O apă-nvolburata este al tău destin

Șoptește dulce un gând amăgitor

Ai cugetul cărunt și-ți este așa străin

Când lumea o străbate fără-nsotitor



Îngemănate pătimi în suflet sibilin

S-au ofilit prin timp de-atâta așteptare

Și din mâhnita viață tu trecător străin

Vrei s-aduni sireaguri de amintiri fugare



Presimțiri apasă, neliniști stau la pândă

Tristețile veghează și te înfioară

Când mersul tău străin îți este o osândă…

Fereastra zilei s-a închis sub zare

Din ceruri se coboară seara obosită

Adunați toți îngerii și-n mișcări bizare

Rostogolesc noaptea cu stele căptușită



Doarme dus Pământul îmbrățișat de umbre

Iar liniștea-i veghează pleoapele lăsate

Și legănate-n poala visurilor sumbre

Naluce stau la pândă pline de păcate



Din poala nopții urcă o lună de zăpadă

Și-n mersul ei rotund încet se depărtează

Pe drum spre dimineață, nimeni să nu…

Pe matca lumii mai freamătă un glas,

Şi aşteptări ce nu au să mai fie,

Şi somnul lung ce şi-a facut popas,

Pe locul însemnat pentru vecie.



Uitat de toţi de tine deopotrivă,

Cu ochii-n lacrimi înotând prin bezne,

O resemnare - ispită milostivă,

Îmi intră-n suflet amăgitor de lesne.



Să opresc din umblet visul e-n zadar,

Gonind…

S-a întins o noapte pe lumea ostenită

Și-n urma ei ascuns și îndoit de șale

Somnul se târăște pe calea-i încâlcită

Risipind puzderii de vise ireale

Cum stă ascuns tot cerul sub plapumă de nori

Iar haite reci de vânturi aleargă printre noi

Șoptesc cuprinși de gânduri copacii visători

Cum suflul rece-al toamnei i-a dezbrăcat de foi

Gândul meu de noapte poarta mi-a deschis

 Spre altă lume plină de mistere

 În peșteri sumbre stă haosul închis

 Dar și năluci tăcute și stinghere

De unde vii cu aripi larg desfășurate

 Și rătăcești stingher prin lumea mea străină

 Pe care drum? Pe ce poteci întortocheate

 Neobosit le calci răspândind lumină?

Cine ești de porți pe cap cunună de măslin

Iar vremea dar și moartea tu le poți înfrânge?

Cum de răspândind lumină chipul tău senin

Sfânta nemurire la suflete ajunge?

De voi incerca și eu la tine să  privesc

Și blânda strălucire-n suflet să-mi…

Pe zări cernite tăcerea s-a-ntronat

Şi picură cu stropi de întuneric

Cuprins de temeri în urmă am lăsat

Sositul ceas al unui timp himeric.

Şi-l sorb la nesfârşit ca pe-o uitare

Ca pe un plâns al arborilor goi

Un gând să-mi las de deznădejdi fugare

Pierzându-şi urma prin sufletul din noi.

Şi nu mai plâng ce n-are să mai fie

Nici fiorul ce o să mă poarte

Când bate-va un clopot de vecie

Ca un glas…

Acum noaptea oarbă peste noi se lasă

Copacii goi s-au îmbrăţişat în umbră

I-a unit ursita? Oare cui îi pasă

Că sunt doi eroi dintr-o baladă sumbră?

Picuri de lumină pe geam s-au aşezat

Şi mă amăgesc cu magia lor adâncă

Iar visele aşteaptă să mă sărute-n pat

Şi câte intrebări nedezlegate încă

Încet păreri de rău stau să se adune

Şi inima îmi roade un nebunatic dor

Ascult mintea cum neîncetat îmi…

Îmi amintesc cum picura amurgul

Petale de culori nălucitoare

Sub cerul ce îşi scutura tot crângul

De umbre-adânci şi visătoare

Şi plopii prinşi în răzvrătiri nebune

Cu dezgoliri de gânduri şi de foi

Când o vrajă pe-aleea de tăciune

Sculpta fiori prin sufletul din noi

Şi lacul cu oglinda secetoasă

Cum l-arginta o lună umilită

Sau gânditoarea salcie pletoasă

Clipind de somn în noaptea…

De-atâtea frământări mi-este viața plină

Cu adâncuri sumbre crescute fără teamă

Stau umbre-ntinse pe fire de lumină

Ce scriu prin vreme neînțeleasa-mi dramă

M-apasă gânduri și vise risipite

Dorințe netrăite, seci neîmpliniri

Beat de voluptatea nopții mistuite

Arde-n mine torța cu dulci închipuiri

Stând îngenunchiat pe pragul dimineții

Am sa spun o rugă ce-mi răsare-n minte

Ca s-asculți în mine cântecul…

Gând firav, ce stai şi-asculţi în noaptea pală

Cum dospeşte tainic o linişte pe frunză?

Asculţi şi-n mine tristeţea ancestrală

Ca un freamăt de senzaţie confuză?

Spune, auzi cum neliniştea profundă

Din zări albastre cu-nvolburate valuri

Pustiul suflet încet mi-l inundă

Cu ropote venind printre sterpe maluri?

Tu vezi şi soarta ce-mi zace-n amorţeală

Dorinţe frământate în braţe de mister

Cum saltă-n mine…

Sunt clipa ce tâmpla mângâie uşor

Când noaptea se revarsă prin fereastră

Iar gândurile foşnesc adormitor

Purtate lin pe unda ei albastră.

Şi sclavul ce nemuririi m-am vândut

Cu tot parfumul cerului în floare

Când timpul odihneşte ca un sărut

Pe culoarea oboselii care doare.

Sunt accentul unui cântec dintr-un gând

Închis în suflet cu lacăt pus de soartă

În dimineţi ce suie rând pe rând

Spre cer…