S-au dus zilele de vară, 
altele vin pe furiș
ascunzând în luminiș 
a copacilor povară.
Toamna-ncepe să mă doară... 
Stă pitită-ntr-un tufiș,
dar se pune curmeziș 
frunza cu sclipiri de ceară.
S-au dus zilele de vară... 
Norii-s triști, soarele-i pal
și pe coama unui deal
sunt doar eu ...și gându-mi zboară.

Când drumul meu spre fericire

este prea scurt sau prea pietros

văd clipele... O ispitire

mă împresoară dureros.

Când drumul meu spre fericire

are doar gropi și e pustiu

îmi amintesc acea trăire

care mă face să mai scriu.

Când drumul meu spre fericire

trece pe lângă vise noi

mă bântuie acea iubire

ce nu-i în unu, ci în doi.

E drumul meu spre fericire.

Nu se-alterează! Nu s-a…

Tremură codrul țării mele

căci suflă vântul neiubirii

peste locașul care-odată

a fost de pază nemuriri.

Tremură codrul țării mele

și plânge cu lacrimi de foc

că nu ne-am îndreptat spre stele, 

că nu ne-am prins cu toții-n joc.

Tremură codrul țării mele…

Suntem săraci și oropsiți.

avem Ilene, zmei și iele,

avem și oameni necăjiți.

Tremură codrul țării mele

și plânge cu lacrimi de foc.

Nu ne unim în vremuri…

Noi ne-am dat cu stângu-n dreptul

căci putea să fie bine

dar ne dezgolirăm pieptul 

pentru-n blid și pentru-o pâine.

Stând la margini de imperii

ne-nchinarăm ca netoții

când la unul, când la altul

și ne jefuiră hoții.

Stând la margini de imperii

ne-am corcit valori, trăiri,

dar speranța învierii

o găsim în amintiri.

Bunii noștri se luptară

să ne fie nouă bine,

dar cu…