să scriem proză pe cuțite ascuțite

să fim bărbați în armuri cu săbii de aur

și-atunci vom tăia adânc în bocitori și melancolici

în tranșee scriem câte-un capitol din monografia personală

sticle sparte, papuci aruncați, haine rupte, sânge uscat

și noi doi

ca niște bărbați nemuritori, de-a dreptu’ eroii nopților de beție

atunci când după lupte crâncene cu societatea mascată și fudulă

vom face socoteala și vom trage linie

câți am…

pe străzi urlă

ameninţarea comunicării clonate la pătrat

în triunghiuri și umbre

în clipe alungite cu boturi de lupi

în vieți paradoxale

iar tu fugi ca un nebun

de ochii ascuţiţi

de nopți care-ți intră-n oase

apoi te miri

de ce mărul lui Adam stă în gât

joia te julești în coate

și râzi pansând sufletul

îți zici în barbă ca pentru tine:

- nu putem despărţi ce nu…

pietrele au strâns privirile trecătorilor într-un colț. pe coasta de vest a Irlandei se văd urmele. un cer căzut prea aproape de oameni face semne discrete. nimeni nu înțelege. nimeni nu fuge. nici măcar o întrebare. nimic. s-au așezat toți pe mușchii aduși de ocean și privesc la arderea unor amintiri. ca la inchiziție. unii sunt mai sus, alții sunt mai jos. degeaba cauți pe chipurile lor semnele durerii. un morman de cenușă le-a ajuns în dreptul picioarelor. mâinile…

Șade pustiul peste tălpile tale, așteptând să-l trăiești, să te bucuri de moartea care te cuprinde alergând prin clepsidre cu mâinile strânse, privește pustiul pe  tălpile tale. 

Am să tac, îmi tot spun, am să tac infinit ca o sentință fatală, am să aplec o margine de drum peste mine, să acopăr rușinea de dor și de nume, am să tac pervers peste mal, orbită lumina în chip de oval. Altă lume lovește deplin, nebunie în scrin, nebunie în lutul cel veșnic în care te naști și speri că umbră…

a sărit unul chel la beregata mea înjurându-mă de Seneca. n-am treabă cu societatea umană, cu pietrele, întrebările, legile, prostituatele, dar am privit fix în ochi o vrabie care dădea să moară. 

după-amiază eram mulțumită de mine. lumea se scurgea printre degetele de la picioare în timp ce fărâmițam covrigi la porumbeii din piața orașului vechi.

orice oraș are o piață și un oraș vechi

fiecare om are o dambla, un fix, o slăbiciune,…

îți bați joc de cuvinte în fața unui sforăit modern

o grămadă de oameni influențați de cărțile franțuzești

au ajuns cu părul scurt 

cu buzele țuguiate

în gara asta de la marginea lumii

că așa-i moda

amanta îți șade blând în brațe

îți mângâie etern fruntea cu buzele

tâmplele cu degetele de la mâna dreaptă

picioarele cu mâna stângă

îți mărturisește șoptind cald că aia-i gara voastră

dacă ăsta nu e vis 

pun rămășag…