Zavalic Antonia's Blog (14)

Gândește-mă

Au trecut ani mulți de când am uitat

locul unde obișnuiam să stau. Aveam gânduri despre viață

și totul se împreuna în mine ca într-o femeie tânără cu dragostea învelită

în bomboane din acelea ce-ți fac capul să explodeze.

Visele mele cântăreau cât o supernovă și nu spunem nimic,

mă înghițeam în toate zilele.

Tu când erai când nu.

Mă ascundeam în dulapul tău preferat și așteptam.

Cel mai greu era să te văd și să nu fac nimic.

Să…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Februarie 8, 2015 la 11:47pm — Nu sunt comentarii

STEGARUL

Eu vin și această lume pregătește întunericul pentru mila mea.

 

Nu m-ar fi născut nicio mamă,

dacă ar fi știut câte jocuri m-au părăsit.

Sufletul meu este un fetus bătrân care nu știe dacă pământul are și el

un pântec care să nască.

Mă plimb cu toată viața în avans.

Orice e potrivit la vârsta…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Martie 28, 2014 la 10:00pm — Nu sunt comentarii

Eyes to set kill

E ceva frumos la setea ta.  Încerc să dau de timpul

în care îmi ascundeai trupul sub pătură,

să nu se frământe de prea multă boală.

Te iubeam cel mai mult la ora 15.00, înainte să vii acasă, înainte să

deschizi uşa, să intri în cameră, să mă săruţi.…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Ianuarie 22, 2014 la 8:45am — Nu sunt comentarii

Ultimul 0

M-am adaptat morţii,

în cuvinte simple. Merg prin viaţă şi-i vorbesc despre fiii ei îndrăgostiţi

ca de un pământ în care se aruncă cu săbii.

Moartea mea nu-mi cere de mâncare,

nu mă aşteaptă cu patul făcut şi nici nu mă sperie

dimpotrivă, împărţim aceaşi lingură, acelaşi acoperiş, acelaşi pat

chiar şi când iubesc,

stă lipită de mine, de sânul meu şi sângerăm…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Ianuarie 10, 2014 la 3:00pm — Nu sunt comentarii

Mamă, frumuseţea ta a obosit

Covoarele îţi poartă trecutul, cu aţa

albă a tinereţii, în care cauţi să împleteşti flori pentru

părul meu abia pieptănat.

Mă priveşti cum strâng aripi ca într-o colivie

şi mă resemnez pământului.

Mamă, mi-ai dat ochi negrii în care cade zăpadă

şi frigul se joacă în toate zilele.

Tu ştii că după o fereastră închisă, oamenii sunt îmbrăcaţi în culori anemice

şi rostesc cuvinte…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Decembrie 26, 2013 la 12:30pm — 6 Comentarii

Poem târziu

Anul ăsta se sfârşeşte într-o plimbare lungă cu tine,

când oasele mi se fac mai mici

şi atârn de gustul cărnii

ca de plecarea unui soare cu iarnă

 

Tu vii să mă dai la o parte ca un deşert

topind suflarea muştelor,

faci o cărare cu limba în sângele meu

şi creşti iarbă pe ascuns, s-o văd numai când trupul îmi încape în verdele ei tras

de mâinile pruncilor care…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Decembrie 17, 2013 la 11:30pm — 2 Comentarii

Trupuri vacante (II)

Dă-mi un nume să chem omul după sufletul său,

dă-mi calea

muntelui singur în care să adun tot ce-a fost trist odată,

şi acolo să ascult trupurile 

cum cad în timpul mântuirii.



În cer şi pe pământ

nu mai am niciun prieten, doar vizite în care sunt îngânată

şi locuri în care am uitat odihna 

din vreo pricină.



Te temi că…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Decembrie 13, 2013 la 5:17pm — Nu sunt comentarii

Nuanţe de alb

Se spune că am căzut într-o risipă în care îmi fac defilările

pe pământ mişcător.

Picioarele mele au culoarea nispului şi se sfarmă.

M-am măritat şi eu o dată şi de atunci iubesc cu vălul tras

peste umeri,

bărbatul meu nu mă vede nici măcar în timpul sărutului

dar ştie că port adâncimea ca un scafandru care se teme de capătul apei şi tace.

 

Bărbatul meu a des-făcut femeia până la firul principal,

o ia din resturi şi o pregăteşte…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Noiembrie 16, 2013 la 12:22am — Nu sunt comentarii

Femeia în care te întorci

s-ar putea scrie un poem pentru fiecare intersecţie dintre pielea ei şi ochii privitorului

 

e o mercenară, se luptă cu aerul pe care-l scoţi

din pieptul înăbuşit şi crede că nu va obţine un preţ mai bun.

(Femeia în care te întorci se lasă ispitită şi-şi tace mântuirea.)

Femeia în care te întorci se frânge ca o catastrofă cu oameni

mai ales când te surprinde iubind cu clapele negre peste…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Noiembrie 14, 2013 la 1:45am — 14 Comentarii

S-a mai scris

despre lăsarea nopţilor în femeie, când liniştea

se repetă ca o mamă care naşte acelaşi

copil

cu toţi bărbaţii în care şi-a văzut drumul neclar

şi acoperit ca o rochie peste care vine pielea

să cauterizeze.

 

Cândva s-a petrecut o goliciune şi i se spunea dragoste

ne lăsam ochii nesupravegheaţi

şi puneam întrebări neutre.…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Noiembrie 12, 2013 la 4:51pm — 2 Comentarii

Dormiens

Sfâşierea începe

din locul în care rochia-mi cade pe umeri şi mai încolo

să-mi surpe întreg trupul cu o singură bataie de aripă a unui fluture monarh

când se întoarce

să depună în pielea mea caldă

zborul

ca o amintire care s-a adâncit până la sânge şi picură, pătându-mi buzele

şi tot ceea ce ating ele. 

Acum, drept vezi cum se zbate şi îl confirmi în inima…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Noiembrie 2, 2013 la 5:23pm — 3 Comentarii

Despre înfrângerea definitivă a întunericului

În casa mea e linişte,

pereţii stau să asculte cam câtă tăcere

încape în timpul de împăturire a şerveţelelor.

În casa mea se moare pe bucăţi, îngropi câte puţin şi nu chemi pe nimeni

să plângă.

În casa mea florile se ofilesc cu pământ cu tot.

În casa mea îngerii stau de şase ca după o crimă fără martori.

În casa mea păienjenii îşi fac biserici la fiecare pradă,…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Octombrie 31, 2013 la 6:00pm — 15 Comentarii

Ever.Est

Munţii creşteau ca visarea în ochii statuilor

reci şi descompuşi

eram cu sufletul gol şi tânjeam după acoperământ 

mă agăţam cu vinovăţie şi mintea goală ajungea mai sus ca îngemănarea dintre ultimul punct al pământului şi gura ta

era o goliciune la altitudine maximă 

mă tăram în tăplile descoperite şi 

măsuram cerul cu unitatea în care inima se descarcă de hematii

pe…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Octombrie 15, 2013 la 11:51pm — 1 Comentariu

Play.Ground

E toamnă şi coapsele ei încep să se potrivească

din ce în ce mai mult jocului.

Se face că apucă din adevăr cu mâinile coapte

ca pofta dintr-un măr

în care s-a prins putreziciunea.

 

Sufletul ei înghite cu măsura în care sâmburele alunecă-n pământ

şi dă drumul la viaţă.

Aşa înţelege foamea

ca pe un prădător cu dinţi

care mestescă întunericul, satisfăcut.

 

Ea iubeşte

cu precizia unui acrobat care joacă…

Continuare

Adăugat de Zavalic Antonia la Septembrie 17, 2013 la 10:16am — 1 Comentariu

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor