oliviu craznic iosif
  • Masculin
  • bucuresti
  • România
Partajare pe Facebook
Partajare

Oliviu craznic iosif's Prieteni

  • tranca marinela
  • Ana-Maria Mandra
  • neagoe adina
  • daniela rodica rus
  • GOGA GR. CONSTANTIN
  • Vasile Anton Ieșeanu
  • Băeţan G Gabriel Petru
  • Sorina Ivascu
  • Dorin Macovei
  • Capdefier Cosmina
  • Bianca Dobrescu
  • Cezar C. Viziniuck
  • Gina Zaharia
  • ella mann
  • Cornelia Georgescu

Cadouri primite (5)

De la Urzica Gheorghe De la boris marian mehr De la Romita Malina Constantin De la Filip Tănase
 

oliviu craznic iosif

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
scriitor, poet, muzician, editor, interesat de cultura, pasionat de lectura
Despre mine :
La targul de carte din 9-13 iunie 2010 imi voi lansa romanul gothic inspirat din cronici medievale ...Si la sfarsit a mai ramas cosmarul.
OLIVIU CRÂZNIC

...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul

BAZAT PE CRONICI MEDIEVALE

Preţ aproximativ: 29 lei
Nr. aprox. de pagini: 400
Editura Vremea
Colecţia Roşu şi Negru
Data apariţiei: 9 iunie 2010

În Castelul Ultimelor Turnuri, lucrurile merg cu adevărat Rău.

Invitat la nunta unei necunoscute într-un castel bântuit de diavol, nobilul decăzut Arthur de Seragens se trezeşte prins într-o îngrozitoare plasă a nebuniei, trădării şi crimei. În vreme ce oaspeţii mor în jurul lui unul după altul într-un mod misterios, seceraţi de un duşman inuman, Arthur întrezăreşte cu groază cum laţul se strânge în jurul singurei persoane de care i-a păsat vreodată, superba Adrianna de Valois, tânăra fiică a întunecatului şi temutului şef al Poliţiei. Panicat şi confuz, Arthur se vede astfel nevoit să încheie o alianţă fragilă şi controversată cu cei mai puternici dintre supravieţuitori, care au început deja o anchetă în întuneric, împreună dar suspectându-se unii pe alţii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilărie al lui Arthur, versat în intrigile de salon, logician şi vânător iscusit; baronul german Von Walter Călătorul, ale cărui peregrinări prin locuri uitate de lume l-au adus de atâtea ori în faţa unor adevăruri de neîndurat; frumoasa şi imorala Giulianna Sellini, despre care se spune în şoaptă că i-a sedus deodată pe Dumnezeu şi pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al cărui drum presărat cu cadavre duce la o amantă misterioasă; ducele de Chalais, puternic şi crud stăpânitor al ţinutului, rafinat, arătos şi incapabil de a-şi stăpâni pornirile violente; şi, mai ales, bărbatul care conduce investigaţia şi de care se tem toţi, căci o singură vorbă a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul...
Website / Blog :
http://oliviucraznic.wordpress.com

Oliviu Craznic, ...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul. Cap.16. Infecţie

Oliviu Craznic
...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul

Editura Vremea 2010
Librăriile Eminescu, Sadoveanu, Humanitas etc.
Site-urile Tamada.ro, Editura Vremea etc.

Capitolul 16. Infecţie

– La o parte, toată lumea la o parte!... tună ducele de Chalais.
O rumoare puternică se iscase. Oaspeţii vorbeau unii peste alţii, înghesuindu-se în aproperea mesei lângă care murea Villard.
– Daţi-mi voie să trec, scrâşni şi doctorul Perrigord, dar nu mai era nevoie. La porunca ducelui, toţi se dăduseră mai în spate, formând un cerc în jurul bolnavului. Perrigord păşi în interiorul cercului şi îngenunchie lângă intendent. Francois Abel şi de Guy îl urmară. Lacross se opri chiar în spatele lor.
O linişte de mormânt se lăsă când doctorul examină bolnavul. Cu mâinile albe de chirurg, Perrigord descheie gulerul înalt şi pătat cu sânge sau vin al intendentului, iar prin deschizătura făcută am văzut cu toţii două umflături mari, negre, purulente, cu spărturi în vârf, ca nişte răni. Von Walter făcu un pas în spate, şi faţa lui era de culoarea hârtiei.
– Ciumă, spuse doctorul Perrigord, şi declanşă panica.
Marchiza îşi duse mâna la gură şi ar fi leşinat fără îndoială, dacă nu o susţinea Max Schwartz. Câteva dintre invitate chiar îşi pierdură cunoştinţa. Multe altele ţipau, iar bărbaţii vociferau şi unii înjurau fără reţinere.
– Trebuie să plecăm de aici, spuse în urechea mea o voce pe care am recunoscut-o a fi a lui Von Walter, trebuie să plecăm de aici chiar acum.
– De acord, spuse Vincennes, şi se trase mai într-o parte, rotindu-şi repede privirea în jur.
– Prea târziu, am zis obosit, şi le-am arătat din cap uşile grele de la intrare. Inchizitorul, Lacross şi căpitanul gărzilor cu doi oameni se adunaseră în faţa lor, vorbind în şoaptă şi privind îngrijoraţi către oaspeţi. Între aceştia începea să se audă deja „Să plecăm” şi „Repede, bagajele”, dar nimeni nu părea să aibă un plan. Însă Lacross şi inchizitorul aveau cu siguranţă unul.
Urmau să ne închidă înăuntru.
Von Walter înjură răguşit.
– Încă se mai poate, spuse el, ducându-şi mâna la spadă. Putem încerca o trecere în forţă, acum cât sunt buimăciţi.
Vincennes se gândi un moment, părând să cântărească alternativele.
– Ar putea să meargă, acceptă el.
– Nu plec nicăieri, am zis printre dinţi, şi Von Walter înjură din nou.
– Bine, o să luăm şi fata, spuse el, unde este?...
Dacă aş mai fi avut timp, m-aş fi mirat din nou de cât fusesem de transparent, dar totul se petrecea mult prea repede. M-am uitat după vicontesă, şi am zărit-o – cu ochii ei mari, frumoşi şi speriaţi, lângă ducele de Chalais, în vreme ce Castlenove o proteja cu braţul.
– În regulă, zise Vincennes, să-i dăm drumul. Trecem prin ei.
– Pe demonii din Iad, nu pleacă nimeni, urlă ducele de Chalais, cu ochii negri de furie, şi în mâinile lui delicate se iviră ţevile lungi a două pistoale. Suntem infectaţi. Rămânem aici.
Nu ni se adresa nouă în special, mai mulţi invitaţi se pregăteau să-şi croiască drum către uşă.
Lacross se întoarse spre mulţime. Avea şi el un pistol, dar nu îl ridicase. Ţeava armei îi atârna neglijent pe lângă corp. Peste umărul lui, căpitanul gărzilor trăsese spada.
– Să ne calmăm cu toţii, spuse el liniştit. Suntem oameni educaţi. Ştiţi procedura.
Drugul greu de fier fu tras peste uşă. Inchizitorul păşi în faţă, cu şiragul de mătănii la vedere.
– Domnul este cu noi, să nu uităm, vorbi el blând, şi chiar atunci Villard horcăi şi scuipă o spumă sângerie, parcă pentru a-l contrazice. Dar de Guy ignoră total trupul prăbuşit la podea. Doctorul Perrigord nu este specialist. Părintele Abel va examina şi el bolnavul, pentru a confirma sau infirma diagnosticul. Până atunci, fiecare să se aşeze la masa lui, şi să răspundă la întrebările pe care domnul de Valois-Lacross le va pune. Deschidem o anchetă.
– Suntem pierduţi, spuse lângă mine Von Walter, lăsându-se pe unul din scaune.
– Aia e ciumă?... l-am întrebat pe Vincennes neîncrezător, cu ochii la buboaiele purulente de pe beregata intendentului. Prietenul meu ridică din umeri. Părea demoralizat.
– Nu este, spuse Von Walter, confirmându-mi temerea, credeţi-mă că nu e.
– Atunci spune-le, am zis. Perrigord e un imbecil, or să te creadă.
– Ştiu şi ei, spuse neamţul obosit, luându-şi capul în mâini cu un gest de renunţare. Cel puţin inchizitorul ştie. Ne-au prins.
Aveam acelaşi sentiment. Al unei capcane care se închide.

(Va urma)

Oliviu Craznic
...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul

http://www.carteadenisip.ro/stiri/primul-roman-gotic-romanesc/3280
http://www.agentiadecarte.ro/2010/09/traian-t-cosovei-oliviu-craznic-adrian-marino-herta-muller-lewis-carroll-si-gellu-naum-in-topul-lecturilor-de-vacanta/
http://www.bookblog.ro/sf/bookfest-2010-%E2%80%93-titluri-si-lansari-sf/
http://www.agentiadecarte.ro/2010/06/%E2%80%9Cintelegerea-raului-si-a-formelor-sale%E2%80%9D/
http://mirceapricajan.wordpress.com/2010/08/27/cosmarul-lui-oliviu-craznic/
http://www.agentiadecarte.ro/stop-cartea-mea-lecturi-de-vacanta/
http://darkwolfsfantasyreviews.blogspot.com/2010/07/in-mailbox.html
http://oliviucraznic.wordpress.com/
http://www.facebook.com/profile.php?id=100001082610778
http://edituravremea.blogspot.com/
http://www.edituravremea.ro/...si-la-sfarsit-a-mai-ramas-cosmarul



Fotografiile lui oliviu craznic iosif

  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

Oliviu craznic iosif's Blog

Umbrele adevărului (partea a II-a) - Oliviu Craznic, ...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, Cap. 20

Postat în Ianuarie 26, 2011 la 6:44pm 0 Comentarii

OLIVIU CRAZNIC

...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul

BAZAT PE CRONICI MEDIEVALE

 

Vampirism... dragoste... moarte... şi ceva mai Rău.

Întunericul coboară peste tânărul nobil Arthur de Seragens şi peste ceilalţi invitaţi la nunta frumoase marchize Josephine, când urmele stranii găsite lângă mormintele deschise se dovedesc a fi lăsate de cineva…

Continuare

Oliviu Craznic - ...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, Cap. 32. O cină cu mireasa nopţii

Postat în Iulie 8, 2010 la 11:42pm 0 Comentarii

Oliviu Craznic



...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul…





Continuare

Panou de comentarii (4 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

La 11:22pm on Decembrie 01, 2011, Urzica Gheorghe i-a dăruit utilizatorului oliviu craznic iosif un cadou...
Cadou
La Multi Ani de Ziua ROMANIEI !
La 8:53am în Noiembrie 9, 2010, Nemecsek Ştefan a spus...
Mulţumesc pentru opţiune Oliviu!
Toate cele bune şi succes în tot ce îţi propui.
Ştefan Nemecsek
La 6:57am on August 27, 2010, Romita Malina Constantin i-a dăruit utilizatorului oliviu craznic iosif un cadou...
Cadou
cu respect, pentru cuvantul daruit noua...
La 11:37pm în Iulie 8, 2010, ofelia a spus...

PollDaddy

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor