Marie Dascalescu's Blog (15)

Păcat...

Păcat că nu sunt eu aripa ta...

Ți-aș fi ales eu șir de pene,

Șiraguri de liniști perene

Ți-aș plăsmui cu mâna mea...

Ți-aș fi răsfrant din timpi de-o șchioapă

Ninsori de suflet, doar din palme

Îmbrățișându-ți griji de-o teapă

Cu șușotelile de basme.

Ți-aș condui din rădăcina

Prezentului pândit de vremuri

Înnobilându-ți peri din iarna

De chip frumos, cioplit în tonuri.

Ți-aș săruta încet căruntul

De tâmplă nobilă și… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la August 2, 2019 la 11:36am — Nu sunt comentarii

D-zeu în rime

Mi-a spus Omul să nu-i vorbesc lui Dumnezeu,

Căci e iluzie, subiect de născocit cuvinte,

Mai mult sau mai puțin frumoase.

Să fac din mine un ateu,

Să-L folosesc pe post de rime,

Precum omida de mătase.

Mi-a spus Poetul cunoscut

Că am trăiri de veșnicie,

Mai mult sau mai puțin, prea multe.

Să-mi folosesc din gingășie,

Cumva, să înțeleagă și masele "inculte".

Mi-a spus Maestrul de cuvânt,

Că timpu-a stat când am rostit din… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la August 2, 2019 la 11:33am — Nu sunt comentarii

Și dacă...

Și dacă m-aș considera o frunză, m-aș crede mult mai verde decât iarba?

Sau m-aș lăsa în joc de frunze sa mă snopesc de-a baba oarba.

Și dac-aș fi o prelungire a unei crengi crescute-n tihnă,

Într-un copac de frunze-albastre m-aș odihni, fără odihnă.

Și dacă m-aș lăsa din umbra copacului să fiu surată

Aș adormi ținându-i noaptea în dimineață-mbrățișată.

Și dacă te-aș lăsa pe tine să-mi fii prieten în iubire,

Aș sparge cioburi de durere și le-aș lipi în… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Februarie 13, 2019 la 10:25am — Nu sunt comentarii

De-ale mele frunze

M-am mai descălțat de-o frunză, de pe tâmplă, de pe umăr, crengile de neiubire vreascuri le-am făcut în păr. Am mai ruginit din ele, potecit le-am așternut, rupt-am vechiuri din nuiele, că am vrut, că nu le-am vrut... Am lăsat pe pleoape stinse dintre cele ofilite, aș fi vrut să mă mai scutur, dar de timp îmi sunt păzite, trunchiul scrijelit de fapte de-ale mele, de-ale lor, l-am lăsat pe apucate în sărutul stelelor. Fiecare frunză-mi este fiecare timp trecut, prin nisip sau prin poveste, prin… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Decembrie 17, 2018 la 6:39pm — Nu sunt comentarii

Fiecare colț de stradă este o poveste

În niciun caz nu spun eu mai multe sau mai bine decât alții (decât mulți, de fapt) dar îmi spun și eu că, poate, acești ochi deschiși spre visare vor deschide și alți ochi. Nu disprețuiesc mai mult decât simt că-i trebuie pleoapei pentru a-și ascunde lumina, dar mint că o pot face doar pentru a mă proteja. Într-adevăr, mă simt bine în pielea personajului are nu-și asumă taioșenia și zgomotul râsetului matur. Eu chiar n-am vrut să cresc. Și chiar n-am vrut s-o spun, pentru că sunt prea multe… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Decembrie 13, 2018 la 10:08pm — Nu sunt comentarii

La tine-i nimicul

La mine, la mine, la mine e lumea
Și cerul și marea, și vântul, pădurea,
Și patima fugii de rău și minciună,
La tine, la tine, e umbră și ură.
La mine, la mine, la mine e focul
Ce arde în toate, în zâmbet, în jocul
De bine în suflet, în trup și în minte
La tine-i nimicul, în toate veșminte.
La mine, la mine, la mine e floare
De bună mireasmă, de bun roditoare
De drumuri stropite cu urme de aur
La tine sunt dâre de melc în coclaur.

Adăugat de Marie Dascalescu la Noiembrie 23, 2018 la 1:03pm — Nu sunt comentarii

Corecție

Nu poți să-mi spui nici marți, nici miercuri,

Nu poți să-mi spui nici luni, nici joi,

Să ne privim în nou și vechiuri

Lăsându-ne să spunem noi.

Nu ne-am pierdut, încă, din goană

Și din avântul de gustat,

Nu m-am certat cu nicio toană

Din cele ce te fac bărbat.

Nu ți-aș răpi din șicanare,

Îmi place când nu te confuzi

Cu mima-n țîfnă și-n răbdare,

Că-ți numeri șansa când te scuzi.

Să îți ghicesc zvonul din gânduri

Ma lași, fără sa… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Noiembrie 20, 2018 la 6:59pm — Nu sunt comentarii

O fizică "a mine"

(Mai lăsați-mă puțin să

mă privesc.

Căci, mă tot caut, pe-un dos de ramă-n alchimie să mă potrivesc.)



Eu nu sunt lună,

Decât în universul meu.

Căci, centrul meu, firesc să fie,

nu e comun cu cel ce-ți scrie

un centru-n universul tău.

Celula mea e creangă în sistemul meu fractal.

Știu, complicat în versuri e să-ți vorbesc în mod real

despre o fizică a „mine” în matematica-ți de hău.

Necunoscutul mi-e lejer când mă extind în vorbe-n… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Octombrie 18, 2018 la 7:30pm — Nu sunt comentarii

Femeia din tine

Te-am întrebat dacă a mea coapsă te strânge prea tare,

„Nu”, mi-ai răspuns,” a ei lipsă mă doare”

„S-o lași!”, ai murmurat in râvnire,

„Acesta-i strânsoarea femeii din tine!”…

Te-am întrebat dacă a mea răsuflare îți vatămă gândul,

„Mă vatămă-n rugă, îmi mântuie adâncul…

S-o lași să adie-n suspine,

aceasta-i suflarea femeii din tine!”…

Te-am întrebat dacă al meu păr îți îngână sărutul,

„Ii sorb moliciunea, îi mângâi trecutul…

Să-l lași să răsfire… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Octombrie 17, 2018 la 3:37pm — Nu sunt comentarii

albastru de mémoire…

Odată am avut un vis în care „se făcea” că mi se oferise ocazia de-a-mi observa trecutul, de-a defila prin clipele secundate de răzleția nerăbdării vieții, ca într-un film. Și eram înconjurată de multe foi albastre, holografice, care purtau imaginile copilariei mele. Erau momentele în care am luat căzături cu bicicleta, momentele în care alergam singura prin pădure, tainele fiorului în care mă entuziasmam de câte o bucurie, sau o nebunie, neștiute decât de mine… Rolul meu era să adun acea… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Octombrie 17, 2018 la 3:35pm — Nu sunt comentarii

Odihna Dumnezeu

Poezia drămuiește adevărul. D-zeu ne-a vândut un pont în închipuirea tristeții sau a bucuriei prin intermediul stihurilor. Ne-a oferit o subtitrare a clipelor, a vieții. Și chiar dacă timpul nu se mai întoarce, nu toate se scurg în ritmul pendulei secundelor. Sunt atât de multe de spus, încât nu se reușesc a fi ordonate în rândul simțirilor. Prea frumos este pentru unii prea mult; prea intens le este sinonim cu rătăcirea; prea grăit le strigă deja a vacarm. Să nu cumva prea gingaș să ne fie… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Octombrie 17, 2018 la 3:30pm — Nu sunt comentarii

Aici este timpul

Să lași să plece dacă nu-i vremea oglindirii în tine. Nu tu ești acela (sau aceea) pentru care păsările își vor țese covorul viu. Exista un geamăn al sortirii, dar nu și al întruchipării epilogului. Lacrimile vor curge doar unde și sângele va recunoaște povestea. Orice Grigore-al Lupului își poartă rana în desfrunzirea oricărei Zamfiri…Și-n oglindirea ei…Așa cum orice salcie își are craiul ei, sau cum orice zăpadă își are crăiasa ei…Sau culoarea…Purpurie…Nu vindeci mai mult prin aici, acum,… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Octombrie 16, 2018 la 2:50pm — Nu sunt comentarii

Cucuiul iubirii

... Gândindu-mă la un trecut, uneori mi se face milă de tânguirea unui biet însărcinat cu otrava așa-zisei iubiri. Au fost multe clipe în care știu c-ar fi trebuit să fug (și am și făcut-o), dar de fiecare dată era ceva care mă trăgea înapoi, în acea beznă a nebuniei și-a distrugerii. Disperarea lui chiar mă făcea să cred că eu nu recunosc postamentul pe care a zidit el apelativul dragostei. Într-o noapte și l-a zidit singur, direct în frunte, cu un bocanc. După un lung și ostenitor “tratament… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Octombrie 16, 2018 la 2:46pm — Nu sunt comentarii

Fără "ne" sens

Nimic nu fac din intamplare, nimic nu este fără sens. Un nerăspuns nu-i o scapare, e-un rost impus de cugetare la ceea ce ne asumam „din mers”. Rămâne-vom deștepți pe zile, deștepți în ceea ce orbim, din lăcomie de grăbire și din prea mult van ce-l vorbim, așa cum facem când mințim… M-aș căuta prea mult în mască, de nu mi-ar fi prisosul gol. Din palmă de iertare bruscă, mi-aș ciuguli, ca dintr-un bol… Nimic nu mi-este fără știre, de suflet simț, nimic străin. Decât din ce-mi doresc, scutire,… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Octombrie 16, 2018 la 9:17am — Nu sunt comentarii

Celei care minte

Copilă de rouă albastră, sculptată, născută-n penumbra albastrelor frici,

Tu, geană măruntă, de demoni furată, maiastră a urii, de spaimă pătată, de spaima de Tine, sfârșită-n AICI…

AICI-ul îți poartă în mantia lumii, o lume de carne, zdrobită de chip, o umbră-a durerii a lipsei de tată, a lipsei răbdării de viață, de timp…

Ți-e calea rostită cu farmece-n sânge, ți-e rolul de nimfă-ndoită cu rău,

Dar nu îți e rostul să-ți vinzi nemurirea, căci rost ți-e iubirea, fărâmă de… Continuare

Adăugat de Marie Dascalescu la Octombrie 16, 2018 la 9:08am — Nu sunt comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor