ecoul eliberator rãsunã ca un clopot în dungã

a lunã plinã a noapte a mii de…

vor merge alãturi atât cât cineva le va fi martor

fãrã nicio îndoialã fãrã niciun rabat

atât cât traversele vor fi echitabile

fãrã poezie fãrã amestecul metaforelor

poate cã aşa ar suna un caz ideal

dar din pãcate viaţa mea nu se mãsoarã în ani

şi oricum anii ãştia sunt din ce în ce mai scurţi

mama ei de relativitate

ba şi tatãl ei

ba şi una ba şi alta cã deh

aşa e-n…

ca un anunţ cã se mai şi moare din când în când

asfaltul miroase a ploaie de varã

traversez pe verde pragul dintre zile

golesc buzunarele…

mãi şi o tot frãmântai cu pumnii goi din cer în cer

un pic rotund cã mi-am cam zdrelit…

dintr-o cupã de şampanie se priveşte mai bine viaţa

cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei

din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte

vã împart viaţa ca pe o bomboanã cu lichior de roze

din când în când câte un veac de risipit pe iubire

cât sã-mi creascã îngeri din ram în ram primãvara

parcã în ciuda celor care cheltuie miliarde pe arme

eu cuceresc universul cu ceva…

iar orga pare un mormânt ciudat al unui zeu rãtãcit

între caraiman şi poiana soarelui

sau poate e doar un faraon în cãutarea sfinxului

înainte ca acesta sã-şi gãseascã odihna din bucegi

chiar cu mult înainte de a se fi inventat visarea

martor la trecerea raiului pe pãmânt

este podeaua plinã de praf stelar

pe alocuri încã mai pãstreazã urme de îngeri

alãturi de cuvintele frumos legate a rugãciune

mâini împreunate şi acele cãutãri ale înaltului…

cu atât mai puţin mie

cum aş putea sã-mi scriu dorinţele fãrã sã am o bucatã de cer pergament

o panã de phoenix drept toc poate chiar şi puţin curcubeu în cãlimarã

multã durere scoasã din râsul profesional al clownului

un pic din pirueta pãmântului un flux şi o tandrã aureolã

douã valuri de nisip şi o balenã eşuatã…

când instituţiile domnului sunt din ce în ce mai mari

aproape invers proporţionale cu bunul simţ

întotdeauna ca o încercare de a ne substitui cerului

înalţãm turle cât mai…

nu ştiu dacã iadul e pâlnia

îmi este din ce în ce mai strâmt în raiul acesta

parcã nu-mi mai ajunge doar o moarte

pentru câte durere este pe acest colţ de lume

şi tu ştii doamne cum te sufocai aici

câte nevoie de spaţiu ai avut

sã mai respiri un cer pentru inima mea de poet

la urma urmei mã voi întoarce în liniştea ta

dupã ce-mi voi strãbate întunericul

.................................

spaţiile asigurã limitele dintre douã creaţii

şi…

nu sacrific niciodatã pionii inutil

fiecare jertfã e un pas înainte spre singurãtate

în locul unde sunt în sfârşit învingãtor

este doar un…

  cu faţa întoarsã spre cer numãram macii din doi în doi

        şi-mi îngropam degetele în arãtura reavãnã

        de fapt cãutam rãdãcinile de unde sã-mi creascã…

poate că într-o zi

am spus poate doar așa dintr-un obicei ciudat de a da o șansă nesfârșirii

să se întoarcă la punctul zero…

un fel de atoateştiutor adică

cel care nu-şi mai pune întrebarea

cel care nu mai are îndoialã

nici moarte dar nici viaţã

.........................................

nu-i de mirare floarea nici sufletul care zboarã

din rai în rai prin mii de iaduri

poate doar vina aceasta de a cãuta frumosul

prin mocirlã

cutezanţa de a crede în nuferi

mã lasã…

desenez grafice în care asez infinitul

când la stânga cu minus când la dreapta cu plus

toatã aceastã viziune din centrul nimicului

e ca şi cum l-aş desena pe dumnezeu pe o cruce

rãstignit din iubire

când din prea multã când din prea puţinã

toatã aceastã viziune din centrul unui suflet bãnuit

acea suflare divinã imposibil de…

asta la polul sud

dar la capătul celălalt al axei

imaginară desigur (ca mai toate încercările de dinaintea geometriei)

eschimoșii…