Postări de blog prezentate -- Arhiva August 2013 (118)

eşti toată poezie

 

miroşi a busuioc

scorţişoară

în zile cu soţ

chiar mai sferică

te văd

împletind

pe dos

pe faţă

unice clipe

iluzoric atârnate

de surâsul tău

demenţial

 

tălpile

nu-ţi ating lumea

pluteşti doar

deasupra neliniştilor balast

aripilor mele

 

nici nu pari

să respiri

da vinci

te-a pictat icoană

pe mine

când lemn voi…

Continuare

Adăugat de paparuz adrian la August 26, 2013 la 6:30pm — 2 Comentarii

HAIDUCUL GHIORGHIEŞ 2/3

S-a apropiat de casă pe timpul înserării, dar a stat pitit până s-au liniştit cu toţii, până când s-a înnoptat bine. A intrat prin spate, pe acolo pe unde venea de obicei, din pădure. Câinii s-au dat scurt, apoi au schelălăit, îl mirosiseră. Când a pătruns în polată ardea doar un opaiţ cu seu, răspândea o lumina scăzută, însă destulă ca să-i vadă. Chiar atunci argatul încălecase stăpâna căreia îi făcea lucrare bună, gemetele o dovedeau. Gheorghieş îi lăsă să se răcorească, ar fi fost…

Continuare

Adăugat de spiridon ramniceanu la August 26, 2013 la 9:00am — Nu sunt comentarii

exerciţii de sinceritate - tăceri

durerea

vine şi pleacă

eu

rămân

să aştept

fericirea

ascunsă

în sensuri

dragul meu

mulţumesc pentru toate…

Continuare

Adăugat de Mihaela Popa la August 26, 2013 la 12:30am — 8 Comentarii

Eugen EVU - aniversare

Eugen EVU - aniversare

Zona zoster anamnesys

 

Nelocuitul timp cel dintre…

Continuare

Adăugat de Lucretia Berzintu la August 25, 2013 la 11:00pm — 5 Comentarii

Voinicel și cele două vrăjitoare, un basm de Petre Crăciun

În vremea când muriseră toţi balaurii cu şapte capete, afară de unul singur, trăiau într-o ţară două vrăjitoare, născute din aceiaşi părinţi, dar deosebite precum ziua de noapte sau furtuna de vreme bună.…

Continuare

Adăugat de Petre Craciun la August 25, 2013 la 10:07pm — 3 Comentarii

Două zile la Saint Petersburg

     Două zile la Saint Petersburg
    Impresii de drum
 …
Continuare

Adăugat de Adrian Grauenfels la August 25, 2013 la 7:05pm — Nu sunt comentarii

Poezia carcerala a lui Ovidiu Vasilescu

Poezia carcerală a lui Ovidiu Vasilescu - text publicat in Astra Blajeana, iunie 2013

 

Întâlnirea cu poezia lui Ovidiu Vasilescu este o taină ce nu poate fi dezlegată în cuvinte înșiruite într-un eseu. Mi-a mărturisit că scrie de mult timp: Scriu poezie de la 13-14 ani. Intrat în închisoare și, întâlnind poezia lui Crainic și a lui Radu Gyr, m-am oprit spunând: Voi mai scrie poezie, atunci când voi scrie, nu ca ei, ci la nivelul lor. Nimeni nu…

Continuare

Adăugat de Maria-Daniela Panazan la August 25, 2013 la 6:00pm — 1 Comentariu

Experiente 1-Fragment din romanul „Carusel

Experiente 1 – fragment din romanul Carusel                                                                                                   Cunoaşterea a început atât de natural! Pur şi simplu s-a simţit atras de magia formelor şi a luminilor astrale. Avea senzaţia că viaţa sa era împărţită între două lumi: cea pământeană şi cea cosmică, legate şi despărţite în acelaşi timp, la fel de reale sau iluzorii, de captivante şi tumultoase. Când era într-una, vag îşi amintea de…

Continuare

Adăugat de Eliza Roha la August 25, 2013 la 12:30pm — 2 Comentarii

IN MEMORIAM ION BUDAI DELEANU (6 IANUARIE 1760 - 24 AUGUST 1820)

 

IN MEMORIAM ION BUDAI DELEANU, 193 de ani de la moarte (ns. 6 ianuarie 1760, Cigmău, Hunedoara - d. 24 august, 1820). Este unul din reprezentanţii de frunte ai Şcolii Ardelene, autorul primei epopei în limba română, "Ţiganiada" sau "Tabăra ţiganilor" - o epopee eroi - comică.…

Continuare

Adăugat de Lucretia Berzintu la August 24, 2013 la 11:50pm — 3 Comentarii

din perfecțiunea de a fi tu îmi povestești

din perfecțiunea de a fi

tu îmi povestești

rezumatul unei opere literare

 

de câte ori îmi povestești

rezumatul unei opere literare

din perfecțiunea de a fi

se aprinde un nou reflector

pe stradă

față de ultima poveste

și o nouă oglindă se carnifică

 

în timp ce faci asta îmi închid ochii și stăm orizontal

pe o bancă de lemn verde

într-o letargie continuă

ca într-o sală de…

Continuare

Adăugat de Mihók Tamás la August 24, 2013 la 11:16pm — 4 Comentarii

În spatele oglinzii, de Petre Crăciun

Un poem este întotdeauna

suficient

pentru a te putea

sinucide

aruncându-te de la înălțimea

primului său vers.

*

Mă prăbușesc de câteva

nașteri

și de câteva

morți,

amintindu-mi la fiecare

silabă

că singurul sens al existenței

este verticala.

Mă prăbușesc cu speranța

de-a mă-ngropa…

Continuare

Adăugat de Petre Craciun la August 24, 2013 la 12:30pm — 3 Comentarii

amnezia

 valurile erau mustangi

mușcând zăbala ochilor

ai început să vorbești într-o limbă ciudată

secundele treceau scormonindu-ne trupul ca niște viermi

timpului i s-a făcut brusc sete

din purgatoriul minții tale

se iese doar prin apnee

eram surferi în…

Continuare

Adăugat de Laurenţiu Belizan la August 23, 2013 la 7:00pm — 5 Comentarii

Hai să-ţi mai spun câte ceva

Hai să-ţi mai spun câte ceva

 

despre oraşul turma

cu mii de capete

şi despre noi, cei care

mulgem laptele negru al tristeţii

şi-l bem aşa, crud, aburind, mirosind

a trandafir lichefiat

 

Tu dormi…

 

E vară, dimineaţa, porumbeii

uguie a lene şi deşert

bătrânii

mănâncă tot mai puţin,

beau apă,

toarnă şi-n farfurioare câţiva stropi

pentru păsări

când sunt…

Continuare

Adăugat de Anca Tanase la August 23, 2013 la 8:17am — 13 Comentarii

SHAKESPEARE - Sonet XV

Când mă gândesc la lume ca perenă,

Cum e perfectă doar pentr-o clipită,

E-o simplă piesă pe-o imensă scenă,

De stele, în secret, înrâurită.…



Continuare

Adăugat de Laurean la August 23, 2013 la 7:27am — Nu sunt comentarii

2 poeme din volumul de debut

*traducerea a fost realizata de Jeanette Carp si Ronald Van Linde, Olanda

 

1600 de secunde învinşilor



aruncată lângă niște frunze descusute din toată tinerețea nu rămâne nimic

Imnul cioZvârtei poate

mâncam lângă biblie la ce oră voiam aveam atâta amar de timp cu cît vântul bate mai puternic cu atât toamna se apropie mai lasciv de bocancii mei

slăbiciunile se aliniază în spatele meu și merg

ca soldații după mine în ordine…

Continuare

Adăugat de Raluca Blezniuc la August 21, 2013 la 11:44pm — 1 Comentariu

De toamnă

toamna

ascute aripa 

timpul 

e poarta

spre zborul fără de oprire 

câte bătăi de aripi

gânduri 

și câte speranțe 

vor trebui păsării

să migreze spre noua sa lume

fiecare început pentru ea 

este o altă iubire

doar noi

rămânem iubito

în cuibul ăsta statornic 

care mă afundă

într-o…

Continuare

Adăugat de iuri la August 21, 2013 la 9:30pm — 5 Comentarii

JEFF HOWE – A GENUINE VOICE of the AMERICAN POETRY

JEFF HOWE – A GENUINE  VOICE of the AMERICAN POETRY

A Short Bio

Oh, let's see. My name is Jeff Howe and I like to write sometimes, mostly when the mood strikes, I guess, which really sort of lets on that I don't do it for a living.  



I have written poetry, fiction, blog entries, even advertising content, but there's none…

Continuare

Adăugat de Leonard Oprea la August 21, 2013 la 2:30am — 2 Comentarii

Fata cea frumoasă şi fântâna cu apă tulbure, un basm de Petre Crăciun

În urmă cu mult amar de vreme trăia o fată aşa de frumoasă încât bunii ei părinţi nu se mai săturau privind-o, iar străinii îşi făceau dinadins drum prin locurile acelea pentru a se bucura de înfăţişarea ei. Când era de zece ani, se opreau păsările cântătoare din trilul lor ca să o vadă, la doisprezece ani până şi florile se întorceau după ea, iar când împlini cincisprezece,…

Continuare

Adăugat de Petre Craciun la August 20, 2013 la 9:34pm — 6 Comentarii

nimic fără bătrânețe

o macara căzută pe un bloc

o piață surpată cu zidurile scurgându-se

pe trotuarul mlăștinos



copaci căzuți în mijlocul șoselei crăpate

câteva mașini ruginite din care ies vietăți

podul plin de veredeață

peste tot ceață ca o vată



vântul sună într-un buhai

cenușiul ăla care te adoarme toamna

apasă dinspre nori

singurul zgomot străin zornăitul cheilor

pe care le rotesc în palme

în timp ce privesc cum vin din…
Continuare

Adăugat de stefan ciobanu la August 20, 2013 la 9:09pm — 1 Comentariu

Arhive Lunare Incluse

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor