Toate Textele din Reţeaua literară Marcate cu Cuvinte Cheie 'să' (80)

alo

alo tovarăși

stigmatizații mei din rândul doi de zei

goliți paharele și râgâiți a înalt șapte stele de…

va trebui să îngrop din nou atlantida

mai adânc

mult mai adânc decât pot să dezgrop…

femeia aceasta a sărit din mine

mi-a arătat cu degetul unde trebuie să-mi întind brațele 



îmi sprijin mâinile pe pământ 

mă concentrez asupra oamenilor 

ei trec așa 

mă prefac și eu că aranjez niște pietre pe lângă bordură 

 

degetul femeii ăleia a înnebunit 

arată când în sus când în jos 

urc

printre niște pene

să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi

să încep cu o axiomă a clipei

fără…

prea devreme să trezesc muguri

la răsărit soarele

luna la apus…

înţeleg suferinţa ca pe o cale spre fericire

niciun cer nu creşte fără sămânţa gândului

cum…

Mă opresc uneori la poarta ta,

îmi cert dorurile,

le pun căpăstru de-argint

și merg mai departe.

Cred că ne-am spus tot ce era de spus,

am împărțit tot ce-aveam de-mpărțit.

Nu mai vreau să-ți dau din timpul meu

nicio clipă,

nici dragoste, nici ură;

indiferență aș scrie peste numele tău!

( Duioșie, nu mă mai cuprinde! )

Când te văd îmi zic "trebuia să plătim"-

eu cu lacrimi, tu…

câte dorinţe nesătule pot avea

să cadă cerul peste toate culmile…

-Totul a pornit de la această contrazicere dintre noi. Nu bănuiam ce mult avea să schimbe lumea o banală luptă de idei dintre doi oameni relativ normali. Acum este deja târziu să  mă mai pot opune. Vârtejul este pornit şi nimic nu mai poate opri mersul înainte al istoriei, de fapt o repetare a ei într-un fel inevitabil. Nimic nu va mai fi precum a fost. Niciodată. Dealtfel vom avea grijă ca în…

  Încă merg pe vârful picioarelor să nu deranjez stelele. Îmi place să cred că liniştea le ţine nemişcate. Ascult adesea muzica cerului ( dealtfel e unica filarmonică în care nu par afon) cu inima, prin toţi porii, cu ochii fixaţi spre nicăieri ca şi cum în felul acesta pot fi egal în atitudine. Nu-mi aleg nicio stea. Nu  vreau să fiu nedrept cu infinitul legându-mi viaţa de o unitate. Nu desfac de…

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă

nici mustul nici gutuile

nici nucile de sub…

dar visez

multe nu ştiu să fac

multe nu pot trăi

dar…

senin şi lumină

albastră candelă…

Chiar mă întreb cum reuşesc oamenii să găsească tonul potrivit. Nu ştiu nici de ce, nu ştiu nici cum de nu pot să fac asta cum trebuie; e o stare în care mă bănuiesc de favoritism. În sinea mea cred că divinitatea ştie fără ca eu să fac mătănii sau mai ştiu eu ce disperate forme de rugăciune. Sunt genul care nu se roagă la Dumnezeu decât pentru ceilalţi(îmi pare atât de nedrept să cer pentru…

  Cred că ochii mei nu ştiu să plângă. Am sentimentul că niciodată nu o fac pe deplin. De fapt sunt convins că nu lacrima e menirea lor. Chiar şi când durerea coboară prin toată fiinţa mea ei au o lumină zâmbitoare; au o speranţă fără înţeles, au ceva din privirea căprioarelor, acea înţelegere a dezastrului, felul înţelept prin care cel care "ştie" este umil în chemarea vieţii. Nu-mi pot opri gândul, privesc deseori lumina din spatele lacrimilor mele şi înţeleg de ce mă eliberează…

  Să vă povestesc despre ţinutul în care locuiesc de ceva vreme precum o proiecţie a visului într-un plan tridimensional cert...poeţii pot construi planete, de fapt eu îl bănuiesc pe Dumnezeu de poezie...un loc în care nu există povestitor( e avantajul meu ca prim locuitor  ) şi încă nimic de împărtăşit nimănui. Aici e loc de orice, încă nu e rai şi nici iad, cred că nici noapte, nimic de împărţit şi…