Eugenia Dumitriu's Blog (36)

Vara este in noi

Atata dragoste e-n noi,

Atat de mari cuvintele

Si cantecul durat de Shiva,

S-a sters ca umbra unei ploi.

De cate ori alerg desculta,

De cate ori ma chemi in zori ?

Si cate doruri sunt in noi,

Si cate nopti topite-n vers ?

Aceasta vara e in noi

Cu carul ei din flori de camp

Sa-mi cante vantul in amurg

Si maine-n zori, pe fruntea mea,

Sa se aseze roua dintr-o stea.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Iunie 4, 2015 la 7:40am — Nu sunt comentarii

Pasarea iubirii

Pentru cine cade o stea,

Si plang florile sub roua?

Cine se acopera

Cu ploile toamnelor tarzii?

Tu, pasare,

Nebuna pasare.

De ce-ai trezit noaptea?

Te-ntoarna la cuib

Ti-s zorii departe,

Sa nu-mi spui

De ce-s toamnele pustii,

Pasare!

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Mai 27, 2015 la 8:43am — 1 Comentariu

Iarna

Mai ninge la geamuri,

Mai striga un cerb,

Colinde albastre, rasuna din cer.

Eu spun iar povestea, batrana din veac

Cu bradul cel verde, cu mosul sarac,

Si ieslea uscata, miroase a fan,

Si-n curand,  se va naste Isus.

Un inger de gheata, mi-atinge o tampla-n uitare

Si mama-mi promite

O carte ce-am scris-o la vreme de iarna

Cand inca visam.

E seara de iarna,

Geru-mi ingheata amintiri si…

Continuare

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Decembrie 17, 2013 la 10:34am — Nu sunt comentarii

De ce nu sunt ?

MI-e zborul drept si pasii grei,

Colinde-ngana ochii tai

Si ma destrami si ma aduni

Din pulberea de ganduri mici

Tu, ora mea, intr-o clepsidra ma inchizi.



De atata rod sunt pomii grei,

M-au prins liane-n latul lor

Un Prometeu strivit de zei,

Scaldat de ploi, uscat de vant

Un foc, un mit, o fata cununata

cu nisipul plajelor.



Femeie am fost si frunza-n vant

Un ochi uscat, inchis in trup.

O vorba spusa doar in gand

"- Dorinta a… Continuare

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Decembrie 5, 2010 la 4:02pm — Nu sunt comentarii

Noapte de dor

Pisoi adunam după garduri,/Luna cu mine în pas alerga,/Pașii primeau umedul cîntec al ploii,/Din iarbă un greier prin mine striga./Ascultă-mă, mamă,/Ce liberă cad în visare/Ce unghi se dechide în ore/In poarta bătrînă cu stîlpii înalți !/Ochiul oprește o stea căzătoare,/Mîna culege toamna din noi;/Iartă-mă, mamă,/Tîrziul mă cheamă prin noaptea de dor.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la August 20, 2009 la 5:26pm — Nu sunt comentarii

Trudă zadarnică

Mă doare somnul astral al toamnei/In lucirea rece a ochilor/Tentacular, soarele mi se agață ,pios,/De arcuirea trupului răvășit în ierburi triste./Imi ridic mîinile-nspre Cornul caprei/Si chem în rugă uitată ploaia./Desculți, ca apostolii Bettlemului,/Să ne lăsăm trecerea prin anotimpuri.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la August 20, 2009 la 9:33am — Nu sunt comentarii

Durere/Eugenia Dumitriu

Mă doare cîntecul ierbii,/Si drumul fără întoarceri al crizantemelor./Mă doare tăcerea cuvintelor biblice/Si verdele mereu veșnic al brazilor./Mă doare iubirea risipită-n răscrucea drumului/Si sarabanda pictată a versului voevodal.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Iulie 21, 2009 la 10:07am — Nu sunt comentarii

Mai exista poeti

Multa sensibilitate, metafora poeziei contemporane pare ca face drumul invers nu de la poet catre ceilalti, in cazul acestei poete lumea exterioara isi pune amprenta pe sentimentele si trairile interne ale poetei, ma duce cu gindul la Nicolae Balcescu "nu vremile traiesc sub oameni, ci oamenii sub vremuri". Continua tot asa!

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Aprilie 5, 2009 la 1:01pm — Nu sunt comentarii

Așteptare/Eugenia Dumitriu

Se strecoară dimineața printr-o umbră de fereastră/Te privesc clepsidră albastră, așteptînd ora să treacă./Nici un om și nici o frunză, pîn” la tine e departe/Marea ,cerul și cu vîntul, cîte Doamne ne desparte!/Caer care torci lumina să ne-o prinzi în păr la ziuă/Torci și nerăbdarea noastră de copii uitați de timp,/Așteptarea-i pentru pietre să se facă iar nisip/Pentru ramura cea verde să încingă-n stîlpi o casă./Doină ce mi-o cîntă vîntul, să-mi adune gîndurile/Si mă duce la fîntînă… Continuare

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Martie 24, 2009 la 10:29am — Nu sunt comentarii

Seara/ Eugenia Dumitriu

Coboară-nserarea, în cîntec de doină,/Mama în tihnă își mîngîie pruncul/Mîna alungă o umbră , un vis/Basmul coboară,clipa se oprește în noi./Luna cu o rază, cuprinde tot satul,/Miroase a pîine, a vin neînceput/Seara pe prispă, la masa rotundă/Culege țăranul în gînduri înaltul./Mai latră un cîine, mai cade o stea,/Caii nechează a noapte de dor,/Ochiul strivește taina din noi,/Noaptea trezește fîntîna sub ploi.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Martie 1, 2009 la 12:58pm — Nu sunt comentarii

Destin/ Eugenia Dumitriu

Rănită pasărea coboară din zborul ei rotund, înalt,/La geamul marilor dorințe, trudește viu într-un popas;/Nu-ngenuchea! Te rog, îți strig:/ ” Nu te speria, în valul mării aleargă caii mei de lemn.”/Intinde-o aripă în vis/ Să ți-o pictez cu albe ploi, căzute lin din ochii tăi/ Si darnică să-ți risipești cîntarea/ Pe strada cu salcîmii plini de flori./Trece vîntul prin odăi risipind letopiseți/ Si îți mișcă încet aripa”- Vrei să zbori sau ai murit?”/Pasăre sculptată-n lut, nu mai plîng de mult,… Continuare

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Ianuarie 25, 2009 la 12:10pm — Nu sunt comentarii

Iubirea străbunilor/Eugenia Dumitriu

Iubirea lor,/E un trandafir sălbatic/Pierdut în verdele cîmpiei./Sărutul lor,/E cercul de foc,/Aruncat la-ntîmplare/în zare,/Cu înțelesul cuvintelor/pierdute-n explozia florală./Inlănțuirea lor,/ cu fața și mîinile spre lumină,/Avea chip de pasăre./Ochii lor,/căutau obosiți lumina zenitului./Pașii lor/învățau zboul albastru al norilor./Obrajii lor, s-au aprins sub căldura dragostei/Si gura/A învățat a rosti/Duiosul alfabet al iubirii.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Ianuarie 18, 2009 la 4:30pm — 2 Comentarii

Depărtări/Eugenia Dumitriu

Sunt iar și iar în casa mamei mele,/Cu albastra noapte căzută la ferești./Par orele pierdute în tăcere,/In liniștea din mine tu, privești./Nu plec, nu vin, dintotdeauna,/Zăpadă sunt topită-n primăveri./Trăiesc în umbra plasei de păianjăn/A celor vii uitați în depărtări./Sunt toată aici, de m-ați putea privi/Cu ochiul vostru înghețat în soare,/Sunt raza nopților stelare,/Mă dăruiesc nevrînd a ști că voi muri.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Decembrie 7, 2008 la 1:57pm — Nu sunt comentarii

Vremuind/Eugenia Dumitriu

Căutînd toamnele/Am ascultat pulsul arborilor/Si steaua nordului/Mi-a îmbrăcat orele,în culori vegetale./Privind oamenii,/Am învățat a-i cunoaște/Si într-o zi n-am mai știut;/Care sunt oameni, care paiațe?/Trăind singurătatea,/Am adormit la pieptul iubirii,/în chemările nopții./Desenînd maternitate,/Am lăcrimat cuvîntînd ”-Mama”,/Si mi-am deschis brațele/Pentru vremuirea miracolelor.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Noiembrie 30, 2008 la 3:59pm — Nu sunt comentarii

Toamna

Toamna coboara-n orașe,/Sunt pline de gînduri lungile străzi.../Tîrzie și tristă e luna-n livezi./Bunica se ascunde de gînduri în odăi,/Bunul e o umbră desprinsă din meri/Bruma îi zidește privirea sub flori./Tăcerea de toamnă se pierde în noi.../Pe vetrele ploilor miroase a pelin./Primește-mă toamnă! Sunt plînsul senin.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Noiembrie 23, 2008 la 2:22pm — Nu sunt comentarii

Ne facem drumul casă/Eugenia Dumitriu

Ne naștem singuri și murim tot singuri;
Nu-i nimeni mîna să ne-o-ntindă,
O oră ”infinită” în brațe să ne strîngă.

Iubim cînd suntem maturi și ne lăsăm iubiți,
Nu dăruim veșminte tăcerilor rebele
Si calculăm prea logic distanța dintre stele.

Trăim nebuni și teferi între aceleași ziduri
Nomazi prin sentimente ne facem drumul casă
Si-am vrea o toamnă

Violetă,
Să treacă pe la noi
In carul mare.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Noiembrie 16, 2008 la 12:01pm — Nu sunt comentarii

Tainele/Eugenia Dumitriu

Prin seri fără număr,

In strigăt de greier,

In inima mea,

Timpul

Se prefăcu într-o pasăre cu aripi sîngerii

Ce-și purtase cîntîrile nunții.

Si numai rotunda lună

Imi răscolea în șoapte trecutul

Si tăcerea se-nfigea mai adînc

să-mi aducă uitarea,

La ceasul cînd...

Izvoarele duc cu ele

Puritatea iubirii feciorelnice,

Acolo unde...

Intre inima mea

Si-nceputul de trudă pierdută

Tainele

Nu-și vor găsi… Continuare

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Noiembrie 9, 2008 la 12:43pm — Nu sunt comentarii

Pentru totdeauna/Eugenia Dumitriu

In brațele mele,mama
Se prefăcu într-o pasăre,
Noaptea se zdrențui,
Si cățelul pămîntului începu să urle.

Marmură de Carara, îmbrăcată în straie
de toate zilele
Mama,
O dezmierd în cîntec și-n cuvinte.

Din cerul înalt se desprind stele,
Ursoaica își pierde labele din față
pămînul se crapă în două.
Rămîne pierdută în univers, pentru totdeauna,
Mama.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Septembrie 22, 2008 la 9:54am — Nu sunt comentarii

Pentru totdeauna/Eugenia Dumitriu

In brațele mele,mama
Se prefăcu într-o pasăre,
Noaptea se zdrențui,
Si cățelul pămîntului începu să urle.

Marmură de Carara, îmbrăcată în straie
de toate zilele
Mama,
O dezmierd în cîntec și-n cuvinte.

Din cerul înalt se desprind stele,
Ursoaica își pierde labele din față
pămînul se crapă în două.
Rămîne pierdută în univers, pentru totdeauna,
Mama.

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Septembrie 22, 2008 la 9:53am — Nu sunt comentarii

Actorii/Eugenia Dumitriu

Tăceți, a batut gongul!
Cortina s- a deschis și viața
Pe scenă e decor de mucava.

Aplaudăm și măinile cu greu se mai despart
" Privește- i, vin și pleacă, sunt actorii!"-
Ne doare rolul lor și viața noastră.

Un vas din cioburi, modelat de roată,
Invaț mă, iubire, cum pot să- l mai adun
Cănd s- a lăsat cortina și actorii au plecat?

Adăugat de Eugenia Dumitriu la Iunie 1, 2008 la 3:35pm — Nu sunt comentarii

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor