Czeller Stefana's Blog (7)

Dulce prinţ, ochii cenuşii...

Sigur că-l las să mă omoare, ce altceva pot face? I-o datorez, doar eu l-am adus pe lume. Nu l-am întrebat dacă vrea să se arunce în vâltoarea vieţii. De-i şopteam vestea naşterii, îmi striga că-i haină ursitoarea.

Când umbrele se risipesc şi Artele-şi încheie jocul, focul aproape s-a stins. El e îngenuncheat lângă şemineu şi-şi şterge mâinile de sângele meu.

– M-a durut, să ştii, îi spun moale.

– Bine, răspunde fără să se întoarcă. Aşa am şi vrut!

Nu m-am supărat…

Continuare

Adăugat de Czeller Stefana la Februarie 5, 2014 la 4:00pm — 2 Comentarii

Sfârşitul lumii după Ghiţă (1)

Sfârşitul lumii îl prinse pe Ghiţă la berăria King Gong, a unui taiwanez şchiop cu nume imposibil de pronunţat căruia toată lumea îi spunea Chinezu. În timp ce alţi muşterii înjurau zemos televizorul, rămas fără imagine chiar înainte de finalul primei reprize, Ghiţă se întrebă oarecum placid dacă de vină era aparatul ori postul de rahat care primise exclusivitate pentru Liga 1. Oricare dintre variante era cea corectă, soacră-sa, poamă acră, tare s-ar fi bucurat să ştie ce păţise! Doar îşi…

Continuare

Adăugat de Czeller Stefana la Septembrie 20, 2012 la 8:21am — Nu sunt comentarii

"Cerneala si sange", in format electronic!

Romanul subsemnatei, "Cerneală şi sânge", este disponibil de acum şi în format electronic (epub şi mobi), pe Elefant.ro. La aceeaşi librărie online veţi găsi alte nouă titluri editate de Millennium Books:. Preţul unui volum electronic este de 9,99 lei.

Adăugat de Czeller Stefana la Ianuarie 12, 2012 la 1:13pm — Nu sunt comentarii

Câştigaţi-mă la concurs!

Bebe şi Voicu, simpaticii fani sf, mă pun la bătaie într-un concurs literar. Cititorul norocos care va răspunde până miercuri, la ora 20, corect la întrebarea „La ce dată a debutat noul blog al editorului de la Millennium Books, Metatexte?” va intra în posesia a cinci romane. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi, iar lista include şi volumul de…

Continuare

Adăugat de Czeller Stefana la Septembrie 4, 2011 la 12:23pm — Nu sunt comentarii

Fugi, L-Boy, fugi! (3)

-- Nu te gândi prea mult! şopti Scufiţa Roşie, renunţând la scufiţă.

L-Boy mai apucă să-şi spună că dedesubt nu era roşie înainte să-l apuce sughiţul. De fapt, bronzul bustului i se asorta perfect cu fustiţa. Asta, înainte ca Scufiţa Roşie să rămână şi fără ea.

-- Ole-ole, ole-ola, se undui aluziv Scufiţa Roşie, vreau să urc în poala ta!

-- Cââh! exclamă oripilat L-Boy. Pleacă d-aici, paparudo!

-- Nu fi mârlan, poponautule! se răsti Scufiţa Roşie. Ori o mănânci pe…

Continuare

Adăugat de Czeller Stefana la August 22, 2011 la 8:38am — 1 Comentariu

Fugi, L-Boy, fugi! (2)

-- Mda, recunoscu L-Boy, căruia îi mai trecuseră palpitaţiile. Ce vrei?

Scufiţa Roşie începu să-l mângâie pe bot, fluturându-şi drăgăstos scufiţa.

-- Vezi tu, Lupi, aş avea o rugăminte la tine... Am auzit că eşti băiat finuţ, dar până la urmă e-n natura ta, nu?

L-Boy constată că palmele ei miroseau a frezii şi începu să strănute.

-- Zi odată ce vrei, puştoaico! ţipă. Şi dă-te mai încolo, că-mi trezeşti alergiile!

-- Păi, cum să-ţi spun, aş cam vrea s-o papi…

Continuare

Adăugat de Czeller Stefana la August 20, 2011 la 12:00pm — Nu sunt comentarii

Fugi, L-Boy, fugi!

L-Boy fugea de Scufiţa Roşie de i se bălăngăneau urechile. Adidaşii de firmă i se murdăriseră cu rahat de iepure, despre haina de blană roz, agăţată la o cotitură bruscă într-un tufiş, nici n-ai fi zis că e de la Botezat-U, iar şapca de piele şi-o pierduse sărind peste o râpă. L-Boy însuşi nu mai părea băiat stilat, cum se rostologea pe deşălate printre copaci, cu limba atârnându-i moale într-o parte. Dar lui L-Boy nu-i păsa de asta nici cât de-o ceapă degerată. De fapt, îi venea să urle nu…

Continuare

Adăugat de Czeller Stefana la August 18, 2011 la 2:37pm — 3 Comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor