Să mai spunem ceva despre evoluție și ca drum al mișcării.La ce mă refer? La Absolut și la Haos. Absolutul fiind ceva nediferențiat... Hm! Încearcă să te pătrunzi de ideea asta... ceva nediferențiat. Deja, noțiunea de „ceva” creează, prin sine, ideea de diferențiere iar această diferențiere nu există în cazul Neantului. Noțiunile de Neant, de Nimic sunt cele mai nimerite în a exprima esența acestuia. Manifestarea Lui este de natură ideatică... Cuvântul! Iar ideea de „El” lipsește, nu face parte din această manifestare. Este ceva ce nu poate fi cunoscut, neputând fi conceptualizat. Gândește-te la șirul numerelor naturale. La cifra unu. Ea este în sine esență, nu poate fi conceptualizată. Și totuși, există! Celelalte cifre o au ca bază, ca esență. Dar despre „0”... ce poți spune? Nici nu îndrăznesc să-i spun cifră. Este ceva ce nu este ca valoare dar, fără de care nu ar exista matematică. Cam așa este și cu Absolutul. Rațiunea te poate conduce doar la ideea că trebuie să existe, pentru…Vezi mai mult

Îți vorbeam de ciclicitatea evoluției. Cu siguranță ai auzit și tu de sintagmele: „ce este sus este și jos” și, „cunoaște-te pe tine însuți”. Prima vrea să spună că microcosmosul, adică structura omului, este croit la fel ca macrocosmosul, adică ciclurile evolutive și structura acestuia sunt asemănătoare cu cele ale macrocosmosului. Păstrând această idee, a doua sintagmă vrea să arate că, dacă te cunoști pe tine, vei înțelege și macrocosmosul pentru că tu ești structurat la fel ca el. Altfel spus, telescopul a fost inventat degeaba. Glumesc!Traseul: naștere, viață, moarte, existență după moarte, renaștere este asemănător cu un mare ciclu de evoluție universală. Mi-am propus să vorbesc doar de perioada dintre naștere și moarte. Ciclicitatea de care îți vorbeam este bazată în general pe cifra șapte. Cifra poate fi și nouă și chiar doisprezece. Se reduce totuși la șapte datorită faptului că există zone de graniță, de interferență unde unele din faze se contopesc datorită afinității lor.…Vezi mai mult

Voi încerca să continui subiectul de ieri.Este foarte important să reții că omul nu a fost mereu așa cum este astăzi. Componentele despre care ți-am vorbit s-au adăugat treptat. Omul actual este în situația în care, începând cu anul 1413, aproximativ, a început să-și adauge în structura sa sufletească și ultima componentă, sufletul conștienței. Durata în care o astfel de componentă ajunge la maturitate, să zicem, este de 2160 de ani, ani care reprezintă 1\12 din anul platonician. Altfel spus, acești 2160 de ani pământeni ar fi echivalentul unei luni macrocosmice. Parcă am mai vorbit despre asta. Fiecare componentă sufletească are caracterisiticile ei însoțite de aptitudinile corespunzătoare transmise entității umane. Până să aibă prima componentă sufletească, adică sufletul senzației, ceea ce exista se putea numi animalitate, adică exact aceleași componente pe care le posedă și regnul animal, astăzi. Abia cu primirea Eului și apariția sufletului senzației el se poate numi, cât de cât,…Vezi mai mult

Omul este o entitate tripartită, alcătuită din trup, suflet, și spirit. Te rog, reține ideea asta de entitate triplă! Aș mai vrea să-ți spun că toate denumirile pe care ți le dau, provin din antroposofia lui Rudolf Steiner. Subliniez asta pentru că ele sunt altele sau nu apar în totalitate în alte sisteme de gândire. Trupul, este la rândul lui compus din alte trei unități: corp fizic, corp eteric sau corp al vieții, și corpul senzației sau corpul sufletesc. Sufletul, are și el o alcătuire tripartită formată din sufletul senzației, sufletul rațiunii sau al afectivității, și sufletul conștienței. Spiritul la fel, este compus din trei părți: Sinea spirituală, Spiritul vieții și Omul spirit. În momentul actual al evoluției partea spirituală compusă din Sinea spirituală, Spiritul vieții, și Omul spirit se află abia în fază de germeni, înțelegând prin asta că ele vor fi dezvoltate în etape viitoare de evoluție. Asta înseamnă că, odată, și celelalte componente s-au aflat în stare de germeni…Vezi mai mult

Ca falnic om Tu m-ai creat și truda Ta mi-a folosit,căci tot ce-n mine-ai așezat înțelepciunea a-mplinit.Cu chipul Tău m-ai înzestrat: un corp ce calcă pe pământ,un suflet, dor de stele m-a-nvățat, cu spiritul, 'napoi la Tine să ajung.Dar zei, cei răi, s-au încruntat, invidioși au fost!De ce, un om plecat de jos, în cer să-și facă rost?„N-ar fi mai bine, pentru noi, ca el să stea-n țărână?Prea multe daruri i-ar strica, și gând i-ar da, în cer să vină!”Și-au ticluit atunci un plan, din daruri să mai șteargă,din om, să mai ciuntească-un pic, ca nu cumva spre ei să meargă.Ș-au stat la sfat, ș-au chibzuit cum planul să-și urzească,pe om de glie să îl lege, să urce... nicicând să mai poftească.Alți oameni printre noi au pus, idei să le susțină,pe om să îl convingă dar, că-n suflet ar purta o vină.De-aceea noi am fi căzut și doar aici ne este locul,ascultători, noi capul să-l plecăm, să nu forțăm norocul!Un rai aici să construim, dar nuuu... un „Eden biblic”!Materia să fie-n noi, un bun al…Vezi mai mult

Da, ai înțeles bine! Animalul nu are karmă. Dar animalul luat ca unitate, dacă mă pot exprima în felul ăsta! Vreau să evit noțiunea de individ pentru a nu crea neînțelegeri. Poți vorbi de așa ceva doar la nivelul speciei. El nu este o individualitate. Eul lui este comun pentru o întreagă specie. Abia specia poate fi considerată ca fiind o individualitate. Înțelegi? Vreau să spun că există karma speciei. Animalul se naște, moare și trăiește altfel decât omul. Cândva, animalele, regnul animal, mai bine spus, au făcut parte din valul nostru evolutiv. De fapt, greșesc! Ele fac parte din valul nostru evolutiv, doar că au rămas în urmă. Dar, rămânerea lor în urmă a fost mai mult decât necesară pentru evoluția celorlalți. Am tot atins subiectul ăsta cu evoluția și cu faptul că ceva se ridică prin fenomenul de „segregare”, îi spun eu, fenomen prin care, în același timp, ceva trebuie să cadă. Karma, spuneam, se aplică individualității, adică unei entități conștiente de sine care își poartă…Vezi mai mult

Există o grădinăaflată undeva...în țarină.Denumită este„Grădina păcii”.În ea,nimeni nu se ceartă,nimeninu ridică tonul vocii.Acolo,mereu este linișteși pace.Cine intră,cu greu o părăsește,așa de multsă stea în eaîi place.Nu vă mirați,grădinaare-al ei secret!Toți respectăce pe poartăe scris mare,ca antet:„Înaintede-a intra în parc,vă rugăm,legați-văcâinii de gard!”Vezi mai mult

Ce poate fi un compromis?. Adică, nici laie, nici bălaie. Unde îl văd eu în toată povestea asta? Peste tot! Tu, chiar nu-l vezi!? Ce înțelegi prin calea de mijloc propovăduită de Buddha? Eu înțeleg ceva suportabil, ceva ce ar fi la îndemâna majorității. Nici prea multă austeritate dar nici prea multă lălăială. Dar nu știu de ce te trimit așa departe! Ce exemplu mai bun vrei decât mântuirea creștină? „Crezi în Mine, recunoaște-ți păcatele și te voi ierta”. Nu așa spune Hristos? Și nu numai atât. Trihotomia în sine este un mare compromis. Vreau să spun că, orice entitate, în sine, este constituită din trei elemente pe care, dacă le vei privi în mod separat vei constata că, la rândul lor, sunt alcătuite tot din trei componente, și așa mai departe. Au, oare, aceste... mereu trei elemente ceva în comun. Desigur! Întotdeauna ele vor reflecta, în principal, unul dintre cele trei principii divine: principiul Tatălui, cel al Fiului, și cel a Duhului. Spun... în principal, pentru că,…Vezi mai mult

Mai acum... ceva vreme, am primit, pe mail, un grupaj, să-i zic, cu câteva picturi celebre, însoțite, fiecare de câte o epigramă. Printre ele și... „Somnul rațiunii...” al lui Goya. Sunt câteva postări în care l-am cam combătut pe amicul Goya în legătură cu mesajul transmis sau mai bine spus, înscris, pe tabloul în cauză, bănuindu-l că nu prea a înțeles cam „cu ce se ocupă” rațiunea și cam ce ar fi în realitate, omul fără de ea sau... cum chiar el spune, cu ea adormită. Privind mai atent tabloul... hm, am simțit că s-ar fi putut să mă fi înșelat în ceea ce-l privește. Am început să bănuiesc faptul că autorul tabloului a știut chiar foarte bine la ce se referă când ne-a transmis mesajul. Eroarea, în gândire, se pare că nu i-a aparținut lui, ci celor care au preluat înscrisul, mesajul, adică, atribuindu-i un înțeles pe care nici ei nu îl înțelegeau, transformându-l într-o sintagmă sforăitoare, de bonton, generatoare de aere de cunoaștere răsfrânte asupra celor care și-o asumau, cu iz…Vezi mai mult