...Legendele vremii, cercetate sau spuse, demne de încredere, dar uneori temătoare înspre a-şi da identitatea, lasă o pată şi în adâncul celor care au ales ca scrisoarea din buzunarul "rasei"Eroului-monah, (ce-a purtat-o şi-n vremea manifestaţiei din 10 mai 1902) să nu ajungă în mâinile regelui Carol I. Făcând ca, nici la Mănăstire să nu găsească liniştea şi speranţa pe care o căuta şi o merita. Ba mai mult, el, a ajuns în grupul celor de jos. Cine ar fi trebuit nu a ţinut cont de valoarea sa, aceea de a fi un luptător pentru Neam, Ţară, Lege. Din păcate şi-n mănăstire, ca dealtfel în întreaga societate, numai aceia care aveau şi ceva bănişori, trăiau cât de cât fără griji. Arătând că "Dumnezeu alege unii oameni ca pildă, astfel Iorgu Cosma, deşi a trăit chinuit, Dumnezeu l-a ridicat deasupra celorlalţi, pentru a biciui trufia celor Mari", spune camaradul său de arme Şt. Ghe. Sergent (acesta-i numele scris de "camarad"). Chiar valoros de erai, nu aveai şanse mai sus. Trăind o astfel de nedreptate, eroul devenit călugăr a dus o viaţă în gemete şi dureri, urlând uneori după dreptate, fără a fi auzit de cineva. Cu toate acestea, într-un sfert de secol ca monah, a sperat ca timpul, ruga şi închinăciunea să-i ţină loc de uitare. Consolându-se, nu de puţine ori, că toate durerile îi vor ţine loc de tot ce-i necesar în vindecarea sufletului. Mai în toată vremea, în cei 25 de ani, s-a străduit din răsputeri să creadă că - Recunoştinţa se dă, nu se cerşeşte!...

PS Cele două cărţi şi 4 numere ale revistei "Uscând o lacrimă", sunt percepute precum o reparaţie morală a Multimedaliatului erou-monah care a făcut istorie / în luptă / la mănăstire / iar după defilare / a murit la ...azil! Doritorii, îi INVIT cu articole pentru viitoarele numere ale revistei!