sunt crescător de fluturi şi înălţător de vise,

uimit de tot ce-i zbor, am braţele întinse;

privesc prea singur luna, cu chipu-ncremenind,

cu tine întotdeauna, o atingeam zâmbind.

zburam fără hotare, văzduhul ne chema,

eram din două lumi, aveam aceeaşi stea

mai sus de cuibul lunii, ne luasem un refugiu,

câţi fluturi invadau, cât aur alb, cât…

Ascultă iubito cuvintele ploii,

Tăcere nostalgică scursă prin noi,

Ochii copilei în colţul odăii,

Rugându-se uzi pentru visele noi!

Iubesc să-ţi fiu nemărginirea

Din gândul lin al unei dimineţi,

Să regăseşti la pieptul meu trezirea,

Ce o credeai trăită-n alte vieţi.

divin contur al viselor ofrande,

ce-mi dăruieşti lumina nesfârşirii,

înlănţuieşte-n tine o vină ce mă arde,

să o prefaci apoi în ţel desăvârşirii!

aş săruta toţi macii de dorul gurii tale

şi-aş reînverzi în fiecare zi,

mi-aş face câmpul genunchilor altarea,

şi m-aş ruga să te aducă în câmpii!

atât îmi e de dor să te iveşti din grâne,

şi să-mi şopteşti sărută-mă, sărută-mă şi-atât,

apoi să te topeşti cum trupul unei zâne,

purtând spre amintire sărutul meu la gât!

să plâng uitat aşa, la…

ieri te-am confundat cu luna...

corp de aur, nuri pe chip,

azi, când mi-ai zâmbit întruna,

simţurile-mi s-au ascuţit!

îmi faci dorul iar să zburde

şi mă-ntreb unde ţi-e dorul,

când ne întâlnim şi unde

să-nverzim şi-n noi decorul?

Şi dacă toate dorurile mele

Nu ajung până la tine,

Am să le trimit în stele,

Să le numeri tu mai bine!

am să depun spre măreţia mea

coloane albe prin nisipuri,

am să te chem într-un altar cândva,

să-mi veşniceşti prin anotimpuri;

am să presar pe drumurile tale,

petale albe din trandafiri regeşti,

un şir de leagăne din iarbă moale,

în care să te-aşterni suav când oboseşti;

am să-ţi ridic aşa, cu mâna mea,

trei odăiţe albe, cu ochii…

ţi-aş da zâmbetul pe spate

să priveşti cu ochii-nchişi,

stelele ce te-nvăpaie

când carminul urcă-n irişi;

ţi-aş culege fragi din şoapte,

cu şoptirea-mi întreruptă,

de un murmur dus în noapte

de-o dorinţă prea acută...

ţi-aş cuprinde-n piept nesaţul,

când ţi-e sufletul tumult,

tu să mă-nconjori cu…

vii cu fluturii deodată

să-mi faci pieptul să vibreze,

ai bagheta dirijării

corului din abdomen...

iar când sunt strivit de soartă,

tu-mi faci simţurile treze,

clorofilă-mi pui în sânge...

iei din mine anotimpuri

ce păreau că se termină,

tocmai când încep a plânge

pui în suflet iar…

te-aş iubi când eşti cuminte

să te-aştern de-alungul firii,

te-aş iubi printre cuvinte,

inventând abecedare,

te-aş iubi pe-un colţ de soare,

ori pe un pătrar de lună,

te-aş iubi când eşti pudoare,

ori o patimă nebună...

te-aş iubi mereu, oricum,

ah, cât te-aş iubi acum!

frumoasă-i gura ta roşindă

ca mustul fragilor prin afini,

o rouă care-o simt venindă,

dintr-un izvor de-avide patimi;

frumos ţi-e chipul plin de zâmbet,

surâsul, o instigarea inocentă,

chemare la un zbor cu zumzet,

nălţare pentru-o clipă indecentă...

ţi-aş da surâsul tot pe spate,

să vezi cu ochii tremurând…

te-aştern în vers cum te visez,

să-ţi fiu coubert în clipe de extaz,

tablou nocturn din care să pictez,

alint de zori purtat către amiaz!

parcă mă nasc în alte timpuri,

când te privesc printre cuvinte,

un vernisaj al multor anotimpuri,

cu-atâta eros în tablouri sfinte...

coboră-n vers dintr-o tăcere!

căci mintea îmi rămâne fără…

furtună-mi dimineaţa-n veşmântarea albă,

fiorii dintr-un vis aievea să ţi-i gust,

ascunde-nfrigurarea în sărutarea caldă,

din rotunjirea gurii...văpaie unui bust!

alunece-ncântarea din alb descătuşată,

uimirile din palme conturu-ţi cunoscând...

arzând în doruri pure privirea lunecată,

un vis cândva himeric aievea contemplând;

topească-se în alb…

de-ai şti ce dor mi-ai dăruit trezirii,

fluid descătuşat de-o şoaptă nerostită,

furtună în deşert curgând nepotolită,

atingerea din zori furată risipirii.

ai imprimat în ziduri dorinţele vibrând,

mătăsuri alungate de focuri matinale,

căldura unui vis trezit de o ardoare,

un murmur suprapus tăcerilor ţipând!

o mie de scântei din ochi…

te port prin vremi în gândul meu nătâng,

răsfrântă ca o floare de zuchin,

la adăpost de ani sub umărul meu stâng,

rămâi cum eşti, un dulce chin!...

din floarea-mbobocită în orice anotimp,

reînfloreşti cu visele deodată,

oh, câtă lumină, dar câtă sevă peste timp,

câtă savoare, cât parfum...

mai înfloreşte-mă şi azi odată!...

îţi…

lasă-mi iubirea să se rătăcească

pe drumul tot mai alb ce duce către tine,

doar un popas, pentru o lacrimă...

urcuşu-i tot mai lin, da-ncepe să-nsereze,

iar ochii...

ochii încep să-mbătrânească, umezi...

doar palmele găsesc să…

mi-e dor de tine vis aievea,

să te privesc dorindu-te aşa,

ca la-nceput...să scriu aceleia,

ce m-a aprins cu gingăşia sa!

copilăria unei clipe de magie

trăită de un suflet inocent,

şi-a luat din ochii tăi o poezie,

să-mi lacrime în ochii de poet...

ai dat un rost singurătăţii mele,

răstign uitat-n propriile…

fiori de toamnă-şi iau tributul,

furând din amintire o ardoare,

o floare de izvor îşi dă trecutul,

la schimb c-o stea nemuritoare!

iubite sunt, dorite sunt...

căci amândouă-n veci primesc

şi dăruiesc lumină...

izvorul însă plânge liniştit... 

s-ar ridica-nsetat de la pământ,

că-i e prea dor de floarea…