dragostea noastră

a început într-o primăvară

care a venit cu un picior rupt

pierzându-și bagajele pe drum

a pus lumea în stare de alertă:

soare mai puțin iarbă mai puțină

flori mai puține și cântece mai puține

păsările călătoare încurcaseră rutele

iar cele autohtone tremurau de frig

peste tot măsuri excepționale

se anunță o adevărată criză

aveți grijă de sentimente ni se spunea

nici ele nu vor înflori în…

omul comun nu divorțează

își cumpără o mașină

se instalează într-un apartament de bloc

și face orice să-și păstreze slujba

inofensiv doar în aparență

pentru că omul comun a călărit

caii lui gengis khan

pornit să cucerească lumea

omul comun a trudit pe ogoare și în fabrici

ca stalin și hitler să se poată lua la bătaie

omul comun s-a străduit să-și însușească

știința și tehnica cea mai avansată

și este vinovat…

ca să nu-și uite deprinderile

zeul marte

de pe câmpurile de luptă ale istoriei

alese doi soldați

unul din primul război mondial

celălalt din al doilea război mondial

le ordonă noile misiuni de luptă

și-i puse în marș forțat peste timp

după ocuparea tranșeelor

soldații uitând de oboseală

păreau hotărâți să lupte

pe viață și pe moarte

își puseră deci armele în ordine

supraveghindu-se…

bolnavi de nostalgie

intimii mării

vin și pleacă

adevărata dramă

o trăiește numai marea

ochiul ei veșnic înlăcrimat

i-a făcut apa sărată

marea are mulți iubiți

n-am devenit gelos

am grijă să-i las timp

să steargă urmele

nopților de dragoste

dăruite altora

ea apreciază

mai ales eleganța

cu care știu

să fac acest gest

pieptenele meu

are formă de pistol

să pot împușca gândul

care îmi zburlește părul

să-ți fie bine în viață

cum îmi era mie dimineața

când mă trezea goarna

și seara

când mă culca trompeta

să trăiești în libertate

cum trăiam eu la arest

să călătorești prin lume

cum am călătorit eu

pe aleile cazărmii

cu sergentul în spate

să obții tot ce dorești

cum obțineam eu

învoirile în oraș

să te lovească norocul

cum nimeream eu țintele

să te distrezi la petreceri

cum mă…

iarna aceasta

se dă zăpadă pe gratis

cerul din rațiuni populiste

a pus la bătaie toate proviziile

și iată zăpadă peste tot

mai mult cât este nevoie

pentru acoperirea munților

pentru acoperirea câmpiilor

pentru pârtiile de ski

pentru oamenii de zăpadă

de prea multă zăpadă

toate firmele pământene

producătoare de zăpadă vor falimenta

doamne ce ai cu privatizarea

când îmbătrânesc poeții

tristețea dă năvală în oraș

frunzele cad nebăgate-n în seamă

devine insesizabilă

diferența dintre soare și lună

când îmbătrânesc poeții

zâmbetul femeilor prinde rugină

sunt avortate cuvintele frumoase

din pasiuni și emoții se alege praful

îi spun mării că mi-i dragă

ea se rușinează c-un soare roșu la orizont

îi spun mării c-o iubesc

ea țipă de fericire c-un stol de pescăruși

îi spun mării c-am să plec

ea se tânguie cu valurile lovind țărmul

îi spun mării c-am să revin

ea se agită pregătindu-și salba de scoici

și pune-n ordine plaja

orașul copilăriei

era plin de dulciuri

dar tata era mare șmecher

nici nu puneam bine piciorul

că și începeau sudălmile:

ba că întârziem la piață

ba că târgoveții sunt niște nesuferiți

ba că avem atâtea de cumpărat

acasă îl apucau regretele

chipurile uitase să-mi cumpere bomboane

azi când pașii mă poartă

într-un nou oraș

am grijă să-mi cumpăr dulciuri

mi-e rușine să le mai fur noaptea în vis

 mama spunea despre mine

că aș avea o stea în frunte

că pe lume o să fiu cineva

și multe voi lega și dezlega

oamenii din sat

îmbrobodiți de mama

așteptau de la mine izbăvirea

eram pentru ei miracolul

care le va schimba viața

numai tata

precum toma necredinciosul

spunea:să vedem

nu ne mai rămăsese

 decat să facem trotuarul

dar cineva

aranja în aşa fel lucrurile

încât

când eu făceam trotuarul pe stânga

tu făceai trotuarul pe dreapta.

când eu făceam trotuarul în sus

tu făceai trotuarul în jos

exclus

să ne mai acostăm vreodată

n-o să mai stai la ancora mea

n-o să mai poposesc in portul tău.

din punct de vedere masculin

poezia de dragoste

e un cântec al eşecului

de fapt un şiretlic

pentru a preamări femeia

numai ea are sâni picioare

şi priviri focoase

numai formele ei sunt voluptoase

noi bărbaţii n-avem nimic

decât un continuu lamento

şi apoi cum poţi să te bucuri

într-un poem de dragoste nemaipomenit.

ziua în care întâlneşti poezia

stă cu uşa închisă

numai zilele invadate de proză

au intrarea liberă

muza o intrigantă toarnă gaz pe foc

ba te uită ba are treburi urgente

si te miri că poezia moare

când chiar pegasul a uitat să zboare

aşa se duce viaţa în bătaie de joc

indolentă cum te ştiu iubito

o să spui că n-am avut noroc.

de câte ori

greşesc ziua

noaptea tata coboară

din portretul înrămat

şi după un vechi obicei

mă ia la palme

de pe celălalt perete

mama priveşte neputincioasă

dimineaţă ii găsesc portretul înlăcrimat

precum sfintele icoane.