de fiecare dată,

Moş Nicolae se ascundea sub barba bunicului

şi de acolo povestea câte în luna şi-n stele

seara după ce scrumea

două ori poate trei ţigări răsucite

atât cât să mai ardă din cuvântările de partid

seara, căci ziua n-avea timp de poveşti

avea doar două mâini de aur, un creion rătăcit pe după ureche

şi limba albastră, de la-ntăritul inscrisurilor

aşa ştia el şi să scoată din carnea lemnului

case

pe prispa cărora soarele şi luna îşi…

am făcut cunoştinţă cu domnul fără dinţi
degetele albe frămînta nisipul
nu am migrene
de ce mă legaţi?
cîrpa de curăţit necazuri
pluteşte în apa galbenă
porţile pleoapelor încremenesc
lumina trece spre camera viselor
închid în inimă cugetarea
sunt prizoniera nisipului greu
plec în adînc
mă despart de cei dragi
ei care mi au sădit curaj
şi flori în pămîntul inimii mele.

a nins cu albastru dincolo de lume.

m-aţi înfăşurat în răutatea ce vă prisoseşte
pupă ce-aşteaptă căldura
unei redeşteptări
departe de frigul ce vă-nconjoară

din vise cleioase
ridic aripi de lumină
ce mă vor scoate din coaja asta seacă

zborul meu scrie curcubeie de cuvinte
rouă pe cerul fără nori
ca o lentilă

poate că într-o altă viaţă
n-o să mă mai ascund în spatele ochelarilor
şi-o să am timp de-un ceai cu lămâie
la o şuetă despre...

rîndunica trăieşte sub acelaşi acoperiş cu oamenii
se teme de ei şi de Dumnezeu
tot timpul e în zbor şerpuit
ca să-şi şteargă adresa
sub cer e mai puţin statornică şi îi loveşte ochiul
e prinsa între eter si pămînt
nu se zbate ca noi
în lumea prea strîmtă a coliviei pămîntului.

ne uităm în dragoste ca doi bolnavi
ce-şi îmbrăţişează durerile
ce prind aripi.

noaptea scapă din copcile cerului

timpul mă strînge de gît
mi-a înflorit o garoafă de sînge putred
cu petale sfîrtecate
viaţa se împedică de rădăcinile nesmulse
laşă
în rate.

văd sub pleoape şi în frunze
gîndul tău care iese pe ascuns din
zidurile crăpate ale tăcerii
a venit şi suferinţa ei
cînd gura se usucă
şi buzele se lipesc pe cer.

privirea mi-e dusă după o pădure de tei
din care picură cald căutarea
dincolo de bine şi de rău
eşti tu, tată
absenţa ta nu e blîndă
tăcerea e iubire amară
tîrziu am găsit însemnările tale
pe inima suspendată din camera mea.

să nu scoţi nici un suspin..

copacii îmbătrînesc

cu degetele-infipte-n cer

si geruri le-apasă umerii

carnea,

altădată stransă-n cercuri

se scutură odată cu frunzele

si cantă frumuseţea secantelor

cuiburile rătăcesc prin crengi

iar securi ruginesc in coaja nespartă

sîngele pămantului

scris in praful cu miros de pîine nouă

se călătoreste odată cu norii.



bătrînii cu pleoape uscate

coji în cercuri de timp

cern cărări pe trepte de cer

timpul se lasă-n…

iubirea e o fată dezmăţată
şi-a lăsat pudoarea la garderobă
în sufletul meu
fluturii prinşi în ace cu gămălii
se zbat ca o ultimă pedeapsă
inima aleargă de-aiurea pîndind primăvara
smulge ramurile vicleniei şi răutăţii
crescute in pămîntul ei
se spală pe mîini şi se aşază pe pragul ierbii albastre
ca-n faţa unei rugăciuni
şi-apoi imi şopteşte
că-n viaţă singurul lucru curgător e moartea !

fluturii din clopotniţă
prefirati în zbor de noapte
se zbat în
pânzele uitate prin colţuri prăfuite
deplâng amintirea stăpânilor
din întuneric miros de tăciune şi iertare ca un semn al sângelui
componenţa majoră
peste praful rece ...

muşchii pămîntului împietresc

şi sărutarea sîngelui

creanga şirei spinării se apleacă

arcul azvîrle săgeata

ce se ridică la înălţimi

plămînii se eliberează de stîncile

ce nu zămislesc flori .



copacii îşi înfig rădăcinile

în grădinile raiului

ciupiţi de vînt

lacrimi alunecă peste pălăria lui

rugăciunea e strivită de poarta grea.

    

Iti mai aduci aminte?

zilnic treceam pasarela

urcam pana-n lucarna cerului

ne reda pămîntului purificaţi

senzaţia că am murit

cindva,undeva, staruie.



o lacrimă se desprinde

ofranda celui ce aduce inima

de la alt om

azi plouă cu împăcare

peste blestemul iubirii ce-o port

durerea mi-a strîmbat sîngele

cu toate ca-n zaţul cafelei nu era scris

orice operaţie are imperfecţiuni

dar unele ucid carnea trupului

si…

în piaţa cu trotuare fericite

dalele devin plante

se văd umbrele înlănţuite

ale zidurilor gotice ciuruite de neliniştea clopotelor

în spatele lor

mă zbat în arborele întunecos

pe crucea lui să-mi vindeci rănile

neîmblînzite ale destinului

te scuturi de frunze să-mi faci pat.



caietul nopţilor păstrează

cu sfintenile

întîlnirea noastră tainică

nu bate toba precum ploaia

luna cade peste tîrgul scăldat

de lumina licuricilor

şi…

nu pot ajunge la tine

tălpile s-au agățat de nori

precum liliecii

inima mi se încrețește de dor

încerc să-ți trimit îmbrățișarea de rezervă

cu mantia mea

nasturii ei de fildeș te vor găsi.



aleile dorm în parcul sculptat

se îmbracă în vise

stelele cad flori peste iarba care crește sub urmele tale .





castelul s-a trezit

se rujeaza cu zîmbetul tău

cărămizile nu-l dor nici nisipul ridat

își pune…

mi-am împachetat viaţa
zilele îngălbenesc în fiecare toamnă
ca şi amănuntele
i-am smuls ramurile răutăţii
nu a avut nici un os fracturat
ea s-a hrănit cu pîinea vorbei
şi flori presate.

am lipit-o cu fum
am pus-o în cutia cu vise
dinspre geamul tău.

aer rece stele îngheţate

ursuză luna apare amară

oraşul tăcut

care îşi plimbă străzile

braţ la braţ

în acelaşi loc

draperii de fum

se dau în lături

ca aripile ce ridica lumea deasupra

cuiburilor zburătoarelor.





undeva valurile imense se

lovesc în marea zăvorîtă cu

toate vînturile aspre-n ea

aburi albicioşi

norii căzuţi

încercînd să se ridice

inutil.



pomi şi case topindu-se

în pînza destrămată a…

cobor în oraşul morţilor

port cu mine un mănunchi de crizanteme

sunt şi biserici cu tămîia aprinsă

în cădelniţa legănata

învinge noaptea albă

văd crucea cu

braţele desfăcute

mai vine o femeie cu flori proaspete

poate iubita...



viaţa e ca un trotuar strîmb

ars de soare şi geruri

putrezit de ploi

casele sunt pustii

pe vatra focurilor stinse

croncănesc ciorile.



sufletul meu

nu şi-a pierdut elasticitatea

de…

mă amestec cu umbra ta
şi cu fiecare încheietură
te zidesc pe dinăuntrul meu
bucuria de a nu fi singură.

hoinăresc prin fericire
ca o pană roşie
spre locul unde cerul săruta marea
eliberat de naşterea iubirii
într-o albă iertare.

în noaptea din mine

am găsit cheia unei biserici

întunericul s-a aprins pe pămînt

cenuşa lui cade peste buzunare

porumbeii îşi găsesc adăpost

în buzele crăpate ale caselor

alerg purtînd clopoţei

că focul din cer e aproape.



pămîntul din trupul meu se zbate

precum cîntecul lebedei din prima zi.

se ofilesc grădinile din cer

frunzele

se prefac în fotolii şi măsuţe

la umbra unui gutui japonez neînflorit

doamna T.acuza o durere de cap

nu vorbeşte mult să nu facă laringită

nu strănuta să nu împrăştie microbii

se aşează şi priveste umbrele colorate.



frunzele se bat pentru un loc mai bun

unele se înghesuie sub un pantof credincios.



eu am rămas sub o streaşina

cu gînduri uscate

nu pot să-mi scriu sufletul

pentru că mi l-ai…