Se îngână încet, nesigur, canicular sfârșit,

Cu schimbător amurg în toamnă sângerie

Băută-n căni de must, din ruginii de vie,

Mânjind pân’ la urechi un soare-n asfințit.

În verde sidefat se mișcă frunze-n ramuri,

Se desenând pe un cer albastru, în ton de mov,

Cu nori, din bulbucați, în pieptănat alcov...

Și picuri se preling pe aburite…

Tresaltă strada, toată o bucurie

Că-i plină de reclame, bănci,

De boarfe, adică haine, hălci

De carne... A dispărut librărie!

Și tinerii se țin de mână; ea zglobie

Și el c-un colier cu microfon

Privind ecranul ei ce-asculă ton,

Amorezați... Nu mai e librărie!

S-au adunat câțiva cu veselie

În cămăși albe,…

Mi-am pus de azi un prag la cât, la cât să fur…

Ceva la 10 milioane, d-”euroi” ”bien sur”,

Că așa se poartă acuma, tare de cap, dur

Și-n judecată, n-ajung… Țara are ”une Cour”!

Am lăsat pragul jos de tot la nesimțire,

Că toți, ce-i am deasupra, îs toți o oglindire

Până la cât să-și bată joc ei, fără oprire,

De-o întreagă țară… politicieni, stat, o…

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,

Numai al meu, fără de note, van.

Mă pierd în sunet printre unde, meloman

Și, mă gândesc la tine, iar și iar.

Citesc cuvinte, de alții puse literar

Pe muzica cu note... Îs anotist!

Mă-mpânzesc lacrimi, că nu sunt artist...

Doar mă gândesc la tine, iar și iar.

Îmi scald privirea pe…

... partea mea, de pasăre ușoară,

își tot pierde din pene,

privirea ageră-i tot mai alene

și totuși timpul, zboară...

... și câinele, din mine, bun,

nici nu mai latră, nu păzește

ce-am, nu mai gonește

nici stihii, pe-orice ne-bun...

... nici vorbă de vreun leu, rege,

căci scaunele-jilț sunt…

... e lecția de chirurgie

-unde pe viu se taie în carne vie

cu instrumente atât de vechi, caduce,

probabil moștenite din străbuni, etrusce-

se scoate, rând pe rând, laparatomic,

orice țesut, țesut din timp atomic

și care-ar face un întreg melodios fragil,

crescut atât de educat de tați, copil

cu atât bun simț din glie și din mame

oblojind precum…

Se plimbă dragostea pe-aleile în halte

Cu arcași ascunși, ce înfig săgeți cu cârme,

Ce-i lasă drum pe artere ei, inimii, s-o salte

Și doar bătăi să schimbe gong, fără să o curme.

Un iz e la începutul, mirosul de-a se ști,

De sine și, că alături e un altceva... Ori, straniu;

La fel și, diferit, cum noaptea nu e zi...

Din pântec, coapse, piept și gândul sus...…

De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată,

Făcută dintre noi și pură, desfrânată?

Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe?

Oare de ce-s, o parte Fortuna... și alta umbre?

Cât suntem de identici, cum oile într-o turmă

Și ascundem mușcătură, omor ce viață curmă,

Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili...

Se devorează o lume; în vânători……

Se pleacă cer pe mare din picuri albăstrele

Pe boabe, întunecând ’n albastru-nchis, de vie

Se revărsând prin vene în pasta pe hârtie

De-un băiețel în bleu... cu palme mititele.

Sclipește ametist în raze subterane

Prin prismele de roci din râuri cristaline,

Spre funduri de atoli de bleuri pur divine...

Până-n afund de ghețuri de-arctice…

Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,

De muri cu volbure ce prind în verzi cătușe

Pas cercetaș de vremi din firi apuse,

Printre strâmbași puiandrii în ramuri des golașe.

Înalte crengi țâfnoase în trunchiuri vechi de pruni

Știuți doar după coaja-n lucii foi crăpândă,

Din care țepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă

Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu…

Simt că nu-s vrut pentru prezență,

Plictisitor, un emul poate,

Pierdut ’ntr-atâta dat din coate...

E timp să fac o reverență!

Nu-i important har, competență,

Că peste tot familii-s, triburi,

Haite feroce; cor de triluri

Se înalță afon... Vreau reverență!

E ca la școală; nu-i absență,

Că nu-i vreun bai, totul…

Ca eu să te cunosc,

mai întâi trebuie să-ți efleurez privirea,

apoi să-ți tulbur mintea, ca un mosc,

să mă primești în gând, gândirea,

să iau un loc în suflet,

să-ți ating într-un tot tremur mâna

de care să mă prind dintr-un răsuflet,

să mă apropii mult de corp, întins pe râna

pe care să-l pătrund,

pe toatele intrări, cotloane

și…

Cât de greșit, pe suflet, spirit,

Îl judecăm la fel precum pe corp,

Ne întrebând naivi de ce e orb

Și mut și surd și ocult, empiric!?

Tot credem putregaiul din coșciug

Ce-ar fi supremul, de ce suntem, anatomici;

De mâini zbierând, ne plângând comici,

Purtați de nas, cu parul de belciug.

Sau doar mimăm că nu am ști de haruri…

Am bătut deunăzi la porțile Raiului,

bang, bang...

și n-a răspuns Sfântul Petru.

Era un bodyguard,

un angajat ce nici nu făcea parte din personalul

alaiului

-ce l-am zărit trecând printr-un fel de gang-

la capătul căruia ținea în mână, cineva, un sceptru

cu chipul indefinibil de atât fard...

Se părea că toți participau la ce mi se organizase...…

Se poartă câștigul pe goale palavre

din țâfne-n costume, cămăși cu cravate

-chiar de-s agramate, caziere-au pătate-

căci asta se poartă… La modă-s doar javre!

Femei feministe îs mai mult pițipoance,

ce s-au săturat și de-atât școală a vieții

-ea, singurul studiu- dând ghes tinereții

în fuste mulând nesfârșit… picioroange.

Erup toți idei din ce minte au, pesemne,

doar…

Retrăim, din nou, pilda de două milenii

S-aflăm poate odată ce înseamnă pedeapsă,

Căci tot în greșeală purcedem cu ura

Să tot dușmănim… Dumnezeu ne e vedenii,

Că doar îl invocăm! Cum fitilul de capsă

Aprins să inflame, doar o noapte, Scriptura.

Deplângem –mulțimi adunate-n biserici-

Pieirea de propriu, transpusă-n simbol,

Ca și…

... un labirint de nesfârșite pliuri curbe-n ascuțișuri,

tăind din florile de pânza-n impregnări înzămislite

de somn, trezit visându-și iele pitite printre ascunzișuri

cu palpu’ înfiorând... este cearceaful zilei, nopții nesfârșite...

... și fără niciun gând din gândurile puse-n amurg blând,

răsar două movile, voluptos cum fumul de tavernă

întortochiat de-un timp întunecat,…

”Am tot crezut în întâi, naiv

prin spuse că-s întâi... din an

și, anul în trei luni, parșiv

m-a făcut tată... așa, taman

de unu' a patra!... Îs barosan!!!”

O fi?!? De pe-alt... meridian!?!

01.04.2017

E tot mai des, din ce-a fost rar…

Să vezi tâmpiți la cârma țării,

Cătușele își punând brățării,

Bulău-i făcând… ”Cărturar”!

Se bat s-adune ani mai mulți

În pușcării, să-și facă nume,

Urlând apoi la semeni, lume,

C-așa-s mai educați, mai… ”Culți”!

Mint, cum adevăr nici n-ar fi

Și-orice rostit e ”hors contexte”,

Boul fiind tu -tot în…

... umană,

unicitate,

este principala calitate

din care derivă cea mai încântătoare

trăsătură;

altruismul

de a lăsa cât mai mult spațiu în jur

confraților...

... iar aplecarea, culcatul, fiind în toate situațiile

o uitare de sine,

egoismul nu apare

decât dacă ne culcăm

când pe o…