în moartea autorului!
Ştiu bine că esteticul este o luxuriantă şi adorabilă minciună, un orgasm ratat. E drept, Lenin n-a înţeles, niciodată, că nu cuvîntul e vulgar, ci prostia, că imorală nu este o femeie dezbrăcată şi nici măcar o curvă care şi-a declarat statutul, ci duplicitatea, adică… statul cu fundul în două luntrii.
EL:
Te poţi îndrăgosti şi de idei, şi de imagini, şi de femei, şi de scrisul cuiva. Mereu există un dublu inaccesibil, o evaziune tungusă a cuvîntului nerostit la timp, o dorinţă acută de a-ţi provoca suferinţa prin celalalt, de a te cresta cu lama cînd te bărbiereşti… E limpede că nu-ţi place să te priveşti în oglindă! Comunismul a eliberat umilinţa rînjită şi plăcerea fecaloidă, prin teroarea imaginii perfecte, a castrat, în acelaşi timp, ca şi credinţele, strigătul, puterea de-a trînti de pereţi pe orice idiot care-ţi cotrobăieşte prin conştiinţă şi prin buzunare, sinceritatea de a-i spune unei femei, în felul tău, de faţă cu toată lumea, că vrei să i-o tragi fără preludiu. Mediocritatea mea sîngerează stazic, înviorată, ca un cadavru viu, tăiat de ageamii în sala de curs, ca un manelist cu nasu' spart, ori cum stela din Bolintineanu! Şi, dacă mai vrei, mai am: ca funcţia poetică din proza lui Cărtărescu. De fapt, cine eşti tu, sau cine sînt eu? În iubire ne schimbăm şi hormonii, şi periuţele de dinţi, şi visele, şi coşmarul regăsirii în acelaşi pat din ce în ce mai strîmt. Nu mai vreau să fiu patetic şi nici cocalar, dar, dacă tot nu accepţi teoria estetică, spune-mi: cum va arăta Lenin al tău, cînd vei fi batrînă? Îi vei face operaţie estetică?
EA:
Ser o parecer… ser o paracer…
………………………………………………………………………………………………………………
EL: ...
dragostea e zilnic…
moartea din cînd în cînd
e ca şi cum ţi-ai schimba rochia
din cinci în cinci minute
în faţa unui orb
……………………………………………………………………………………………………………..
Oricum, eu trăiesc inflaţionist, prea des cobor utopia din scenă în viaţa mea, acolo unde datoria omoară adevărul trăit şi-mbolnăveşte de cataractă privirile oricui, îi face pe oameni să plece ochii cînd întind mîna. Cei mai mulţi se salvează la căderea cortinei… Doar eu mai cred că este o pînză de păianjen, din podul îngust al părinţilor, cu sicriul pus la păstrare pentru vremuri mai bune. De aceea, eu merit să fiu iubit şi dispreţuit, scuipat şi umilit, alungat şi-mpuşcat…
Dumnezeu, niciodată, nu şi-ar fi putut închipui cît de jos i-au coborît progeniturile, nu prin crimă, ci prin tăcere, frică şi resemnare. Ce curvă disperată a devenit viaţa lor, gemînd isteric, zgîrîind, muşcînd, ţipînd pe sub scări, prin tramvaie pustii, prin păduri şi poduri de cable, prin biblioteci şi academii, la margini de pasarele, cînd trenurile treceau pe dedesupt, şuierînd prelung după fesele ei dezgolite şi, din ce în ce, mai ferme şi mai bombate. Ce hrube cu lămpi de neon, ce vuiet de cărnuri făcute şniţel cu bulanul, cîţi ani terfeliţi în lumina documentelor de partid, cîte insigne de pionier înfipte în visele copilăriei, cîţi prunci avortaţi prin bucătării, alături de borcanele cu mu-rături, cîte orgasme encomiastice în naturelul patriei siluite prin cărţile de istorie, cîte sărbători cu moş gerilă erectus şi două portocale la pachet!
………………………………………………………………………………………………………………

intervalul penetrabil

între timpul meu şi timpul tău
e o pojghiţă de gheaţă
ca un hymen
……………………………………………………………………………………………………………

trupul fumul

trupul meu lasă urme
peste trupul tău
ca fumul prin grădini

primavara
………………………………………………………………………………………………………………

( Dumitru Buzatu, din vol. Cu România în bocanci, Ed. Arvin Press, Bucureşti, 2008 )

Dumitru buzatu's Blog

aşa-ncepe, ca-ntr-un film… ,,Goodbye Lenin”

Postat în Iulie 25, 2013 la 10:46pm 0 Comentarii

aşa-ncepe, ca-ntr-un film… ,,Goodbye Lenin”

Sînt aproape singur în 1987. E primăvară şi oamenii din ce în ce mai puţini. Nimeni nu se mai gîndeşte la nemurire cînd face dragoste, îmi spun, îndreptîndu-mă spre sediul securităţii din Copou. Acum înţeleg că valorez ceva mai mult decît fisa de 25 de bani, pe care o tot strîng în pumn, cu speranţa să te găsesc diseară în faţa bibliotecii, să-i dăm de-o bere paznicului, să ne lase toată noaptea singuri, printre cărţi. Noi doi…

Continuare

Bugs Bunny fără TVA

Postat în Iunie 3, 2012 la 6:58pm 0 Comentarii



sinele meu

este mereu în faţa mea, cu doi paşi înainte, e pişicher, ageamiu şi macho,

n-are spirit civic şi nici maniere.

mă priveşte, din cînd în cînd, peste umăr şi-mi spune:

,,Voi nu sînteţi singuri, voi doar vă naşteţi goi puşcă pe dinlăuntru!’’ –

şi se prăpădeşte de rîs cînd te iau de mînă

şi vreau să-ţi dezbrac toate amintirile despre noi doi.

sinele meu l-a cunoscut pe vakulovski la odessa, în muzeul oglinzilor strîmbe –

acolo poţi fi…

Continuare

“This is how it begins… like in a movie “Good-bye Lenin”

Postat în Ianuarie 26, 2012 la 3:29pm 3 Comentarii

It’s 1987… I’m sort of alone. It’s spring and there are fewer and fewer people. No one seems to think of immortality anymore when they make love, I’m saying, while pointing myself towards the Security headquarters in Copou. I now understand that I value a little bit more the 25 bani coin which I keep tightly in my fist, hoping to find you in front of the library tonight, to give it to the doorman so that he lets us alone all night long, surrounded by books. We are in turns convened to give…

Continuare

patria mea adoptivă cu proteză dentară (fragment)

Postat în Ianuarie 12, 2012 la 11:46pm 7 Comentarii

Spaţiul şi timpul nu mai contează. Oricum am spune, într-un uter doar clipele mor de singurătate. Scena e cutie sau o bucurie înainte de naştere. Rimele perverse, populare,cu mintea-n hambare. Decorul imaginar şi torţionar, un ospiciu sau o şcoală, o celulă ori o ţară, dupa secetă sau după inundaţie. După vrerea spectatorului.

patria mea cu proteză dentară, sero te amavi, sero te amavi. n-ai ştiut niciodată să strigi cînd te călca pe bombeu multimea-n tramvai.…

Continuare

Panou de comentarii (1 comentariu)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

La 11:07pm on Ianuarie 11, 2012, ZINCA MARIUS IULIAN i-a dăruit utilizatorului dumitru buzatu un cadou...
Cadou
bun venit pe taramul retelei literare, LA MULTI ANI!

PollDaddy

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor