poartă deschisă-
încă un an pe bancă
abecedarul

în suflet vise-
copilăria pusă
în fotografii

fete desculţe-
în butoiul cu doage
aroma viţei

ghinde-n buzunar-
mistreţul dă târcoale
fagului căzut

strugurii furaţi-
grauri lângă scorbură
cu ciocul roşu

culori de toamnă-
o frunză lângă alta
buchet de nuntă

stau în foişorul cu gânduri

adun flori din inimă

pe care le presez apoi

în ierbarul vremii

poate la iarnă

vor înflori vise

care mă vor conserva

până în primăvară

Doamne…cât iubesc

florile

orice culoare ar…

castel de nisip-
o scoică furişată
la temelie

medicii plecaţi-
în sticlele bunicii
leacuri de plante

crinii în vază-
la fereastră în amurg
zboară fluturii

pâine cu e-uri-
morăriţa plecată
la cules de căpşuni

pâinea bătută
pe vatra bunicilor-
vacanţa mare

am culcat pe pernă
o dragoste
am admirat-o în zori
cu ea am zburat
peste orizont
prin soare
ceaţă
sau furtună
cerul mi-e martor
iar tu mi-eşti
uitare

în căuşul palmei te păstrez

te-am transformat în gând

în drag

în fericire

te am

te aud

te văd

mă luminezi

în curând vei zbura

căuşul e pricina

nu te-a închis prea bine

Punte sau scară pun peste râu

În braţ port snop, spice de grâu

Cu cofa-n mână spre izvor

Iau apă limpede, plină de dor

am culcat pe pernă
o dragoste
am admirat-o în zori
cu ea am zburat
peste orizont
prin soare
ceaţă
sau furtună
cerul mi-e martor
iar tu mi-eşti
uitare

desenez o umbră zilnic
apoi o şterg
cu colţul unui curcubeu
ploaia mă ajută
florile o acoperă
cu parfumul crud
devin un cuib
de cuvinte

din grădina mea

sunt vesele întruna

eu sunt stăpâna lor

şi-aşa voi fi neîncetat

nu mi-e greu să le arăt iubirea

se-nalţă spre cer

o durere nebună

când vântul bate

către apus

când arşiţa verii

este de gheaţă

când cuvântul iubire

nu poate fi spus

un roşu aprins
buzele copiilor-
s-au copt căpşunii

coţofana sus
pe creanga cu cireşe-
pisica toarce

mare linişte-
rândunica aşteaptă
pui din găoace

cu roua groasă
iarba cade în brazdă-
miros de mentă

vine furtuna-
broasca gălăgioasă
sperie norii

lasă-mă să-mi duc iubirea

pe din dosuri de oglindă

să îţi ocolesc privirea

uneori atât de blândă

izvorul şi-a pregătit susurul
pasărea cântecul
vântul adierea
pasul dansul

în vis

se făcea că pe la poarta

cea bătută-n cuie roşii

alergai c-o barbă lungă

şi-o mustaţă răsfirată

întrebai de cheia verde

de-i lăsată la vedere

dacă poţi intra în curte

dacă iarba e cosită

florile de-s înflorite

de celor străini pe cale

le ofer o găzduire

şi-ntrebând de toate alea

tu cu paşi mărunţi şi grei

înaintai pe aleea

dintre poartă şi-al meu prag

eu de drag nu mai ştiam

să…

Urcam muntele fără griji

când deodată îmi apare

în faţa ochilor

o stâncă înaltă

o rocă frumoasă

ce zâmbea în soare

tânără la prima vedere

am urcat greu...

trei anotimpuri

mi-a trebuit să o escaladez

acum e plină de verde

nu ştiu cum să mă cobor

e mai greu decât urcuşul

inima e de neînduplecat

sunt în dilemă

voi ce sfat îmi daţi?

greu e Doamne şi jos şi…

piciorul desculţ s-a săturat

să calce piatra zgrunţuroasă

care adesea muşcă din cutele tălpii

prin care se prelinge munca de pe răzvor

ţi-a curs vreodată sângele mamei

prin bătătura sufletului

fără să reuşeşti să-l stăvileşti cu apă şi oţet

atunci calcă cu grijă părintească

printre pietrele pământului

care abia aşteaptă 

să te strivească fără cruţare

a…da…nu ai încălţări potrivite

şi-aştepţi pantofarul cu căputa

ce-ţi va croi cu…

uf...ce căldură-

doar broasca din lac simte

răcoarea apei…

sub genunchii încărcaţi de timp
se scurg rugăciuni
dorinţe şi dor
chemări
amintiri
de părinţi
copii
şi nepoţi
îndurare îţi cer
să ai grijă
de toţi

am pierdut amintiri

pentru un dram de tăcere

uneori şi oglinda uită...

orizontul s-a-nverzit

sub privirea dorului

un drob de cer

aduce liniştea

ce se plimbă-n voie

pe poteca sufletului

libertatea înfloreşte zilnic

până la toamnă

devine parc...

timpul învinge...…

cu lacrima se poate scrie

condeiul dacă o primeşte

poemul dragostei de viaţă

cât fericirea mai domneşte