UN DOCUMENT CU ADEVARAT EXCEPTIONAL !

[Dialog European]

 

Dragi prieteni

Pana acum opt ani existau publicatii unde imi puteam exprima in voie opinia. Acum nu mai am o astfel de posibilitate. Probabil din pricina consolidarii democratiei si a libertatii de exprimare sub regimul Basescu. Am ales, prin urmare, sa scriu aceste randuri pe care le veti gasi in atasament si sa vi le trimit, cu rugamintea, catre cei care simt la fel ca mine, sa le dea mai departe. Cineva de varsta mea si care traieste in Romania nu mai are alte arme cu care sa lupte. Va multumesc tuturor care veti avea disponibilitatea sa-mi citit gandurile. Cu prietenie

Luiza Barcan

SODOMA CĂMĂŞILOR ALBE

Scriu acest articol în aşteptarea tensionată a suspendării lui Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Preşedinte a ceea ce ne-a mai lăsat el din România, de fapt. Nu ştiu dacă vom scăpa sau nu de acest demon politic cu mii de capete, capabile să se regenereze şi să se multiplice la orice încercare de anihilare. Nu ştiu. E nevoie de un Sfânt Gheorghe care să stârpească definitiv balaurul. Va apărea un Purtător de biruinţă, oare?

Dar pentru că ieri s-au întâmplat multe pe scena politică şi pentru că m-am lăsat antrenată în cursul evenimentelor din pieţele bucureştene, constituite într-un fel de barometru al stării de spirit, m-am hotărât să aştern pe hârtie ceva ce demult aşteaptă să fie articulat.

Dacă vom mai scăpa vreodată de acest preşedinte cu nume flatulent, emblemă a decăderii morale absolute şi al abjecţiei generalizate, va trebui, este, zic, imperios necesar să aibă loc un proces nu serios, ci grav, de reconsiderare a ceea ce numim „intelighenţia românească”. E foarte posibil să fie nevoie de o refacere de la zero a păturii cu adevărat instruite şi responsabile din România.

Cămăşile albe, şi nu mă refer numai la activiştii pdl-işti aduşi cu autocare ultraluxoase din diverse localităţi ale ţării, care au scandat ca la mitingurile organizate de dinainte de 1989 numele conducătorului iubit, au fost puse peste nişte oameni a căror mizerie morală nu poate fi nici măsurată nici cântărită. Inacceptabil de mulţi dintre inventatorii noului „concept”, de BĂSISM, se revendică din „intelighenţia românească” pre şi postdecembristă. Şi nu doar că se revendică. Aceştia au reuşit ca în cei 22 de ani trecuţi de la sângeroasa răsturnare de regim politic din România să se impună astfel, să genereze „modele” şi să producă numeroase clone.

Pentru că, în ce mă priveşte, moda ipocriziilor de tipul „nu dăm nume” a trecut, nu voi ezita să-i numesc pe liderii băsişti „intelighenţi” ai românilor: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu (scriitorul preferat al preşedintelui, autorul celor mai scârboase panegirice ale secolului XXI), Toader (devenit Theodor) Paleologu (Doamne!, să porţi nume de dinastie bizantină şi să fii susţinătorul unui derbedeu analfabet, e peste putinţa mea de a pricepe), Vladimir Tismăneanu (uzurpatorul fără scrupule al institutului clădit de Marius Oprea, un dizident anticomunist autentic), Teodor Baconschi (cel ce cu greu se abţinea să nu cadă sub farmecele „blondei” cu frunza), Mihai Răzvan Ungureanu (tânăra speranţă a partidului portocaliu pentru prezidenţiale), Mihail Neamţu (teologul cu usturoi la brâu). Acesta ar fi „rangul I”. Din”rangul II” fac parte, spre ruşinea mea, şi mulţi dintre oamenii pe care i-am preţuit cândva, pe care i-am avut invitaţi în emisiuni, a căror opinie conta pentru mine în chip major, în anii formării mele intelectuale. În ordinea inversă rangurilor intelectuale din România se aşează, din nefericire, rangurile morale ale aceloraşi persoane. Căci cele mai întinate conştiinţe sunt cele ale ştiutorilor de carte (nu-i pot numi cărturari, ca să nu-i necinstesc pe adevăraţii cărturari) care l-au promovat, l-au susţinut, l-au perpetuat şi l-au clonat pe monstrul politic cu nume flatulent.

La mitingul pro Băsescu de joi, 5 iulie 2012, s-a văzut prea bine peste ce au fost puse cămăşile albe. Erau prin piaţa aceea a Constituţiei mulţi dintre cei pe care cândva, înaintea erei flatulente, societatea românească îi numea „lumea bună”. Băieţi şi fete finuţe, „cu dichis”, scriitori şi cititori de dileme, caţavenci şi douăjdoi, membri ai „societăţii civile”. Erau ei sau clonele lor mai tinere, fie pe scena special amenajată în serviciul exprimării unei indignări spontane, fie jos, în piaţă, scandând împotriva „dictaturii”.

N-am pierdut vremea în aceste peste două decenii scurse de la Revoluţie. Am trecut de la vârsta neliniştilor şi a incertitudinilor la anii convingerilor şi principiilor bune pentru păstrarea unei coloane vertebrale necocârjate. I-am citit şi i-am răscitit pe aceşti finuţi „dilematici”. Cu toţii au deprins de la părintele lor, Andrei Pleşu, arta înveşmântării nimicului în haina cuvintelor frumos răsucite în frază. Cultura românească contemporană, la ora când scriu aceste disperate rânduri, cu prea puţine excepţii, e alcătuită din flatulenţe zgomotoase a căror „mireasmă” e voluptuos inhalată apoi de chiar autorii acestor flatulenţe. Personajele culturale care s-au impus prea uşor ca unice formatoare de opinie, ca instanţe supreme, s-au susţinut reciproc şi au proliferat, ajungând astăzi să fie ideologii unui sinistru dictator de tipul celor din ţările bananiere. La atât să se rezume exotismul „dilematicilor”?

Pe domnii Gabriel Liiceanu şi Horia Roman-Patapievici am avut prilejul să-i cunosc personal, exact în ordinea de mai sus, în două împrejurări ce merită a fi evocate. Cu primul am fost prezentă la o lansare de carte-album editată de Humanitas, la Librăria Cărtureşti. Filozoful trebuia să cuvânteze despre carte („Povestea poveştilor” de Ion Creangă), subsemnata despre desenele realizate de pictorul Ioan Iacob. Cu o „eleganţă” într-adevăr demnă de un om de calibrul său intelectual, dl. Liiceanu şi-a început alocuţiunea întrebând ce caută un critic de artă la respectiva lansare. Nu-i vedea rostul şi nu-i înţelegea competenţele. Niciodată n-am fost primită cu o urare de bun venit aşa „gingaşă”.I-am răspuns că priceperea unui critic de artă în cazul unei lansări de carte e echivalentă cu cea a unui filozof în cazul comentării unor lucrări de artă plastică.

Pe intelectualul cu papion l-am cunoscut chiar la ICR, în primii ani ai domniei. La parterul instituţiei era o expoziţie a elevilor profesorului Zaica şi eu doream să o prezint în cazul defunctei mele emisiuni de arte vizuale de pe TVR Cultural. Curatorul expoziţiei mi-a spus că e absolut necesar să-i cer un interviu despre expoziţie lui Patapievici. M-am supus. Personajul a apărut în hol, fără papion, a făcut câteva fiţe, după care a zis că-mi va acorda interviul. Să-l aştept câteva minte. L-am aşteptat. A revenit din biroul de director. Cu papion. L-am rugat să-mi vorbească despre „Experimentul Zaica”. A zis că nu ştie despre ce e vorba. Se întâmpla totul, repet, în cadrul instituţiei conduse de el. I-am explicat în detaliu ce face profesorul cu elevii lui, în cadrul acelui, încă de pe atunci celebru experiment de creativitate. S-a hotărât să începem interviul. I-am pus o întrebare preliminară şi a început să-mi recite, cu maximă competenţă, cu aerul unui om de cultură care şi-a dedicat întreaga viaţă „Experimentului Zaica”, tot ce-i furnizasem eu ca informaţie cu zece minute mai devreme.

Ei care clamează impostura şi incompetenţa altora au ajuns ca hoţii care stigă: „Hoţii!!!” Dar, vai!, câţi „pui” au făcut în aceşti ani!

M-am întrebat, legitim cred, cum tocmai cei la care muritorii de rând se uită ca la nişte repere pot fi atât de ticăloşi şi cum este posibil să-i smintească întru ticăloşie pe mulţi oameni potenţial cumsecade din această ţară? Cred că am o explicaţie. În vremea regimului comunist oamenii de cultură care ştiau cum să se strecoare printre gratiile ideologice, care se dădeau apolitici sau care pactizau cu regimul aveau numeroase privilegii. Li se publicau cărţile, li se expuneau lucrările, li se jucau piesele, primeau burse de studii în occident, ca să nu se mai ia cu meditaţiile transcendentale. Primeau consistente subvenţii şi drepturi de autor. Singurul lucru care le lipsea era puterea. Şi cu cât mediocritatea e mai mare, cu atât creşte şi nevoia de putere. Trişti Pleşi şi Liiceni, adânc frustraţi în nevoia de putere, înainte de 1989, au găsit în bălţile de sânge de pe caldarâmul Pieţei Universităţii şi al Pieţei Romane elixirul miraculos ce le-a inoculat mult râvnita putere. Le-a revenit voioşia şi au luat în stăpânire tot ce ar mai fi putut însemna cultură românească postdecembristă. Au anihilat orice formă de exprimare neavizată de ei. Au monopolizat, odată cu imensele resurse financiare, şi orice formă de prestigiu cultural. Şi pentru că au avut nevoie de un lider politic bun să le servească prin analfabetismul lui interesele materiale, prestigiul construit pe impostură şi nevoia de a deţine puterea, măcar culturală, acest sinistru Băsescu, delirul maneliştilor, al interlopilor şi al dansatoarelor din buric le-a venit mănuşă.

Personal nu cred că România mai poate fi salvată. Şi nu fiindcă se află în criză economică, ci într-o criză infinit mai gravă: o criză morală, o criză a conştiinţelor, o criză de oameni învăţaţi şi integri, unicele repere valabile pentru o lume cât de cât normală. Alţii speră că România va fi slavată. Îi aud pe unii dintre politicieni, şi-i cred, că ar vrea să-şi crească copiii în această ţară. Pentru aceasta vor fi nevoiţi să schimbe din temelie ţara, câtă mai e ea. Iar temelia unei naţii o reprezintă conştiinţele ei. Generaţia mea, însă, nu va mai prinde o asemenea miraculoasă însănătoşire.

Adevăratul lider intelectual e cel care-şi pune darul minţii în folosul luminării şi zidirii morale a generaţiilor în formare, al celor care vor să-şi şlefuiască personalitatea, al celor mulţi şi derutaţi cărora le trebuie repere autentice pentru a deveni o naţiune. Adevăratul intelectual e dator să amendeze public, explicit, orice derapaj de la normalitate al oricărei puteri, nu să sprijine, în schimbul privilegiilor, o putere discreţionară.

În România de astăzi brutele nearticulate vorbesc despre cultură şi sunt susţinute de liderii culturali susamintiţi, hoţii vorbesc despre cinste, criminalii despre blândeţe şi pace, securiştii de ieri - mascaţi în intelectualii finuţi de astăzi - şi autoritarii despre democraţie, hâzii despre frumuseţe, devastaţii moral despre conştiinţă. Intelighenţia României poartă cămăşi albe peste conştiinţe întunecate. Cămăşile albe acoperă nu numai impostură şi abuzuri, acoperă o imensă crimă morală şi fizică. Căci multe dintre cămeşile albe, dacă nu sunt autoare sunt măcar complice la această crimă.

În Sodoma biblică, se pare, înainte de focul trimis pe negândite din cer, sodomiţii erau intelectuali rafinaţi ce înveşmântau cu măiestrie nimicul în dichis. Practicau toate inversiunile, şi pe cele morale, desigur. Trăncăneau subţire şi, fiind cald pe acolo, purtau cu siguranţă cămăşi albe.

Luiza BARCAN
critic de artă, jurnalist

[LIVIA DIMULESCU]

Atâta timp cât cineva ca dvs., ca mine..şi suntem destui..avem puterea sa ne revoltăm, e bine.Spunea cineva că nu trebuie aşteptat un erou, un misionar, ci, fiecare, în dreptul lui, să încerce sa fie civilizat, onest, cumsecade-un om cumsecade e un om care păstrează un gând şi pentru ceilalţi-.E consum de energie, e lipsă de speranţă, ei sunt mulţi şi se cred invincibili, dar resemnarea nu e o soluţie.E o părere personală.Cu respect, Livia

[Anastasia Moldovanu]

Dar ce rol a avut Iliescu si cum este el tratat in Tara?

[dumitru negoita]

Din păcate, nimic mai adevărat că,  o parte din faptele  lumii sunt prezentate într-o aburire totală, aşa, cum dvs. Distinsă Luiza Borcan prezentaţi cum ,,în România de azi brutele nearticulate vorbesc despre cultură...hoţii  despre cinste, criminalii despre pace şi blândeţe, securiştii de ieri mascaţi în fini intelectuali...devastaţii moral despre conştiinţă''. Permiteţi-mi, ca mărunt colecţionar, să vă susţin părerile despre cel care ne aburea cu ,,Să trăiţi bine'' şi care spunea, în hăhăiala bine cunoscută, dacă-mi aduc bine  aminte,  la deschiderea unui an Universitar, că: - Deşi n-a fost premiant, a ajuns preşedinte.

N-am înţeles de ce? gruparea de intelectuali din juru-i, în frunte cu şeful I.C.R., nu iubesc românii şi România, nefăcând nimic în a-l influienţa pe tătucul lor că, România nu trebuie condusă precum un vapor, ba mai mult, nu ne vorbesc nici măcar de bine în exterior... Revenind la ,,Cămăşile albe'', bine spuneţi că sunt cele care acoperă: abuzurile, părţi de crimă morală şi fizică, impostură şi complicitate.

[LAZAR ANGELA]

Ce spui tu ??? Ca nu exista libertatea presei? Sa-ti fie rusine !!

[Silvian Floarea]

Sint trist ca trebuie sa va felicit pentru... înverșunare; si pentru ca aveți dreptate sa fiți asa. sint din ce în ce mai mihnit cind adevărații oameni de arta si de cultura sint astfel.

E o dezrădăcinare aproape viscerala in tot ce spuneți.

Da, practicam mitul modelelor care știu sa sforaie, care știu sa vinda cu nonșalanta o poza strimba; si aveți dreptate cind spuneți ca "modelele" contemporane sint vânătoare ale Puterii... acea putere despre care scriau preromanticii noștri si care începea cu ciocoii noi, cu Răzvan...

Unica salvare, după părerea mea, este educația si instrucția continue. Daca generația noastră... asta e!, atunci trebuie sa construim pentru celelalte care vor urma. Trebuie construit un mare zid romanesc de etica intelectuala care sa protejeze de oportunismul egoist al valorilor gălăgioase si îndoielnice.

Este regretabil cind persoane care se revendică in formatoare de cultura sint îndoielnice, sint prețioase cu orice preț. Oare ne trebuie si noua o Sodoma? O Sodoma însa fără victime umane(?)...  

[Attila F. Balázs]

Un intelectual adevarat nu se aliniaza dupa nici un politician, un intelectual adevarat e neutru si e in opozitie oricine sa fie la putere. Lucrurile nu sunt numai alb-negre. Va spun sincer niciodata nu mi-a fost simpatic Basescu, dar la fel de antipatici sunt si Ponta si Antonescu. Nu traiesc in tara, dar cand sunt acasa si ma uit la televizor, ura si un stil grosolan gasesc pe toate mediile indiferent ce orientare au. Cei care traiesc in alte tari asa ceva nu intalnesc nicaieri. In locul intelectualilor lui Basescu vin intelectualii rosii si liberali. Si ce sa rezolvat? Lupta continua. In Romania de azi nu exista alternativa. Trist. Elevii lui Iliescu vor fi alungati peste 2-3 ani. Cerc vicios...

[paparuz adrian]

Va felicit din toata inima pentru eseu,doamna Luiza Barcan si imi exprim la rand-mi ingrijorarea pentru rezultatul referendumului,pt ca prin anumite sondaje online,Basescu castiga deja teren,ceea ce ma face sa cred ca suntem,ca popor,de-a dreptul stupizi...

[TIMERMAN DUMITRU]

D-nă Luiza...aceasta este acumularea sălbatică de capital uman şi material. Aşa renaşte capitalismul în România. De fapt, ne-am reîntors în timpul interbelic...Vrem o societatea capitalistă creată cu reguli comuniste. Cum să devină o ţară socialistă, capitalistă, în condiţiile în care aproape tot capitalul a fost ultra centralizat ? Nimeni nu a scris un tratat economic din care să reiasă cum să treci de la socialism la capitalism. Pe tema trecereii de la capitalism la socialism ş-apoi la comunism avem cărţi cu nemiluita. Noi încă mai avem mentalităţi socialiste şi nu putem accepta că această schimbare a societăţii româneşti se produce pe fondul unei crize morale. Nu mai există un sistem de referinţă la care să ne raportăm pentru a face evaluări cinstite şi clare. În urma acestui război fratricid, au început să se cristalizeze bazele capitalismului românesc, pe care noi nu le acceptăm în condiţiile în care, repet, ne referim la vechiul sistem de valori al României. Noi, mulţi dintre noi, nu am trăit într-un sistem capitalist...şi mă refer aici la noile generaţii. Mulţi dintre noi, 80 la sută, n-am reuşit să ne facem o afacere. Nu prea ştiu mulţi ce înseamnă acest lucru. Cei care au ştiut ce înseamnă capitalismul şi privatizarea au acţionat imediat după 89. Mă refer aici în special la cei care au fost în străinătate. Noi, care n-am fost niciodată într-o ţară străină pe vremea Răposatului, n-aveam de unde să ştim cum e în capitalism. De pildă, că poţi cumpăra ulei cu 3 şi-l poţi vinde în satul Cucuieţii din deal cu 7 lei. Adică, n-am ştiut de bişniţa legalizată. Nu mai departe, nu pot să-i condamn pe cei care au ştiut să se adapteze repede, pentru că ei aveam cunoştinţe capitaliste, dar şi perspectiva. Toţi au fost în FSN, dar unii s-au desprins pentru că fiecare a vrut să-şi construiască imperiul său. Mi se pare firească acum această decentralizare haotică, având în vedere că nu mai era o suprastructură care să coordoneze în mod cinstit această descenralizare, deşi au fost tentative după Revoluţia din decembrie, căreia unii îi spun INVOLUŢIA. Aceşti oameni, altădată comunişti, au ştiut să cumpere cu bani puţini tot ce s-a putut cumpăra, cu acte în regulă, pentru că ei ştiau deja că peste câţiva ani preţul valorii acestor bunuri se va dubla, tripla sau...va fi inclus în planul de privatizare. Alţii au pactizat cu investitorii străini şi-au luat comisioanele şi au cam plecat prin alte ţări. Cei care au rămas au intrat în politică pentru a-şi coordona mai bine afacerile, cum de altfel, spun foarte mulţi oameni din popor- MĂI, SĂ-ŞI FACĂ PENTRU EI, DAR SĂ MAI FACĂ ŞI PENTRU POPOR...Iată o resemnare a oamenilor de rând, pentru că nu toţi românii şi-au putut deschide magazine, fabrici şi să înfiinţeze cartiere cu case luxoase, pe care apoi să le vândă la preţuri profitabile. Alţi români, meseriaşi buni, s-au dus în cele străinătăţi, unde forţa de muncă bună este apreciată şi-au câştigat un ban cinsitit. Eu cred ca analiza societăţii româneşti, post-decembristă, trebuie nuanţată şi trebuie să ne gândim că, vrând-nevrâd CINEVA SUNTEM NOI, BUNI SAU RĂI...pentru că deocamdată nu avem alţii, care să renască România. Cred că trebuie să se coaguleze anumite capete luminate, care să gândească un sistem social mixt, în care valorile democraţiei şi-ale economiei de piaţă să funcţioneze cât de cât în armonie, iar populaţie să resimtă acest lucru. Vorba cuiva---DAŢI-MI PĂMÂNT ŞI VOI CONSTRUI O ALTĂ LUME...dar, deocamdată...eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate în noi doi un suflet bate...ar trebui să fie motivaţia esenţială pentru renaşterea României moderne....Cu stimă, d-nă Luiza

[anghelescu]

Stimată Doamnă Luiza BARCAN,

Nu pot decât să vă felicit atât pentru "ce" , dar si pentru "cum" ati scris acest eseu. Despre o "tradare" a intelectualilor s-a mai vorbit in ultimul veac. Nimic din ceea ce s-a intamplat in ultimul veac - şi ni se întâmplă nouă azi - RĂU   nu e străin de asemenea tradari. E suficient să-l amintim pe J.P. Sartre (si pe a sa La Grande  Sartreuse) pentru a avea un "argumentum ad verecundiam."

Stim si gandim - câţi ne mai permitem asa ceva - la fel. Dar a pune aceste ganduri în expresie cu atata limpezime, coerenta şi inerentă aciditate este, cred, un merit de exceptie pe care trebuie să-l elogiem ca atare. Cu atât mai mult cu cât cei capabili - ca si cei dispusi - sa o faca sunt parca din ce in ce mai putini. Nu stiu daca aceasta "paralizie" a reactiilor se datorează disperării, descurajarii sau cine stie căror altor motive mai mult sau mai putin analizabile. Din nefericire ratiunea, cum constata H.G. Gadamer, se dovedeste in continuare coruptibila.

Dar faptul că cineva (de data aceasta dumneavoastră) rupe tăcerea (deja maladivă/malignă) a tuturor este iarasi un merit. Poate - ar fi timpul - sa apara si alte voci care să vă susţină, să va continue, să arate că incă mai gandim, că putem depăşi acest fenomen de (mai mult sau mai puţin suavă!?) tâmpire în care ne-au (ne-am?!) scufundat.

Omagiile mele, Doamnă, Luiza BbARCAN!

Dan Anghelescu

[Alexandru Boris Cosciug]

Motto: ** va trebui, este, zic, imperios necesar să aibă loc un proces nu serios, ci grav, de reconsiderare a ceea ce numim „intelighenţia românească”** (Luiza Barcan)

 

Întradevăr este un document excepţional! Şi vom vedea multe astfel de documente...

Mulţumesc intelectualilor care au curajul să-şi exprime prin cuvânt nemulţumirea produsă de şmecheriile şi uneltirile lucrătorilor cei răi care timp de (44+22) ani au acaparat ţara.

Eu nu sunt nici ctitic de artă, nici filozof, nici scriitor consacrat.

Sunt un simplu inginer, manager şi patron al unei mici societăţi înfiinţată în 1992.

Nu este uşor de readus "Luntre lui Caron" pe linia de plutire, dar, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am credinţa că aceşti "brodnici români" (Lucian Blaga) o vor face.

Deoarece am mai comentat pe alte site-uri acelaşi tip de subiect (pe unele din ele există cenzura administratorilor şi nu mi-au publicat mesajele), redau două din ele expuse pe aceste site-uri literare interconectate care ne permit să ne exprimăm liber atât conceptele de viaţă cât şi micile şi neînsemnatele noastre creaţii literare:

A - http://cititordeproza.ning.com/group/creationismvsevolutionism/foru...

 

Voi aborda acest fenomen prin trei obiective sesizate de autorul articolului:

1. - "Interesul românului de azi pentru trecutul creştinismului se armonizează preocupărilor instituţiilor religioase, teologilor, filosofilor, ideologilor şi oamenilor de ştiinţă care leagă viitorul omenirii de idealurile comunităţilor."

Oamenii de ştiinţă români nu sunt interesaţi de viitorul omenirii stabilit pe direcţia de mers pe Calea Divină. Argumentele mele sunt obiective: sesizarea mea ştiinţifico-religioasă trimisă periodic din 2007 încoace "sub-păstorilor" poporului român (Academie, Patriarhie, Preşedinţie şi Mass-medie) zace sub tăcere (Mitochondrial Adam DNA data transmission theory - ISBN 978-606-92107-1-0), deoarece se bazează pe combinarea logică a informaţiilor ştiinţifice din domeniul genomicii cu cele biblice.

2. - "E un fel de troc cu divinitatea."

Dacă trocul este doar de faţadă, nu şi în suflet pe baza căruia se produc faptele, atunci Dumnezeu nu va reacţiona.

„Faptele din credinţă întăresc credinţa. Credinţa produce fapte. Circulus vitiosus.” (Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu şi om)

"Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?" (Luca 6.46)

"Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă." (Ieşirea 33.19)

"Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ." (Apocalipsa 3.10)

3 - "din păcate, conaţionalii noştri manifestă, chiar dacă nu o declară direct, o periculoasă apetenţă către totalitarism"

"Va fi o turmă şi-un păstor." (Ioan 10.16)

Concluzie:

În contextul actual, de "strâmtoare cum n-a fost de când sunt popoarele" (Daniel 12.1), singura şansă a conducătorilor popoarelor de salvare a lumii este să propună negocierea cunoaşterii umane în vederea stabilirii adevărului suprem.

Eu, bazat pe direcţiile actuale de mers ale societăţilor de consum coroborat cu informaţiile apocaliptice, consider că acest fapt se va petrece doar după ce omul va pune în funcţiune răul suprem (Omul Modificat Genetic), urmat de declanşarea reacţiei inverse a Creaţiei, ce nu va mai putea fi oprită de om prin ştiinţă.

Acest fapt îl va îngrozi şi pe omul necredincios dar şi pe cel credincios.

Revenind la România, dezorientată în alegerea "păstorului", atât prin faptele uneori necreştineşti ale "păstorului temporar" cât şi prin dezinformarea produsă de "lupii flămânzi", evenimentele actuale determinate de graba "lucrătorilor cei răi" de a nu respecta "jugul bun şi povara uşoară" (Matei 11.30) ne va creea nouă, ca popor creştin, oportunitatea "să deschidem ochii bine pentru a trăi bine".

Deşi, aparent, alegerea ne aparţine, eu aştept să văd cum ne va deschide Dumnezeu ochii pe care i-am închis în "Duminica Orbului" când l-am votat pe Iliescu.

Popoarele lumii vor considera acţiunea poporului român drept misticism, deoarece ei consideră "că aserţiunea corectă nu e că românii sunt religioşi, ci mai degrabă mistici".

Acesta va fi Testul de Evaluare Finală în vederea aplicării poporului român a unei "Apocalipse cumsecade" (există o poezie cu acest nume pe cititordeproza sau pe reteaualiterara.ning - O Apocalipsă cumsecade) de către Creaţie.

"Doresc ca neamul meu să trăiască sub puterea protectoare a lui Dumnezeu." (Petre Ţuţea - Între Dumnezeu şi Neamul Meu)

Dorinţa ta va fi îndeplinită, sfânt oracol al poporului român creştin-ortodox.

..........................

 

B - http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/eminescu-n-zadar?xg_...

 

Motto: "Dar are omul politic conştiinţă, simţ moral şi etic?!"(Vasile Anton)

Întradevăr, "oamenii oneşti nu ies în stradă" (Vasile Anton), "ci zic numai cu cuvântul" (Matei 8.8), doar, doar se va însănătoşi mintal acest popor prin "operaţia pe gând deschis necesară" (CONSTANTIN STANCU - http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/bolile-lumii-bolile-...).

Mulţumesc domnule Vasile pentru acest articol, indiferent de culoarea politică pe care o ai, şi tuturor celor oneşti şi paşnici care "zic numai cu cuvântul" pentru "a se deschide ochii noştri" (Matei 20.32-34).

Mulţumesc politicienilor, care indiferent de motivul lor şi de metodele lor ne dau dreptul să-l judecăm pe "păstorul nostru temporar" mai devreme decât era legal.

Da! Este momentul unei judecăţi pentru a da cărţile pe faţă!

Pe un alt site (http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/07/05/ce-i-doresc-lui-bas...) a apărut un articol simplu: "Băsescu judecat" la care am adăugat şi eu mesajul de mai jos:

Băsescu judecat fiindcă ... a judecat!

M-aş întoarce în timp, acum mai bine de 22 de ani când, sub impresia că poporul l-ar judeca pe Ceauşescu pentru subminarea economiei naţionale, un grup de "salvatori ai poporului" l-au judecat pe Preşedinte într-un tribunal improvizat şi au dezlănţuit libertatea la jaf pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care, aparent vremelnic, se aflau la putere. Pentru ca cei care ar fi putut ulterior să deschidă gura obiectiv despre ce se petrece cu adevărat în România să se teamă, i-au astupat gura, cu pământ, fostului leader.

Nucleul adevăratei revoluţii, grupul Timişoara, a fost înăbuşit cu punctul 8 cu tot, iar copiii celor din eşalonul doi au preluat puterea şi averea acestui popor paşnic, deoarece este uşor guvernabil, fiind, încă în majoritate, creştin-ortodox.

În anii 92 am intrat cu curaj pe piaţa capitalului, fără bani, fără suport politic, ci doar cu bagajul meu neuronal. Într-un an am fost remarcat de o mare companie europeană, care m-a cooptat în cercul micilor companii private cu care urma să pătrundă pe piaţa din România. În 2006, câţiva din marii noştri capitalişti, ce au făcut bani numai şi numai prin inginerii financiare scutite de taxe fiscale, au cumpărat cu 6 miliarde de dolari o companie americană şi au devenit asociaţi cu marea companie europeană. În acel moment s-a încheiat şi colaborarea cu micile companii care au "desţelenit ogorul".

Principiul de bază al evoluţiei speciilor, superb descris de Darwin (unul din adevăraţii regi ai raţiunii umane - Pildele lui Solomon 25.2), specularea oportunităţilor în interes propriu fără a ţine cont de consecinţele pe termen lung sau de evoluţia semenului, a fost mai puternic decât spiritul creştin, "ajută-ţi aproapele".

După cei 44 de ani petrecuţi în deşertul spiritual al comunismului dictatorial şi cei 22 de ani petrecuţi în libertatea capitalismului de piaţă românul simplu este la pământ, şi la figurat şi la propriu, deoarece locurile de muncă onorabile din sectoarele productive au dispărut pentru a da naştere comerţului cu orice şi turismului, iar, până anul viitor, jaful la pământ a fost oarecum blocat legal pentru străini.

Lăsând la o parte faptul că şi Băsescu a făcut parte din tagma jefuitorilor de ţară, altfel nu l-ar fi susţinut nimeni să ajungă Preşedinte (este o condiţie umană - "pentru a fi cu noi trebuie să fii ca noi", adică, masonic vorbind, să fi vulnerabil la judecată dacă vei judeca altfel decât grupul din care faci parte), şi a faptului că şi-a propulsat progenitura în Parlamentul Europei (poate are doar rol de informatoare pe viu despre "marea contribuţie" a parlamentarilor noştri europeni la integrarea României la "masa bogaţilor lumii"), eu am remarcat că în cei 8 ani de când este Preşedinte, Băsescu a dat frâu liber "Judecăţii de Apoi", deoarece "Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului." (Ioan 5.22), iar Fiul, în conceptul meu ştiinţifico-ortodox, este "Fiul Omului", care "din a haosului văi un mândru chip se-ncheagă" (Eminescu, Luceafărul).

Românii, în credinţa lor, aparent arhaică şi naivă, îl aşteaptă pe "Fiul lui Dumnezeu" să vină să le facă dreptate, aşa cum spunea şi Octavian Paler: "Primul lucru care a fost privatizat în România a fost interesul naţional. România nu este o ţară coruptă, ci este jefuită. În România sunt 22 milioane de suflete, nu de cetăţeni, care s-au lămurit care este grija statului pentru ei şi se uită cu ochii la CER. De România nu mă pot sătura! Restul ... sunt ţări."

Eu sunt cel care am lansat un nou concept despre relaţia om-Dumnezeu şi anume "Teoria Creaţiei Evolutive Asistată la început de către Dumnezeu şi apoi de către om".

Conform acestui concept, calea de salvare a omenirii din "strâmtoarea care a cuprins toate popoarele lumii" (Daniel 12.1) este negocierea celor şase mari religii (creştinism, iudaism, budism, hinduism, islamism, ortodoxism) cu ultima candelă divină, ştiinţa sau "Duhul Adevărului care ne va duce la tot adevărul" (Apocalipsa şi Evanghelia după Ioan). Eu am emis şi o nouă ipoteză ştiinţifică despre tehnologia raţională de lucru a CERULUI pentru a-i deschide ochii omului pe baza transmisiei şi reflexiei cuvântului modulat pe suportul undelor electro-magnetice (vezi efectele Faraday ale câmpului electromagnetic, unificarea câmpurilor energetice a lui Einstein, tehnologia laser holografic, care nu arde, coroborate cu Pavel, 2 Corintieni 3.3 şi Evrei 4.12).

Revenind la oile şi la păstorii noştri temporari, faptul că unul din cei mai bogaţi oameni ai României, fost leader al jafului, a fost judecat şi condamnat de către o instanţă pământeană i-a mobilizat atât de tare pe "lupii flămânzi" încât s-au reunit, raţional pe baza imaginii Cezarului, pentru a prelua ei JUDECATA.

Traian Băsescu, căruia eu i-am reproşat direct, prin mail, neimplicarea în deschiderea ochilor românilor despre adevărul pe care-l trăim (poate nici nu au ajuns la el mesajele mele sau poate el a lăsat ca omul să judece singur şi liber prin instituţiile statului de drept, inclusiv prin cele ştiinţifice care acordă titluri şi diplome), dacă şi-a schimbat traseul şi a ales calea divină de management al acestui popor creştin-ortodox, atunci el va fi "îngerul apocaliptic cu un picior pe mare şi unul pe uscat, al cărui rol este de a deschide şi înălţa CARTEA".

În acest caz CERUL va reacţiona pozitiv şi va deschide ochii românilor pentru el.

Dacă nu, nu!

Vorba românului: "Vom trăi (şi vom judeca, şi vom vota,) şi vom vedea!"

.................................

Mă alătur invitaţiei domnului Vasile de a gândi bine pentru a cuvânta cu raţiune şi pentru a judeca bine!

Numai aşa "vom trăi toţi bine din munca noastră cinstită" (Ecclesiastul 3.13).

Referitor la cunoaştere, pe lângă "Ingineria Cunoaşterii" (Edmond Nicolau, fostul meu profesor de comunicaţii spaţiale), redau câteva citate din CARTE, care nu prea le convin celor cărora nu le sună bine nici sloganul meu: "CREDE, CERCETEAZĂ, CORECTEAZĂ"

"Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urâ ştiinţa?" (Pildele lui Solomon 1.22) "Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială."(8.12) “Slava lui Dumnezeu este să ascundă lucrurile, iar mărirea regilor e să le cerceteze cu de-amănuntul.” (25.2) "şi sfârşitul temerii de Domnul este înţelepciunea."(Isus Sirah 21.12)

..........................

Nu cred că are rost să vă vorbesc pe un site de literatură despre Teoria relativităţii (Einstein) şi despre Teoria Mecanicii Cuantice (Plank, Heisenberg, Bohr şi alţii) şi despre celebrul principiu al incertitudinii, HAZARDUL, deoarece el nu poate fi învins decât prin cunoaşterea adevărului şi prin decizia omului de a merge pe calea cea dreaptă.

Epilog: despre judecata dreaptă prin cunoaştere

"Cine pune foc în ecuaţii ca să zugrăvească altfel universul? ... Noi toţi, filozofi, oameni de ştiinţă şi simpli oameni, trebuie să fim capabili de dialogul despre ce este universul şi de ce există el. Dacă găsim răspuns la aceste întrebări, acesta ar reprezenta triumful raţiunii umane, pentru că atunci am cunoaşte raţiunea lui Dumnezeu." (Stephen Hawking, Scurtă istorie a timpului - De la bigbang la găurile negre)

"Măreţia şi bucuria activităţii mele ştiinţifice este completată de momentele ocazionale ale unor descoperiri noi care mă determină să spun: Iată cum a lucrat Dumnezeu! Scopul muncii mele este să înţeleg o mică părticică din planul lui Dumnezeu." (Henry Schaefer, U.S. News & World Report, Dec. 23, 1991)

"Iată în adevăr ce zice Laplace în privirea legii atracţiunii în raţiune inversă a pătratului distanţei - una din proprietăţile ei remarcabile, că, dacă dimensiunile tuturor corpurilor Universului, distanţele lor mutuale şi repejunile lor (nota mea - acceleraţiile) ar creşte sau ar descreşte proporţional, ar descrie curbe cu totul asemănătoare celora pe cari le descriu acum, în aşa chip încât Universul ar oferi totdeauna aceeaşi aparenţă observatorilor. Aceste aparenţe sunt prin urmare independente de dimensiunile Universului, precum, în virtutea legii proporţionalităţii forţei către repejune ele sunt independente de mişcarea absolută, ce s-ar putea întâmpla în spaţiu. Simplicitatea legilor naturii nu ne permite aşadar de-a observa şi de-a cunoaşte decât raporturi."

(Eminescu, Fragmentarium - principiului independenţei absolutului" dat de Laplace în lucrarea sa "Exposition du systemme du monde" -pg. 351)

..................................

 

sau, cu alte cuvinte mai simple, exprimate de arhaicul popor român creştin-ortodox:

"Cum e turcu' şi pistolu'."

.................

"I-am ciuruit!"

 

Oare?