Bogdan Marius's Blog (6)

La mulți ani

Aşteptasem de câteva săptămâni un motiv pentru a ne întalni, între timp ne tachinasem virtual aproape zilnic. Era un drog pe care îl înghițeam cu riguriozitate în fiecare seară și noapte. Eram unicul slujitor al acestui cult iar asta îmi dădea puterea de-a putea interpreta întreaga lui gamă de personaje.

           Când sunt emoţionat încep sa vorbesc mult și fără o țintă aparentă, deviez des de la subiectul conversației și evit cu sfințenie să vorbesc concret și fără aluzii. Urmez o…

Continuare

Adăugat de Bogdan Marius la Martie 16, 2011 la 4:00pm — Nu sunt comentarii

Daisa

Dacă Daisa ar fi avut cea mai mica bănuiala de ceea ce i se va întampla în această seara -atunci când am sunat-o-, sunt sigur că m-ar fi blestemat şi nu ar fi vrut să mai audă în veci de mine. Dar acum e sedată, cu pielea îmbibată de apă şi mă adoră, mă uit în ochii ei ce licăresc aşa cum nu au făcut-o niciodată dându-mi dreptate. Înlăcrimaţi, lucioşi şi cu pupilele dilate la maxim, aceşti doi ochi ce m-au scrutat de atâtea ori, par să prevestească evenimente de necontrolat. Poate ceva…

Continuare

Adăugat de Bogdan Marius la Martie 16, 2011 la 12:26pm — Nu sunt comentarii

Iubirea pentru tine

Iubirea pentru tine este mai profundă decât adâncimea Lacului Roșu. Aș fi un mincinos sau un exagerat dacă ți-aș spune că e mai profundă decât adâncimea oricărui lac din lume; însa mi-a plăcut geografia și știu profunzimea acestui lac. Iar eu aș înneca iubirea noastra acolo, chiar în acest moment. Acolo ai simți presiunea pe care o simt venele mele la curgerea sângelui accelerat de proximitatea ta. Nu înțeleg de ce ai vrea să-ți spun toate acestea acum și aici, de ce nu mă lași tăcut. Mă…

Continuare

Adăugat de Bogdan Marius la Martie 16, 2011 la 12:24pm — Nu sunt comentarii

Ileana Cosânzeana

Cum o recunoști pe Ileana Cosânzeana?! Ar trebui sa fie simplu: o intrebi! Dar eviden,t ea nu o știe. E prea fragedă să știe cine e, doar a simțit că poartă un vis cu ea, dar fără să stie visul cui este. Întâmplarea face s-o întalnești însa într-o zi și atunci o întreaga lume ți se redeschide – îți amintești cine ești și visul pe care ea ți-l poartă. Cosânzeana e bălană și bucalată, nici nu ar fi putu fi altfel, cu ochi mari, limpezi si curioși. Ileana are picioare lungi, arcuite, sculptate…

Continuare

Adăugat de Bogdan Marius la Martie 16, 2011 la 12:24pm — Nu sunt comentarii

Aseară, eu și iubita mea ne-am uitat la un porno

Două pahare de vin şi un pariu! Vinul mi-l amintesc, pariul nu. Fata mi-o amintesc, părul lung, drept şi cu cărare pe centru. Dar ceea ce a ajuns subiet de pariu îmi este total necunoscut acum. Fata asta nu m-a surprins niciodată, era neschimbată, la fel ca la prima întâlnire. Aşa am fost scutit de a o confunda cu altcineva, ea şi doar ea arată aşa. De fiecare dată când o întâlnesc mi se înţepeneşte un gând: să-i colorez parul în şapte culori, i-aș trage-o unui curcubeu.  I se potriveşte…

Continuare

Adăugat de Bogdan Marius la Martie 16, 2011 la 12:23pm — Nu sunt comentarii

Amalia

• Buna, ești acolo?!

O fereastră mov, culoare aleasă de mine după minute întregi de căutare în opțiunile programului de chat, se deschide cu acest salut. Recunosc repede numele ei și mă întind înapoi în pat apucând cartea ce tocmai o abandonasem câteva secunde în urmă. Întâi rămân blocat, nu știu dacă să răspund, să ignor sau să aștept în continuare. Încerc să citesc. Dar eu nu pot face asta, nu pot să îi rezist, e Amalia. Ne-am spus de nenumărate ori că nu trebuie să mai avem niciun fel… Continuare

Adăugat de Bogdan Marius la Martie 16, 2011 la 12:21pm — Nu sunt comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor