reţeaua literară / la red literaria

poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente

Blogul lui Doria Șișu Ploeșteanu -- Arhiva Decembrie 2010 (6)

azi mă îmbăt cu iluzii

Ai…

Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Decembrie 28, 2010 la 8:48am — 2 Comentarii

1+1 egal cu 1

Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Decembrie 26, 2010 la 1:42pm — 1 Comentariu

ultimul plans

când nu pot să scriu

mă aştept

un om a lovit

dar nu locul doare

ci simt toată durerea lumii

în orice vibraţie

spre oriunde iubire

în oricare plâns

pentru că tu

nu ai timp de toate aceste lucruri

chiar dacă ele sunt

atât de mărunte

astfel încât nu le vezi

dar atât de viu colorate

că m-a orbit frumuseţea culorii

nu o pot atinge

şi nici nu o pot iubi

pentru…

Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Decembrie 16, 2010 la 5:30pm — 7 Comentarii

revăd corespondenţa

ca pe o apoplexie cerebrală

mă apucă furtunos un dor de utopie

vorbele mele aruncate-n vânt de-a sila

poate de dragul depărtării

să mă adun

ori poate că

mai scormonesc într-un alt meridian

o tandreţe franciscană

să o notez în jurnal

precum o zi oarecare

naivă şi amantă

abandonez monstrul din mine

te du

te du

predai în victimă propria viaţă

zdreanţă de aer

de ce mai cauţi… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Decembrie 7, 2010 la 8:31pm — 5 Comentarii

Adâncind paralele

bilblice aceste trupuri

dimineaţa

scaldă oficial

fierbintele alb

cică

atingându-l

creşte durerea în chip de verde

apoi

fericirea

mugetul întregii lumi

va dispare

hm, talazul albastru pentru o iubire?

fac un drum dar nu îl simt

negrul ţine loc de cer

umbra ţine loc de oameni

un foşnet continuu de Divin

un colţ îmi intră în coapsă

am dispărut celest

ei bine

acest batrân nebun mi-a…

Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Decembrie 5, 2010 la 11:42am — 2 Comentarii

copilărie oarbă

Flămândă şi oarbă, m-am aplecat spre tine să poţi sorbi visul-pustiu, dar spinii aceştia prin urme mă lasă, sângele-ncepe fiinţa să tacă, tot mai înalt chipul te arde, întinde o mână în verde mă scaldă.

Izbeşti firav ochii de cer şi te miri că noaptea mai umblă în cerc paradoxuri, şi focul... tot focul roteşte cu şoapte, chemarea, distanţa ce-o simţi mai aproape. Puteai să ucizi cu piatra copilul, puteai să nu spui că ăsta-i destinul, de ce să mă naşti cu milă şi plânsă apoi să mă… Continuare

Adăugat de Doria Șișu Ploeșteanu la Decembrie 2, 2010 la 1:43pm — Nu sunt comentarii