Anca Vieru's Blog (32)

Și tramvaiul urca încet

Și tramvaiul urca încet

pe stradă

vântul plimba alene

frunze arse hârtii

pași

fețe de ceară presată

 

și tramvaiul nu se oprea

în stații

oamenii lipeau pe geam

nasuri ochi ziare

tăceri

se scurgeau prin tabla ruginită

în băltoace

în găuri de grenadă

în tic-tac de ceas fără limbi

pocneau

jocuri de artificii

 

focuri

 

(AV)

Adăugat de Anca Vieru la Martie 24, 2013 la 11:43am — 7 Comentarii

Poem cu balerină și păduri

L-am văzut la metrou

pe băiatul care duce pădurea într-un ochi

              iar în celălalt cerul

stă rezemat de afișul

cu balerina ridicată pe poante

și ține vioara pe genunchi

metroul a venit și a plecat

pe peronul gol

el începe să cânte

sunetele se înalță

căutând cerul prin gaura de aerisire

peronul se umple din nou

nimeni nu are mărunt

balerina scoate un picior din afiș

apoi celălalt

vrea…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Octombrie 18, 2012 la 10:00pm — 19 Comentarii

Maci pentru daltoniști

Ultimele culori

vin din atingeri de degete

dincolo de ecran

vieți de împrumut

fără miros

fără gust

toate la fel

nu, domnule, aceasta nu e o varză

e un buchet cu maci

dacă ați ieși

din somnul de sticlă spartă

ați putea să-i luați în palmă

să-i atingeți ușor

să-i dăruiți

da, domnișoară, puteți să-i mirosiți

fără teamă

e doar o albină

/adevărat, se ofilesc repede

dar oare pixelii v-au alintat…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Octombrie 13, 2012 la 5:30pm — 21 Comentarii

Cinema

- secvențe cu final la alegere –

 

Mai știi

drumul acela mărginit

de cearșafuri puse la uscat

pe care rulau filme de dragoste?

 

eram tineri

am ales câteva

le-am mototolit

le-am înfierbântat

ultimul era gol

nejucat încă

și l-am furat

crezând că poate fi al nostru

 

(Final I)

acum e împăturit frumos

și-l mănâncă moliile

în lada de zestre a fiicei…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Octombrie 8, 2012 la 8:00pm — 13 Comentarii

Prea multe poezii despre toamnă

Seara

mă înec în acea oră

în care orașul se scurge pe geam

picătură cu picătură

 

întâi strada cu piatră lustruită

frunzele călcate pe trecerea de pietoni

șotronul spălat de ploaie

oameni cu fulgarine colorate

- așa cred, seara toate par gri -

taraba unde vânzătorul ambulant

                  scoate din foc castane fierbinți

îndrăgostiții atârnați de umbrelă

geamul de la mansardă

               …

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Septembrie 30, 2012 la 11:30am — 26 Comentarii

Despre clovni și morminte

- poezie simplă -

Ultima dată când l-am văzut

purta un coif de hârtie

scris cu poezii

 

mi-a spus – simetria

și simplitatea vor salva lumea -

apoi a aprins bricheta

și-a scos coiful

și i-a dat foc

 

nu era perfect simetric

păcat

scrisesem niște poezii atât de simple…

 

a luat apoi ultima foaie

și a început s-o plieze

 

nu,

doar vi se pare…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la August 22, 2012 la 8:00pm — 23 Comentarii

Natură moartă și joie de vivre

Trageți perdeaua

aici

fiecare geam e sufocare lentă

împinsă în tăceri de împrumut

 

lăsați lucrurile inutile

la locul lor

un calendar

un ceas

- timpul măsurat e timp pierdut -

cutia goală de pe noptieră

aerul din jurul paharului

pastilele

și joie de vivre

 

dați somnul mai încet

butonul cât un ac e undeva

aici

nu-l găsiți?

v-am…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la August 19, 2012 la 7:30pm — 13 Comentarii

Insula cu piane

- poveste uitată -

 

I

 

A fost o vreme

când lumea era plină de piane

muzica lor se auzea de departe

în bucurie

jale

iubire.

 

Dar apoi

oamenii-cătușă au hotărât

că pianele propagă sunete dăunătoare

și le-au interzis

prin lege

le-au adunat în piața mare

să le dea foc

flăcările se vedeau de departe

fumul se împrăștia dens

odată cu…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la August 14, 2012 la 9:30pm — 12 Comentarii

Time-out

Copii,

astăzi vom învăța să batem cuie

luați ciocanul

încercați întâi cu păpușa asta de porțelan

da

așa e bine

coșul de gunoi e în colț.

 

Hei, tu, cel cu părul de iarbă

ești nou pe aici

se vede după cum ții ciocanul

pentru tine time-out

mâine

vei începe cu prima lecție 

și vei învăța să pui botniță

greierilor.

 

Să nu lipsești

la trei absențe

ajungi pe…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la August 11, 2012 la 2:00pm — 8 Comentarii

Câte ceva despre frumusețe

Frumusețea nu are nume -

spune băiatul cu pistrui mirați

mestecând poza cu dansatoare de striptease

surpriză la pachetul de chewing-gum

și alunecă de pe tamponul

de tramvai.

 

*

 

Frumusețea dă o lumină albastră

pe cerul uitat –

gândește bătrânul cu două umbrele

albe aduceri aminte

așteptând steaua care cade

spre el.

 

*

 

Frumusețea creează dependență…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Aprilie 10, 2012 la 10:08pm — 8 Comentarii

Pietricele plate

Dimineața

presar cafea pe pervazuri

să fie păsările treze

când mă-ntorc

 

în autobuzul galben

trec podul urc

pe lângă depozitul de fier vechi

ieri au adus două mașini siameze

- mergem către o nouă ordine - aud la radio

pe fundal Chris Rea și „road to hell”

 

ținem sub revere jumătăți de fluturi

Bianca - șoptește femeia

câteva secunde - strigă bărbatul

 

pietricele…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Aprilie 8, 2012 la 7:04pm — 13 Comentarii

Omul care adună greșelile

           A sunat la ușă omul care adună greșelile. I-am deschis și am început să mă caut prin buzunare, am găsit vreo două-trei, dar n-a plecat, am căutat după cuier, pe sub covor, în pliurile canapelei, peste tot greșeli ascunse. L-am invitat în casă, obosise de atâta stat la ușă, duce în spate un sac mai mare ca al lui Moș Crăciun, i-am dat un păhărel de rachiu după ce l‑am golit întâi de greșelile rămase pe fund. Apare fiică-mea și-i aruncă în…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Martie 23, 2012 la 9:40pm — 15 Comentarii

Tu cânți la pian eu scriu poezii

Tu cânți la pian eu scriu poezii

amândoi cu ochii închiși

în spatele pleoapelor

o ușă

un toc

și creștetul capului vârful creionului

urcând tot mai sus

vopseaua cea nouă acoperă lemnul

inelele timpului au zburat

apoi o plecare

un drum o ușă închisă

o deschidem uneori

să vedem ce mai e afară

dar vântul o-nchide la loc.

 

Eu scriu poezii tu cânți la pian

sunete prelinse pe obrajii…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Februarie 24, 2012 la 7:57pm — 21 Comentarii

La nunta furnicilor

Sunt invitată

la nunta furnicilor.

 

Nu te duce – îmi spune Vocea

de acolo

nu se-ntoarce nimeni

furnicile au inventat un concept

nou l-au numit

dragoste

cu el seduc oamenii.

 

Dar sunt curioasă - am râs

și de altfel furnicile

sunt atât de mici.

 

Am plecat.

Drumul

se-ntinde în lumina dimineții galbene

tălpile mele zboară mai repede ca pasărea gândului

văd…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Februarie 22, 2012 la 12:00pm — 28 Comentarii

Sunt un cleptoman începător

- un fel de poveste -



Sunt un cleptoman începător

Și am fost invitat

La congresul cleptomanilor.

Pesemne au nevoie și de obiecte simple

Pe care doar un cleptoman începător

Le poate aduna:

Un microfon,

Un pahar cu apă,

O brichetă.



Ascult cu mare atenție,

Ca să devin și eu

Un cleptoman cu experiență.



- În seara asta 

Vom alege…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Februarie 20, 2012 la 6:15pm — 38 Comentarii

Trăim într-un cub Rubik

- pseudo-poveste -

 

Trăim într-un cub Rubik

aruncat demult pe o masă

fiecare în pătrățelul orb

unde nu contează culorile

și luminile se destramă

în umbre.

 

Ne-am obișnuit

mereu aceiași vecini

o liniște nefirească

doar uneori

o mână necunoscută ia cubul

îi răsucește pătratele

la stânga la dreapta sus jos

apoi îl aruncă la loc pe masă

suntem un pic…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Ianuarie 31, 2012 la 8:07pm — 33 Comentarii

Cei ce întârzie mereu la gară

În gară

călători întârziați aleargă pe peroane

duc în piept orologii în formă de clopot cu o singură limbă

norocoșii se agață de ultimul vagon

- care bate mereu neregulat -

ceilalți se întorc în somnuri egale

să aștepte următorul tren.

 

Unii dintre ei se trezesc mai devreme

grăbiți adună scaunele din sala de așteptare

cu oameni cu tot

formează trenul lor condus de locomotiva

ca un orologiu de circ unde o…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Ianuarie 22, 2012 la 4:57pm — 13 Comentarii

S-a furat un punct cardinal

                             lui Julio Cortazar

 

S-a furat un punct cardinal

nu știm care

busolele s-au adunat la sfat

orașele-puncte

transformate-n furnici

aleargă haotic pe harta mototolită

ruptă-nchisoare

râurile ni s-au urcat în ochi

și…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Ianuarie 21, 2012 la 10:40am — 23 Comentarii

Atenție, se închid ușile!

în jurul meu

mâini atârnate de bare

priviri identice

capete cu căști pe urechi

 

săptămâna asta

trebuie să porți căști galbene

ca să nu te amendeze

poliția culorilor

 

căștile verzi de săptămâna trecută

sunt aruncate

în tomberoanele de lângă scară

așteaptă să fie ridicate

de serviciul de ambulanță  

și conectate

la urechi artificiale

care vor citi

gândurile de…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Ianuarie 16, 2012 la 7:06pm — 14 Comentarii

Nu te îndrăgosti lunea

Lunea în orașul nostru

circul are zi de relaș

iar circarii se dau cu pudră

de camuflaj

și ies printre noi.

 

Veseli

cu pași ușori de tigri bengalezi

așază în piramide iubiri de unică folosință

și apoi le dărâmă cu un ciob de oglindă

stau în echilibru pe sârma tristeților ipocrite

jonglează cu cești de otravă

cu toarte în formă de inimă

ne fac să trecem de bunăvoie

prin cercuri de foc

și…

Continuare

Adăugat de Anca Vieru la Ianuarie 14, 2012 la 2:21pm — 17 Comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor