Văzut din spate, domnul Târtănel părea deosebit de impunător, pășind încrezător pe caldarâm cu brațele răsfirate. Câțiva pași să fi făcut și îl puteai observa și din față. Pieptul îi sfredelea provocator boarea anemică de aer, căci mergea contra vântului, iar burta carpatică îl făcea să se cambreze nițel, ca efect de echilibru. În spatele ochilor bulbucați se…

Greoaie-mi sunt așteptările intrării la scenă, mai ales atunci când sunt implicat în sfera spectacolelor complexe, cum ar fi Rigoletto, Carmen, Trubadurul, Traviatta etc. Îndulcirile unor astfel de așteptări mi le fac singur, în cabină, parcurgând lucrări sublime, ale unor scriitori consacrați, care îmi comprimă plăcut trecerea uneori greoaie a timpului, și…

Spre neuimirea mea, căci în momentele de față nu prea mai sunt ipostaze care să mă mai surprindă, descopăr tot felul de declarații aproape halucinante în spațiul public, venite din partea anumitor persoane amplu mediatizate, unele dintre ele chiar îndrăgite de populație, de altfel și urmate. O oarecare declarație a unei astfel de persoane m-a făcut să rămân…

  Dedic acest eseu și premierului României, ținând cont că am dat și de o remarcă a domniei sale pe unul din posturile unei televiziuni naționale, și anume că recunoaște și susține acțiunile artiștilor în spațiul viral, prin filmulețele pe care le propagă, cu iz de încurajare, solidaritate, mobilizare, și alte sentimente iscate din vremuri nefaste.…

(Capitol apreciat cu mențiune- locul 5, din peste 350 de participanți- la Concursul Național de Literatură 2012, ținut sub egida USR) Intensitatea luminii parcă pâlpâia acum cu o tărie mai mare. Sau cel puţin despre lucrul acesta încerca să îi încredinţeze Jan Scarlat. Îşi privea cu mândrie creaţia, înciudat într-un fel că nu se gândise la improvizaţia aceea…

(Otilia Scriminț – 11 ani; locul III la Concursul Independent de Literatură

Bună, dragi copii. Astăzi aș dori să vă spun o poveste despre animalele sălbatice. Știți bine că, în lumea noastră, vulpile mănâncă găini, iar urșii își cam văd de treaba lor. Dar eu știu o lume magică, în care vulpile, găinile și urșii sunt cei mai buni prieteni. Însă nu se întâmplă numai în…

ȘUBA

Bastoanele milițienilor îi sculptau cu devotament șalele. Loviturile se întețiseră până-ntr-atât, încât nu le mai simțea usturimile. Cu toată tăria lui de caracter, cu toată tactica lui intimidatorie, Calistrat se pierduse de tot cu firea sub duiumul lor. Și când te gândești că se vedea dansând, bătătorind bucuros sub bocanci arătura în urmă cu câteva ore……

Bolovanii, când făceau rotocoale în aer, când se contopeau cu asfaștul și, deși nu îi vizau, deranjau vădit trecătorii. Unii făceau chiar salturi atletice ca să se ferească din calea lor, și îl luau pe bună dreptate la rost pe lansatorul acestora. Sorinel Neaoșu nu avea însă ochi și urechi pentru nevinovații care îl înjurau, ci pentru nesuferiții care îi pătaseră…

Luni în șir se zvârcolise de dorul fetei, Mirel Soreanu. Dubaiul era la mare depărtare, și nu și-o mai văzuse pe Flaviana cu lunile. Dorul după ea era de două feluri: în timpul zilei ofta cu patos și reușea să îi întristeze și pe alții din jur de-atâta suferință, iar pe timp de noapte își șifona mereu cearșaful, cu gândul cum avea să o răvășească atunci când…

Dintre toţi, doar unul şi-a divulgat suferinţele. Se căia amarnic că bravase în faţa miliţienilor la anchetă. De-atâta bătaie la palme n-a mai rezistat. S-a repezit la ceaşca de ceai a unuia dintre comisari, a spart-o de muchia metalică a mesei şi, şi-a brăzdat urme adânci pe braţe, până la os. Investigatorii au fost până într-atât de mişcaţi de…

-Roman Ion!!

Unul dintre cei care se ocupau şi cu paza mea m-a înșfăcat de guler conducându-mă în zig-zag:

-Hai, măi, ameţitule! Te duci până la camera două zeci şi doi, sus, la al doilea etaj. Vezi să nu cumva să te rătăceşti, că te ghidăm noi!

M-au lăsat singur. Ca prin minune, beşica nu mă mai durea şi, îmi încetase şi foamea, şi setea, şi oboseala. În…

Cojile seminţelor de floarea soarelui se înmulţeau în continuu, treptat, încet şi sigur, până când acoperiră aproape în întregime faţa de masă, formând pe alocuri movile. Şi continuau să crească, parcă în ciuda lui Jan Scarlat, care privea ofuscat atât la seminţele coapte pe plită…

POVESTE (Otilia Scriminț - 11 ani; locul III la Concursul Independent de Literatură 2018)

Bună, dragi copii. Astăzi aș dori să vă spun o poveste despre animalele sălbatice. Știți bine că, în lumea noastră, vulpile mănâncă găini, iar urșii își cam văd de treaba lor. Dar eu știu o lume magică, în care vulpile, găinile și urșii sunt cei mai buni prieteni. Însă nu se…

Nu poți ști niciodată cine se află în spatele unui număr necunoscut de telefon. De obicei interlocutorii de dincolo de fir îmi amintesc de facturile restante, or mă țin ocupat cu vreo ofertă... însă am avut cumva noroc de această dată. Ca oricare artist, trăiesc și eu din sunetul strident al telefonului, mai ales atunci când mi se leagă vreo colaborare.

Mare mi-a…

Ambele apar din faza incipientă, chiar de la naștere. Femeia își anunță cu urlete de victorie apariția pruncului, iar acesta îi solidarizează cu văicărelile, urlând și el la rându-i, mirându-se parcă de zbierăturile femeii. Plăpând, cu capul turtit, mânjit de varul placentar, cu niște ochi inerți, bulbucați, pruncul bărbat se pornește să zbiare la obosita făptură,…

Îi venea să îşi muşte mâinile, să se zgârie şi să se mănânce singur de ciudă. Cum putuse să fie atât de prost? Sau de neatent? Adevărat, i se adunaseră prea multe pe cap, însă lucrul acesta era inacceptabil, nu şi-l putea ierta nici măcar el însuşi. Doar tovarăşa învăţătoare le dăduse ordine şi cerinţe stricte, să vină cu almanahuri şi reviste de acasă, să aducă cu ei…

Din cauza celui pe care îl avea în față, care îl ruga acum terifiat să intervină, își pierduse un sfert de salariu atunci când i se făcuse o plângere că fusese prins aproape turmentat la locul de muncă. Din cauza plângerii scrise, cu tot cu număr de înregistrare, consiliul administrativ hotărâse să se închidă definitiv și minunatul bar din foaierul teatrului, spre adânca…

Dacă în sală s-ar fi făcut puțină liniște, s-ar fi depistat și rânjetele isterice ale celui de dincolo de receptor.

-Nabucco, băi, prostule! îl corectă Cimpoieșul, de peste capetele altor compatrioți de rând care îl despărțeau de Socolovean.

-Da, mă, Larvă, așa se cheamă: na buca, ia buca, ține buca, sau cum naiba s-o mai fi chemând, nu contează, important este că…

Autovehicolul porni lin, și i se îndepărta întocmai unei năluce. Atât Mihai, cât și taximetristul, îl scrutau prin retrovizorul semiîntunecat. Îl vedeau cum cerceta afișul cu litere mari, galbene, ostentative: „NABUCCO”, al impozantului teatru. Îl mai vedeau pe urmă cu se pornea din loc cu pași isterici, schimbându-și brusc și fără vreo coordonare direcțiile. Își trântea din…

Și parcă obscuritățile treptate ale zărilor îi solidarizau cu întunecimea feței. Mergea contrar firii, cu capul plecat pe strada aproape pustie, și lua cu piciorul la rost toate cutiile și toate paharele de plastic pe care le întâlnea în cale, doar ca să își alunge gândurile năvalnice care îi bubuiau în creieri, a răzbunare irealizabilă și a neputință. Mâna înfiptă în piept…