întâi nu am avut nimic

respiram 100% și îmi permiteam totul

cafea și țigări 

cei din jurul meu ridicau brațele când râdeam 

aveam ochi oblici de japoneză

acesta a fost un mister pentru mulți și pentru multă vreme

până când noica mi-a zis despre marx profetul

care m-a convins că forțele materiale vor fi dotate cu viață spirituală…

   „  Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie. ”…

   Când eram copil, tata mă lua la pescuit...și mai târziu mă lua tata...aș fi stat o veșnicie pe baltă....acolo e un zgomot de neînchipuit...un zgomot al bălții care nu te grăbește ci doar simți cum te învălui in timp, în miros de pește și-n orăcăitul broaștelor...Spre seară vedeai cum se schimbă lumina și imi plăcea senzația aceea de lipicios de pe degete...priveam țintă acolo, nu simțeam nevoia să vorbesc, pluta îmi juca în fața ochilor,…

ascultam cesaria evora

în timp ce întorceam pe dos burta unui miel

și o râcăiam cu un cuțit

tu stai sub pod și te prefaci că mă vezi

când eu trec pe deasupra

cu mâinile pline de un sînge pierdut

besame mucho

și nu știu ce naiba se întâmplă

trag cât pot

și nu curge

inima se zbate prin celălalt cotlon

și nici eu nu…

sunt o femeie frumoasă

așa le spun oamenilor când trec pe stradă

mă aplec dintr-o data la urechea lor și le spun 

ei țin orașul cu picioarele

apoi îl ridică brusc

e atât de elastic că poți să ți-l pui după gât

ei se înfurie fac gesturi ample 

de parcă s-ar lovi sub centură

până la urmă fac pași veseli 

de oameni…

să nu fiu recunoscută după tristețe
de aceea mă uit numai în jos
am învățat să schimb direcția
după forma prafului 
și când nu e praf
mă întind pe burtă 
și pipăi cu degetele
și vreau să cânt la un pian in asfalt

timpul mă linge pe spate
în ore se fac niște găuri mici
prin care mă rușinez

e așa de îngust patul

că toată tristețea se scurge pe podea

și firele de păr mi se despică

doar genunchii îmi tremură ghemuiți

de spaima că aș putea să-i mușc

http://articulosparapensar.wordpress.com/2014/05/09/zouzou-1934-film-josephine-baker-and-jean-gabin/…

      *„Florile pe care le-ai primit mă fac să sufăr mult. De atâta suferinţă nici nu pot măcar descifra despre ce flori era vorba. Şi ele se află acum în camera ta. Dacă aş fi într-adevăr dulapul, m-aş muta, aşa, deodată, ziua în amiza mare, din camera ta. Cel puţin până când florile s-ar ofili aş rămâne în antecameră. Nu, nu-i frumos. Şi uite cât de departe s-a ajuns cu toate şi totuşi am clanţa uşii tale atât de aproape dinainte ochilor precum călimara mea.”…

                                                 Simone de Beauvoir-CChicago-1950-photo-art-shay

• Femeie nu te naști, ci devii.
• Nu murim din cauză că ne-am născut, nici pentru că ne-am trăit viața, nici de bătrânețe. Murim de ceva anume.
• Ceea ce e scandalos într-un scandal e faptul că ne obișnuim cu…

îmi place aici în colțul terasei

de unde văd poze de epocă

doamne cu pălării sofisticate și domni galanți

cu omul în uniformă strigând ultima urcare în vagoane

mâinile tale nu sunt așa de moi

ai ochi frumoși

dar aș da un bănuț să știu la ce te gândești

îmi spui în șoaptă

și eu așa de îndrăgostită

îți explic…

„I spent a long time looking at faces, drinking in smiles. Am I happy or unhappy? It’s not a very important question. I live with such frenzied intensity.

 Things and people are waiting for me, and doubtless I am waiting for them and desiring them with all my strength and sadness. But, here, I earn the right to be alive by silence and by secrecy.

The miracle of not having to talk about oneself.”

— Albert Camus, Notebooks, 1935…