Blogul lui CONSTANTIN STANCU -- Arhiva Octombrie 2009 (6)

O CALATORIE INITIATICA PROPUSA DE EUGEN DORCESCU

DRUMUL SPRE TENERIFE



Eugen Dorcescu, eremit şi scrib în timpul vieţii sale pe care o prinde şi care îi alunecă printre degete în acelaşi timp, ne propune o călătorie interesantă, o călătorie spirituală iniţiatică prin volumul de versuri „ DRUMUL SPRE TENERIFE „ – Editura „ eubeea „ – Timişoara, 2009.

Cartea este o carte a misterelor şi una a tainelor şi vine dintr-o viziune cristică, o viziune a celui care ştie şi care doreşte bucuria apropierii de Dumnezeu ca şansă de a exista… Continuare

Adăugat de CONSTANTIN STANCU la Octombrie 31, 2009 la 2:55pm — Nu sunt comentarii

OCTAVIAN DOCLIN SI POEMUL MINIM

URNA CERULUI



Octavian Doclin priveşte dincolo de orizontul posibil al poemului, dincolo de cuvinte, încearcă să atingă acea stare de sus care coexistă cu starea de jos din scriere, e o temă profundă pe care orice poet serios şi matur şi-o pune. Când arzi pe pământ, cenuşa va fi pusă în urna cerului, jertfa necurmată are un final spiritual care trece de hotarele ştiute şi neştiute.

Urna e pregătită, focul arde mâna care scrie, trupul poate lăsa urme în eternitate. Volumul de… Continuare

Adăugat de CONSTANTIN STANCU la Octombrie 31, 2009 la 2:53pm — Nu sunt comentarii

HATEG POSIBILA CAPITALA ADMINISTRATIVA A DACIEI SI POATE A ROMANIEI

MEMORIA IN CARE LOCUIM





O ipoteză interesantă relansează Gligor Haşa prin cartea sa” HAŢEG ADEVĂRATA SARMIZEGETUSA „ , o carte provocatoare apărută chiar la Editura „ Gligor Haşa „ – Deva, 2009. Cartea se doreşte a fi una a curajului de a vedea altfel istoria şi are un scop nobil şi neliniştitor pentru români: Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, a dacilor liberi, a fost la Subcetate – Haţeg şi nu în Munţii Orăştiei – Şurianu, aşa cum s-a încetăţenit în istoria ultimilor… Continuare

Adăugat de CONSTANTIN STANCU la Octombrie 27, 2009 la 1:33pm — Nu sunt comentarii

CATEVA SOLUTII DE CRIZA APROAPE DE NOI

Soluţii de criză



1. Desfiinţarea Agenţiilor guvernamentale şi a celor de pe lângă ministere şi trecerea acestui gen de atribuţii la Camera de Comerţ şi Industrie a României pentru ca mediul privat să poată modela viaţa economică, dar într-un mediu reglementat.

2. Transformarea AVAS în fond de investiţii reglementat, conform regulilor CNVM şi renunţarea ca ministerele să deţină direct acţiuni la societăţile comerciale.

3. Obligarea tuturor acţionarilor care deţin împreună… Continuare

Adăugat de CONSTANTIN STANCU la Octombrie 27, 2009 la 1:32pm — Nu sunt comentarii

CATEVA POEME DE CONSTANTIN STANCU

EL





Era curat ca o piatră călcată de magi şi de prunci,

vedeam prin el până în secolul următor,

desluşeam chipurile celor care vor veni,

era curat,

inima lui asemenea cristalului,

era frumos asemenea porumbelului în plin zbor

peste apele tămăduitoare …





PEISAJ CU VRABIE ŞI MAŞINI …



Printre autovehicule stricate, tamponate, uitate,

îşi găsise vrabia locul,

în farurile de sticloase ca la sânul fecioarei,

ca… Continuare

Adăugat de CONSTANTIN STANCU la Octombrie 27, 2009 la 1:30pm — Nu sunt comentarii

PROFUNZIMEA POEZIEI

ABIS LÂNGĂ ABIS





ABYSSUS ABYSSUM INVOCAT, este volumul de versuri - testament de zile bune şi de zile rele, testament continuare din cuvintele poetului amestecate cu vorbele oamenilor, purificate de zicerile lui Dumnezeu. Este o antologie de autor, a fost făcută public la Editura online „ Semănătorul” – Martie, 2009, deşi editorii adevăraţi ar fi trebuit să facă tot posibilul pentru a lansa cartea şi în format clasic, pe suport de hârtie, accesibilă publicului din oricare zonă a… Continuare

Adăugat de CONSTANTIN STANCU la Octombrie 17, 2009 la 11:35am — Nu sunt comentarii

Arhive Lunare

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor