nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri

ca și când n-ar fi

nu cred că îmi aparține această alegere

toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie

nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă

fără să-ți trezești…

purtăm în geneză zboruri ce-ncearcă

să ne zămislească, mereu, cumpene

răstălmăcite în tăceri din care                                                                                 cu greu se iese,

vorbele meșteșugite doar atunci

ne dor când vrem să achităm chiria 

sau taxa de folosință a tarei             …

trosnesc în gura sobei amintirile nearse

aburind ferestrele înghețate ale sufletului

atât de încercate de vânt

cămara uitării e plină de vreascuri uscate

rămase de anul trecut

puțin îmi mai pasă de crivăț acum

îmi pot…

 Tema umanității este geniul. Iar noi toți suntem variațiuni pe aceeași temă.

Să nu fim firești.., ca să trăim. Întins în pat, pe-o parte, mă întreb. Ce e firesc?! Firesc e natural. Și ce e natural? Natural e dumnezeire diluată cu libertate. Pe de altă parte.., nu mă întreb nimic.

Așa că, trag concluzia că libertatea asumată conștient este libertatea neasumată. Libertatea refuzată. Libertatea de a alege să nu fi liber, ci sclav a lui…

PETER USTINOV

Peter Ustinov a murit în 2004, când avea 82 de ani.  A scris, a jucat film și teatru, a regizat, vorbea curent șase limbi.   A câștigat două premii Oscar și o diplomă de masterat. Timp de 30 de ani, Ustinov a fost un ambasador al bunăvoinței pentru UNICEF .  Ustinov a fost și desenator și caricaturist. În 1961 , la Editura Atlantic Little…

TOŢI FIII MEI

n-ai de unde să știi adevărul  

despre ceva ce nu s-a întâmplat încă

e ca în dilema cerșetorului aflat între două pâini

una care nu exista

pur și simplu

iar alta care trebuia să vină

dacă uneori mă prefac că-mi înghit…

hai să încercăm un exercițiu de imaginație

și  să împărțim pâinea aceasta în continente

punem jumătate deoparte

pentru Asia

ca să fim siguri

altă jumătate pentru ce-a mai rămas

în…

acum e prea târziu să mă ascund

după metafore

( de ce-aș face-o tocmai acum?)

cine se înhamă de bunovoie

la jugul cuvântului

trăiește deja în metaforă

respiră metafora

nu-i nicio rușine să-ți crească aripi în locul…

Magnolia în parc e înflorită

Și adieri vernale se strecoară

Prin geamuri ce-s deschise-ntâia oară

De dragul primăverii ce-i sosită.

Magie este tot ce mă-mpresoară,

În suflet pacea mi-e nemărginită,

Furat de-a frumuseților ispită

Dragi amintiri încep ca să mă doară.

Pământul ud sămânța o așteaptă

Să o clocească până la-ncolțire,

Din ea să crească planta verde, aptă

Să pot avea un…

Ne imaginăm un experiment:

pe Pământ există doar două persoane.

Dacă fiecare face demersuri în sensul culturii,

a acumulări ei în propriul cuget și propria ființă,

atunci aceste două persoane vor relaționa,

vor interacționa; vor fi în stare să meargă

înainte mai eficient, constructiv

și ca o consecință, vor evolua,

viața având șanse să-și revină

la forma dinaintea unui

presupus cataclism.

Altfel,…

la început am îmbrăcat haina vieții

pe deasupra hainelor de duminică

ca pe-o manta de-a lui Gogol

(găsită în lada de zestre-a bunicii!)

cineva mi-a spus că arăt ca o sperietoare de ciori

pulpanele îmi atârnau până la călcâiul lui…

Indiferență perversă

Mi-am înbrăcat stupoarea

În întrebări șoptite, mai întâi,

Apoi le-am pitit în tăcere

Ca să nu se prindă cei care mă înconjoară

Că sunt interesată de soarta lor

Și a acestei lumi schimbate.

Peste tot sunt reguli noi,

Reguli ce mie îmi par ciudate.

Ei au legiferat absurdul

Și eu trebuie să mă supun.

Cândva eram curați,

Trăiam într-o lume

Frumoasă, sănătoasă.

Acum marea nu reușește

Să spele…

Parcul răspândea în jur un verde proaspăt de primăvară intrată tiptil în nobilele-i drepturi. Mi-aș fi dorit să pot atunci, pe loc, ca inspirând o dată adânc, să cuprind în mine cu totul acel verde îndrăzneț, să înceapă să îmi curgă clorofilă născătoare prin vene și să devin un copac peren și fără așteptări inutile. Soarele blajin, prăfuit mi-ar fi fost un complice supus. Aș fi putut astfel să capăt forțe noi, multă răbdare și putere, virtuțile de netăgăduit ale unei naturi b…

un lucru e sigur

dacă nu strigi când te doare

nu te aude nimeni

oamenii iubesc strigătele la nebunie

iar poezia este un strigăt

precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor

în flăcări

cine-ar fi crezut că Babilonul se va…

de la un anumit timp zilele se scurg mai repede

parcă prea repede

în hăul prăpăstios al timpului

în urma lor rămâne de fiecare dată câte ceva important de făcut

pentru mâine

care se termină la rându-i cu alte lucruri…

Distinsei și iubitei noastre doamne,

- doctor Smaranda Cocioba -

De ce-a venit amurgul greu    

Ca cea mai brutală veste,        

De ce suspină azi un clopot    

Lung în sunete funeste,          

Și tăceri care separă                

Soarele de orice vis?                

Pentru că-n nebulos destin            

Zbor deplin n-a fost înscris...    

Cum Doamne să pot…

Susur de izvoare-n dulcea primăvară,

păsări, cu-a lor glas îmi împânzesc cărarea,

dimineața, ziua, dar și câte seară,

blânda armonie-mi scrie așteptarea.

Susur de izvoare, cântece-n surdină,

ploi de primăvară, codrii înviați,

colțuri de natură blândă și divină

sunt ai păcii paznici. Nu mai așteptați!

Mergeți pe cărare, ascultați izvorul, 

noaptea priviți luna și trăiți misterul,

îngânați un cântec și…

Doar c-o vioară şi c-un flaut

mă-ndepărtez ca să te caut

e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim

câte observații subtile poți consemna într-o zi

îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător

și adaugi pagini

o zi

o pagină

după o vreme acestea îți invadează…