UN DOCUMENT CU ADEVARAT EXCEPTIONAL !

[Dialog European]

 

Dragi prieteni

Pana acum opt ani existau publicatii unde imi puteam exprima in voie opinia. Acum nu mai am o astfel de posibilitate. Probabil din pricina consolidarii democratiei si a libertatii de exprimare sub regimul Basescu. Am ales, prin urmare, sa scriu aceste randuri pe care le veti gasi in atasament si sa vi le trimit, cu rugamintea, catre cei care simt la fel ca mine, sa le dea mai departe. Cineva de varsta mea si care traieste in Romania nu mai are alte arme cu care sa lupte. Va multumesc tuturor care veti avea disponibilitatea sa-mi citit gandurile. Cu prietenie

Luiza Barcan

SODOMA CĂMĂŞILOR ALBE

Scriu acest articol în aşteptarea tensionată a suspendării lui Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Preşedinte a ceea ce ne-a mai lăsat el din România, de fapt. Nu ştiu dacă vom scăpa sau nu de acest demon politic cu mii de capete, capabile să se regenereze şi să se multiplice la orice încercare de anihilare. Nu ştiu. E nevoie de un Sfânt Gheorghe care să stârpească definitiv balaurul. Va apărea un Purtător de biruinţă, oare?

Dar pentru că ieri s-au întâmplat multe pe scena politică şi pentru că m-am lăsat antrenată în cursul evenimentelor din pieţele bucureştene, constituite într-un fel de barometru al stării de spirit, m-am hotărât să aştern pe hârtie ceva ce demult aşteaptă să fie articulat.

Dacă vom mai scăpa vreodată de acest preşedinte cu nume flatulent, emblemă a decăderii morale absolute şi al abjecţiei generalizate, va trebui, este, zic, imperios necesar să aibă loc un proces nu serios, ci grav, de reconsiderare a ceea ce numim „intelighenţia românească”. E foarte posibil să fie nevoie de o refacere de la zero a păturii cu adevărat instruite şi responsabile din România.

Cămăşile albe, şi nu mă refer numai la activiştii pdl-işti aduşi cu autocare ultraluxoase din diverse localităţi ale ţării, care au scandat ca la mitingurile organizate de dinainte de 1989 numele conducătorului iubit, au fost puse peste nişte oameni a căror mizerie morală nu poate fi nici măsurată nici cântărită. Inacceptabil de mulţi dintre inventatorii noului „concept”, de BĂSISM, se revendică din „intelighenţia românească” pre şi postdecembristă. Şi nu doar că se revendică. Aceştia au reuşit ca în cei 22 de ani trecuţi de la sângeroasa răsturnare de regim politic din România să se impună astfel, să genereze „modele” şi să producă numeroase clone.

Pentru că, în ce mă priveşte, moda ipocriziilor de tipul „nu dăm nume” a trecut, nu voi ezita să-i numesc pe liderii băsişti „intelighenţi” ai românilor: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu (scriitorul preferat al preşedintelui, autorul celor mai scârboase panegirice ale secolului XXI), Toader (devenit Theodor) Paleologu (Doamne!, să porţi nume de dinastie bizantină şi să fii susţinătorul unui derbedeu analfabet, e peste putinţa mea de a pricepe), Vladimir Tismăneanu (uzurpatorul fără scrupule al institutului clădit de Marius Oprea, un dizident anticomunist autentic), Teodor Baconschi (cel ce cu greu se abţinea să nu cadă sub farmecele „blondei” cu frunza), Mihai Răzvan Ungureanu (tânăra speranţă a partidului portocaliu pentru prezidenţiale), Mihail Neamţu (teologul cu usturoi la brâu). Acesta ar fi „rangul I”. Din”rangul II” fac parte, spre ruşinea mea, şi mulţi dintre oamenii pe care i-am preţuit cândva, pe care i-am avut invitaţi în emisiuni, a căror opinie conta pentru mine în chip major, în anii formării mele intelectuale. În ordinea inversă rangurilor intelectuale din România se aşează, din nefericire, rangurile morale ale aceloraşi persoane. Căci cele mai întinate conştiinţe sunt cele ale ştiutorilor de carte (nu-i pot numi cărturari, ca să nu-i necinstesc pe adevăraţii cărturari) care l-au promovat, l-au susţinut, l-au perpetuat şi l-au clonat pe monstrul politic cu nume flatulent.

La mitingul pro Băsescu de joi, 5 iulie 2012, s-a văzut prea bine peste ce au fost puse cămăşile albe. Erau prin piaţa aceea a Constituţiei mulţi dintre cei pe care cândva, înaintea erei flatulente, societatea românească îi numea „lumea bună”. Băieţi şi fete finuţe, „cu dichis”, scriitori şi cititori de dileme, caţavenci şi douăjdoi, membri ai „societăţii civile”. Erau ei sau clonele lor mai tinere, fie pe scena special amenajată în serviciul exprimării unei indignări spontane, fie jos, în piaţă, scandând împotriva „dictaturii”.

N-am pierdut vremea în aceste peste două decenii scurse de la Revoluţie. Am trecut de la vârsta neliniştilor şi a incertitudinilor la anii convingerilor şi principiilor bune pentru păstrarea unei coloane vertebrale necocârjate. I-am citit şi i-am răscitit pe aceşti finuţi „dilematici”. Cu toţii au deprins de la părintele lor, Andrei Pleşu, arta înveşmântării nimicului în haina cuvintelor frumos răsucite în frază. Cultura românească contemporană, la ora când scriu aceste disperate rânduri, cu prea puţine excepţii, e alcătuită din flatulenţe zgomotoase a căror „mireasmă” e voluptuos inhalată apoi de chiar autorii acestor flatulenţe. Personajele culturale care s-au impus prea uşor ca unice formatoare de opinie, ca instanţe supreme, s-au susţinut reciproc şi au proliferat, ajungând astăzi să fie ideologii unui sinistru dictator de tipul celor din ţările bananiere. La atât să se rezume exotismul „dilematicilor”?

Pe domnii Gabriel Liiceanu şi Horia Roman-Patapievici am avut prilejul să-i cunosc personal, exact în ordinea de mai sus, în două împrejurări ce merită a fi evocate. Cu primul am fost prezentă la o lansare de carte-album editată de Humanitas, la Librăria Cărtureşti. Filozoful trebuia să cuvânteze despre carte („Povestea poveştilor” de Ion Creangă), subsemnata despre desenele realizate de pictorul Ioan Iacob. Cu o „eleganţă” într-adevăr demnă de un om de calibrul său intelectual, dl. Liiceanu şi-a început alocuţiunea întrebând ce caută un critic de artă la respectiva lansare. Nu-i vedea rostul şi nu-i înţelegea competenţele. Niciodată n-am fost primită cu o urare de bun venit aşa „gingaşă”.I-am răspuns că priceperea unui critic de artă în cazul unei lansări de carte e echivalentă cu cea a unui filozof în cazul comentării unor lucrări de artă plastică.

Pe intelectualul cu papion l-am cunoscut chiar la ICR, în primii ani ai domniei. La parterul instituţiei era o expoziţie a elevilor profesorului Zaica şi eu doream să o prezint în cazul defunctei mele emisiuni de arte vizuale de pe TVR Cultural. Curatorul expoziţiei mi-a spus că e absolut necesar să-i cer un interviu despre expoziţie lui Patapievici. M-am supus. Personajul a apărut în hol, fără papion, a făcut câteva fiţe, după care a zis că-mi va acorda interviul. Să-l aştept câteva minte. L-am aşteptat. A revenit din biroul de director. Cu papion. L-am rugat să-mi vorbească despre „Experimentul Zaica”. A zis că nu ştie despre ce e vorba. Se întâmpla totul, repet, în cadrul instituţiei conduse de el. I-am explicat în detaliu ce face profesorul cu elevii lui, în cadrul acelui, încă de pe atunci celebru experiment de creativitate. S-a hotărât să începem interviul. I-am pus o întrebare preliminară şi a început să-mi recite, cu maximă competenţă, cu aerul unui om de cultură care şi-a dedicat întreaga viaţă „Experimentului Zaica”, tot ce-i furnizasem eu ca informaţie cu zece minute mai devreme.

Ei care clamează impostura şi incompetenţa altora au ajuns ca hoţii care stigă: „Hoţii!!!” Dar, vai!, câţi „pui” au făcut în aceşti ani!

M-am întrebat, legitim cred, cum tocmai cei la care muritorii de rând se uită ca la nişte repere pot fi atât de ticăloşi şi cum este posibil să-i smintească întru ticăloşie pe mulţi oameni potenţial cumsecade din această ţară? Cred că am o explicaţie. În vremea regimului comunist oamenii de cultură care ştiau cum să se strecoare printre gratiile ideologice, care se dădeau apolitici sau care pactizau cu regimul aveau numeroase privilegii. Li se publicau cărţile, li se expuneau lucrările, li se jucau piesele, primeau burse de studii în occident, ca să nu se mai ia cu meditaţiile transcendentale. Primeau consistente subvenţii şi drepturi de autor. Singurul lucru care le lipsea era puterea. Şi cu cât mediocritatea e mai mare, cu atât creşte şi nevoia de putere. Trişti Pleşi şi Liiceni, adânc frustraţi în nevoia de putere, înainte de 1989, au găsit în bălţile de sânge de pe caldarâmul Pieţei Universităţii şi al Pieţei Romane elixirul miraculos ce le-a inoculat mult râvnita putere. Le-a revenit voioşia şi au luat în stăpânire tot ce ar mai fi putut însemna cultură românească postdecembristă. Au anihilat orice formă de exprimare neavizată de ei. Au monopolizat, odată cu imensele resurse financiare, şi orice formă de prestigiu cultural. Şi pentru că au avut nevoie de un lider politic bun să le servească prin analfabetismul lui interesele materiale, prestigiul construit pe impostură şi nevoia de a deţine puterea, măcar culturală, acest sinistru Băsescu, delirul maneliştilor, al interlopilor şi al dansatoarelor din buric le-a venit mănuşă.

Personal nu cred că România mai poate fi salvată. Şi nu fiindcă se află în criză economică, ci într-o criză infinit mai gravă: o criză morală, o criză a conştiinţelor, o criză de oameni învăţaţi şi integri, unicele repere valabile pentru o lume cât de cât normală. Alţii speră că România va fi slavată. Îi aud pe unii dintre politicieni, şi-i cred, că ar vrea să-şi crească copiii în această ţară. Pentru aceasta vor fi nevoiţi să schimbe din temelie ţara, câtă mai e ea. Iar temelia unei naţii o reprezintă conştiinţele ei. Generaţia mea, însă, nu va mai prinde o asemenea miraculoasă însănătoşire.

Adevăratul lider intelectual e cel care-şi pune darul minţii în folosul luminării şi zidirii morale a generaţiilor în formare, al celor care vor să-şi şlefuiască personalitatea, al celor mulţi şi derutaţi cărora le trebuie repere autentice pentru a deveni o naţiune. Adevăratul intelectual e dator să amendeze public, explicit, orice derapaj de la normalitate al oricărei puteri, nu să sprijine, în schimbul privilegiilor, o putere discreţionară.

În România de astăzi brutele nearticulate vorbesc despre cultură şi sunt susţinute de liderii culturali susamintiţi, hoţii vorbesc despre cinste, criminalii despre blândeţe şi pace, securiştii de ieri - mascaţi în intelectualii finuţi de astăzi - şi autoritarii despre democraţie, hâzii despre frumuseţe, devastaţii moral despre conştiinţă. Intelighenţia României poartă cămăşi albe peste conştiinţe întunecate. Cămăşile albe acoperă nu numai impostură şi abuzuri, acoperă o imensă crimă morală şi fizică. Căci multe dintre cămeşile albe, dacă nu sunt autoare sunt măcar complice la această crimă.

În Sodoma biblică, se pare, înainte de focul trimis pe negândite din cer, sodomiţii erau intelectuali rafinaţi ce înveşmântau cu măiestrie nimicul în dichis. Practicau toate inversiunile, şi pe cele morale, desigur. Trăncăneau subţire şi, fiind cald pe acolo, purtau cu siguranţă cămăşi albe.

Luiza BARCAN
critic de artă, jurnalist

[Radu Liviu Dan]

Eleonora multumesc frumos daca ai avut timp sa extragi ideile macar din ce am scris eu si colegii pe aici in ciuda descrierilor mele neliterare. Am postat acest blog si pe un alt site pe care sunt si l-am trimis si la alti colegi. Vreo 60 de colegi au apreciat mesajul blogului! O singura persoana nu a rezonat cu ceilalti si mi-a zis ca eu am atata politica in mine si de aceea sunt de inversunat. Si fata de acea persoana am recunoscut ca avea dreptate. Consider ca Doamna Luiza Barcan si-a asumat un mare risc scriind asa ceva. Nu e la indemana oricarui ziarist sa ataci "genii" precum Patapievici, Cartarescu, Liiceanu... Dar dupa umila mea parere in afara curajului ei chiar daca multi pot completa blogul totusi blogul e DEOSEBIT. Dovada ca am scris atat de mult la acest blog este ca mi-a placut mie si probabil la foarte multi. In Antichitate oamenii se inchinau la zei rai precum Seth-egipt, Pan-greci, Baal-evrei, incercand sa-i inbuneze, Mai tarziu Credinta a evoluat in credinta oamenilor ca raul si binele e doar in oameni. Newton cand a fost intrebat ce la facut sa descopere prin caderea marului,  teoria mecanicii a spus ca inspiratia divina, Dumnezeu. Tutea trecand prin toate convingerile: legionarism, comunism, capitalism a rezistat in puscarie doar cu Credinta in Dumnezeu si inainte a muri ca acesta e singurul rost. Cu voia Doamnei Luiza si a colegilor am sa-mi expun si eu o parere neliterara legata de Credinta si Dumnezeu:

Libertate

De un timp
Lui Dumnezeu
ii place tranta
da cu mine de pamant,
iar ma ridica
iar ma tranteste
iar ma scutura de praf
Ca si cum as fi
manechinul Lui
de antrenament.
Privindu-l de jos
Nu pot sa nu-i ranjesc
de ce nu ma tranteai
atunci cand

eram campion!?
De ce o faci acum!?
Atunci stiai
ca daca ma invingi
Doar Tu vei pierde
Asa cum ai pierdut
cu Iisus
Dar afla
Ca si acum tot
Tu
vei pierde
Eu nu am aflat in tine
decat Libertatea mea
Si daca Tu ma vei mai tranti
Eu nu am sa-mi pierd
niciodata. Libertatea.

Imi cer inca o data iertare pentru neliterarele mele pareri.

[eleonora gaspar]

Textul de mai sus paleste pe langa dizertatia ta despre credinta, Radu Liviu Dan. Felicitari ! Tu ai`postat comentarii cu adevarat exceptionale fata de acest text.

[Radu Liviu Dan]

Anastasia, credinta mea e ca un pleonasm, increderea mea la fel! Unii dintre noi vor sa se intoarca spre trecut! Mereu spre trecut!

[Anastasia Moldovanu]

Iubirea este o înflorire rară, căci se produce doar atunci, când nu este frica... încrederea nu poate fi niciodată distrusă... între încredere şi credinţă este o mare diferenţă... încrederea nu poate fi cultivată... Aşa dar, descoperă încrederea în interiorul tău, pătrunde mai adânc în fiinţa ta, în însăşi sursa fiinţei tale... Acesta şi este adevărul vieţii. Mulţumiri, d-le R.L.Dan. Cu respect, Anastasia

[Radu Liviu Dan]

Mircea! Trairea noastra "matematica" chiar e doar a "Infinitului"! Maine aceasta traire va fi uitata, banala, neromantica, "neumana". Maine poate si noi ca muribanzi vom afla de stringuri, universuri paralele, infinituri tangente si netangente sau cosmosul in 12 dimensiuni. Osho: "

 Placerea de a trai periculos

Crezi in Dumnezeu; apoi afacerea ta da faliment si brusc apare necredinta. Iti spui: Nu cred, nu pot sa cred in Dumnezeu. Crezi in Dumnezeu, si iti moare cel drag, si necredinta apare la suprafata. Credinta ta in Dumnezeu este distrusa doar prin moartea celui drag? Inseamna ca nu valoreaza mult. Increderea nu poate fi niciodata distrusa; o data ce exista, nimic nu o poate destruge. Nimic, absolut nimic nu o poate distruge. Asa ca, tine minte, intre incredere si credinta e o mare diferenta. Increderea este personala; credinta este sociala. Increderea ti o dezvolti singur; credinta iti este impusa. Renunta la credinte. Sigur, va aparea teama, pentru ca daca renunti la credinta apare indoiala. Credinta forteaza indoiala sa se ascunda undeva, credinta reprima indoiala. Nu-ti face griji in privinta asta; lasa indoiala sa vina. Fiecare trebuie sa treaca printr-o noapte intunecoasa inainte de a iesi la lumina soarelui. Fiecare trebuie sa treaca prin indoiala. Drumul e lung, noaptea e intunecoasa. Dar cand dupa lunga calatorie prin noaptea neagra apare dimineata, stii ca a meritat. Increderea nu poate fi cultivata, si sa nu incerci niciodata sa o cultivi; asta a facut omenirea. Increderea cultivata devine credinta. Descopera increderea in interiorul tau, nu o cultiva. Patrunde mai adanc in fiinta ta, in insasi sursa fiintei tale, si descoper-o."

[Ioan-Mircea Popovici]

se simte-o trăire a Infinitului
credinţa omului
trebuie să aibă-n ea

jertfa pentru comunitate

  in rugaciunea de zi cu zi

să nu uităm
pentru mîntuire şi pentru strămoşi
  eu cred în graţia divină

  cuvintele care-mi lipsesc acum
le înlocuiesc cu o rază
din bucuria lecturii mesajului precedent

pe care-l trec in scrisorile mele de julie

 

lupii se sfasie intre ei

cand le este foarte foame

rugati-va frumosprin faptele bune

si ne vom lumina-n frumoasa asteptare a Doamnei Luiza Barcan

 

 

ce este drept

se intampla

sa fie!

 

Doamne ajuta!

[Radu Liviu Dan]

Mircea. ii lipseste poporului roman credinta si dragostea!? Uitate la moldoveni cum se bat pentru aghiasma..:) Osho spunea: Iubirea este o înflorire rară. E rară fiindcă se poate produce doar atunci când nu există frică, niciodată înainte. Aceasta înseamnă că iubirea îi poate apărea doar unei persoane foarte profund spirituale. Cunoştinţă pot lega toţi, sexul e posibil pentru toţi, dar nu şi iubirea.
Dacă poţi permite iubirii să apară, atunci nu mai e nevoie de rugăciune, nu mai e nevoie de meditaţie, nu mai e nevoie de nici o biserică, de nici un templul. Dacă iubeşti poţi să uiţi cu totul de Dumnezeu, fiindcă prin iubire îţi va fi apărut totul: meditaţia, rugăciunea, Dumnezeu, totul îţi va fi apărut. La asta se referă Iisus atunci când spune că iubirea e Dumnezeu.“ Am fost dezamagit sa fiu atacat birjareste fara sa atac pe cineva ca nu sunt pentru asta aici, de catre unul din noi sositi in lista mea de "prieteni". Si cand un om scrie poezie cum sa nu-i intinzi mana! Dar aveam sa aflu ca eram fara voia si credinta mea "inamicul lui public nr. 1".  Dar daca sunt aici si cu voia administratorului am sa postez experientele mele de viata atunci sunt constient am sa primesc numeroase injuraturi fiindca nici nu scriu literar si mai si comit greseli. Dar ce mai am de pierdut de la viata!? Respectul unor prieteni care te cauta doar cand au nevoie de ceva!? Respectul multimii care chiar daca ai lupta pentru drepturile ei ar rade te tine vazandu-te dupa gratii!? Deja am suferintele si convingerile mele. Va veni repede timpul cand am sa inlatur pielea tabacita de cicatrici si ca un sarpe cometic am sa-mi pierd praful in materia altor zboruri, framantari.

[Ioan-Mircea Popovici]

eu am un verset/ care va fi actual in teoate vremurile/ cu credinta si cu dragoste sa va apropiati/ restul/ devieri de la subiect/ si de la rana principala/ am inceput sa ma obisnuiesc cu lupiii moralisti/ atentie! sa nu fiu rau inteles./ salutari prietenesti tuturor/ cu o mai calda trimitere/ spre D-nul R.L.D. si Doamna A.M. care si-au pus inimile pe tava discutiilor. Celor care au schimbat macazul, le compatimesc necazul...

[Radu Liviu Dan]

Domnule Corneliu exact cum afirmati dumneavoastra cauzele care asa au fost exact acestea sunt motivele pentru care Romania se zbate in mediocritate iar romanii in saracie morala si materiala. Si eu ma dat mai multe concursuri la stat. Doar la prima mea fabrica am luat concursul de inginer proiectant de 2 ori si de fiecare data al doilea dar se anuntasera 2 posturi. Dar fiindca am reusit si eu si fara spaga directorul nu mi-a acordat postul si a anulat concursul spunand ca OJFM nu mai are fonduri pentru tineri absolventi ceea ce a fost o minciuna. In rest pe unde am dat concurs la stat niciodata nu am reusit ba chiar mi se spunea inca de la depunerea dosarului la concurs ca e deja aranjat si nu are rost sa mai dau examen si asta chiar de catre seful comisiei, mi s-a intamplat la un concurs la Termo. De aceea am lucrat si lucrez ca inginer la firma privata italiana. Vedeti de ce Romania e considerata printre cele mai corupte din lume!? Chiar daca tara cea mai bogata dar cu oamenii cei mai saraci. Mai scriam la acest blog degeaba ne plangem degeaba ne spunem pasurile daca nu luam taurul de coarne. Nu e suficient ca dumneavoastra, eu, Anastasia si altii sa avem dreptate si parerile noastre sa fie convergente, fara Atitudine nimic nu se schimba in tara asta de la sine. Noi nu reusim sa facm o "Primavara pragheza". Poate e obligatoriu sa avem si noi un Havel dar si noi trebuie sa iesim in strada la brat si sa ne obtinem drepturile luptand. Domnule Corneliu la dumneavoastra nu ma mira, aveti un nume asemanator cu a unui "luptator" in camasa verde asa ca inca aveti grija..:) Sunteti aici si poate a va exprima parerile, intamplarile, convingerile. Deci ce mai asteptati, scrieti!

[Corneliu Zeana]

Domnule radu Liviu Dan Aveti dreptate, dar in 1990 au ramas la putere fostii comunisti, cei mai corupti dintre ei. A fpst un totalitarism PSd. Universitatea a pierdut elementele cele mai valoroase. Posturile au fost cumparate cu bani pesin. Concursurile au fost fraudate. Un exemplu de la UMF Bucuresti. Dr Dan Pospai, singurul roman care are doua capitole in Enciclopedie Medico-Chirurgicale, tratatul de baza al medicinei francofone, redactor la cele mai reputate revbiste de specialitte, a vrut sa revina in tara. Se scosese postul de Conf la Gastroenterologie.A fost barat, i s-a desfiintat postul (retras din concurs). Alte concursuri fraudate la UMF Bucuresti, cu incalcarea flagranta a legii 128. Credeti ca e bine sa public aici odiseea concursului la care am participat? Ar interesa? In ultimul sfert de secol palmaresul meu profesional nu a fost egalat. Totusi, postul a fost ocupat de fosta secretara pcr din facultate. Comunistii si-au impus oamenii. Pe toate palierele. A venit vremea curateniei generale. Un ministru energic si de buna credinta la Min Educatiei ar fi o conditie necesara. CZ