Nu cu mult timp în urmă, cineva curăţase de zăpadă aleea largă, dreaptă, pavată cu dale de piatră, care conducea către intrarea principală.

Locuinţa Wandei, o clădire veche, impunătoare, în stil Neo-Georgian, nu fusese, din păcate, prea bine întreţinută de-a lungul anilor. Pereţii săi erau murdari şi crăpaţi, iar cornişele acoperişului mânjite de pete ruginii. Nici curtea din faţă, împânzită de tufe neîngrijite de trandafiri, din care acum rămăseseră doar corzile uscate, nu avusese…

Continuare

Străduindu-se să fie cât mai convingătoare, colega ei, Wanda Dormenster, îi spusese că, în zilele de iarnă, dacă-l priveai de pe colinele din apropiere care îl înconjurau, liniştitul orăşel Glenville, cu vechile sale case – nici prea mari, nici prea mici – din cărămidă roşie, înghesuite una într-alta şi cu acoperişurile albite de zăpadă, seamănă întrucâtva cu o uriaşă tartă de cireşe, peste care o mână neîndemânatică a aşternut multe straturi de frişcă pufoasă şi dulce. Ramurile dese ale…

Continuare

De atunci, Jennifer Fetzer a început să lucreze ore suplimentare la restaurantul unde era chelneriţă. Dar, din păcate, sumele mici pe care le economisea astfel nu erau suficiente pentru a-i asigura liniştea. Însă tot efortul acela reuşea cumva să imprime un sens fiecărei zile; nu avea de gând să aştepte impasibilă ca necazurile să se abată asupra ei şi a lui Patty. Nu îi plăcea să treacă drept o femeie neajutorată, să fie compătimită. Ştia că doar ea îi putea oferi un viitor băieţelului,…

Continuare

Copilăria lui Patty McKormack a fost de scurtă durată, încheindu-se brusc în vara anului 2071, când şi-a pierdut braţul drept într-un accident de maşină. Abia împlinise doisprezece ani. Apoi, pentru el şi pentru mama lui, a început coşmarul.

Doctorii i-au amputat până aproape de umăr membrul zdrobit, montându-i, după aceea, o proteză – una destul de bună, au spus ei, cu implanturi nervoase, care îi vor permite să o controleze într-o oarecare măsură şi, astfel, va putea să mănânce, să…

Continuare

– Ce este pata aceea galbenă de pe cer?

– E luna, Tim, răspunse Daisy privindu-l mirată. Cum te simţi?

– Dar tu cine eşti?

– Dd... Daisy, nn... nu-l lua în seamă, se auzi din spatele ei vocea bâlbâită a lui George. Încă nu şi-a rr... revenit. E dd... dezorientat. Pp... pilula aia albastră îţi face asta, ştii bine. Şi eu am păţit-o, zise el apropiindu-şi mâna păroasă de fruntea prietenului său. Nu are febră, e doar ameţit. Este un tip rr... rezistent. Ce risipă! Cc... când te… Continuare

Recent, ne-a fost adus la cunoştinţă faptul că există o lucrare semnificativă al cărei scop ambiţios – şi, totodată, legitim – este acela de a restitui, cel puţin teoretic, ceea ce ne-a fost răpit într-un mod atât de infam prin constrângerile abuzive impuse de către o societate încă precar organizată: demnitatea, drepturile şi libertatea dăruite nouă de către Creatorul nostru, care, s-ar părea, a fost atât de generos înzestrându-ne cu astfel de privilegii demne, am fi putut crede, numai de cele… Continuare

În încercarea de a explica personalitatea şi, desigur, opera unui scriitor remarcabil precum I. L. Caragiale, tendinţa de a ne raporta la cadrul socio-istoric constituie mereu o ispită, deoarece acolo ne aşteptăm să descoperim acei factori determinanţi, care au contribuit la definirea omului de geniu. Însă am greşi dacă ne-am abandona cu totul acestei tentaţii. Pot exista, bineînţeles, anumite evenimente de excepţie, care să îl influenţeze, mai mult sau mai puţin, pe un scriitor, dar ele nu…

Continuare

Dacă, în virtutea dorinţei fireşti a naturii umane de a ierarhiza, am presupune o curbă a onorabilităţii literare, distinsul Umberto Eco, un cărturar autentic ale cărui preocupări acoperă atâtea domenii de cercetare – filozofie, semiotică, critică, estetică –, s-ar situa, cu siguranţă, undeva către limita superioară a acesteia. Autoritatea pe care o exercită verdictele sale teoretice asupra colegilor de breaslă este aproape paralizantă, mergând până într-acolo încât inhibă, am putea spune,…

Continuare

Alexandru Petria este unul dintre acei puţini scriitori pe care niciun critic literar conştient de îndatoririle profesiei sale nu ar trebui să îl menajeze. Speranţa că literaturii române i s-ar putea adăuga încă un nume de valoare ne determină să pretindem mai mult de la un astfel de autor. Iar lucrările sale anterioare ne îndreptăţesc aşteptările. Dar, deocamdată, scriitorul nu ni le-a îndeplinit întru totul.

El a reuşit deja să îşi creeze un stil inconfundabil, dar, din păcate, în…

Continuare

Uneori, condeiul unui dramaturg inspirat poate transforma conflictul dintre concepţiile filosofice atitetice a două personaje într-un material suficient pentru o capodoperă. În piesa Jocul ielelor, a cărei primă versiune o concepe în anul 1916, Camil Petrescu ne-a dovedit că acest lucru este cu putinţă. De fapt, într-o anumită măsură, putem spune că a fost chiar mai eficient decât atât, folosindu-se doar de un singur personaj – Gelu Ruscanu – şi o doctrină: socialismul. Celelalte personaje…

Continuare

În virtutea logicii capitalismului, lumea literară, oricât de vastă şi diversificată ne-ar părea, se reduce, de fapt, la doar două categorii: una a consumatorilor de text şi, desigur, aceea a producătorilor. Bineînţeles că există şi micile, inevitabilele excepţii menite să însufleţească acest peisaj monoton: consumatorii care, mânaţi…

Continuare

Anumiţi cercetători – critici literari, esteticieni – ar putea considera oarecum inadecvată întrebarea: „Morală sau artă?”, deoarece aceasta include o semnificaţie subiacentă a cărei valabilitate foarte puţini sunt dispuşi să o accepte: arta nu are o condiţie morală intrinsecă;…

Continuare

Există, am putea spune, două feluri de întrebări: cele cărora li se poate oferi un răspuns şi altele care sunt sortite să rămână totdeauna o necunoscută. Ceea ce le desparte pe unele de celelalte nu este subiectul pe care îl implică, ci acel câmp al cunoaşterii unde presupunem că îşi află soluţia. Spre exemplu, există o distincţie sesizabilă între…

Continuare

Adeseori, aparenta lipsă de însemnătate a cuvintelor sfârşeşte prin a ne induce un determinism fatal: desconsiderarea ideilor înseşi pe care acestea le articulează; proces amplificat, am putea spune, chiar de o anumită inconştienţă a cititorului care, în virtutea obişnuinţei, tinde a ignora faptul că tocmai ideile, mai degrabă decât materia, exercită…

Continuare

Omul se consideră a fi o specie cumva superioară în raport cu altele cunoscute şi, bineînţeles, din anumite puncte de vedere, convingerea aceasta nu este întru totul lipsită de temei. Dar, la fel ca multe alte nobile idei articulate de raţiunea umană, ipoteza unui statut privilegiat al omului este compromisă de către acţiunile sale înjositoare, iar…

Continuare

Orice cititor care îşi va îngădui câteva clipe în plus pentru a medita asupra acestui eseu inedit – „Câteva păreri” –, trebuie, de asemenea, să ia în considerare două aspecte ce nu pot fi prea lesne trecute cu vederea: data publicaţiei şi, desigur, titlul acesteia. Astfel de detalii, destul de banale am putea crede, ne pot clarifica însă statutul…

Continuare