Dă-mi mâna ta, cerule

să mă prind în hora albastră a stelelor,

să caut sufletele mie dragi,

ţie, simple necunoscute prin fluiditatea întâmplărilor,

Dă-mi din înalt puţin infinit

ochii să mi se-nece în flăcări,

să-l îmblânzesc - tigroaică în vânt -

apoi să-l adorm lîngă un înger de grafit,

Dă-mi mâna ta, cerule

să-mi privesc zilele numai de tine descoperite,

să-mi înfășori în zale de…

Mâine e ziua poveştilor adevărate

pe care pieptul meu o va absorbi,

mă voi scălda în sentimente triste, împovărate

cu pietre marine ce nu vor mai străluci,

poate că undeva, departe, de nimeni ştiut

va pâlpâi zgârâiată pe chipul senin, liniştit

vreo amintire cât un licurici nemaivăzut,

poate că eu voi fi primul plecat, primul venit,

mâine de ziua poveştilor adevărate

cu porţelanuri mişcătoare, cu scrâncioburi şi…

Iar m-am născut din seva unui măr

crescut mai singur, parcă, pe Dunăre şi Prut,

idei tulburătoare pe frunte şi-n răspăr

mi se-ncurcau în iţe, în iarbă şi în lut,

mergeam pe valuri calde, pieream în vreun ciulin,

pe grinduri violete mă aruncam nebun,

pe suflete răzleţe pictam pâine şi vin

şi zile trecătoare pe frunze de gorun,

strigam, printr-o minune, la pietre şi la cer,

la zâmbete uitate în muguri de…

Nu-s strigătul lebedei

cel care-mi alunecă peste priviri

dimineaţa şi serile

ce-mi înconjoară trupul -

lac neliniştit, lac neadormit,

valuri încreţite

ca ridurile

adâncite pe zâmbete

sălbăticindu-mi cerul gurii,

nu-s colţii enoţilor

împrăştiaţi

pe altarul neînălţat al foamei,

peste târziul din mine

aşternut într-o doară

pe vertebrele ce susţin

lumini abia…

În vocale şi în verbe

prinde-mă, urăşte-mă,

ochiul spiritului fierbe,

moare-mă şi naşte-mă,

şi uşor pe bolta firii

plânge-mă şi râde-mă

cum la despărţire mirii

moare-mă şi naşte-mă,

cum în tine ştii că sunt

prinde-mă, urăşte-mă

într-o briză de cuvânt

moare-mă şi naşte-mă...

Între casă şi masă,

prin piaţă, în autobuz,

acelaşi serial, aceeaşi peliculă

răvăşită de timp,

în ochi zile şi nopţi

şi distanţa dintre mâine şi azi,

pentru cine, pentru cine

învârteşti în ceaun neantul, uitatul

precum lutul în vatra olarului,

şi alergi, şi aduni zâmbete

şi spui cuvinte adevărate,

că trece, că vine,

că uneori am nevoie de tine,

nu de iubirea crescută

pe câmpul dintre trup şi…

Suntem cei mai nefericiţi nuferi,

departe de ochii căprui

ai sălciilor plângătoare,

între valurile alburii

ne restrângem vorbele,

lângă ciulinii răzleţi

ne pierdem tăcerile,

eu mă ridic

pe sprânceana apei,

tu mă cobori

pe scoica strălucitoare...

nefericiţii nuferi

ce-şi aruncă privirile peste cer... 

Studiez cărămida prinsă-n sărăcie, doamne, prinsă-n pământ,

şi-n sângele meu mai casant decât sticla de-un chil,

îmi curg zilele printre gene, nu mai ştiu cine sunt

şi mai beau, când şi când, să-mi îmbăt propriul stil,

nu mai sunt nici iubitul cu părul lung, de artist

pierzând nopţile lângă nopţi de minciuni,

am îmbătrânit, port ochelari şi-s mai conţopist

decât vagabonzii uitaţi prin cărbuni,

mă întreb ce înseamnă…

Sunt stânca necioplită destul de frumos,

pierdută prin nori de cuvinte,

am un nume încrustat pe un dinte,

pe gaura gropii din care am fost scos,

sunt un strigăt cu miros indolent de uimire,

nu-mi priviţi fruntea cât o flacără din altare,

sângele îmi fumegă ca o torţă plină de vise, rare,

ca o frunză respirând cu iubire,

sunt stânca din care am fost, totuşi, cioplit miraculos

cu adieri de vânt, cu lumină…

Si te iubeam

nedumerit de mult,

prin stuful înmiresmat

îmi ieşeau bătăile inimii,

mă simţeam uşor

şi, parcă, mă înălţam

pe o rază de soare

strivindu-mi aripile,

călcându-mi emoţiile în picioare,

şi te iubeam

absent şi obtuz,

cuvintele îmi alunecau pe retina apusului,

mă îndepărtam de surâsurile împietrite

pe sfârcurile înfierbântate,

şi te iubeam

nedumerit de mult

printre frânturi…

Ne reîntoarcem cu zâmbete legate la bocanci

pe drumuri neumblate şi-n depărtări ascunse,

la brâu cu-o pâine neagră şi-n pumni cu câţiva franci

în zări sentimentale cu ierburile tunse,

ne reîntoarcem, totuşi, la fel de enigmatici

precum ne-am preumblat prin valuri ne-ntrerupte,

mai bătuciţi în suflet şi în priviri mai practici

purtând melancolia în buzunare rupte,

se reîntorc şi munţii, şi-s tot mai singuri ,…

Mereu mă visez că-s nebun,

că umblu pe străzile Romei fugare,

că-s mult mai puternic decât un şogun

şi-s mult mai frumos, mi se pare,

mereu îmi trăiesc clipa ca pe-o ultimă clipă

şi beau un pahar ca pe-un ultim pahar,

inspir şi expir doar în pripă

zadarnicul vieţii murdar,

mereu mă lovesc de aceeaşi lumină -

explozie-n Campoli, sus printre munţi

şi-mi curge pe frunte un val de rugină

şi paşii- mi…

Se făcea

că soarele coborâse în noi,

razele se rostogoleau rotunde

pe rotulele echidistante

ale gândului,

mergeam împleticindu-ne

de atâta lumină

şi nu ştiam

cât vom mai străbate

timpurile nevăzute,

atârnate

prin merii aproape-nfloriţi,

eu mă-mpărţeam

între tine - diamant sau corolă -

şi tot ceea ce-ncercam

să zăresc la mii de ani lumină,

sau la pielea ta mătăsoasă

dintre…