Senzatiile care se incearca in momentul mortii sunt provocate de disparitia elementelor naturale ale corpului si intoarcerea lor in propria esenta: cand dispare elementul pamant senzatia e aceea de cadere, cantr-un vis! Se instaureaza angoasa dar corpul mental nu poate fi vatamat si de aceea atitudinea corecta ar fi de inlaturare a fricii si contopire cu starea propriei viziuni. Atat viziunile pozitive cat si cele negative sunt forme ale propriei energii si trebuie depasite si recunoscute ca atare. Dincolo de acestea e starea de constiinta esentiala.

<Transferul>, marea trecere inseamna transmutarea principiului de constiinta a individului in conditia dimensiunii pure, dincolo de dualismul subiect-obiect, in starea primordiala de constiinta. In momentul mortii se persista in recunoasterea propriei luminozitati naturale.

Metoda cea mai cunoscuta pentru a recunoaste apropierea mortii e examenul figurii vietii: intr-o noapte cu luna plina, cu bratele ridicate si picioarele departate, cu spatele la luna, se fixeaza pentru 20 de minute centrul propriei umbre pe pamant. Mai apoi se priveste in aer unde apare imaginea umbrei propriului corp. Daca imaginea nu are cap, moartea e aprope.

Cu spatele la soarele de rasarit nu mai apare aureola de fum; daca se pune pumnul drept pe frunte si se priveste inspre lumina linea pulsului se intrerupe.

Metode pentru indepartarea pericolului mortii: se elibereaza atatea animale, pasari, pesti, vaci de abator cati ani are persoana pe moarte. 

<Puntea de aur>: se ciopleste pe o piatra mantra de viata lunga - silaba sacra, manifestare sonora a divinului -  si se pune intr-un rau ca apa sa treaca continuu pe deasupra.

Textele budiste descriu in detaliu nenumarate semne ale mortii si posibilitatea de a le recunoaste: dispare zumzetul din urechile acoperite, culoarea irisului se sterge, carnea de sub unghii isi pierde culoarea, parul pe ceafa ramane ridicat...

Doar realizand toate acestea in viata reala vor putea fi recunoscute ca atare in momentul Marii Treceri.