Blogul lui Doria Șișu Ploeșteanu -- Arhiva Mai 2010 (11)

Apollonios din Rodhos

Poetul care avea să-şi lege pentru totdeauna numele de ciclul

Argonauţilor sintetizându-l într-o epopee de 5835 de hexametrii, cea

mai cuprinzătoare operă poetică a vremii sale, s-a născut în primele

decenii ale secolului al III-lea, la Alexandria, capitala Egiptului

cârmuit de dinastia Lagizilor şi totodată metropolă a literaturii şi

ştiintei din perioada elenistică.

Argonauticele sunt rodul unei temeinice documentaţii multilaterale,

având un caracter… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 31, 2010 la 11:07am — 2 Comentarii

Aici sunt !

Aici sunt! Studiul iubirii se face cu fiinţa din fiinţă. Eleva îţi răspunde bine. Să plutim în întuneric umăr la umăr.

O mare confuzie, se ridică norii, pe Cyrano îl caut, suspinu-i se aude. Ce e iubirea şi câte praguri are? Ce suntem, unde mergem, un întuneric vine? Pe timp îl iau de mână, îl rog să stea în loc, pe Cyrano îl caut, prin ramuri mă sufoc.

Am inima-n filosofie dar toată dăruită ţie!

Marea îmi suflă în faţă iubirea,

Agăţ de pietre şi timp nemurirea,

Memoria… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 27, 2010 la 7:41pm — Nu sunt comentarii

Oferta sinelui

În fiecare dimineaţă apar grămezi de măşti, peste drum, peste mine, vizavi un simplu incident. Vântul ce vine din pustiu, aşează pe retină vindecarea. Profil de hazard sparge ceasul din turnul iubitului. Cyrano priveşte spre munţi, multiplică distanţa pentru mai aproape, străpunge singurătatea prin semnul realităţii ascunse. Trecutul nu-i un prezent oarecare, decepţia suprimă, imprimă, suspină, încremeneşte orizonturi albe. Înghit numele ca pe-un sentiment de vină. Degetelor le este dor de… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 26, 2010 la 3:17pm — Nu sunt comentarii

Adevăr

îmi dezvelesc dramele pe rând

în faţa mea un câne latră plângând,

talpa îmi calcă într-un fără sfârşit un dor

sufletul gol sângerează bântuit într-un alt decor.

mâinile murdare adună sărutul de pe jos

varsă pe buze iubire de crin vaporos,

dorinţa îmi crapă fericirea în trei şi în patru

împărţită, apoi adunată la limită, rezultă un sihastru.

la marginea bordelului o fată prea albă, stă şi plânge

pluteşte miros de blond, prin păr lumină… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 24, 2010 la 6:00am — Nu sunt comentarii

Captivă în viaţă

vibrează a pustiu aerul

din anotimpuri minore

ale unui străin.

ce fals trece peste mine!

fără să mă recunoască

mă aruncă-n şanţ

din pustiu

apoi râzând, la gât îmi

atârnă lanţuri îngheţate.

o fiinţă sparge permanent

ecoul cu durere,

accesoriu dăruit vieţii.

sunt născută într-un spaţiu

ce mi-a înghiţit numele.

persistă naşterea unui punct mort

şi-aşa închid şi deschid uşi

spre întuneric

cu urme de sânge pe… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 23, 2010 la 10:50am — Nu sunt comentarii

Esenţa unui strigăt – colaj Adrian Grauenfels – Dorina Şişu

Esenţa unui strigăt

strigatul ţăranului cu un spin în talpă:

am în mine o scânteie care emulează o flacără

femeia lui cu mult mai simplă:

este o rană de biserică din care curge răşină

copilul lor inconştient:

nu înteleg de ce somnambulii nu cad din pat în timpul dement..

sora de cauciuc, imposibil de palidă:

am găsit un melc luminos, casa lui pluteşte-n sos

bunicul nebun cu nas de metan sub pălăria de veteran:

ce grea e cutia cu ace pe cadranul… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 23, 2010 la 7:10am — 2 Comentarii

Identitate

Identitate pe de o parte

Într-o colectivitate finalul poate fi atins

Forţa învinsă de justiţie

Luând-o pe străzi în picioarele goale.

Libertatea se simte până în sânge

Ai nimerit în puntul mort al fiinţei,

Morala pică la jocul de zaruri,

Nu te pândeşte sinuciderea la colţuri,

Asta explică valoarea individului ce face statui

Să dai lumină desluşind corpul străin

Comunici cu sensul istoriei lui

Şi piatra va înţelege, se prinde convenabil pe… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 22, 2010 la 10:33pm — Nu sunt comentarii

Promisiunea

Văd amintirile schimonosindu-se la mine

Le răstignesc în punctul morţii

Deschid ochii

Nu văd nimic

Decât o frunză

Mă-piedic de ea şi cad

Cu ochii-n speranţă

De sensuri m-am julit în genunchi

Şi-atunci

Pe şira spinării

Se revarsă cerul

Iubirea mă apucă de pleoape

Mă sărută

Şi-mi dă miros de femeie îndrăgostită

În zona inimi regatul se-aprinde

Porţile se deschid

Intră lumină în plin reflux

Mă-piedic de-o… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 22, 2010 la 9:30pm — 2 Comentarii

Erorile tăcerii

Omul e un lucru. Omul cugetă, simte, afirmă, înţelege. Esenţa , frumuseţea lucrului e conferită de faptul cugetării. Cum denumim lucrul care se află în afara cugetării? Mulţi ar spune, un nimic. Răspunsul corect e doar lucru. Când acest doar lucru se apleacă spre cugetare devine lucrul obiect. Cartea Genezei ne spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam după chipul şi asemănarea Lui şi a folosit ca materie pământul (res extensa). Apoi a suflat asupra lui Adam Spirit (res cogitans), aşa că omul este şi… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 10, 2010 la 4:14pm — Nu sunt comentarii

Plânsul

S-a aşezat un fluture
Pe umărul drept.
În vârful picioarelor,
Nu ajung
Să şterg un copil plâns.
Praful şterge rânjetul
Femeilor singure.
Bolovani căraţi în drum
În fiecare dimineaţă.
Plouă pe nopţi,
Imagini şi vise,
Intră-n pământ doar un strigăt.

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 7, 2010 la 11:34am — 4 Comentarii

Ordin la viaţă

În nord
Apune târziu soarele
În părul Reginei
Luna atinge o naştere
De aur şi doare.
Apune o frunză pe zâmbetul trist
Ridică o mână,
Prea galben e cerul
Pe margini.
Tăcere chemată de ape,
Pe drum umblă nebun un vânt
Blondul respiră din praf neputinţa
E haos ,
E clipa,
Un tron prea înalt să-l ajungă.
Şuieră voinţa la geam
Un pas înainte
În centru atom nefiinţă.
Ce ţipă cu lacăt la gură?

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Mai 7, 2010 la 11:30am — Nu sunt comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor