poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente
Poetul Gelu Vlașin a avut şansa extraordinară ca familia să-i identifice pasiunea pentru cărţi încă din copilărie. Mai mereu cadourile se transformau în cărţi nepreţuite. L-a fascinat în copilărie personajul fabulos Contele de Monte Cristo al lui Alexandre Dumas iar autorul care i-a marcat viața a fost un român: Constatin Noica.
Scriitorul Gelu Vlașin crede că prin lectura unei cărţi acumulezi trăiri noi şi experienţe care îţi măresc bagajul de cunoştinţe generale, te face să descoperi alternative şi să constaţi că fiecare nouă lectură înseamnă de fapt un pas înainte din punct de vedere intelectual.
„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, fii altruist şi răspunde mereu cu un zâmbet celui care are nevoie de încurajare, dăruieşte din puţinul tău celui aflat la necaz şi bucura-te de fiecare nouă zi din viaţa ta.
Sunt un timid, aş putea spune. Un veşnic îndrăgostit, un iubitor de artă, muzică şi literatură. Mereu într-o competiţie deschisă cu mine şi cu limitele mele, mereu în cautarea unor adevăruri mai mult sau mai puţin absolute şi mereu uimit de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Adorator declarat al Cristinei, soţia mea şi al fiului nostru Darius Andrei în vîrstă de 2 ani şi 2 luni.
Cartea a ocupat şi ocupă în viaţa mea un loc privilegiat. Pentru că este un instrument de învăţare, până la urmă. Orice exerciţiu de învăţare îţi oferă mai târziu protecţia de care ai nevoie.
Am fost întotdeauna fascinat de cărţi şi pasionat de lectură. Cartea este pentru mine mai presus decât orice alt cadou şi atât prietenii mei cât şi familia au ştiut întotdeuna să mă răsfeţe cu astfel de minunăţii fără de care am fi cu toţii mult mai săraci din toate punctele de vedere.
M-am îndrăgostit de lectură îndrăgostindu-mă de personaje, de întâmplări şi peisaje, de trările pe care le descopeream într-un text şi mai ales de locurile fabuloase unde se petreceau toate acele lucruri care-mi captau interesul şi mă făceau să uit uneori de realităţile prezentului.
Mă înflăcărează Ezra Pound:
Ceea ce aprig iubeşti va rămâne, restu-i zgură
Ceea ce aprig iubeşti niciodată nu-ţi va fi jefuit
Ceea ce aprig iubeşti e adevărata moştenire.
Înălţarea “deasupra lumii” este starea spre care tindem conştient sau subconştient fiecare dintre noi. Cartea este cu siguranţă unul dintre instrumentele necesare înălţării.
Un semn de carte poate să-ţi devină prieten doar prin simpla lui prezenţă cotidiană între paginile cărţilor de care le citeşti. E un soi de complicitate asumată. Eu l-am descoperit în copilărie printre cărţile de poezie ale mamei mele dar şi la bunica din Hordou care avea drept semn de carte pentru Bibile o floare de busuioc. Am preluat “tradiţia” familiei încă din copilărie, deși am mai folosit ca semne de carte scrisori, fotografii, felicitări, rigle și plante uscate…
Biblioteca mi-am completat-o în principal cu beletristică. Şi foarte multă poezie. Foarte rar am împrumutat cărţile mele asta şi datorită unor experienţe nefericite. Câteva exemplare la care ţineam foarte mult au fost împrumutate succesiv mai multor “prieteni” care nici până în ziua de azi nu mi le-au mai returnat
Bibioteca mea are în jur de 3000 de exemplare aflate în 2 camere de la mansarda casei mele: “Camera de Poezie” şi “Camera de Proză”.
Fiind mai mereu pe drumuri, un veşnic calător, aproape întotdeuna am prin apropiere o bibiotecă publică. Bibioteca virtuală este un concept revoluţionar, ambiţios şi necesar la care eu am aderat încă din prima clipă. Am fost unul dintre primii scriitori români care şi-a dat acceptul pentru editarea în format electronic. Prima dată la Noesis cu volumul Atac de panică şi apoi la Liternet unde mi-au fost publicate 2 cărţi: Tratat la Psihiatrie şiPoemul turn. Probabil că în viitor cartea în format clasic o să-şi piardă mult din interesul actual şi-o să devină un fel de carte-obiect pe care să o păstrezi într-o bibliotecă doar dintr-un interes mai degrabă istoric decât literar. Deja achiziția de carte electronică în pofida cărții copertate crește simțitor. Deci, și ritualul de cumpărare se poate schimba. În occident există semne clare în acest sens.”
Mesaj pentru comunitatea SemneBune: „Fiecare nouă carte citită înseamnă o nouă limită pe care am depăşit-o, înseamnă un suflu nou, înseamnă o acumulare de înţelesuri şi trăiri, înseamnă că misterele lumii ţi se împărtăşesc în toată splendoarea lor. Şi ce poate fi mai sublim decât să citeşti o carte şi să-ţi simţi sufletul plin de nerăbdarea de-a impartăşi celorlalţi bucuria lecturii.”
Scurt bio
Gelu Vlașin s-a născut în Telciu, Judeţul Bistriţa – Năsăud, la 30 august 1966 și este principalul reprezentant al deprimismului în poezia românească.
Premii / Recunoașteri/ Merite (în ordine cronologică)
- Premiul „Tertulia Cerro Almodovar” – Madrid 2004
- Premiul „Puertas Abiertas” – Madrid , 2002
- Premiul Festivalului International Sighet – 2000
- Premiul Uniunii Scriitorilor Colocviile Cosbuc – 2000
- Premiul pentru debut al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti – 1999
- Marele Premiu Ion Vinea – 1999
- Premiul Cristian Popescu – 1999
- Premiul Saloanelor Liviu Rebreanu – 1999.
În anul 2012, prin decretul nr.28 din 16/01/2012, Administrația Prezidențială a României, la propunerea Ministrului Culturii, îi conferă lui Gelu Vlașin Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavalercategoria A Literatura „în semn de apreciere pentru talentul şi dăruirea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră literară, pentru promovarea culturii româneşti în lume şi implicarea sa constantă în strângerea legăturilor dintre românii aflaţi peste hotare”
Cărți publicate (în ordine cronologică)
- Tratat la psihiatrie – Ed. Vinea – 1999, Ed. Liternet 2006 (e-book)
- Atac de panica – Noesis – 2000, Ed. Muzeul Literaturii Romane – 2002
- Poemul turn – Ed. Muzeul Literaturii Romane / A.S.B. – 2001 & Ed. Liternet – 2003 (e-book)
- Ultima suflare – Colectia “Biblioteca Bucuresti” – ASB & Ed. Azero – 2005
- Don Quijote rătăcitorul – jurnal iberic – Editura Eikon, 2009
- Omul decor , Editura Brumar, 2009
- Ayla , Editura Cartea Românească, 2011
Proiecte și activități actuale
- Membru al USR – Uniunea Scriitorilor din Romania (2000)
- Membru in Consiliul National USR – Uniunea Scriitorilor din Romania (2009)
- Membru in Comisia de Monitorizare și Suspendare USR – Uniunea Scriitorilor din Romania (2010)
- Membru al ASB – Asociatia Scriitorilor din Bucuresti (2000)
- Membru in Comitetul de Conducere al Sectiei de Poezie din cadrul ASB – Asociatia Scriitorilor din Bucuresti (2009)
- Presedinte Asociatia hispano – romana Dialogo Europeo (2007)
- Prim-Vicepresedinte al FEDROM – Federatia Asociatiilor Romanesti din Spania (2008)
- Presedinte al DIVERBIUM – Madrid (2009)
- Fondator & Coordonator al Retelei literare (www.reteaualiterara.ro )
- Fondator & Coordonator al României din Diaspora (www.romaniadindiaspora.ning.com )
- Fondator & Coordonator al Clubului de lectură DIVERBIUM / Madrid (www.diverbiumclub.blogspot.com )
Mulțumim Gelu Vlașin!
—
București, 2012 © Copyright SemneBune | semne de carte, pentru carte
Seria de interviuri „Cartea, între Om și Simbol”
* preluat de la: http://semnebune.ro/2012/cartea-intre-deprimare-si-dragoste/
Adaugă un comentariu
Foarte frumos! Sarbatori luminate sa aveti!
Comentariu publicat de Marcel Vişa pe Aprilie 5, 2012 la 10:31am
Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Aprilie 4, 2012 la 1:42pm Felicitări!
Comentariu publicat de hatos vasile pe Aprilie 3, 2012 la 11:24pm Iti doresc sanatate si fericire.Familia este unirea a doua suflete sincere,pioase.Copilul este frumusetea sufletelor pure.Iubirea naste dorinti nebanuite.Numai prin iubire si prin dragoste te inalti in spirit.Dragostea te apropie de infinitatile fiintei.
Comentariu publicat de zadic ioana pe Aprilie 3, 2012 la 8:54pm Succes şi pe mai departe.
Comentariu publicat de mara paraschiv pe Aprilie 3, 2012 la 6:20pm Cele mai frumoase gânduri încununate cu noi succese!
Comentariu publicat de Militaru Corina pe Aprilie 3, 2012 la 10:25am „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, fii altruist şi răspunde mereu cu un zâmbet celui care are nevoie de încurajare, dăruieşte din puţinul tău celui aflat la necaz şi bucura-te de fiecare nouă zi din viaţa ta."
Pretuire si ganduri bune pentru dumneavoastra domnule Vlasin
"M-am îndrăgostit de lectură îndrăgostindu-mă de personaje, de întâmplări şi peisaje, de trările pe care le descopeream într-un text şi mai ales de locurile fabuloase unde se petreceau toate acele lucruri care-mi captau interesul şi mă făceau să uit uneori de realităţile prezentului."
Respect, domnule Vlasin !
Ganduri cordiale si succese maxime!
Comentariu publicat de Constantin Vizonie pe Aprilie 2, 2012 la 10:01pm Gȃnduri foarte frumoase, preocupǎri pe mǎsurǎ, o activitate bogatǎ ; un ţel cultural de invidiat…toate ȋncununate cu performanţa unei familii reușite și stimulate pe mǎsurǎ. E tot ce-și poate dori un om de culturǎ, devenit personalitate chiar de talie internaţionalǎ. Talentul a jucat un rol important, cu siguranţǎ. Mult noroc și succes și de aici ȋnainte !
Martie 31, 2013 la 6pm spre Mai 31, 2013 la 7pm – Paris, Franta
0 Comentarii 1 Îmi place© 2013 Created by Gelu Vlaşin.
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară