Iubesc un copac

și-l iubesc mult,

și-n lung, și-n lat,

ramificat,…

Bea-mă în doze mici.

Cu înghițituri rare,

soarbe-mă ca pe un leac miraculos.

 …

Lumea este cu adevărat mizerabilă, ipocrită, invidioasă, din ignoranță, în cel mai bun caz. Sunt atât de mulți oameni mici, minusculi, oameni care n-au niciun deziderat în a se înălța spiritual. Domnilor, da’ce vă mai place…

Ce mă fac cu miliardele de gânduri nelegitime pe care, nemeritat, ți le adresez de ceva timp?! Cum să conviețuiesc împreună cu răspunsul tău mut la întrebările mele nerostite?! Să te (tot) întreb de ce, ar fi absurd. Nici tu nu știi. Și nici cea mai completă și rațională explicație din partea ta nu și-ar putea găsi un echivalent justificativ în mine. Pentru că nu există. Pentru că, așa cum bine și trist spunea Pascal:…

Soarele tău avea Ascendent în marea mea

Și mă trezea lumina lui, și valurile-mi-ncălzea...

Noi ne priveam cu Dorul sorilor ce niciodată nu se-ating,…

aud curgând un râu care nu există

și curg și eu cu el

pe calea vântului abrupt

fluid nervos…

în                                        largul                 întunecat

valurile mării          leagănă      …

dar dacă fiecare val ar îngheța

și dacă marea ar deveni un tablou,

ar mai avea același farmec?

un sentiment fără curgere

în ochii nelăcrimânzi...…

marea

nu e decât un vers înghețat

care se topește cu fiecare rostire

inundându-mi acut artelele

 …

cântecul din mine

vibrează răgușit

îngânând venirea toamnei

frunzele se desprind

ca niş…

acolo

-n colţ

lângă copac

un dor

uzat

se leagănă…

afară plouă rece, eufonic

aceeaşi ploaie de primăvară, de toamnă

de dor şi de uitare

acelaşi cântec umed care m-a văzut

plângând pierdut

râzând dizgraţios

poate dormind

visând

acelaşi mediu tenebros…

s-aprinde-n aer dor de libertate

de floare de vânt

de soare curgând pe-a râului pânză

vis de primăvară

latentul cuvânt…

ascultam cântecul mut al Soarelui

amurg-gând

în timp ce o furnică se cățăra

pe umbra mea

și umbra creștea…

gândiri încinse intuiesc

simbolul mut de mâine

se zbat profund şi scad, şi cresc

și pier când tainic se privesc

un om, un câine

comprimă timpul…

în roşu colorez, pierdut,

speranţa mea cu chip de lut

tăcut e cerul la apus

unde te-ai dus(?!)... te-ai dus... dus...

zadarnice frânturi de vis

încorporez cu greu în scris

salonul roşu s-a surpat

de ce-ai cedat(?!)... cedat... dat...

 …

Tablou de toamnă sumbră –

Persist în amnezie;

Amorul meu din umbră…

mă scald în ape tulburi

te desenez în rânduri

confund cu nemurirea

păcatul meu – iubirea

 …

dorm vibrând

cu tine-n gând

curg arzând

și ard visând

cânt…