Printre copaci
ochii tăi culeg luna,
trofeu îndurerat
ca urletul meu dimineaţa;
atât de tăcut
pe marginea canapelei,
jumătate aici,
jumătate alergând
pe spinarea şarpelui negru
a sărutului,
Printre copaci
ochii tăi culeg oasele
zeului cuminecat din mine.
Adăugat de Iordache Dan la Decembrie 1, 2008 la 9:29pm —
Nu sunt comentarii

|
Motto:
"Cea dintai si singura datorie esentiala a omului este caritatea, adica o neobosita justificare a bucuriei existentei. A face din viata ta o…
|
Continuare
Adăugat de Stefania Agnes la Decembrie 1, 2008 la 9:00pm —
Nu sunt comentarii
La Multi ani , Romania, oriunde te/ai afla!
Adăugat de melania cuc la Decembrie 1, 2008 la 8:30pm —
2 Comentarii
Cu toţii suntem oameni obişnuiţi...; raportarea la ceilalţi membrii ai societăţii, în general şi respectiv la grupul de apartenenţă, în special, este normală..., măcar prin prisma faptului că există cel puţin un factor comun care să te determine să te numeşti "membru" al acelei comunităţi. Susţinerea sub orice formă a ideii „cluburilor exclusiviste”, de „elită culturală”, în societate, este o dovadă de egoism interacţional faţă de semeni.
Creaţia artistică…
Continuare
Adăugat de vebwell la Decembrie 1, 2008 la 7:20pm —
Nu sunt comentarii

LA MULŢI ANI DE ZIUA TA ROMÂNE!
România este aici:
În inima mea,
În inima ta,
În familie şi-n tradiţii,
În obiceiuri şi superstiţii
În gândul ce nu moare,
În glia roditoare,
În munţi cu creste-nalte,
În rodul de pe-ogoare,
În mâini muncite de români
În înţelepciunea celor bătrâni
În poveştile transmise la urmaşi
În ape curgătoare şi iarba de sub paşi
În tot ce vieţuieşte…
Continuare
Adăugat de Simina la Decembrie 1, 2008 la 3:47pm —
Nu sunt comentarii
Sunt un ecou al vechii românimi
Ce îşi plângea prin clipe-albastre dorul,
Iar sufletul îşi regăsea fiorul
Demnităţii peste mărginimi.
Sunt drept urmaş al lui Cotyso, bravul –
Şi-am învăţat ca dacii să respir,
Prin vene-mi curge Dunărea, în vadul
În care-mi plânge naiul lui Zamfir.
Şi din Banat până-n Moldova sfântă,
La umbra falnicului Făgăraş,
Îmi plânge pleoapa dorul ce m-avântă
Acasă-n taragotul lui Fărcaş.
Când…
Continuare
Adăugat de Dan SIRBU la Decembrie 1, 2008 la 2:56pm —
1 Comentariu
LUI NOSTRADAMUS
Cu un binoclu xenofob
Ascult din nou pădurea
Doar laurii cu flori şi bob
Îmi scot peri albi aiurea.
Afară-i frig şi-i mohorât
Iar clima-i australă
Simt durere mov în gât
Pe placa mea…
Continuare
Adăugat de George ROCA la Decembrie 1, 2008 la 2:30pm —
Nu sunt comentarii
nici urmă de zbor-
în cuiburi părăsite
doar fulgii de nea.
Adăugat de Djamal Mahmoud la Decembrie 1, 2008 la 1:38pm —
6 Comentarii
Nu am decât cuvintele
Când noaptea mi se destramă pe trup,
Lăsându-mi durerile să alunece în şiraguri lungi,
Nu am decât lacrimile
Pe care le întorc de pe o parte pe alta,
Şerpii împletindu-şi sărbători prin oase.
Nu am răsaduri de nunţi,
Nu am,
Sunt final de baladă
Cu ţărâna pusă la căpătâi
Să-mi lase cuvintele vii
Chiar de e timpul pentru moarte,
Nu am decât gândul altoit cam strâmb
Între cer şi pământ.
Adăugat de Mirela Burhuc (Miralia) la Decembrie 1, 2008 la 1:10pm —
Nu sunt comentarii
Doar drumul înspre tine îl voi pierde,
Nu mai stau mult să-ţi bântui pe la poartă,
Cerşesc doi îngeri şi un drum mai verde
Şi-apoi te las. Să-mi ningă peste soartă!
Nu mai stau mult, azi ochiul ţi-e de sticlă
Şi-mi sângerează tâmpla în neştire,
Mă prinde iarna, mi se-aşează-n pâclă,
Luminile se prind în amorţire.
Şi umbra-mi ghemuită peste braţe
Îşi prinde-n păr păianjenii uitării,
Doi ulii stau de strajă să-mi înhaţe
Ce mai…
Continuare
Adăugat de Mirela Burhuc (Miralia) la Decembrie 1, 2008 la 1:07pm —
Nu sunt comentarii
Să pleci am să te las
Până la capăt,
În ochi mijeşte iarna pentru doi
Şi o să cânte lerui-ler
Un dangăt
De clopot ce mai bate pentru noi.
Să pleci am să te las,
Tu, cu măsură
Sărută-mă aşa, ca de plecare,
Buzele reci
Pe gura mea arsură
Să-mi fie lespede de-nmormântare.
Adăugat de Mirela Burhuc (Miralia) la Decembrie 1, 2008 la 1:05pm —
Nu sunt comentarii
Nuferi albi pe lac -
lumina încordată
într-o lacrimă.
Adăugat de Gavriil STIHARUL la Decembrie 1, 2008 la 10:30am —
Nu sunt comentarii
Cel mai greu de îndurat e simţămîntul că te urăşte cineva
cum zice şi Laerte în grava seriozitate a întoarcerii
la rătăcirile ce nu au altă zare decît mormîntul
între două puncte esenţiale,
cu care ne scriem în palme anii, imitînd nervurile lemnului
la ceasuri cînd încep să se şteargă formele lucrurilor,
neîndoielnic în afara memoriei
ca şi norii care se despart de vînt în Legenda secolelor
stăm legaţi de simţuri şi de concepte,
în rezonanţe sacre… Continuare
Adăugat de Luminiţa Cristina Petcu la Decembrie 1, 2008 la 12:30am —
2 Comentarii