Ideea asta, mult vehiculată sau mai bine spus, la mare modă, acum, precum că... atitudinea corectă în viața care ar trebui să ne poarte pe calea evoluției spirituale, trebuie să înceapă prin a te iubi pe tine însuți, mi se pare... hm! Cred că, în fapt, este mottoul de căpătâi al egoiștilor sau mult mai grav, al ălora bântuiți de luciferici și ahrimanici. Omul are în sine aceste forțe care dau trăirile egoiste, iubirea de sine. La ce bun să se mai... „căznească” să le și emancipeze. Până la maturitate ele sunt chiar cele care construiesc, la propriu, corporalitatea noastră triplă. Pe măsură ce și-au atins, însă, scopul, vor fi eliberate pentru a dezvolta ceea ce este elementul nou al fiecare-i vieți, a componentelor sufletești, adică. Din acest moment, omul începe a se deschide spre exterior, spre lumea care îl înconjoară, tenta acestora trebuind să capete nuanțe altruiste. Ce poate fi mai dezagreabil decât plinătatea de sine, ca iubire de sine? Ai văzut tu... modestie, altruism,…Vezi mai mult

Sufletul care se va ridica în lumea spirituală după moartea fizică, eterică, și astrală, nu este tocmai varianta lui din viața încarnată. Pe tot parcursul drumului pe care îl va parcurge după actul morții, el nu face decât să piardă ceea ce a însemnat legătura lui cu lumea materială. Altfel spus, el se spiritualizează. Sufletul care va trece pragul lumii spirituale nu mai este suflet, dacă prin suflet înțelegem spirit infestat de materialitate. Acolo ajunge numai partea spirituală din el. Spuneam că în purgatoriu se formează o nouă conștiență de sine ca fiind contraponderea spirituală a faptelor și trăirilor sufletești din viața încarnată. Acel eu care va avea drept sarcină să conducă și să supravegheze noua ființă încarnată spre realizarea destinului care i-a fost stabilit, nu este decât partea spirituală, conștientă de sine, a sufletului anterioarei vieți. Toată încărcătura „materială” pe care acesta a avut-o în viața anterioară, rămâne ca „balast” pentru următoarea încarnare. Vreau…Vezi mai mult

În una din postări, mă gândeam că nu ar fi rău să urmărim și nivelurile de conștiență aferente ciclului încarnare - descarnare. Altfel spus, cum s-ar vedea ciclul evolutiv, despre care am tot vorbit în ultimele postări, din punctul de vedere al conștienței.De unde s-o pornesc? Cred că de sus, din zona stelelor fixe (nu de sus se vede cel mai bine?), ca apoi să cobor spre naștere, prin aștrii întrupării, urmând apoi nașterea, primii trei ani ai copilului, viața până la moartea corpului fizic, pierderea corpului eteric, existența în purgatoriu, ca în final, să urcăm tot prin aștri înapoi la zodiac. Am descris, de fapt, cazul cel mai fericit, acela al unui suflet care în viață a avut un comportament „meritoriu” din punct de vedere spiritual. Am punctat apoi, momentele în care conștiența are ceva de spus, în sensul că dă semne de schimbare. Trebuie reținut că, fiecare urcă până la nivelul pe care, într-un fel, l-a „cultivat” în viață, coborârea spre întrupare începând de la acel nivel. Am…Vezi mai mult

Pomeneam prin postări anterioare, tot fără titlu, recunosc, de entitățile care guvernează evoluția umanității în actualul sistem. La luciferici, și ahrimanici mă refer. Hm, nu vă ambalați! Cum spuneam! Cu ei trecem „lacul”. Ce va fi după... depinde de noi, de fiecare dintre noi. Până atunci, defilăm împreună, cu avantaje și dezavantaje de ambele părți, dar și cu atenție sporită, din partea noastră (de recomandat). Ceea ce vor încerca ei, însă, pe parcursul acestui ciclu, ca ceva... extra, adică depășindu-și statutul care le-a fost acordat, ar fi să ne îndoctrineze cu teoriile lor despre ce ar fi mai bine să facem pentru viitorul nostru. De fapt, zic eu ca ar fi ceva extra, dar, până la urmă, ăsta este rostul „obstacolelor” pe care sunt puși să ni le aștearnă în cale. Doar depășindu-le ne vor fi de folos. Desigur că fiecare ar vrea să le îngroșăm rândurile, să le devenim adică, discipoli. Nu o mai lungesc pentru că postarea referitoare la tema asta nu este prea îndepărtată.Slalomul,…Vezi mai mult

Spre cer albastru de privești, în zile, dai de Soare.Lumina lui viață ne dă, de n-ar fi ea, Pământul moare.În nopți, dacă în sus te uiți, același cer e plin de stele,dar cea mai cea, ce poți s-o vezi, e Luna între ele!Când Soarele în zări se pierde, lumină de la ea ne vineși asta se întâmplă, des, în nopți când formele-i sunt pline.Dar, mai atent de ești la ea o să-nțelegi c-a ei podoabă,sclipirea, cea cântată de poeți, iluzie e mai degrabă.Lumina asta ce-a ajuns din Soare, și din Lună pe Pământ,de mii de ani motiv a fost de ceartă și mare frământ.Tot Universul ne vorbește, toți aștrii râd în hohote de noi;povestea ei au denumit-o, „AL STELELOR RĂZBOI”.Nu discutăm acum, aici de cine a făcut tot cerul;de alte astre ce-s în el sau, ce este eterul.Ci de conflictul ce-a-nceput în vremuri de demult,scandalul care s-a iscat între numiții: Soare, Lună, și Pământ.De Lună se vorbește-n șoaptă ca de eternul hoț,iar Soarele, e păgubitul, prostul, de el profită toți.Lumina, ce îi aparține, el o…Vezi mai mult

Să cred cu mintea!? Cred că pot! Dar, cel ce-mi cere asta se obligă, căci mintea mea-i făcută să mă-ntreb, prin rațiuni să înțeleg ce mă intrigă. De dogme să mă îndoiesc!?... Îmi stă, poate, în fire! Dar tu îmi ceri, cu dragoste asupra lor să mă aplec ș-atunci, spui iar: „nimic n-o să te mire!” Să-mi formulez păreri!? Credința-afirmă că sunt interzise! Supunere totală vrea, idei, ce vin de-afară, sunt proscrise! Să mă conving de ce îmi spui aș apela la rațiune! Dar, iară-mi dai cu dogma-n cap și-mi zici: „a judeca credința e pură aberațiune!” Și totuși, e dreptul meu de om să mă conving! Dar pentru asta-ar trebui prin judecăți, prejudecățile să-nving. Convingerea îmi cere-n prealabil analiză! Cunoașterea, ce-mi vine din trecut, mi-ar folosi; în multe cărți și în memorie mi-e scrisă. Dar nu găsesc nimic în ea credința în logică s-o-mbrace. Constat că ai dreptate! De secole-nțelepți s-au tot căznit, în van, credința cu rațiunea s-o împace. Tu însuți spui că orice dogmă își are-n ea al…Vezi mai mult

Să mai spunem ceva despre evoluție și ca drum al mișcării.La ce mă refer? La Absolut și la Haos. Absolutul fiind ceva nediferențiat... Hm! Încearcă să te pătrunzi de ideea asta... ceva nediferențiat. Deja, noțiunea de „ceva” creează, prin sine, ideea de diferențiere iar această diferențiere nu există în cazul Neantului. Noțiunile de Neant, de Nimic sunt cele mai nimerite în a exprima esența acestuia. Manifestarea Lui este de natură ideatică... Cuvântul! Iar ideea de „El” lipsește, nu face parte din această manifestare. Este ceva ce nu poate fi cunoscut, neputând fi conceptualizat. Gândește-te la șirul numerelor naturale. La cifra unu. Ea este în sine esență, nu poate fi conceptualizată. Și totuși, există! Celelalte cifre o au ca bază, ca esență. Dar despre „0”... ce poți spune? Nici nu îndrăznesc să-i spun cifră. Este ceva ce nu este ca valoare dar, fără de care nu ar exista matematică. Cam așa este și cu Absolutul. Rațiunea te poate conduce doar la ideea că trebuie să existe, pentru…Vezi mai mult

Îți vorbeam de ciclicitatea evoluției. Cu siguranță ai auzit și tu de sintagmele: „ce este sus este și jos” și, „cunoaște-te pe tine însuți”. Prima vrea să spună că microcosmosul, adică structura omului, este croit la fel ca macrocosmosul, adică ciclurile evolutive și structura acestuia sunt asemănătoare cu cele ale macrocosmosului. Păstrând această idee, a doua sintagmă vrea să arate că, dacă te cunoști pe tine, vei înțelege și macrocosmosul pentru că tu ești structurat la fel ca el. Altfel spus, telescopul a fost inventat degeaba. Glumesc!Traseul: naștere, viață, moarte, existență după moarte, renaștere este asemănător cu un mare ciclu de evoluție universală. Mi-am propus să vorbesc doar de perioada dintre naștere și moarte. Ciclicitatea de care îți vorbeam este bazată în general pe cifra șapte. Cifra poate fi și nouă și chiar doisprezece. Se reduce totuși la șapte datorită faptului că există zone de graniță, de interferență unde unele din faze se contopesc datorită afinității lor.…Vezi mai mult

Voi încerca să continui subiectul de ieri.Este foarte important să reții că omul nu a fost mereu așa cum este astăzi. Componentele despre care ți-am vorbit s-au adăugat treptat. Omul actual este în situația în care, începând cu anul 1413, aproximativ, a început să-și adauge în structura sa sufletească și ultima componentă, sufletul conștienței. Durata în care o astfel de componentă ajunge la maturitate, să zicem, este de 2160 de ani, ani care reprezintă 1\12 din anul platonician. Altfel spus, acești 2160 de ani pământeni ar fi echivalentul unei luni macrocosmice. Parcă am mai vorbit despre asta. Fiecare componentă sufletească are caracterisiticile ei însoțite de aptitudinile corespunzătoare transmise entității umane. Până să aibă prima componentă sufletească, adică sufletul senzației, ceea ce exista se putea numi animalitate, adică exact aceleași componente pe care le posedă și regnul animal, astăzi. Abia cu primirea Eului și apariția sufletului senzației el se poate numi, cât de cât,…Vezi mai mult

Omul este o entitate tripartită, alcătuită din trup, suflet, și spirit. Te rog, reține ideea asta de entitate triplă! Aș mai vrea să-ți spun că toate denumirile pe care ți le dau, provin din antroposofia lui Rudolf Steiner. Subliniez asta pentru că ele sunt altele sau nu apar în totalitate în alte sisteme de gândire. Trupul, este la rândul lui compus din alte trei unități: corp fizic, corp eteric sau corp al vieții, și corpul senzației sau corpul sufletesc. Sufletul, are și el o alcătuire tripartită formată din sufletul senzației, sufletul rațiunii sau al afectivității, și sufletul conștienței. Spiritul la fel, este compus din trei părți: Sinea spirituală, Spiritul vieții și Omul spirit. În momentul actual al evoluției partea spirituală compusă din Sinea spirituală, Spiritul vieții, și Omul spirit se află abia în fază de germeni, înțelegând prin asta că ele vor fi dezvoltate în etape viitoare de evoluție. Asta înseamnă că, odată, și celelalte componente s-au aflat în stare de germeni…Vezi mai mult

Ca falnic om Tu m-ai creat și truda Ta mi-a folosit,căci tot ce-n mine-ai așezat înțelepciunea a-mplinit.Cu chipul Tău m-ai înzestrat: un corp ce calcă pe pământ,un suflet, dor de stele m-a-nvățat, cu spiritul, 'napoi la Tine să ajung.Dar zei, cei răi, s-au încruntat, invidioși au fost!De ce, un om plecat de jos, în cer să-și facă rost?„N-ar fi mai bine, pentru noi, ca el să stea-n țărână?Prea multe daruri i-ar strica, și gând i-ar da, în cer să vină!”Și-au ticluit atunci un plan, din daruri să mai șteargă,din om, să mai ciuntească-un pic, ca nu cumva spre ei să meargă.Ș-au stat la sfat, ș-au chibzuit cum planul să-și urzească,pe om de glie să îl lege, să urce... nicicând să mai poftească.Alți oameni printre noi au pus, idei să le susțină,pe om să îl convingă dar, că-n suflet ar purta o vină.De-aceea noi am fi căzut și doar aici ne este locul,ascultători, noi capul să-l plecăm, să nu forțăm norocul!Un rai aici să construim, dar nuuu... un „Eden biblic”!Materia să fie-n noi, un bun al…Vezi mai mult