editura karograf
  • Constanta
  • România
Partajare pe Facebook
Partajare

Editura karograf's Prieteni

  • Mihai Ștefan Arsene
  • Caracas Mircea Florin
  • Ioan Grigoraș
  • Balaj Radu-Alin
  • GOGA GR. CONSTANTIN
  • petruta rosu
  • HALAS ELENA DORINA
  • Raluca Turliu Cobilanschi
  • Nitu Constantin
  • Mimi Voiculescu
  • Georgian Plutașu
  • zaraza catarig
  • geta negrisanu
  • Grama Luiza-Adriana
  • Emanuel Pope

editura

 

editura karograf

Activitatea Recentă

editura karograf şi-a actualizat profilul
Luni
editura karograf a partajat postarea de blog a utilizatorului Ioan Grigoraș pe Facebook
Luni
editura karograf i-a dăruit un cadou utilizatorului antohi simona-elena
Luni
editura karograf i-a dăruit un cadou utilizatorului Albert MAIER
Luni
editura karograf a partajat postarea de blog a utilizatorului Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Facebook
Luni
editura karograf a partajat postarea de blog a utilizatorului RobertC pe Facebook
Luni
editura karograf a partajat fotografia utilizatorului Balaj Radu-Alin pe Facebook
Luni
editura karograf şi Balaj Radu-Alin sunt acum prieteni
Luni
Utilizatorului Mihai Ștefan Arsene îi place postarea pe blog «STEUA DOBROGEI» «STEAUA DOBROGEI» (1879 - ...1891) Încercare de reconstituire monografica * MIHAI MARINACHE a lui editura karograf
Iul 3
editura karograf i-a dăruit un cadou utilizatorului Alex T.
Iul 2
editura karograf a partajat postarea de blog a utilizatorului Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Facebook
Iul 2
editura karograf a partajat postarea de blog a utilizatorului Ioan Grigoraș pe Facebook
Iul 2
Postare de log efectuată de editura karograf

«STEUA DOBROGEI» «STEAUA DOBROGEI» (1879 - ...1891) Încercare de reconstituire monografica * MIHAI MARINACHE

ARGUMENT„Stéua Dobrogei” (1879-...1891). Încercare de reconstituire monografică estemai mult decât o provocare. Rod al unei cercetări minuţioase, această lucrare sedoreşte a fi un modest omagiu adus primei publicaţii româneşti apărute în Dobrogeadupă revenirea provinciei în cadrul statal românesc în noiembrie…Vezi mai mult
Iul 2
Nitu Constantin şi editura karograf sunt acum prieteni
Iun 27
editura karograf a partajat postarea de blog a utilizatorului virgil untila pe Facebook
Iun 26
editura karograf a partajat postarea de blog a utilizatorului Nitu Constantin pe Facebook
Iun 26

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
scriitor, poet, dramaturg, critic, grafician, editor, promotor cultural, interesat de cultura, fotograf, jurnalist, pasionat de lectura
Despre mine :
editura karograf
Website / Blog :
http://www.karograf.ro

DIN INCHISORILE FASCISTE IN LAGARELE SI INCHISORILE FASCISTE DE AUGUSTIN VISA

DIN ICHISORILE DFASCISTE IN LAGARELE SI INCHISORILE COMUNISTE, de AUGUSTIN VISA. Un fost profesor ne spunea la cursuri că memoria produce uneori efecte de blestem asupra omului. Imposibilitatea de a fugi de amintirile dureroase poate duce la tulburări psihice grave. Şi profesorul conchidea că cea mai mare binefacere cu care ne-a înzestrat natura este uitarea. Mă gândesc totuşi că sunt împrejurări când uitarea trebuie înlocuită cu iertarea. Să iertăm, dar să nu uităm. Amintirile faptelor odioase trebuie să fie folosite, după împrejurări, ca argumente istorice moralizatoare. Mă refer la crimele fascismului şi ale comunismului, care nu trebuie uitate. Ar fi o nelegiuire să le uiţi. Ele se cuvin amintite mereu spre a servi de avertisment pentru generaţiile următoare. Iertarea conţine bunătatea lui Hristos şi trebuie acordată mai ales celor slabi, ajunşi, fără voia lor, să săvârşească fapte condamnabile. Însă iniţiatorii răului şi executorii măsurilor demente nu trebuie uitaţi şi nici iertaţi. Ticăloşii înrăiţi n-au dreptul să se bucure de generozitatea sentimentelor umane, căci, bazându-se pe uitarea şi iertarea oamenilor, ei pot să se organizeze şi să comită noi crime.

 

Acolo, în singurătatea sordidă a celulei, înţelesesem aşadar cu adevărat că nu există mulţumire mai mare, mai profundă, decât aceea pe care o resimţi când ţi-ai pus efortul şi priceperea la bazele unei acţiuni de interes comun. Aşa au făcut toţi martirii neamului nostru, toţi bunii români, aşa trebuie să facă copiii şi nepoţii noştri, spre a întări realizările trecutului şi a le lega de avântul viitorului.

 

Am rămas singur. Îşi poate imagina oricine ce era în sufletul meu. De fapt, nu mai simţeam nimic, era ca şi cum n-aş mai fi existat. Nu simţeam nici durere, nici foame, nici oboseală, nici frică, nimic. Stăteam lungit pe pat. Mi-a apărut în faţă imaginea casei părinteşti: mama, tata, fraţii. Toată copilăria mi s-a derulat în minte. N-aveam nimic de regretat din tot trecutul meu. Nici faptele pentru care eram închis nu le regretam. N-aveam ce regreta, căci tot ce făcusem era în acord cu gândurile şi sentimentele mele. Mă preocupa durerea pe care aveam s-o pricinuiesc fratelui meu şi surorilor mele. Părinţii erau de mult în loc de linişte veşnică. Era întâia dată când nu-mi părea rău că sunt morţi. Ar fi fost prea îndureraţi ştiind unde sunt. N-ar fi putut suporta. Fraţii vor îndura mult timp ruşinea din cauza mea. Ei nu vor pricepe că pentru apărarea ţării şi a neamului îţi sunt permise uneori orice mijloace, ba eşti chiar obligat să faci uz de ele. Voi fi socotit un „trădător”. Lor nu le va explica nimeni adevărul. Valoarea morală şi juridică a faptelor politice este apreciată îndeobşte după rezultatul obţinut: se spune că dreptatea ar fi întotdeauna de partea învingătorilor.

 

Înconjuraţi de o mulţime de jandarmi, cu armele încărcate şi cu baioneta îndreptată spre noi, sub comanda unui ofiţer tânăr, pornim spre Calea Plevnei (Curtea Marţială se găsea în fostul cămin studenţesc din spatele Operei). Lumea de pe stradă ne privea cu uimire, femeile îşi făceau semnul crucii; alţii, mai precauţi, îşi vedeau de drum... Nu se putea apropia nimeni de noi. Era o escortă numeroasă, căci eram mulţi şi n-aveam cătuşe. În mulţime ne-am zărit şi rudele. Ştiau că mergem la judecată. Abia în holul Curţii Marţiale am putut schimba câteva cuvinte cu cei apropiaţi.

 

După două săptămâni a venit la vorbitor, pentru mine, Maria Alexe, adică Oriţa mea dragă. Deşi se stăpânea, i-am văzut ochii, frumoşi şi negri, scăldaţi în lacrimi. De emoţie, avea vocea schimbată. De altfel, vorbea mai mult în şoaptă, ca la căpătâiul unui muribund. Printre ochiurile plasei metalice, care ne despărţea, ne-am atins degetele şi sufletele  noastre s-au contopit fulgerător.

 

Ne făceam planuri pentru sărbătorile Crăciunului. Eram siguri că vom colinda în celulă, între noi. Am primit toţi pachete cu de-ale mâncării, căci de alte daruri nu simţeam lipsă. Am avut şi o oală cu sarmale, trimisă mie de familia Anghelescu. Sarmale pregătite cu tot dichisul. Am gustat toţi din mâncarea noastră tradiţională. Faptul că am putut respecta datina, chiar în celulă fiind, ne-a întărit moralul.

                Am făcut cerc în jurul unui brăduleţ, cu brumă îngheţată pe ace, primit din afară. Am început a cânta: „Trei păstori..” şi „O, ce veste minunată..”, doar eram creştini. Deşi numai ardelenii cunoşteau bine aceste colinde, totuşi s-a pornit un cântec lin, care s-a transformat într-o rugăciune şoptită, caldă. Am simţit aceeaşi emoţie ca pe timpul când eram copil şi ascultam smerit colindătorii veniţi în casa părintească.

După sărbători, am avut o vizită care m-a înduioşat. Au venit să mă vadă cele două surori şi fratele meu. Acolo, în comuna natală de pe lângă Sibiu, au aflat ele că sunt la „gherlă” şi punându-se în legătură cu fratele de la Braşov, au sosit toţi trei cu inima frântă să-l mai vadă o dată pe mezinul familiei. Îmbrăţişări, lacrimi  multe pe feţele noastre. I-am asigurat că n-am săvârşit nici o faptă care să mă dezonoreze, deci n-au motive să se ruşineze cu mine. S-au mai liniştit, fără să uite însă de gravitatea situaţiei şi de urmările posibile. Erau impresionaţi de starea în care mă găseam. Fratele, mai stăpân pe el, după multe ezitări, m-a întrebat ce să facă cu trupul meu după.... Ca şi când aş fi vorbit de lucruri străine de mine, i-am spus calm şi fără ocolişuri că nu va primi corpul meu, ci, în cazul cel mai bun, o urnă cu cenuşă, pe care îl rog s-o îngroape în mormântul părinţilor noştri.

 

La sfârşitul anului 1947, România era în plină dezorganizare, după modelul revoluţionar stabilit de Moscova, în concordanţă cu marele testament. Oamenii politici democraţi, duşmani ai fascismului şi ai dictaturilor, fie cele de dreapta ori de stânga, au fost calificaţi profascişti şi eliminaţi din viaţa politică. Stalin a hotărât această măsură, iar Armata Roşie, prezentă la noi în ţară, garanta succesul şi desăvârşirea planului.

 

După preluarea puterii, comuniştii au pornit acţiunea de „epurare” în toată  administraţia, în instituţiile de stat şi în cele particulare. Apăruseră şacalii şi hienele grăbite să execute slugarnic ordinele Moscovei, căci, aflându-se mult timp sub jugul stăpânirilor străine, au moştenit şi deprinderea nefastă a slugărniciei. Toţi salariaţii erau ameninţaţi de perspectiva şomajului, ca să nu mai pomenim de faptul că pecetea Comisiei de epurare nu era o recomandare favorabilă pentru viitor. Spectrul mizeriei se înfăţişa fiecărui salariat necomunist. Dislocarea de la locul de muncă şi din profesiune, nesiguranţa zilei de mâine, grijile familiale, toate acestea constituiau o povară pentru români. Nimeni nu putea scăpa din acest năvod al criminalităţii comuniste.

 

Acestea s-au petrecut în mers. Pe stradă erau doar doi-trei trecători. M-am oprit brusc. „Vă rog să nu vă opuneţi şi să nu încercaţi să fugiţi, căci în spatele nostru se află un agent înarmat”, îmi pune în vedere însoţitorul meu. Am întors capul să privesc în urmă. Într-adevăr, la circa cinci metri distanţă, se afla un civil, tânăr, mic de statură, cu picioarele curbate şi faţa măslinie, cu ochii mici şi pomeţii proeminenţi. Era un mongol. Ţinea sub braţul drept un pistol mitralieră, acoperit cu o husă din material de culoare neagră. Cu palma mâinii drepte susţinea pistolul şi avea degetul pe trăgaci. Cu siguranţă că făcea parte dintr-o formaţie a M.K.V.D.-ului sovietic, în care se afla un mare contingent de asiatici.

Pe drum, îmi făcusem socotelile. Nu aveam scăpare; mă găseam între pistolul agentului şi „balalaica” mongolului. Fuga, dispariţia erau excluse. Strada era pustie, tocmai potrivită pentru a ţinti bine. A încerca să fugi era sinucidere curată. Chiar dacă aş fi izbutit să scap de cel de lângă mine, de gloanţele mongolului n-aveam cum să mă feresc. Mi-am zis: dac-o fi să am noroc, voi scăpa din mâinile comuniştilor la anchetă. Doar luptasem împotriva fascismului!

 

Dacă presiunea fizică o putusem anihila prin voinţă, în schimb presiunea morală exercitată asupra mea continua să mă chinuie. Nu mai puteam suporta ancheta, cu aceleaşi întrebări, repetate maşinal. Erau scrise şi se succedau de fiecare dată în aceeaşi ordine. Această picătură chinezească mi-a slăbit nervii. Eram atât de exasperat la interogatoriu, încât simţeam că în curând nu voi mai putea rezista. Uneori, eram gata-gata să le spun tot ce voiau, numai să se termine odată această tortură psihologică. Mă rugam în sinea mea să vină moartea cât mai curând, indiferent cum, dar să vină. Nu era o exagerare, căci eram convins că numai în moarte pot găsi alinare. De aceea, aşteptam sfârşitul senin, cu bucurie. Aşa ajunsesem, mă văd şi acum implorând necunoscutul să mă reducă la nefiinţă. Până atunci, socotisem că e cu neputinţă să-ţi doreşti într-adevăr moartea, chiar dacă o spui. Nu, nu e nimic fals în această afirmaţie. Îţi doreşti moartea cu toată sinceritatea când sufletul e obosit, fără speranţă.

 

După condamnare am devenit mult mai liniştit. Îmi făcusem un plan care să mă ajute să supravieţuiesc în ciuda greutăţilor ce vor apărea. Important, pentru mine, era să nu renunţ la demnitatea de om şi să nu-mi trădez ţara şi familia şi mă voi putea bucura de restul vieţii, fără a fi obligat să merg cu capul plecat. Aveam certitudinea că mă voi întoarce acasă, chiar după douăzeci de ani de sclavie. Nici un moment, în cei opt ani cât am stat în U.R.S.S., nu mi-am pierdut speranţa reîntoarcerii şi nu m-am îndoit de faptul că-mi voi regăsi soţia şi copii. Am avut un echilibru moral perfect, care m-a ajutat să mă salvez. La aceasta a contribuit în special educaţia mea de la Blaj, care m-a pregătit pentru o viaţă grea şi m-a învăţat ce înseamnă răbdarea. Cei care n-au fost obişnuiţi cu renunţarea au suferit mai mult şi au fost obligaţi să se preteze la acte nedemne.

 

Ieşisem slăbit din închisoarea de la Constanţa. În pelerinajul prin Uniunea Societică, n-am avut hrană ca să mă refac. Din cauza distrofiei şi a dormitului pe scândură, timp de doi ani, făcusem răni la şolduri. Pe la sfârşitul lui februarie, sănătatea îmi era grav ameninţată. M-am înscris la vizita medicală. În lagăr, aveam şi un ambulatoriu policlinic, cu o bolniţă. Personalul medical era recrutat dintre deţinuţi. Medicul şef era singurul om liber din serviciul sanitar. M-a examinat dr. Zerovici, polonez de origine, dar trăit la Viena, unde şi-a practicat profesia. Mi-a vorbit in limba germană şi s-a purtat foarte omeneşte cu mine, arătându-mi chiar oarecare simpatie. Mi-a spus că sufăr de distrofie generală pronunţată şi că aorta îmi este atrofiată. I-am povestit de bătăile repetate, cu pumnul, în dreptul inimii. A constatat că în urma unei contuzii interioare a coastei, făcusem o tumefacţie care apasă asupra aortei, perturbând, după părerea lui, circulaţia sângelui, ceea ce avea să-mi producă necazuri mi târziu. Doctorul Zerovici m-a spitalizat şi m-a ţinut o lună şi jumătate internat, cu o hrană mai bună, căldură, dar cu puţine medicamente. N-avea mijloace de tratament. Leacurile de bază erau aspirina şi chinina, iar termometrul era singurul indicator al infecţiei.

 

Stigmatul ce mi se pusese prin falsa învinuire de spionaj mă urmărea nu numai pe mine, dar şi întreaga mea familie, soţie, copii, chiar fraţi şi nepoţi de fraţi. În regimurile comuniste, se practică pe scară mare crima de denigrare şi defăimare. Autorităţile au în vedere nu numai victima în cauză; măsurile restrictive se răsfrâng asupra tuturor rudelor de sânge şi colateralilor apropiaţi. Grija faţă de viitorul copiiilor m-a determinat să încerc, cu disperare, totul, pentru a înlătura falsa învinuire, consemnată în hotărârea judecătorească. Scopul securiştilor era să-i distrugă şi pe urmaşii mei pentru îndrăzneala tatălui lor de-a fi acţionat contra fascismului, contra hitlerismului, alături de englezi, atunci când Stalin şi slugile lui pactizaseră cu Hitler. Această vină nu se iartă de către stalinişti.

 

 

 

Fotografiile lui editura karograf

  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

Editura karograf's Blog

«STEUA DOBROGEI» «STEAUA DOBROGEI» (1879 - ...1891) Încercare de reconstituire monografica * MIHAI MARINACHE

Postat în Iulie 2, 2018 la 11:18am 0 Comentarii

ARGUMENT



„Stéua Dobrogei” (1879-...1891). Încercare de reconstituire monografică este

mai mult decât o provocare. Rod al unei cercetări minuţioase, această lucrare se

doreşte a fi…

Continuare

SCRIITORI TULCENI DIN TRECUT SI DE AZI. PERSPECTIVE CRITICE - GHEORGHE BUCUR

Postat în Iunie 22, 2018 la 10:56am 1 Adaugă un comentariu

Pledoarie pentru critica literară

 

             Despre ce nu se vorbeşte, nu există. Afirmaţia se potriveşte, desigur, şi criticii literare. Scriitorii despre care nu se scrie nimic, sunt inexistenţi. Critica are această…

Continuare

IDEI, GANDURI, SIMTAMINTE, Ioana Borzea

Postat în Martie 7, 2017 la 1:54pm 1 Adaugă un comentariu

Volumul de versuri Idei, gânduri, simţăminte oferă cititorului prilejul de „a intra în lumea” unei autoare hărăzită cu o deosebită sensibilitate, cu o înţelepciune rar întâlnită de a încerca să surprindă şi mai ales să înţeleagă sensurile profunde ale vieţii, puterea forţelor naturii şi ale…

Continuare

Prajiturile bunicii - Maria Popescu

Postat în Martie 7, 2017 la 1:51pm 1 Adaugă un comentariu

Aşa a vrut Dumnezeu ca aceste rânduri despre mama mea să le scriu la MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN, lăcaşul ei de suflet.

Mintea mea nu găseşte cuvinte potrivite de a exprima ceea ce simt pentru ea.

A fost un model demn de admirat.

Ne-a iubit fără rezerve şi din toată inima de la cel mai bun şi până la cel mai greu moment al său.... în credinţă şi ascultare faţă de Dumnezeu.

Întreaga ei viaţă a fost un imn închinat copiilor săi, familiei sale, prietenilor săi.…

Continuare

Panou de comentarii (4 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

La 5:14pm în Noiembrie 15, 2010, petruta rosu a spus...
Buna seara, am inteles din profilul dvs. ca sunteti si editor.Ma intereseaza daca imi pute-ti edita doua volume : Basme si poezii pentru copii. Si totodata sa fie vandute de editura, iar mie sa-mi revina procente. Daca da ; va rog trimite-ti la emailul meu , bebe1@bezeqint.net telef. +972-4-8769309 Mai este o doamna care doreste acelas lucru Va multumesc, Petruta Rosu
La 12:16am on Mai 26, 2010, Mimi Voiculescu i-a dăruit utilizatorului editura karograf un cadou...
Cadou
Va multumesc
La 3:46pm on Aprilie 27, 2010, LILIANA BERTEA i-a dăruit utilizatorului editura karograf un cadou...
Cadou
Succes !
La 3:45pm în Aprilie 27, 2010, LILIANA BERTEA a spus...
Multumesc pentru invitatie.

PollDaddy

 
 
 

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor