Mâna mi-o văd lucrând la un “tors” din mahon,

E o coadă undeva, unde stă nu oricine,

Cu săracul trecând nevăzut şi oftând,

Ghici la ce?... La peşte autohton!

Sunt roşii, bineînţeles, e mult păstârnac

Piaţa e plină şi poliţia e chiar,

“Torsul” se înclină ca-n porumb, la cules

Îl mângâi peste sâni şi sigur îl plac,

Sper, dacă-l vând, să mănânc… caviar.

E gata!, mă-nclin în faţa mea…

îmi amintesc de mine

de o viaţă lungă 

ce-mi ajungea până la genunchi

frământam rugăminţi

cerului

şi desenam pe trup

linia vieţii

adăposteam apoi visul

şi  loveam cu tălpile goale nopţile

grădinile pline cu spini

muşcam pe deasupra avutului

neavutului

apoi înghiţeam în sec

pofta mântuirii

şi groapa din care priveam lumea

a devenit casa mea

am întrebat palmele

cine…

După  7 ani de căsnicie viaţa mea şi a mamei s-a schimbat. Au fost şi zile frumoase trăite alături de tatăl meu vitreg. Mă iubea. Nu mâncam până nu ajungea el acasă. Era bun cu mine. Cu mama se stricase relaţia.

Sora mea urma să se căsătorească la Bucureşti. De când murise tata, pe ele le-a luat o mătuşă în…

tăcerea scade

frunzită iubirea

agăţ de pietre

de timp nemurirea

numele tău

un scut mă preface

sunt foc

ce nu arde

sunt dor

ce nu place…

de-ar fi să te iubesc

aş alege o livadă de caişi

bântuită de trandafiri galbeni

şi-acolo te-aş aşeza printre culori

nu abstracte

și nu cu cearcăne în jurul dimineții

abstractul despre care vorbeşti

e ca o şuviţă albă în părul meu

ai putea să auzi ecoul

sunt departe

dar trăiesc și nu știu să dansez

cu răvăşitul străin care azi mă sărută

pentru prima oară noaptea are miros de vin

Un coniac ironic mă priveşte, Tavanul stă să cadă pe gândurile mele. Un ochi priveşte, altul plânge, privirea mă sapă, mâna atinge fum de ţigară. Prin talpă mă trece fiorul de alb, zăpada mă frige, un câine mă linge, o urmă de sânge mă duce spre bar. Acelaşi gunoi, acelaşi miros de viaţă mizeră îmi umblă prin sânge. Privirea din om mă seacă mărunt. Întreb coniacul şoptit şi zâmbind, cum scapă de viaţă de moarte trăind?

-                    Hei, târfă, ai bani să…

În acest har al timpului găseşti viaţa şi o distanţă între tine şi Dumnezeu. Scara, arderea existenţei noastre, urcăm să ne trecem. Adunăm aşa cum se cuvine închipuiri şi vise. Ar trebui să investim timpul chiar în noi, să ne putem lăsa suspinele pe treapta de jos. Să nu lăsăm timpul să se piardă precum un lucru, chiar dacă Spinoza a spus că timpul e doar un mod de a gândi...pentru că atunci de ce timpul ne vindecă rănile?  

Timpul a rămas alb, suspendat de cer mai strigă încă verde…

matematic e sunetul clopotului

şi vântul ce sărută buzele

magic spiritul circulă în sânge

desfacem mâinile pentru ca destinul

să-şi etaleze suspinele

remarcă cineva că femeia se vinde

pe vise

hm

iar îmi vine să pun o oserie de întrebări

dar aş deveni patetică

inuman de real e acest pas

şi poate că mi-aş vinde toate clipele

să pot da o viaţă două înapoi

doar pentru a şterge scârboşenia…

un nod de sentimente

abandonat in cifrele prea folosite

in faţa magiei sta globul tău

şi o scară

mă laşi pe mâna infinitului

ai aruncat în dreptul veşniciei

timpul

dar

cine calcă strâmb în timpul slujbei?

cine suflă singurătatea din faţa coroanei?

al cui e sfârşitul?

of

mai taci

am primit globul

am terminat scara

aceeaşi cifră de 7 cu 2 cu 1+1

ametitor e trunchiul

sub care…