suflet

ce-mi cântă iubirea în cerc

învaţă

privirea din corbi să coboare

lacrimi

ruga fricii spre cer şi pământ

roşu

urlet de lup în piatră se crapă

luptă

un înger cu foc şi cu ierburi

cântă

şi luna şi ziua şi noaptea pe scară

leagă

timpul de urmă cu foc

răspunde

cu sângele sărută năframa învinsă

ţipă

să fiu  cum n-am fost

legendă

ce-şi caută punctul…

am cusut rădăcini în palmă

mă ardeau gândurile

mă învineţeam cu un singur pahar de vodkă

ieri

am aflat cum să tratăm sentimentele

curcubeului din sufletul nopţii

astăzi

consum cel mai fin alcool

calc pe cadavre

urăsc persoana doi virgulă patru junior

stau cocoţată în pat visând la

Marele Somn Veşnic

care suspină după un alint de femeie

pune măcar un capac

să nu mai curgă sângele acesta din sicriu

să nu-mi mai aduc şi eu aminte…

Maine am incercat sa zavorasc prezentul

intr-o sfera inchisa in coltul cenusiu

al spatiului alterat.

Vreau sa patez timpul cu cenusa,

cenusa rezultata din arderea Crucii,

Crucea lui Hristos,

sa ramana patat acest timp,

cine este acest timp?

o forma compacta inchisa intr-o clepsidra?

o clipa rupta din Univers?

o lacrima in oceanul Absolutului?

o infinitate finita de clipe?

o imaginatie a carei robi…

Sufletul, acel ceva 

- lipsit de cuvinte pentru a-l putea descrie -

este intangibil,

si totusi

foarte, foarte fragil,

foarte, foarte sensibil.



Exista o lupta

intre suflet si trup.



Trupul este pamant,

se hraneste cu pamant, cu moarte,

cu timp, cu hrana trupeasca - merita sa se descompuna -



Dar oare sufletul cu ce se hraneste?

Se hraneste el oare, cu suflete?

se hraneste el oare, cu moarte?

se hraneste…

E cald, vara, canicula,
e exagerat de fierbinte.

Respiratia ta imi arde buza,
o usuca.

Lacrimile tale de fericire
sunt atat de acide incat mi-au sapat rani adanci
in piept, pana-n inima.

Oricum, sunt fericit,
efemer de fericit,
incat nu mai conteaza nici buzele arse,
nici ranile adanci in piept.

Dar in cel de pe urma sfarsit,
trist si vesnic sfarsit,
raman ranile adanci in inima...

Aglomeratie acumulata prea rapid,

din ea se nasc marile taceri,

cu liniste....multa,multa liniste.

Nu mi-e frica sa ma despart de ea

-si ma saruta cu buzele-i reci, dar senzuale-

aglomeratie fara rost, fara tel,

fara culoare, fara muzica,

fara frumos, fara tristete, fara lumina.



Cred in acea continuitate,

acea linie infinita,

unde nu exista sentimente,

nu exista ura si dragoste,

doar...doar intuneric

si acea linie.…

adunasem risipa de zori 

împărţită cu tine 
tremuram aşteptând

să îmi spui te iubesc

eram pregătită să înfloresc cerul 
cuvintele îngrămădite între aripi

abia respirau   
şi căutau

căutau cuib în inima ta 
numai  că buzele  tale au  împietrit  
printre rămăşiţe de soare  
ascunse în pliurile unei zile
peste care răstorn noaptea  
ca o piatră de hotar
între noi

Niciodată

Nu-ţi vei mai ascunde

Setea de lacrimi

Şi setea de zâmbet.

Plecarea  ta

Mi-a înghiţit sentinţa,

Mi-a implorat fiinţa

Şi nefiinţa.

Niciodată nu voi şti

Cum ar fi fost

Dac-ar fi fost...

Şi cât…

Întodeauna, lumii

I-a plăcut să se privească

La microscop.

Însa nu şi-a făcut niciodată

Răgaz să se studieze  atent.

S-a uitat doar la suprafaţă

Şi nu a văzut miliardele de particule

Născute, la rândul lor,

Din priviri străine

De…

OMUL - IDEEA DE COMPLEXITATE