Blogul lui Vasilica Ilie -- Arhiva Iulie 2009 (3)

Visând printre nori...

culcată în iarbă, relaxată, privesc la cer

plutesc odată cu norii iar iarba mă mângaie

pe şira spinării

rece, ca un şarpe mi se încolăceşte

până aproape de creierul mic…

mă desprind din locul unde eram acum

şi în unduiri calde cu senzaţii tari

plutesc sus, cât mai sus…unde mă duc?

un nor alb mă ia de mână şi mă aşează pe un petic de cer

de acolo până şi norii mi se par mici…

dar ei, ca nişte copii se joacă în ochii mei

transformându-se…
Continuare

Adăugat de Vasilica Ilie la Iulie 14, 2009 la 9:03pm — 3 Comentarii

Dacă aş fi...

Nu m-am născut în puf
dar am ştiut să clădesc;
am pus în fiecare primăvară
câte o cărămidă verde, sufletului.
Între ele, flori de maci,
arzând ca un cuptor
iubire pură.

Dacă într-o primăvară
aş fi păpădie
şi vântul blând ţi-ar aşeza
în palme puful ei
tu l-ai primi
şi nu i-ai mai da drumul?

Adăugat de Vasilica Ilie la Iulie 13, 2009 la 3:12pm — Nu sunt comentarii

Sancta simplicitas*

pe cruce, amândoi,
ţinându-ne de mână...

plouă. cadenţa ploii
o aud ca un ecou
cu geamăt şi suspine.
întind urechea să-l percep
mişcarea mi-e fatală.
o geană mi se-nfige-n ochiul stâng
şi taie o lacrimă în două;
jumătate se prelinge pe pamânt
jumătate o păstrez pentru tine
poate îţi va fi
"alintul"... la osândă!

sancta simplicitas* = simplitate dumnezeiască

Adăugat de Vasilica Ilie la Iulie 4, 2009 la 8:46pm — Nu sunt comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor