unde e nordul?

albatroşii nu ştiu, zboară fără odihnă, dezorientaţi,

în cercuri fără-nceput şi sfârşit,

confundându-se când cu marea, cu valurile, când cu cerul ce plânge-n furtună,

nici o stâncă nu mai vrea să le adăpostească trupul de vânturi,

nici o lumină nu le mai alungă tristeţile,

nici un ecou nu le mai întoarce…

Probabil

peste o mie de ani 

mă voi naște din nou

altfel de ramuri îi vor crește 

arborelui meu

genealogic

alt sânge 

îmi va umple bolul din inimă

…neschimbat 

sufletul și Dumnezeul 

care i-a fost gazdă în tot acest timp 

la brâu leg o pâine rotundă 

ca cealaltă inimă

să-i adulmece…

Ciudat, este să poți orice

şi să nu izbutești de loc,

iar alții, ”bolnavii”, ei pot!... De ce?

Unde-i regulament de ”joc”?

Culmea-i când ai ce vrei, mașină,

ce-ai câștigat numai din muncă

și-apoi să n-ai bani de benzină

și să pierzi tot... dintr-o ”poruncă”?!

Ciudat, e și să moștenești casă

și locuri -chiar și cel de veci-

și stat, ”democratic”, nu-ți lasă

nici o potecă... să te…

Când vorbeşte şi pumnul din gură

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

oricât de adâncă ți-au săpat ăștia groapa

tată

tu tot n-ai încăput

cu totul

ți-a rămas o mână  lăsată ușor

pe creștetul nepotului de dincolo de zarea

fumegândă

o sudalmă agățată în nucul cel…

am luat în dimineaţa asta

să văd,

să ştiu,

să-nvăţ

de ce când sufletul zboară

în albastru,

e egal cu doi. Le-am încercat

pe toate. Până la zece. Unu

îmi iese. Celelalte numere

nu contează,

nu există.

Zero e doar un cerc când eu m-aş afunda

în roşu, dar tot rămâne el, sufletul

în cerul meu.     

30.06.2014, ora 13,40’

se sting durerile spontan,

de iriși foc, de vorbe leac!

un medic îngeraș, cu chip uman,

lungește timpul câte-un veac!...

în mâinile de-o armonie fină,

frământ-o rugă, poartă măiestrie,

cu aura-i nepământeană ne alină,

ca un balsam de suflet întru veșnicie!

e medic și medicament,…

O scorbură  devastată de paraziţi va dăinui mai mult, dacă locuitorii ei vor avea curajul să înfrunte duşmanii, să se hrănească din propria lor sevă, să le simtă realele puteri şi să continue mereu să se folosească de ele.

Lamentabilă fiinţă,

cearcăne albastre ai.

Sfredeleşti cu ochi-ţi ageri

 în nimic şi crezi că ai

posibilităţi mărunte

care pot să fie praf.

Ele-ţi dau totuşi puterea

să renaşti dintr-un ecou

al speranţelor incerte

şi al gândului netot.

Speri în arta reînvierii,

într-un trup deja inert,

nu te saturi să tot cauţi

un  impuls să-ţi dea imbold.

Tu remarci că viaţa-i tristă,

trece repede-n…

Printre nori ca nişte capsule de bumbac la maturitate

Frida Kahlo doarme 

 pătura de nuanța nisipului- lămâi cu  viță ȋnrădăcinată

ȋnveleşte trupul străpuns de metal 

 pe patul de lemn la etaj

viața  agasată de luptă  abdică

se atinge uşor    stadiul de osatură

cu flori abiotice  ȋn mâini.

Cum ţâşneşte din mine câmpia udă

printre coaste spre zariştea cerească

credeam cumva că plouă în noi cu pâine

că în ochi ne răsare grâul fierbinte

iar câinii alergau bezmetici pe mirişti

şi muşcau luna de pulpe

ştiu bine că din glod se va naşte

copilul minune ascuns într-o noapte.

Îţi mai aduci aminte de îngerul care voia să-mi vândă un câine?

Ne-am întâlnit în restaurantul gării

bea vodcă ieftină şi îşi plângea de milă

poate nu…

maşina de pâine nu mai vine

cea de lapte s-a defectat

cozile sunt interminabile,

mamele îşi abandonează pe caldarâm

copiii morţi de foame,

nici ţîţele nu mai au lapte,

e secetă pretutindeni,

a început războiul galactic

între SUA şi Rusia,

China refuză să se bage,

iar Japonia a trecut

de partea inamicului,

petrolul în lămpile de gaz

este pe sfârşite,

un nou născut urlă

în timp ce un câine…

săracii nu mai au cimitir

peste tot răni

şi proaspete dureri,

parcurile au fost devastate

sălbatica revoluţie

a nimicirii poporului român

a început,

părintele Daniel

vrea Catedrala Neamului,

sompuozitatea imbecilităţii

peste cimitirul săracilor,

osemintele lor sunt purtate de ape

şi vânturi în deşert,

uităm să ne închinăm la sfinţi

şi le vindem moaştele

pe sufletul satanei

din…

sub genunchii încărcaţi de timp

se scurg rugăciuni

dorinţe şi dor

chemări

amintiri

de părinţi

copii

şi nepoţi

îndurare îţi cer

să ai grijă

de toţi

pe-a nopţii aripă

gânduri zboară

spre…

a ațipit un gând pe ramul unui suflet ars,

de dorul crunt al unei ploi de stele,

s-au stins luminile la primii pași de vals,

când o pereche a albit, arzând ca ele;

se frânge o vioară și se prăbușește,

în așchii ascuțite de atâtea rapsodii,

...................................................

orchestra-i amuțită, totu-ncremenește...

când cel din urmă lord, căzut ca un

ostatec inimii pustii, genunchii zob…

Mă așez cuminte lângă mine și privesc,

toate par la fel ,dar toate au un aer schimbat,

parcă pe retină rulează două filme în același timp.

Nu mai contează ce aș vrea să simt,

poate că nici acum nu înțeleg ce se poate vedea

când închid ochii la trecerile grăbite ale gândurilor -

câte înfloriri, câte uitări, câte rugăciuni ale frunzei în fața vântului

sau câtă liniște ce se deschide ca o cutie muzicală

aruncând înspre mine silaba.

Nu mai știm…

Am așezat moartea în dreapta și-am plecat,

tu ești cu un pas înaintea mea

ca distanța dintre noi să ne țină calzi

și încă pe cărare.

Totul e o iluzie- îmi spui,

scările nu se pot îngusta atât de mult încât să ne absoarbă!

Atunci devin circumspectă ,apoi sigură

și îmi caut conturul în interior.…

Ne vom preface în frunze

și ne vom hrăni rădăcina

până când o să înțelegem de ce dor

clipele rămase fără testament,

ne vom preface în cântec

și vom bate la porțile trupului

până se va vindeca golul lăsat

de soarele ce se-neacă în proprii lui zori,

ne vom preface în sărutări

pipăind iubirea cu ochii

și vom porni spre nu știm unde

să aflăm dacă s-a întors vreodată cineva

de după curcubeu.

Uneori ne vom preface că suntem…

de-ai să mai vezi în jur lumină,

înseamnă c-am trecut prin preajmă;

dar nu te crede...predestină!

lumina mea nu-i foc de bleajmă... 

ci prețul unui foc angelic,

plătit de-o altă viață pe un rug solar

o ardere de vid și de întuneric,

pentru un astru într-un altar...

pustiu ți-e locul dintre lacrimi,

adânc e golul din…