Scriu un sonet. Deplină amăgire

Că prin canon mai liber mă voi face.

Dar sunt ce vreau, ce ştiu şi ce îmi place,

Modest cârpaci de vorbe şi iubire



Un gând buimac într-un ungher îmi zace

Şi nu-i găsesc firava limpezire.

Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire

Şi mă aruncă-n lumile opace.



Trec voci cerşind cărarea neumblată,

Dar altele, urlând, ademenesc

Cu zarea lor etern împurpurată.



Când verbe-n cuget tainic mă… Continuare