Toate poemele le-am îngropat în Henry

ca pe nişte oameni. Cînd mă învăţam să nu plîng

l-am născut din ultimile lacrimi.

Acum, Henry e singurul meu prieten. Dumnezeu n-a avut

niciodată timp să-mi povestească din iubirile lui.

Nu m-a lămurit cu moartea şi încă multe altele.

Dimineaţa devreme ieşim în pijamale la marginea pădurii

să ne dezbrăcăm. Pînă dincolo de piele. Pînă şi dincolo de viaţă.

Ne spălăm unul pe celălalt cu…

În lumina moartă de-afară

un cuc alb îşi poartă aripile mutilate ca pe-o salcie

în vînt. Cerului i-a căzut un dinte şi alţii…