Muresan florin's Blog (23)

siguranta vesniciei

se strâng refrene-n gânduri, de dorul veșniciei, 

se aprinde în inimi focul,Cuvântului de sus, 

azi mă petrec castanii spre toamna cea târzie, 

și-n taina se nasc imnuri, mărețului apus. 



nu mă cuprinde vară! în brațul tău vremelnic, 

am luat din tine seva, să cresc spre infinit, 

mă îndrept fără vreo teamă pe aripi de ceasornic, 

spre-o altă primăvară, ce nu are…

Continuare

Adăugat de muresan florin la Septembrie 6, 2012 la 9:26am — Nu sunt comentarii

Cura de slăbire

După repetate priviri în oglindă și după ascultarea mai multor păreri, uneori chiar răutăcioase, ajung la concluzia de nezguduit că ar fi bine să mai slăbesc. Consider prematur și nefolositor să-mi bat capul cu o cură de slăbire sofisticată și severă. Pentru aceasta îmi consult încă odată bunul meu confident(oglinda). Dintre cele foarte multe posibilitați care-mi trec prin minte, mă opresc asupra roșiilor. Toată lumea știe că roșiile (dacă nu știe această scurtă povestire ar putea să-i fie…

Continuare

Adăugat de muresan florin la August 11, 2012 la 4:54pm — Nu sunt comentarii

Dumnezeu si frizerul

Un barbat scund, trecut de prima tinerete, intra in frizerie si se aseza pe un scaun in asteptare. Lua un ziar de pe masa si-l parcurse in graba nemultumit. Lua inca unul si facu la fel. 

-Ati auzit oameni buni cate se mai intampla in lumea asta!? si fara sa astepte raspuns continua hotarat. Nu exista Dumnezeu! 

-Ce te face sa zici asta, zise frizerul. 

-Un tata isi omoara copii, un altul isi omoara sotia iar altul plin de dinamita se arunca in aer in mijlocul…

Continuare

Adăugat de muresan florin la Mai 2, 2012 la 10:40pm — Nu sunt comentarii

Un tata catre copii

Eram cam de aceiasi varstra ca voi astazi. De multe ori sufeream din pricina comportamentului "grosolan" al parintilor mei,nu puteam sa trec cu vedere lipsa lor de intelegere, si severitatea lor. 

Aveam un coleg de clasa, care avea parte de mult mai multa intelegere din partea parintilor, deci mult mai multa libertate.O!..ce mult doream sa am libertatea lui si cat de mult sufeream din aceasta cauza.El putea merge la toate…

Continuare

Adăugat de muresan florin la Aprilie 24, 2012 la 3:24pm — 2 Comentarii

Plateste-ti datoria!

Ma zbat in asternutul infierbantat. Ma dezval de tot ca mai apoi sa-mi ridic patura peste cap cuprins de friguri. Visam! 

"Sa nu uiti sa-ti platesti datoria" suna un glas, nu stiam de unde vine, parca iesea de pretutindeni din jurul meu. nu-l vedeam pe cel care vorbea, dar acolo in vis stiam ca-mi vorbeste Dumnezeu. 

Ma trezesc scaldat in sudoare, inima-mi bate cu putere si respiram cu greu…

Continuare

Adăugat de muresan florin la Martie 30, 2012 la 5:29pm — Nu sunt comentarii

puiul de vultur

Am auzit o poveste despre un pui de vultur care din intamplare a ajuns sa creasca in gospodaria unui fermier alaturi de alti pui de gaina. Pentru ca nu avea cine sa-l invete sa zboare isi traia viata scomonind toata ziua pamantul si gunoaiele. Intr-o zi trecu pe acolo un drumet care vazu puiul de vultur in mijlocul gainilor si zise; "indiferent cum ai ajuns aici locul tau este pe cerul albastru", si luand micul pui i-l arunca in sus. In momentul in care sa vazu in pericol de-a cadea la pamant… Continuare

Adăugat de muresan florin la Iulie 5, 2011 la 10:30am — Nu sunt comentarii

rusine

imi aduc aminte de anii copilariei

rusinea, sfioasa nu-si parasea ograda,

e drept, privea cu regret tinerii ce-au parasit-o.

am banuit-o mereu de tradare,

in prezenta ei eram mereu doar un strain,

am parasit-o de ziua mea,

in anul in care m-am facut mare,

dar a fost ca o pacoste,

am regasit-o curand pe buzele parintilor,

care-mi strigau:

rusine!

mi-au trebuit ani, ca sa ma impac cu ea,

de fapt am angajat-o cu norma intreaga,

facea… Continuare

Adăugat de muresan florin la Aprilie 10, 2011 la 11:19pm — Nu sunt comentarii

Mare este Dumnezeu

-Mare este Dumnezeu, mare este Dumnezeu! aceasta era vorba lui tanti Floarea cat era ziua de mare, vecinii se obisnuise cu ea, dar nici unul nu avuse curiziotatea s-o intrebe de unde uimirea ei, probabil erau de acord cu ceea ce spunea. Insa avea un nepot care nu putea sa sufere spusele ei, facuse multa scoala si invatase de toate dar despre Dumnezeu nu voia sa auda. Intr-o zi suparat pe vorba bunicii se gandi s-o puna la punct si-i zise; 

-Bunico! de ce zici toata ziua; "mare este…

Continuare

Adăugat de muresan florin la Martie 11, 2011 la 9:03am — 1 Comentariu

Mesagerul



Se certase urat in ziua aceia, mult prea urat, si acum sentimente de vina si rusine amestecate cu manie nepotolita clocoteau in inima ei. Oare se poate ca intr-o clipa de nechibzuinta o casnicie de ani de zile sa se prabuseasca in ruina?! Ar fi vrut sa-si vada sotul care tocmai o parasise luind in graba doar un gemantan cu haine sa vina inapoi, dar nu ca sa-si ceara iertare pentru vorbele jicnitoare pe care i le spuse si mai degraba pentru ai mai spune inca vreo zece mi de cuvinte… Continuare

Adăugat de muresan florin la Martie 3, 2011 la 12:30am — 3 Comentarii

am ratacit

am ratacit pe drumul numit viata, 

batatorind cararile-nspre noi, 

iar ploile cazute ca sentinta, 

ne-au adancit picioarele-n noroi. 



eram un plod, tesut in mare taina 

si nenascut, la moarte condamnat, 

si blestemat sa port in lume-o haina, 

sa vada ceru` intreg ca-s vinovat. 



n-au ispasit pedepsele primite, 

si n-au spalat nici ploile pacatul, 

tot vinovat ma simt chiar de-s cuminte, 

tot insetat, de beau cu tot nesatul. 



ma… Continuare

Adăugat de muresan florin la Februarie 24, 2011 la 8:00am — 1 Comentariu

iubire

o scara spre cer, 
un pod peste timp. 
iubiri ce nu pier, 
dureri ce nu simt:
o Doamne! iti cer. 

o cruce am primit, 
si apoi invierea 
si de cat n-ai iubit 
purtat-ai durerea, 
pan` la sfarsit.

Adăugat de muresan florin la Februarie 17, 2011 la 3:29pm — 3 Comentarii

frumusete

frumusete, foc de patimi, 
inimi frante pui pe altar, 
si incerci sa dai vietii, 
forma apei din pahar. 

frumusete, trecatoare, 
hai mai stai inca un veac, 
pentru golul ce ma doare, 
sa imi fi balsam si leac. 

mi-ai fost leac pentru o vreme, 
si-ai murit cu mine incet, 
si a ramas, frumos in mine 
doar talantul de poet.

Adăugat de muresan florin la Februarie 13, 2011 la 7:07pm — 1 Comentariu

durerea iubirii

Soarele obosit de truda zilei isi pleca incet capul spre apus, lasand in urma dealurile acoperite de livezi si pasuni si tot odata pecetuind inca o zi care niciodata nu se va mai intoarce. Cuprins de farmecul inserarii, bucuria se furisa pe nesimtite in adancul fiintei mele, si de acolo , ca o jucarie de mult uitata si regasita puse stapanire pe inima mea. Greul zilei trecuse, munca istovitoare lasa locul odihnei mult asteptate. 

Dusul revigorant si purificator ma trezi parca la o noua zi… Continuare

Adăugat de muresan florin la Februarie 13, 2011 la 1:00pm — 2 Comentarii

zbor de fluturi

din ziua cand, frumos si gingas, 
te-am urmarit zburand prin flori, 
o poezie iti este zborul, 
invesmantat-n in mii,culori.. 

tu far` sa sti, fiinta gingasa, 
zi de zi scri cate-un vers, 
ce aprinde-n mine iarasi soapta, 
cuvintelor care s-au sters. 

si chiar de-as vrea cu a mea putinta, 
mai mult de-atata n-as putea, 
sa pun in versuri o cantare, 
decat e insusi viata ta.

Adăugat de muresan florin la Februarie 10, 2011 la 10:42am — 1 Comentariu

Fluturele

Susupinand si cu lacrimi in ochi, Andeea intra in camera; 

-Tati, tati! uite ce mi-a facut Alex, si deschizand mana lasa sa se vada in palme, un fluture fara viata si lipsit de culoare. 

-Ce ti-a facut? am intrebat, in timp ce incercam sa inteleg ce sa intamplat, 

-Am gasit fluturele acesta afara pe gard si Alex m-i la luat in mana si la omorat. 

Am vrut sa-i spun ca-i doar un fluture, ca nu are nici un rost sa planga, dar privindu-i atent chipul indurerat am simtit tragedia… Continuare

Adăugat de muresan florin la Februarie 6, 2011 la 7:30pm — Nu sunt comentarii

dorinta

vreau doar soare, de ma ploua,
cel putin o luna , doua,
de ma arde arsita,
Doamne! toarna-ti cosnita,
si de ploaie si de vant,
peste cer peste pamant,
sau mai bine de se poate,
lasa ziua peste noapte,
peste soarele arzand,
lasa ploia picurand,
peste dor si ne-nplinire,
toarna-mi lacrimi de iubire.
ca sa-Ti cant si zi si noapte,
si prin lacrimi si prin soapte.
si sa stiu ca ma iubesti,
si de esti...`si de nu esti`.

Adăugat de muresan florin la Aprilie 15, 2010 la 11:20pm — Nu sunt comentarii

se stinge



se stinge lumina, iubirea se stinge,

nisipu-n clepsidre aproape s-a dus,

se rade in hohot, dar lacrimi de sange,

vestesc omenirii, un jalnic apus.



pierdut-am credinta, ramas-au doar datini,

izvoarele limpezi, uitate prin munti

iubirea curata vanduta-i pe patimi,

si frumusetea, pe filme de adulti.



suspina in taina, inimi bolnave,

in rugaciune se frang catre cer,

s-a strans murdaria in forme concave,

iar adevarul devine… Continuare

Adăugat de muresan florin la Aprilie 9, 2010 la 6:55pm — Nu sunt comentarii

fantana lui Iacov

la fantana lui Iacov, asteptam insetat,

sa vina femeia, zile la rand, am asteptat,

in ne-satul meu, credeam ca voi seca fantana,

femeia de la fantana ma secat.



la fantana lui Iacov, m-a intalnit,

un calator…
Continuare

Adăugat de muresan florin la Februarie 28, 2010 la 1:30pm — Nu sunt comentarii

imi pare rau

imi pare rau de clipa risipita,

in mucegaiul orelelor tarzi,

de cartea viatii, ramasa necitita,

de vorba buna ,ramasa nerostita.

de ce nu sant, si as fi putut a fi.



imi pare rau, de tine gram de viata,

te-am impartit cu truda-n vant,

puteai sa-mi fi pe veci mireasa,

si inteleapta si frumoasa,

nascuta-n taina , din cuvant.



imi pare rau, de inima bolnava,

de gandul vesniciei , nenteles,

ce mi-L cantai, ca pe-o balada,

a… Continuare

Adăugat de muresan florin la Februarie 26, 2010 la 2:55pm — Nu sunt comentarii

fidelitate

te-am gasit pe ganduri, in chinurile noptii,

si-n ochii cat imensul, am cautat sprijin,

sa nu ma duca valul, purtat de voia sortii,

departe de privirea-ti, si chipul tau senin.



mirosi a dimineata, desi e inca noapte,

si cauti printre ganduri, un fat frumos de ieri,

din toata amintirea , ramas-au numai soapte,

si un drum batut cu truda, ce duce nicaieri.



dar am ramas strainul, ce pleca dimineata,

si-n ochii cat imensul, m-am regasit… Continuare

Adăugat de muresan florin la Februarie 25, 2010 la 4:17pm — 1 Comentariu

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor