poezie, proza, literatura, muzica, pictura, arta, cultura, evenimente, stiri
Iubire în praf
Toţi veţi ucide cîndva un om, atunci cînd îl veţi iubi cu adevărat. - L.A.
1.
Aveam un ceas pe care îl lăsam garanţie la bar, pînă plăteam băutura. Mai aveam o cameră în cămin, un motan pe nume Kant, cîţiva tovarăşi de bune – nici nu se punea problema că ar fi de rele – şi o dorinţă.
O viaţă simplă, cu zile parcă trase la xerox. Dimineaţa începea cu mieunatul voios al lui Kant, cocoţat în copacul din faţa camerei mele. Avea bunul obicei ca atunci cînd e somnul mai bun să deschidă singur uşa camerei, sărind pe clanţă pînă reuşea să o deschidă, apoi să iasă afară din clădire pentru a-şi face nevoile. Uşurat de constrîngerile fiziologice, începea vînătoarea de cîini. Reuşea să enerveze mai toate patrupedele din complex, apoi se urca de fiecare dată în același copac din faţa geamului meu.
Nu era nicio plăcere pentru mine, mahmur fiind, să încerc să mă caţăr în copaci pentru a-mi recupera fiara. Dar nici nu o puteam lăsa acolo, ţineam la ea, şi nu suportam să-l văd pe regele motanilor văitîndu-se printre crengi. Chestie pe care, de altfel, nici vecinii mei nu o suportau, şi nu o dată, aruncaseră cu sticle şi borcane încercînd să curme vacarmul provocat de pisoi. Nişte fiinţe abjecte, care nu ştiau ce înseamnă dragostea, ce înseamnă să-ţi pese cu adevărat de cineva.
Aveam o dorinţă, o dorinţă care pentru mine însemna viciu. Mă otrăveam cu mine însumi şi îmi plăcea. Aveam zeci de mijloace la dispoziţie. Plecînd de la simplele discuţii cu diverşi cunoscuţi sau necunoscuţi pe la cîte o terasă, la o bere, mergînd pînă la excesul de alcool sau de droguri. Şi nu în ultimul rînd, apetenţa mea deosebită pentru sex cu femei frumoase, dar nu neapărat, mai bine spus interesante, fiindcă nu-i aşa, frumuseţea e trecătoare şi înşelătoare - inteligenţa însă e şi mai vicioasă, muşcă mai rău ca o viperă şi te face să suferi de infinit mai multe ori. Chestia asta mă excita, era ca un joc de ruletă rusească pe care mi-l asumam zilnic, şi pentru că întotdeauna eram în picioare, cu rînjetul cîştigătorului şerpuind pe buze, îmi doream întotdeauna mai mult.
Da, eram egoist, infatuat, imatur, imoral, impardonabil, impulsiv şi impotent din punct de vedere social. Nu făceam nimic util, doar mă comparam cu alţii şi îmi doream să fiu cîştigător.
Îmi plăcea să fumez. A dracului de tare, iarba dracului era ca părul de pe mînă. întotdeauna acolo. Fumam aproape două pachete de ţigări pe zi, însă plăcerea cea mai mare era cînd aveam haşiş sau măcar o iarbă de calitate. Mă bucuram şi să bag pe nas un special k sau, dacă era o zi mare, să am parte de cocaină. Din cînd în cînd mai îmi făceam de cap cu romparkin sau codeină, salvie, aspirine, timbre, banane, tot ce se putea. Alături de droguri, eram un consumator înrăit de alcool, în orice stare de agregare. Beam cu sticla, cu borcanul, cu vaza, cu paharul, îmi preparam bong-uri cu vodkă. Beam în fiecare zi, oricît de mult se putea.
Nu prea aveam bani, în vremea aceea trăiam dintr-o rentă lunară pe care mi-o trimiteau părinţii ca să-mi finalizez studiile. Dar asta era oricum insuficientă. Ineficientă exceselor zilnice pe care le căutam cu abnegaţie. Majoritatea băuturii provenea pe calea simplă şi sigură a anturajelor. Mă infiltram în grupuri, vorbeam sigur pe mine, răspicat şi cu o vervă imperturbabilă. Era suficient să fac pe interesantul, să arunc provocări, să par un tip de încredere, să cuceresc interesul.
Apoi aveam ceasul, o bijuterie găsită pe stradă, un Panerai Luminor pe care nu m-am îndurat să-l vînd, cu toate că m-ar fi scos din mizerie pentru o bună perioadă de timp, însă nu intrasem niciodată atît de adînc în rahat încît să fie nevoie de asta. De aceea preferam doar să-l las garanţie la cîrciumile pe care le frecventam, atunci cînd nu aveam bani să plătesc consumaţia. Întotdeauna mă întorceam cu bani să achit nota şi ceasul revenea vesel pe mîna mea, ca un cîine care ajută un orb să traverseze.
Aşadar, îmi plăcea să trăiesc pe spinarea altora şi nu-mi făceam procese de conştiinţă. Mă pricepeam la asta şi chiar reuşeam să las impresia că sunt genul de om care merită atenţia tuturor. Şi ei plăteau pentru asta. Era cea mai bun sezon din viaţa mea.
Majoritatea mă considerau un om bun. În ciuda exceselor, a beţiilor care durau cu zilele sau cu săptămînile, în pofida aberaţiilor de orice natură, încă rămăsesem o persoană care nu păcătuise, care nu se făcuse vinovată de nimic grav. Nu furasem, nu omorîsem pe nimeni. Dintr-un anume punct de vedere, aveam sufletul curat şi mă puteam oricînd înfiinţa fără teamă la ultima judecată, ducînd cu sine doar acele păcate de viaţă pe care lumea le consideră omeneşti.
Mă amăgeam cu acest venit al meu în materie de morală, mai mult, eram aproape dezamăgit că nu reuşeam încă să fac ceva deosebit, ceva care să mă diferenţieze de ceilalţi, nu aveam acel ceva care să mă scoată din anonimatul fiinţei şi fiinţării mele. Nimeni nu mă putea arăta cu degetul spunînd “uite ăla a făcut aia!”. Şi asta mă durea, fiindcă în adîncul fiinţei mele mă consideram atît de special încît nimic, dar absolut nimic nu trebuia să mi se pună în cale.
Apoi m-am hotărît să comit o crimă şi pînza de mătase neagră a satisfacţiei, a împlinirii mele spirituale mi-a mîngîiat faţa. Ceva bun se întîmplase în viaţa mea.
2.
Pe Mela am remarcat-o din două puncte de vedere. Mai întîi pentru că o vedeam zilnic la o masă în barul Seex Tina, cu o sticlă de vin şi un doar pahar în faţă. Se cinstea singură, ca o sirenă abandonată, probabil singura pe care o vedeam plecînd din calea drumurilor comerciale maritime, singura care nu ieşea în întîmpinarea corăbierilor. Sau poate era doar o iluzie, fiindcă pe mine m-a atras acest lucru şi asta înseamnă doarcă ea cînta altfel, că melodia singurătăţii ei era doar un mod diferit de a-şi întinde mrejele.
Al doilea aspect care m-a făcut să tresar la prezenţa ei era asemănarea uluitoare cu o actriţă, Tia Carrere, un amestec armonios între o frumuseţe mediteraneeană şi una exotică. Trăsăturile ei vorbeau despre Philippine şi Nordul Africii, în aerul ei se simţea fierbinţeala Saharei şi solemnitatea templelor din Manila.
Prima oară cînd am văzut-o am simţit un impuls de nestăpînit să mă duc să-i vorbesc. Mă balansam de pe un picior pe altul în nehotărîrea mea, apoi mă clătinam în faţă şi în spate fiindcă începusem să beau de dimineaţă, mă întâlnisem cu Soni Alcool, i se spunea aşa că nu prea era în toate minţile şi în plus bea tot timpul, în marea majoritate a timpului un preparat numit cocîrţ, alcool de 90 îndoit cu apă şi puţin zahăr sau, în zilele mai bune, cu suc de portocale.
Mi-am invins ispita, şi pentru vreo trei zile n-am făcut altceva decît s-o observ. Venea în bar pe la 5 după amiaza, îşi lua o sticlă de vin “draga olteanu” şi bea. din cînd în cînd mai apărea cîte un tip sau o tipă, schimba cîteva vorbe cu ei, dar niciodată mai mult de 3-4 minute, apoi îi expedia cu o supleţe de balerină care face mişcările cu o naturaleţe fără reproş, apoi se înşurubează în propria făptură pînă reuşeşte să nege complet lumea exterioară.
Cred că era a cincea zi consecutivă în care eu eram hipnotizat de propria ambiţie în a-mi arăta că trupul meu este un cimitir fără fund pentru orice – fie alcool, droguri sau copulări întîmplătoare pe fondul exceselor. Mă întorceam de la un prieten, mă chemase la el fiindcă avea ceva special k, o sticlă de vodka rusească, de contrabandă, şi o gagică blondă, ascultătoare, care nu avea unde să doarmă şi o primise în camera lui, profitînd fără ruşine de fiinţa ei plăpîndă şi mai ales de buzele roşii, proaspete ca sîngele irigat. Nişte buze care aveau să-şi piardă culoarea în scurt timp, degenerînd în violet şi apoi în negru, o moarte timpurie pe care doar viaţa celor fără noroc le-o hărăzeşte.
Grig, aşa se numea prietenul meu, trăsese deja vreo două liniuţe şi se pregătea să pună ceva muzică. Avea o privire de bovină satisfăcută, contrastantă cu ochii puri dar ruşinaţi ai fetei.
Mi-am făcut un trăgaci dintr-o hîrtie de 10 şi am băgat o linie groasă şi lungă cît marele zid chinezesc. Am înfipt un Deeper Kind of Slumber, album de excepţie al Tiamat şi m-am abandonat senzaţiilor.
Două mîini nevăzute m-au tras cu putere către o margine, era ceva ca un tunel umplut de lumină şi m-au aruncat înăuntru. Nu ştiu dacă eram în cădere sau pluteam, senzaţia era mai degrabă a unei călătorii înterspaţiale printr-o gaură de vierme. Timpul se curba împrejur şi mă întîlneam cu mine însumi la diferite vîrste, în diferite ipostaze. Cumva reuşeam să aflu şi ce gîndeam în alte ere şi cu toate că nu-mi aduc aminte exact, impresia rămasă era că mă aflam prizonier într-un vas de sticlă, într-un lichid acru ca voma, şi cu toate că nu mă sufocam, mă uram pentru că intrasem de bună voie acolo şi nu mai puteam ieşi.
Pluteam apoi către mai departe, filmul se derula cu o rapiditate fantastică, asistam la propria moarte şi plîngeam şi nu-mi puteam citi vîrsta pe piatra funerară, iar senzaţia asta de imposibilitate mă făcea să zvîcnesc şi să simt un cuţit între coaste. Mă întorceam iarăşi în timp şi mă surprindeam făcînd dragoste cu o fată, nu-i vedeam faţa doar o puteam mirosi, puţea îngrozitor, ca o măsea cariată şi infectată, iar mirosul acesta mă excita, mă făcea să mă simt puternic, să-i jupoi pielea şi să mă şterg cu ea pe faţă, simţindu-i gustul de sînge rînced.
Ea se încorda, avea o rigiditate putrefactă, şi lucrul acesta îmi înfierbînta vintrele ca un alcool tare peste o rană proaspătă. Mă durea de plăcere şi îi căutam gura pentru a-i fura ultima gură de oxigen, şi gura ei era un borhot fermentat care mă îmbăta de nu-mi mai simţeam mîinile şi picioarele.
Şi cînd totul ajunsese aproape de climaxul fericirii, s-a ridicat brusc lăsîndu-mă cu sula par, neîmplit şi neîntregit, a dispărut ca un cadavru de şobolan care se descompune în cîteva secunde. Am început să fredonez melodia Alteration X, de pe Deeper.
It comes smoothly at start
Stirs gently in the colour pot
Centrifuge
Restore amends
For every spiralchange
A snowflake bride
A heroine
(---Heroin, psilocybin, mescaline, psilocin, fucking oxytocin bitch)
A quark resolution of god
An angel in powder snow
Symmetrical asymmetry a newborn star of logic
A newborn star of magic
Take a shortwave frequency ride
(Any you like)
What you believe in, you'll find
Close your eyes to see
This will take awhile...
I wipe the steamy window lustre
Today I'll attend a new planet earth
After you sir…
Muzica mă străpungea ca o ploaie de ace, senzaţiile se succedau anarhic una peste cealaltă, ca un pogo la un concert punk. Nu înţelegeam ce mi se întîmplă apoi dintr-o dată m-am trezit îngînînd ceva, cu realitatea care se izbise dintr-o dată de mine, ca un şmecher de metrou care vrea să-ţi fure portofelul. Portofelul din buzunarul meu cu vise, rămas acum gol, eu în cameră la Grig, ca un zombi întors din afterlife.
Blonda stătea retrasă într-un colţ, citind dintr-o carte. Se uita la mine cu aceeaşi ochi ruşinaţi, şi cumva în colţul ochiului îi simţeam şi un sentiment de vinovăţie. Doar colţurile buzelor i se lăsaseră, şi cumva încercau să-mi spună că îi e milă de mine, de Grig, de toţi cei ca noi. Mi se rupea.
În cameră aerul valsa pe acorduri de Strauss, cu toate că în creierul meu, în memoria mea afectivă, Tiamat îşi întindea braţele protectoare împrejurul cortexului. Prin fereastră fulgura în cameră o lumină gălbuie, neomenească, pe care nu o puteam asocia niciunui moment al zilei.
M-am uitat la ceas, era 6 spre seară, petrecusem circa o oră şi jumătate în universul special al derivaţilor ketaminei.
Am dat pe gît un pahar de vodkă, mi-a aprins o ţigară şi l-am bătut tovărăşeşte pe umăr pe binevoitorul şi darnicul amfitrion. L-am umplut de aprecieri apoi, fiindcă era în starea aia de bine, şi i-am cerut nişte bani cu împrumut, ştiind şi că are şi că nu mă poate refuza. L-am tapat şi de ceva praf, apoi m-am cărat păşind nesigur, ca unul care merge pentru prima oară pe apă.
Pe trasa Seex Tina, tipa copiată după Tia Carrere mă privea de parcă ar fi văzut pentru prima oară un înger. M-am dus direct la ea şi i-am propus să bem ceva împreună. A acceptat fără să ezite. Era ziua în care nimic nu mi se putea refuza.
3.
Era studentă la geologie. Am profitat de asta ca să mă alint, spunîndu-i că sunt o piatră rară, şi că m-aş putea dărui pentru colecţie. Rîdea arătându-şi dinţii albi ca un calcar hrănit cu lumină. Zîmbea şi mă gîndeam la reclamele cu oameni bronzaţi, pe malul unei lagune exotice, fericiţi şi neprihăniţi de trecut.
Nu era cea mai deşteaptă tipă cu care stătusem de vorbă. Avea o anume inocenţă, ceva în felul copiilor care fac diverse boacănă fără să realizeze gravitatea faptelor sau consecinţelor. Nu citise prea multe cărţi, dar nici nu se afunda în discuţii profunde. Era doar proaspătă şi limpede ca o apă de munte, trezea în tine setea de a bea fără să-ţi pese de nimic.
Sorbeam, spuneam lucruri fără înţeles pentru ea, apoi mă chinuiam să-i explic. Făcea ochii mari, avizi de cunoaştere, două fîntîni prin care lumea ei se umplea cu lumea mea. Curgeam în ea ca un torent de gheaţă, mă topeam în privirea ei, apoi sorbeam cu toată fiinţa din naturaleţea gingaşă pe care o afişa. Mă transferam pe nevăzute în ea şi mă culegeam scufundîndu-mă în abisul ei ca un culegător de perle. Începeam să mă îndrăgostesc de ea aşa cum aş fi început să mă cunosc pe mine.
Se lăsase seara, terasa fusese cuprinse de forfota obişnuită a unei zile de vară. Cupluri, grupuri şi studenţi rătăciţi veneau spre terasă asemenea cîrdurilor interminabile de evlavioşi la izvorul tămăduirii.
La masa la care stăteam s-au aciuat pe rînd, din lipsă de locuri, tot felul de cunoscuţi. Odată cu ei au început să apară sticle de bere, o altă sticlă de vin şi discuţii insipide. Încercam să găsesc o noimă la ce mi se întîmpla şi aveam o singura explicaţie. Melania, aşa se numea încîntătoarea mea companioană, ea era singurul motiv pentru care atunci, în acele clipe, trebuia să suport lipsa de haz a unor indivizi mai mult sau mai puţin cunoscuţi.
Mela. Aşa m-am hotărît să-i spun, fiindcă mă gîndeam la o melodie frumoasă. Iar Mela s-a simţit flatată cînd i-am spus asta, şi mi-a zîmbit într-un fel în care nu o mai făcuse pînă atunci. Ca şi cum dincolo de pielea ei se activase un nou resort, un mecanism fin, de ceas elveţian, care în secundele în care era surprinsă, fericită, încîntată, pielea ei se străngea insesizabil pe tot corpul, totul doar pentru a crea o deschidere a buzelor şi a dezveli pe jumătate dinţii, într-un farmec ameţitor de nimfă nabokoviană.
Între toţi sluţii şi avuţii de la masă, unul singur era mai interesant. La început l-am obeservat fiindcă era mai tăcut şi avea o preocupare nobilă. Îşi curăţa unghiile cu un briceag Victorinox roşu. Nu gestul în sine mă făcuse atent la el, mă durea-n cur de ce face lumea, nu-mi păsa cum şi ce crede restul despre el. Doar că briceagul acela roşu îmi făcea cu ochiul, aproape că devenisem obsedat de el şi de a-l avea.
L-am lăsat să-şi termine treaba, vreme în care am mai pierdut vremea în discuţii siropease cu Mela, apoi am intrat în vorbă cu el. Ştef, de undeva din nordul ţării, ajuns în oraş pentru studii economice. În timp ce-mi spunea astea, se tot uita la tipele de la masă. În curînd s-a decis că singurele care-i convin erau o frumuseţe de-o noapte în care bei suficient, pe nume Clara, şi izvorul nesecat de ingenuitate din dreapta mea.
Era destins dar nu distins. Era flecar dar nu spunea stupizenii şi era atrăgător dar nu era frumos. Curînd, toţi patru ne-am retras într-un univers al nostru, avînd discuţiile noastre simple, presărate cu diferite povestiri comice menite să arate cît de importanţi suntem.
De obicei îmi displace să mă laud, dar atunci mă prinsesem în joc, mintea necomplicată şi pofta de viaţa din Mela impulsionînd-o să dea curs, fără a-şi da seama, avansurilor lui. Nu-mi era teamă că s-ar putea întîmpla ceva care să nu-mi placă, cumva simţeam acea legătură ilicită, invizibilă care se formase între mine şi ea, dar nici nu mă puteam retrage din ring, cu infatuarea unui campion de formă, într-o rundă fără adversari. Îmi plăcea să mă complic şi-mi plăcea şi mai mult să simt fiorul pericolului. Îmi doream să fie real, crud, să simt teama, să am parte de senzaţia tăioasă a nesiguranţei.
Am mai luat o sticlă de vin, apoi am început să le povestesc despre droguri.
4.
Ketamina este unul dintre cele mai mişto droguri. Între tineri, pe piaţă, i se spune Vitamina K sau Special K şi este printre cele mai răspîndite narcotice din cluburi. Mai întîi fiindcă nu e considerat cu adevărat drog, apoi pentru că se găseşte la farmacie. E drept, la farmaciile veterinare, fiindcă e un tranchilizant pentru animale. E simplu, te duci la farmacistă, îi spui că ai un căţel pe care l-a lovit maşina şi imediat ai plecat cu un tub. Pe de altă parte, Ketamina se afla în cercetare pentru potentialul ei antidepresiv precum şi pentru rolul pe care îl are în combaterea alcoolismului şi a dependenţei de heroină.
Ketamina se găseşte în formă lichidă sau praf. Poate fi prizată, injectată, ingerată sau fumată, de obicei amestecată cu haşiş, cannabis sau tutun. Cînd este fumată starea de high se instaleaza mai rapid, însă efectele nu au aceaşi durată ca atunci cînd pastilele sunt ingerate cu alcool, sau cînd este aspirată pe nas, care constituie şi cea mai bună cale de absobţie în organism, graţie bogatei vascularizări capilare nazale. Înjectarea se face intramuscular şi nu intravenos, dar efectul nu este de durată, şi nici atît de puternic, din lipsa catalizatorului vodka, şi în plus este şi modul cel mai incomod.
Pe Special K poţi avea schimbări în percepţia distanţei, a duratei şi încetinirea precepţiei sistemului vizual, precum şi halucinatii auditorii. În doze mici pîna la medii, efectele halucionegne se instalează doar la întuneric, pe cînd cînd bagi ca spartul reuşeşti să fi high oriunde. Ketamina induce o stare disociativă adică conumatorii se simt detaşaţi faţă de propria persoană şi mediul inconjurator, şi de multe ori îşi face apariţia fenomenul "K-hole", o stare în care percepi lumi şi dimensiuni diferite, greu de explicat în cuvinte. Pe de altă parte devi inconştient de identitatea individuala şi mediul în care îţi desfăşori activitatea. Cu alte cuvinte supercool.
Codeina este un alcaloid natural din subgrupa morfinei, fiind cel mai des utilizat opioid din lume. Se găseşte în opiu în concentratie de 0,3%, dar cea mai mare parte a codeinei comercializate este obtinuta prin sinteză din morfină, printr-un proces de metilare. În general, pe piaţă, ceea ce ne interesează pe noi sunt comprimatele. Chestia mai nasoală, pentru că e un drog interzis la noi, e că se găsesc doar săruri sub formă de fosfat sau sulfat, care au concentraţie mică. De aceea e nevoie să iei vreo 10-12 pastile şi să foloseşti un catalizator la administrare şi cel mai la îndemînă este alcoolul. De obicei vodka, dar merge şi cu whiskey sau coniac. Nu întotdeauna şi nu la toate persoanele are efect halucinogen, în general dă o stare de bine, de linişte, din care pe fondul alcoolului o poţi lua uşor într-un trip dulce, de cele mai multe ori e ca o stare de beţie cruntă, în care eşti semi-inconştient şi ţi se pare că orice faci e mişto.
Tot aşa e şi cu romparkinul. Ăsta e un medicament pentru tratarea Parkinsonului, în general lumea îl consideră o experienţă oribilă, cu goluri de memorie şi anxietate paroxistică. Nu e chiar aşa, zic eu, eram odată cu un prieten, ne capsulasem bine aveam fiecare sticla lui de raşpincă şi încercam să împărţim amîndoi o ţigară. Totul părea foarte real, fumam din ţigara aia şi nu se mai termina. Apoi a intrat în cameră piticul negru de circ, cu aripi şi fără picioare, care a stat de vorbă cu noi toată noaptea, povestindu-ne secretele vieţii. Am fost foarte impresionaţi de concluzia lui, cum că viaţa ucide.
Spre dimineaţă, piticul a vrut să plece şi noi l-am condus, apoi ne-am întors şi am dormit. Cînd ne-am trezit, am aflat de la gagica amicului meu, care ne spunea jumătate rîzînd, jumătate plîngînd, că ţigara aia care nu se mai termina era aşa pentru că nu o aprinsesem, iar piticul negru de la circ cu aripi şi fără picioare era o geacă pusă pe spătarul scaunului. LOL!
Hehe, am ajuns şi la banala salvie, pe care la noi cei mai mulţi şi mai neinstruiţi o folosesc ca plantă medicinală. Ei bine, există o specie, Salvia divinorum, care face parte din familia mentei şi care are efecte psihotice de mare angajament. Originea ei se află în munţii din regiunea Oaxaca, Mexic şi are o tradiţie lungă şi continuă în folosirea ca entheogen sau planta divinatorie de către shamanii indigeni Mazatec, care o folosesc pentru a facilita stări vizionare de conştinţă în timpul cermoniilor spirituale de vindecare. Sunt mai multe specii de salvia, dar numai salvia divinorum are efecte psihoactive.
Substanţa activa din Salvia divinorum este Salvinorin A, o substanţă chimică a carei moleculă conţine numai carbon, hidrogen şi oxigen dar nu conţine azot, deci nu este un alcaloid. În general este acceptat ca Salvia divinorum nu produce dependenţă psihică sau fizică şi nu este toxică. Efectul pe care îl produce este o stare de beţie mult diferită de a alcoolului, distinctă printre substanţele de acest gen.
Mie mi s-a întîmplat să îmi pierd centrul de greutate şi puteam manipula gravitaţia în funcţie de nevoi, aşa că puteam merge pe pereţi, exact ca în filme. Apoi realitatea devenise vîscoasă, trebuia să ai grijă cum păşeşti fiindcă trupul tău se unea cu obiectele din jur aşa cum se amestecă două crème. În plus am făcut şi o călătorie în iad, un iad roşu, fierbinte, populat cu toate chestiile de care mi-a fost vreodată teamă. Brrr! Dar mişto senzaţia, plus ca la revenire, aveam impresia unei conspiraţii împotriva mea - văzîndu-i pe toţi rîzînd credeam că încă nu am reuşit să treg pragul înapoi şi am rămas captiv în lumea drogului definitiv.
Sunt foarte multe droguri. Există cărţi întregi, fie de specialitate dar pînă şi în literatură găseşti adevărate tratate. Nu trebuie decît să spunem Burroughs şi Naked Lunch şi avem capodopera în domeniu.
Cu toate astea e bine să ştiţi că nu doar heroina, XTC sau ecstasy, cocaina, marijuana, cannabis, opiu, LSD sau cine ştie ce alte minunăţii sunt chestii prin care reuşeşti să intri în propria ta realitate, aia pe care ţi-o doreşti şi unde ţi-e bine. Un banal timbru lipit pe cerul gurii sau o capsulă de antibiotic ţinută sub limba te pot face să zbori de nu te vezi, preţ de cateva minute. Imaginaţia unora nu are limite atunci cînd vor să meargă pe calea uşoară a fericirii.
În funcţie de posibilităţi, educaţie, inhibiţii sau curaj, sunt metode deosebite, pentru toate vîrstele. Poţi inhala benzină sau fuma coji de banane, fierte în acetonă sau vodkă, pe care apoi le usuci şi sunt gata de consum. Poţi inhala direct acetonă, benzină sau aurolac sau poţi combina ţigările cu diferite droguri, iar dacă nu ai, atunci fumezi cu paracetamol, cu diazepam. Şi mai sunt.
Pentru cei săraci există aurolacul, carmolul şi ţigările înmuiate în carmol şi chiar banala naftalină. Bei Tusin cu rom, mesteci prenandez, îţi prepari shot-uri cu vodkă, pastă de dinţi şi aspirină şi gata, halucinaţiile se întîmplă, începi să vezi monştri sau ai bucurii minuscule, de copil. Rîzi, te angoasezi, te sperii, vezi lucruri pe care credeai nu ţi le-ai putea imagina vreodată, călătoreşti oriunde în timp şi spaţiu. Pur şi simplu ţi se întîmplă şi nu-ţi rămîne decît să crezi că trăieşti cu adevărat. Cine crede altceva înseamnă că e masochist.
E ca şi cum lumea, obiectele din jurul nostru, toate au fost create cu un singur scop. Mediul înconjurător este în esenţa lui un drog, nu e nevoie decît să întinzi mîna după fructele realităţii, să le combini puţin, apoi să te întorci în tine şi în lumea pe care ţi-o doreşti. Se pare că fericirea e mult mai la îndemînă decît ne-am putea aştepta.
5.
Mă ascultau ca pe un profet. Spusele mele aveau ele însele efect halucinogen. Mela mă privea cu o fascinaţie de nedescris, Clara mă privea şi ea admirativ, devenise dintr-o dată interesată de mine, interes pe care-l împărţea cu un sentiment de gelozie îndreptat către, probabil aşa gîndea, paparuta asta stupidă şi beată care se agaţă cu ce poate şi ea, săraca, de tipul ăsta deosebit. Ştef îşi freca mîinile, era uşor nervos, pierduse cumva controlul asupra situaţiei şi se gîndea, pesemne, la ce-ar putea face pentru ca lucrurile să ia o întorsătură în favoarea lui.
Intuind că sunt centrul atenţiei, că toată lumea zboară în aeroplanul meu şi că am manşa în mînă, am hotărît să fac un looping. Propunerea de a merge cu toţi la mine, să mai bem ceva şi să ascultăm ceva muzică, a fost primită cu unanimitate. Eram convins că tot ce urma acestei iniţiative avea să fie bine. Acel bine pe care-l gîndim cu toţii şi care indiferent ce se întîmplă, care e întorsătura pe care o iau lucrurile, e tot acel bine, acea proiecţie fără obiect, un fel de laissez faire al sorţii care nu ne poate face rău în mod voit, totul ţine doar de modul în care ne gîndim şi mişcăm. Iar eu eram bun la asta.
Am luat nişte bere din bar, şi am urcat cele două etaje. La uşă, Clara s-a dezechilibrat uşor, putea fi ameţită de la vin sau pur şi simplu voia un prim contact fizic, fie şi numai aşa, ca din întîmplare. Lui Ştef i s-a strîns pielea pe oase, Mela a pufnit uşor, ascunzînd un rîset ţi în acelaşi timp o dezaprobare.
Eram în elementul meu. Kant a deschis seria chestiilor simpatice. Instantaneu, cele două gagici s-au lăsat cucerite de culoarea lui gri albăstruie, de talentele lui de motan cu coada pe sus, de alintările duioase şi mieunatul graseiat şi prelung de mascul aflat la vîrsta primului contact sexual.
Eu am scos vodka din frigider, am aşezat pe masă cîteva pahare, scuzîndu-mă că nu-s de acelaşi fel şi că vodka nu ne ajunge decît pentru un shot. Păreau să fie îngăduitori cu asta, oricum băutura cădea pentru toţi cei de faţă în planul al doilea. Eram absolut convins că fiecare îşi făcuse deja un plan şi că urmează să aştepte pînă intră pe făgaş.
Eu nu-mi propusesem mare lucru. Cu siguranţă ceva ar fi urmat să se întîmple şi cu cea mai mare probabilitate, acel ceva avea să fie în favoarea mea. Ca să întregesc atmosfera am stins lumina, lăsînd numai o veioză cu pălărie roşie să ne asigure un colorit incitant al aerului şi am pus nişte Led Zeppelin, pe principiul ca tipii aştia nu au cum să dea greş cu persoanele de faţă.
În timp ce Robert Plant era Dazed & Confuzed, am început un dans uşor, mişcîndu-mi şoldurile ca în anii aceia. Fetele au început să chicotească şi au dat să-şi aprindă cîte o ţigară, ca un refuz de principiu al dansului care se întrevedea. Ştef era uşor timorat, începuse să privească în jur căutînd ceva de care să mă apuce. Începuse deja să scobească între muzici şi cărţi, îşi făcea lecţiile, studia terenul, pregătea o contraofensivă. Mă aşteptam să mă întrebe ceva din secundă în secundă, dar pînă să apuce să-şi formuleze un gînd complet am scos punguţa cu praf alb produsă la Grig.
A fost un moment teatral. Parcă gîndit anume. Melodia tocmai se terminase, Ştef tocmai încerca să înghită o bucată imaginară de gutuie rămasă în gît, Mela a scos un ooaaauu delicios iar Clara se uita la mine ca la un violator superb. E Special K, le-am zis, nu vă faceţi iluzii prea mari, asta e tot ce am, dar e suficient încît să avem o seară pe care nu o veţi uita vreodată. M-au privit uşor neîncrezători, cumva aflaţi în faţa adevărului le era teamă să-l recunoască. Şi pentru că exemplul personal e cel mai bun dintre toate, am început fără ei.
Am scos o hîrtie de zece, am făcut un trăgaci, am luat din dulap bucata de oglindă pe care o foloseam de obicei în astfel de situaţii, am întins patru cărări, cîte una pentru fiecare unde avea de gînd să ajungă şi am declarat deschise sesiunile de vară ale bunei dispoziţii. Apoi, fără să mai aştept pe nimeni, am urcat pe dîra albă ca pe o sfoară pînă la porţile cerului şi le-am găsit deschise. Le-am spus asta şi au început să rîdă. Ştef, care deja rămăsese în urmă, a fost cel care m-a urmat. Două minute mai tîrziu eram toţi patru în braţele muzicii. Atunci m-am apropiat de Mela şi am început să-i vorbesc.
6.
Cu lamă ţi-aş decupa faţa ca să tatuez cu ea pereţii camerei mele. Îmi voi chema toate celelalte iubite să vină să-ţi vadă expresia şi toate vor merge la budă să îmbrăţişeze vasul closetului. Sunt zile prin care am trecut şi nu s-a întîmplat nimic, acum ai apărut tu. Ce pot face, eu un om, să te opresc alături de mine. Pot să te omor, să te jupoi de piele, să-mi fac o haină din ea, să o port peste tot, ca să te am cu mine peste tot.
În fiecare dimineaţă ceva negru ţîşneşte din mine, e un fel de un lichid monstruos ca şi cum ar fi murit în mine tot, amintirile, părinţii mei, motanul meu gri, dragostea, tăcerea. Tot viul curge din mine, mă golesc de toate ca să-ţi primesc moartea în mine, moartea ta, o durere atît de imensă,de completă în mine încît abia cînd pot să plîng pentru ea, pot să plîng pentru mine, abia atunci pot spune că am cunoscut iubirea cu adevărat.
Moartea, dispariţia, lipsa, uitarea - lucrurile astea sunt doar o formă de întuneric. Închide ochii, încearcă să intri pe frecvenţa somnului, cel mai la îndemînă dintre toate. Simţi cum fiinţa umbrei umbrei iese din tine, îi vezi mişcările de abur? Uită de corpul tău, corpul nu este fiinţa ta, fi propriul călău, îndepărtează din tine picioarele, mâinile capul, inima. Crezi oare că fără trup nu există durere? Există, ai putea să o simţi cum creşte în tine, cum se naşte în eterul tău o nouă perspectivă despre presiune, ceva care seamănă cu măruntaiele unei locomotive în care fochistul aruncă maniacal celule cocsate iar fiinţa de tăciune pictată pe tabloul lumii plînge. Sîntem fiinţele care plîng la propria lor naştere, oare aşa se începe o viaţă adevărată?
Chiar viaţa în sine nu e altceva decît o formă de întuneric. Uită-te la mine. Nu m-am spălat de o săptămână şi pentru prima oară când emanaţia acră pe care o simt la mine îmi place. Sunt aici lîngă tine, vreau să mori în mine, vreau să te omor cu mine, vreau să-ţi simt viaţa cum îmi vindecă bătăturile de la picioare, vreau să mă bucur de mirosul tău de om. Să mă bucur de suferinţa ta, da, de ce să sufăr alături de tine cînd iubesc, mai bine îţi iau durerea şi te iubesc în bucurie.
O să-mi aprind ţigări nenumărate, o să fac cancer şi cînd o să-mi aud hîrîitul din piept, o să ştiu că eşti aproape, că ne bucurăm de aceiaşi moarte.
7.
Mela îşi lăsase capul pe umărul meu şi căzuse într-o reverie. Cînd am tăcut, m-a privit şocată. Eşti extraordinar, mi-a zis, eşti primul om care ar vrea să mă omoare din dragoste. Nimeni nu mi-a mai vorbit vreodată aşa, poate şi io-s cam proastă, am umblat numa’ cu tîmpiţi, dar asta mi se pare frumos. Cred că altădată aş fi ţipat ca din gură de şarpe, dar acum, aşa cum ai vorbit şi ai spus atît de frumos, cred că ai fi primul om pe lumea asta care îmi spune că vrea să mă omoare şi eu mă bucur ca proasta, îmi închipui că aş putea chiar să mă îndrăgostesc de el… Ce frumos!
I-am închis buzele cu un sărut. Toate spasmele universului treceau prin trupurile noastre. Chiar şi oasele mi se păreau şerpi care se încolăcesc în spirale interminabile. Mîinile fremătau pe trupul ei, căutau să intre, scobeau, scobeau cu febrilitatea unui copil care sapă pe plajă ca să ajungă la apă.
Ştef dansa şi el, Clara se abandonase deja, socotind că nu mai are alte şanse de reuşită. Cumva mă bucuram pentru el, mă bucuram şi pentru ea, cumva natura pregătise astfel lucrurile, niciunul dintre ei nu era din aluatul meu, ei aveau poate să petreacă o vreme împreună, apoi să se despartă, sa caute pe altcineva. şi pe altcineva, şi cînd va fi să obosească, or să aibă familie, copii, nepoţi, poate chiar şi strănepoţi, o moarte decentă şi o înmormîntare frumoasă, reuşită.
Eu nu urma să am nimic din toate acestea. Îmi urmam destinul meu unic, aveam transa mea pe care nimeni altcineva nu o putea trăi decît cu sacrificiu. Şi iată, apăruse Mela, femeia pe care să se îndrăgostească de ucigaşul ei. Eram atît de aproape de îndeplinirea destinului încît o tristeţe vagă începuse să-şi facă loc împrejurul pieptului. Oare nu se întîmpla prea repede totul?
M-am desprins din îmbrăţişare şi mi-am aprins o ţigară. I-am cerut lui Ştef briceagul cel roşu, elveţian, să mai desfac o sticlă de vin. Am schimbat muzica, aveam nevoie de ceva mai vesel, mai ritmat, Cure se potrivea perfect cu starea mea de spirit.
Am zburat dopul şi ca din întîmplare, am scăpat Victorinox-ul în buzunar, îmi plăcea prea mult şi mai aveam şi nevoie de el. Ştef nici n-a observat.
Beam cu frenezie, dansam, ne sărutam. Lumea se făcuse mică, încăpea în camera noastră, ceilalţi doi erau martorii unei căsătorii pe care o înfăptuiam cu mîinile, cu buzele, cu inimile, cu privirile. Treceam unul prin celălalt ca două baloane de săpun şi apoi deveneam o pasăre mare, albă, care-şi întindea umbra peste cele două trupuri care se mişcau în ritmul muzicii. Colindam cîmpii înverzite, ne scăldam în rîuri repezi, ne bronzam de dorinţă.
Cînd s-a terminat sticla de vin, intuind cumva că va face un bine, atît sieşi, cît şi nouă, Ştef a luat-o pe Clara, s-au scuzat că e tîrziu, apoi au părăsit încăperea. Am rămas între pereţii camerei ca într-o sală de aşteptare în care, din moment în moment, urma să oprească un tren care să ne ducă dincolo de marginea lumii.
Am schimbat încă o dată muzica, alegînd Krueder und Dorfmeister, apoi ne-am trîntit pe pat, căutîndu-ne sufletele.
I-am dezvelit umerii, muşcam din ei ca piersici coapte, i-am pipăit sînii, simţindu-le consistenţa de animal tînăr. Sfîrcurile îi înmugureau, îmi muşcau podul palmelor, transmiţîndu-mi otrăvi care îmi amorţeau picioarele. Buzele îi erau umede ca un tropic, iar mîna care mi-a vîrît-o-n chiloţi era fierbinte ca un cuptor, o vatră în care sexul meu s-a copt ca o pîine neagră.
Hainele aproape că se topeau pe noi, le-am făcut nevăzute în cîteva clipe. Kant se urcase pe una din boxe, asculta muzică şi ne privea înciudat. Luna părea că se întorsese cu cealaltă faţă către noi şi ne arunca o lumină difuză, o lumină care în aerul roşu din cameră părea ca o săgeată înfiptă într-o căpşună uriaşă.
Mela a începu să-mi sărute spatele, apoi pieptul, abdomenul, coapsele. Îmi închipuiam toate femeile din Asia şi de la Mediterana venind fiecare pe rînd să mă atingă cu vîrful limbii, cu buzele, fiecare dintre ele mă dorindu-mă, fierbîndu-mă în respiraţia ei. O plăcere uşor dureroasă, ca şi cum pielea mea trecea prin războaiele lumii, prin răscoala khmerilor roşii sau căderea Cartaginei.
M-am rostogolit peste ea şi m-am înfruptat din supa facerii primordiale. Zeii n-au decît să se mînie pentru asta, mă gîndeam, nemurirea nu se împarte. Doar simplele cuceriri se împart, şi asta pentru că bărbaţii sunt nişte tîmpiţi. Perfecţiunea se păstrează cu cel mai crunt egoism şi în momentul în care finalizam acest panseu, am pătruns în ea cu furia unui popor care-şi revendică libertatea. Da, eram liber în sfîrşit, mă mişcam în voie, şi toate fulgerele universului se abăteau asupa mea.
Mă închipuiam ca un satir care rupe o mlădiţă, pentru a-şi încununa bărbăţia. Doar că un minut mai tîrziu, sălbăticia adunată din toate iepele planetei s-a abătut asupra mea, într-o cursă în care jocheul era cel călărit. Simţeam cum se face mîine, poimîine, anul viitor, secolul următor, timpul mă străbătea ca într-o nouă teorie a relativităţii.
Mîinile ei mi se înfigeau în piept, îmi lua inima în palme şi mi-o săruta, mi-o săruta de parcă ar fi supt-o. Sub piele, reţeaua nervilor plesnea ca o plasă încinsă, înroşită într-un scurt circuit perpetuu. În mine se năştea o balenă uriaşă, pielea nu o mai cuprindea. Ea ţipa deja, îmi absorbea fiecare firicel de durere şi-l transforma în cîntecul orgiastic al desfătării.
Curînd ne-am prăbuşi unul peste altul şi am căzut în pat ca într-o groapă adîncă pînă în centrul universului. Izbitura a fost atît de puternică încît am simţit că-mi curge sînge din nas.
Am rămas nemişcaţi cîteva minute, apoi m-am desprins din îmbrăţişare, căutîndu-mi pantalonii care zăceau probabil pe lîngă pat. Am dat de ei, şi cînd am simţit în buzunar răceala binefăcătoare a briceagului, un fior mi-a traversat fiecare parte a trupului, transmiţînd un impuls şi către buzduganul meu, care părea că se bucură deja.
8.
M-a întrebat dacă s-a întîmplat ceva. Nu părea îngrijorată, dar probabil simţise că îmi schimbasem temperatura. Oamenii care iubesc nu se înşeală niciodată în privinţa asta.
I-am spus că ştiu o poveste ciudată, o poveste compusă din toate poveştile morţilor, ale celor sfinţi şi ale celor păcătoşi. S-a uitat la mine zîmbind, cumva aştepta acel ceva care să o facă să rîdă.
Fără să-i iau în seamă dorinţa i-am spus că m-am simţit atît de în ea şi de asemenea la fel de aproape de mine, încît cred că tot eul meu s-a vărsat în sufletul ei. E chiar de adevăratelea, a zis, chiar eşti în mine şi aici este casa ta.
Da, aşa e, i-am confirmat eu, numai că eu sunt un zeu fără templu, sunt cel care se întoarce în sine pentru a se cunoaşte pe dinăuntru la fel ca şi pe dinafară. Nu mai am altă cale, trebuie doar să-mi dai iubirea ta. Păi ce crezi, că n-am să ţi-o dau? s-a burzuluit puţin.
Nu, n-ai putea să mi-o dai, nimeni nu o face, toată lumea se uită la iubire ca la un trofeu cîştigat. Iubirea nu se împarte la doi dragă, i-am spus, iubirea e doar unică şi se împarte la ea înseşi. Păi da, dar ea e ca un acvariu în care cresc doi peşti.
Te înşeli, puiule, i-am spus, iubirea e un acvariu în care un peşte se va gîndi tot timpul la celălalt.
N-am mai aşteptat să-mi răspundă. Desfăcusem deja briceagul, şi cu o lovitură puternică i-am fixat iubirea pe vecie în inimă. Am împins tare, foarte tare, căutînd să nu-i lungesc scurta durere a facerii morţii. Ochii ei mă priveau miraţi, era pentru prima oară cînd credea că mint. Nu aveam de ce să o fac, deja gîndurile negre, remuşcarea, dragostea, suferinţa îşi făceau loc în trupul meu de piatră.
Am plîns lîngă trupul ei care încă păstra căldura dragostei noastre pînă cînd s-a răcit, undeva în pragul dimineţii. În tot acest răstimp, am ascultat o melodie a celor de la Einsturzende Neubauten, Die Befindlichkeit des Landes.
Mela, Mela, Mela, Mela, Melancholia
Melancholia, mon cher
Mela, Mela, Mela, Mela, Melancholia
schwebt über der neuen Stadt
und über dem Land
9.
M-am trezit într-o dimineaţă caldă, pe bancă în cimitir. Umbra statuii Poetului nu mă acoperea nici pînă la jumătate. Am numărat de la 10 la 1, apoi a urmat desprinderea, starea de imponderabilitate, liniştea.
În aerul dens şi compact ca un cub de sticlă am închins ochii şi am păşit pe suprafaţa lunii, nici urmă de tine acolo.
Eram de şase ori mai uşor, făceam paşi neînsemnaţi pentru mine, poate pentru tine ar fi avut vreo importanţă.
Fumam, fumam şi încercam să trag în piept împreună cu fumul, împreună cu drogul, întreaga atmosferă a planetei, să sufoc oamenii care nu m-ar crede că iubesc şi că pămîntul se vede ca o monedă în apă.
Banca pe care stăteam se clătina sub greutatea mea. Sunt greu, car umbre cu mine, a mea, a ta. Oamenii nu au formă, numai dragostea le dă formă, fiindcă dragostea muşcă împrejurul lor pînă umbra seamănă cu omul.
Îmi închipui că pe stradă femeile s-ar putea să mă oprească, să mă întrebe dacă nu cumva sunt Jack Spintecătorul. Ba da, le-aş spune sunt cel care a scos viaţa din el ca din teacă şi am înfipt-o cu poftă într-o singură femeie. Cea pe care am iubit-o, singura femeie pe care am iubit-o cu adevărat.
Spaima de a nu iubi te face să fii dement, să fii şi stupid şi la fel de înţelept ca o piatră. Spaima e un chirurg nebun care te coase în tine cu toate păcatele tale. Atunci cînd rupi pielea şi te naşti pentru a doua oară ştii ce înseamnă cu adevărat frumosul, dragostea, păcatul, suferinţa.
Acum şi aici e bine. Aici umbrele sunt calde şi crescute ca o pâine abia scoasă din cuptor. Privesc în aburul care iese din ele de parcă aş privi în apele unui lac nemişcat. Văd oameni obişnuiţi mergând pe străzi, văd oameni fericiţi spunându-şi noapte bună şi o emoţie uşoară, futilă, mă apasă în piept, ca atunci când spui o minciună bine ticluită. Aceasta este minciuna în care trăim.
Sunt primul om de pe această planetă care a iubit cu adevărat. Am sugrumat raţiunea cu toată patima, aşa cum mi-am tăiat venele. Aici şi acum vom face schimb de vieţi, doar aşa vom fi la fel, numai aşa devenim frumoşi.
Nu mă urîţi, oameni buni. Mai demult aveam un ceas pe care îl lăsam gaj pînă îmi plăteam datoriile. Acum am un ceas pe care moartea îşi fixează întîlnirile.
1.
Aveam un ceas pe care îl lăsam garanţie la bar, pînă plăteam băutura. Mai aveam o cameră în cămin, un motan pe nume Kant, cîţiva tovarăşi de bune – nici nu se punea problema că ar fi de rele – şi o dorinţă.
O viaţă simplă, cu zile parcă trase la xerox. Dimineaţa începea cu mieunatul voios al lui Kant, cocoţat în copacul din faţa camerei mele. Avea bunul obicei ca atunci cînd e somnul mai bun să deschidă singur uşa camerei, sărind pe clanţă pînă reuşea să o deschidă, apoi să iasă afară din clădire pentru a-şi face nevoile. Uşurat de constrîngerile fiziologice, începea vînătoarea de cîini. Reuşea să enerveze mai toate patrupedele din complex, apoi se urca de fiecare dată în același copac din faţa geamului meu.
Nu era nicio plăcere pentru mine, mahmur fiind, să încerc să mă caţăr în copaci pentru a-mi recupera fiara. Dar nici nu o puteam lăsa acolo, ţineam la ea, şi nu suportam să-l văd pe regele motanilor văitîndu-se printre crengi. Chestie pe care, de altfel, nici vecinii mei nu o suportau, şi nu o dată, aruncaseră cu sticle şi borcane încercînd să curme vacarmul provocat de pisoi. Nişte fiinţe abjecte, care nu ştiau ce înseamnă dragostea, ce înseamnă să-ţi pese cu adevărat de cineva.
Aveam o dorinţă, o dorinţă care pentru mine însemna viciu. Mă otrăveam cu mine însumi şi îmi plăcea. Aveam zeci de mijloace la dispoziţie. Plecînd de la simplele discuţii cu diverşi cunoscuţi sau necunoscuţi pe la cîte o terasă, la o bere, mergînd pînă la excesul de alcool sau de droguri. Şi nu în ultimul rînd, apetenţa mea deosebită pentru sex cu femei frumoase, dar nu neapărat, mai bine spus interesante, fiindcă nu-i aşa, frumuseţea e trecătoare şi înşelătoare - inteligenţa însă e şi mai vicioasă, muşcă mai rău ca o viperă şi te face să suferi de infinit mai multe ori. Chestia asta mă excita, era ca un joc de ruletă rusească pe care mi-l asumam zilnic, şi pentru că întotdeauna eram în picioare, cu rînjetul cîştigătorului şerpuind pe buze, îmi doream întotdeauna mai mult.
Da, eram egoist, infatuat, imatur, imoral, impardonabil, impulsiv şi impotent din punct de vedere social. Nu făceam nimic util, doar mă comparam cu alţii şi îmi doream să fiu cîştigător.
Îmi plăcea să fumez. A dracului de tare, iarba dracului era ca părul de pe mînă. întotdeauna acolo. Fumam aproape două pachete de ţigări pe zi, însă plăcerea cea mai mare era cînd aveam haşiş sau măcar o iarbă de calitate. Mă bucuram şi să bag pe nas un special k sau, dacă era o zi mare, să am parte de cocaină. Din cînd în cînd mai îmi făceam de cap cu romparkin sau codeină, salvie, aspirine, timbre, banane, tot ce se putea. Alături de droguri, eram un consumator înrăit de alcool, în orice stare de agregare. Beam cu sticla, cu borcanul, cu vaza, cu paharul, îmi preparam bong-uri cu vodkă. Beam în fiecare zi, oricît de mult se putea.
Nu prea aveam bani, în vremea aceea trăiam dintr-o rentă lunară pe care mi-o trimiteau părinţii ca să-mi finalizez studiile. Dar asta era oricum insuficientă. Ineficientă exceselor zilnice pe care le căutam cu abnegaţie. Majoritatea băuturii provenea pe calea simplă şi sigură a anturajelor. Mă infiltram în grupuri, vorbeam sigur pe mine, răspicat şi cu o vervă imperturbabilă. Era suficient să fac pe interesantul, să arunc provocări, să par un tip de încredere, să cuceresc interesul.
Apoi aveam ceasul, o bijuterie găsită pe stradă, un Panerai Luminor pe care nu m-am îndurat să-l vînd, cu toate că m-ar fi scos din mizerie pentru o bună perioadă de timp, însă nu intrasem niciodată atît de adînc în rahat încît să fie nevoie de asta. De aceea preferam doar să-l las garanţie la cîrciumile pe care le frecventam, atunci cînd nu aveam bani să plătesc consumaţia. Întotdeauna mă întorceam cu bani să achit nota şi ceasul revenea vesel pe mîna mea, ca un cîine care ajută un orb să traverseze.
Aşadar, îmi plăcea să trăiesc pe spinarea altora şi nu-mi făceam procese de conştiinţă. Mă pricepeam la asta şi chiar reuşeam să las impresia că sunt genul de om care merită atenţia tuturor. Şi ei plăteau pentru asta. Era cea mai bun sezon din viaţa mea.
Majoritatea mă considerau un om bun. În ciuda exceselor, a beţiilor care durau cu zilele sau cu săptămînile, în pofida aberaţiilor de orice natură, încă rămăsesem o persoană care nu păcătuise, care nu se făcuse vinovată de nimic grav. Nu furasem, nu omorîsem pe nimeni. Dintr-un anume punct de vedere, aveam sufletul curat şi mă puteam oricînd înfiinţa fără teamă la ultima judecată, ducînd cu sine doar acele păcate de viaţă pe care lumea le consideră omeneşti.
Mă amăgeam cu acest venit al meu în materie de morală, mai mult, eram aproape dezamăgit că nu reuşeam încă să fac ceva deosebit, ceva care să mă diferenţieze de ceilalţi, nu aveam acel ceva care să mă scoată din anonimatul fiinţei şi fiinţării mele. Nimeni nu mă putea arăta cu degetul spunînd “uite ăla a făcut aia!”. Şi asta mă durea, fiindcă în adîncul fiinţei mele mă consideram atît de special încît nimic, dar absolut nimic nu trebuia să mi se pună în cale.
Apoi m-am hotărît să comit o crimă şi pînza de mătase neagră a satisfacţiei, a împlinirii mele spirituale mi-a mîngîiat faţa. Ceva bun se întîmplase în viaţa mea.
2.
Pe Mela am remarcat-o din două puncte de vedere. Mai întîi pentru că o vedeam zilnic la o masă în barul Seex Tina, cu o sticlă de vin şi un doar pahar în faţă. Se cinstea singură, ca o sirenă abandonată, probabil singura pe care o vedeam plecînd din calea drumurilor comerciale maritime, singura care nu ieşea în întîmpinarea corăbierilor. Sau poate era doar o iluzie, fiindcă pe mine m-a atras acest lucru şi asta înseamnă doarcă ea cînta altfel, că melodia singurătăţii ei era doar un mod diferit de a-şi întinde mrejele.
Al doilea aspect care m-a făcut să tresar la prezenţa ei era asemănarea uluitoare cu o actriţă, Tia Carrere, un amestec armonios între o frumuseţe mediteraneeană şi una exotică. Trăsăturile ei vorbeau despre Philippine şi Nordul Africii, în aerul ei se simţea fierbinţeala Saharei şi solemnitatea templelor din Manila.
Prima oară cînd am văzut-o am simţit un impuls de nestăpînit să mă duc să-i vorbesc. Mă balansam de pe un picior pe altul în nehotărîrea mea, apoi mă clătinam în faţă şi în spate fiindcă începusem să beau de dimineaţă, mă întâlnisem cu Soni Alcool, i se spunea aşa că nu prea era în toate minţile şi în plus bea tot timpul, în marea majoritate a timpului un preparat numit cocîrţ, alcool de 90 îndoit cu apă şi puţin zahăr sau, în zilele mai bune, cu suc de portocale.
Mi-am invins ispita, şi pentru vreo trei zile n-am făcut altceva decît s-o observ. Venea în bar pe la 5 după amiaza, îşi lua o sticlă de vin “draga olteanu” şi bea. din cînd în cînd mai apărea cîte un tip sau o tipă, schimba cîteva vorbe cu ei, dar niciodată mai mult de 3-4 minute, apoi îi expedia cu o supleţe de balerină care face mişcările cu o naturaleţe fără reproş, apoi se înşurubează în propria făptură pînă reuşeşte să nege complet lumea exterioară.
Cred că era a cincea zi consecutivă în care eu eram hipnotizat de propria ambiţie în a-mi arăta că trupul meu este un cimitir fără fund pentru orice – fie alcool, droguri sau copulări întîmplătoare pe fondul exceselor. Mă întorceam de la un prieten, mă chemase la el fiindcă avea ceva special k, o sticlă de vodka rusească, de contrabandă, şi o gagică blondă, ascultătoare, care nu avea unde să doarmă şi o primise în camera lui, profitînd fără ruşine de fiinţa ei plăpîndă şi mai ales de buzele roşii, proaspete ca sîngele irigat. Nişte buze care aveau să-şi piardă culoarea în scurt timp, degenerînd în violet şi apoi în negru, o moarte timpurie pe care doar viaţa celor fără noroc le-o hărăzeşte.
Grig, aşa se numea prietenul meu, trăsese deja vreo două liniuţe şi se pregătea să pună ceva muzică. Avea o privire de bovină satisfăcută, contrastantă cu ochii puri dar ruşinaţi ai fetei.
Mi-am făcut un trăgaci dintr-o hîrtie de 10 şi am băgat o linie groasă şi lungă cît marele zid chinezesc. Am înfipt un Deeper Kind of Slumber, album de excepţie al Tiamat şi m-am abandonat senzaţiilor.
Două mîini nevăzute m-au tras cu putere către o margine, era ceva ca un tunel umplut de lumină şi m-au aruncat înăuntru. Nu ştiu dacă eram în cădere sau pluteam, senzaţia era mai degrabă a unei călătorii înterspaţiale printr-o gaură de vierme. Timpul se curba împrejur şi mă întîlneam cu mine însumi la diferite vîrste, în diferite ipostaze. Cumva reuşeam să aflu şi ce gîndeam în alte ere şi cu toate că nu-mi aduc aminte exact, impresia rămasă era că mă aflam prizonier într-un vas de sticlă, într-un lichid acru ca voma, şi cu toate că nu mă sufocam, mă uram pentru că intrasem de bună voie acolo şi nu mai puteam ieşi.
Pluteam apoi către mai departe, filmul se derula cu o rapiditate fantastică, asistam la propria moarte şi plîngeam şi nu-mi puteam citi vîrsta pe piatra funerară, iar senzaţia asta de imposibilitate mă făcea să zvîcnesc şi să simt un cuţit între coaste. Mă întorceam iarăşi în timp şi mă surprindeam făcînd dragoste cu o fată, nu-i vedeam faţa doar o puteam mirosi, puţea îngrozitor, ca o măsea cariată şi infectată, iar mirosul acesta mă excita, mă făcea să mă simt puternic, să-i jupoi pielea şi să mă şterg cu ea pe faţă, simţindu-i gustul de sînge rînced.
Ea se încorda, avea o rigiditate putrefactă, şi lucrul acesta îmi înfierbînta vintrele ca un alcool tare peste o rană proaspătă. Mă durea de plăcere şi îi căutam gura pentru a-i fura ultima gură de oxigen, şi gura ei era un borhot fermentat care mă îmbăta de nu-mi mai simţeam mîinile şi picioarele.
Şi cînd totul ajunsese aproape de climaxul fericirii, s-a ridicat brusc lăsîndu-mă cu sula par, neîmplit şi neîntregit, a dispărut ca un cadavru de şobolan care se descompune în cîteva secunde. Am început să fredonez melodia Alteration X, de pe Deeper.
It comes smoothly at start
Stirs gently in the colour pot
Centrifuge
Restore amends
For every spiralchange
A snowflake bride
A heroine
(---Heroin, psilocybin, mescaline, psilocin, fucking oxytocin bitch)
A quark resolution of god
An angel in powder snow
Symmetrical asymmetry a newborn star of logic
A newborn star of magic
Take a shortwave frequency ride
(Any you like)
What you believe in, you'll find
Close your eyes to see
This will take awhile...
I wipe the steamy window lustre
Today I'll attend a new planet earth
After you sir…
Muzica mă străpungea ca o ploaie de ace, senzaţiile se succedau anarhic una peste cealaltă, ca un pogo la un concert punk. Nu înţelegeam ce mi se întîmplă apoi dintr-o dată m-am trezit îngînînd ceva, cu realitatea care se izbise dintr-o dată de mine, ca un şmecher de metrou care vrea să-ţi fure portofelul. Portofelul din buzunarul meu cu vise, rămas acum gol, eu în cameră la Grig, ca un zombi întors din afterlife.
Blonda stătea retrasă într-un colţ, citind dintr-o carte. Se uita la mine cu aceeaşi ochi ruşinaţi, şi cumva în colţul ochiului îi simţeam şi un sentiment de vinovăţie. Doar colţurile buzelor i se lăsaseră, şi cumva încercau să-mi spună că îi e milă de mine, de Grig, de toţi cei ca noi. Mi se rupea.
În cameră aerul valsa pe acorduri de Strauss, cu toate că în creierul meu, în memoria mea afectivă, Tiamat îşi întindea braţele protectoare împrejurul cortexului. Prin fereastră fulgura în cameră o lumină gălbuie, neomenească, pe care nu o puteam asocia niciunui moment al zilei.
M-am uitat la ceas, era 6 spre seară, petrecusem circa o oră şi jumătate în universul special al derivaţilor ketaminei.
Am dat pe gît un pahar de vodkă, mi-a aprins o ţigară şi l-am bătut tovărăşeşte pe umăr pe binevoitorul şi darnicul amfitrion. L-am umplut de aprecieri apoi, fiindcă era în starea aia de bine, şi i-am cerut nişte bani cu împrumut, ştiind şi că are şi că nu mă poate refuza. L-am tapat şi de ceva praf, apoi m-am cărat păşind nesigur, ca unul care merge pentru prima oară pe apă.
Pe trasa Seex Tina, tipa copiată după Tia Carrere mă privea de parcă ar fi văzut pentru prima oară un înger. M-am dus direct la ea şi i-am propus să bem ceva împreună. A acceptat fără să ezite. Era ziua în care nimic nu mi se putea refuza.
3.
Era studentă la geologie. Am profitat de asta ca să mă alint, spunîndu-i că sunt o piatră rară, şi că m-aş putea dărui pentru colecţie. Rîdea arătându-şi dinţii albi ca un calcar hrănit cu lumină. Zîmbea şi mă gîndeam la reclamele cu oameni bronzaţi, pe malul unei lagune exotice, fericiţi şi neprihăniţi de trecut.
Nu era cea mai deşteaptă tipă cu care stătusem de vorbă. Avea o anume inocenţă, ceva în felul copiilor care fac diverse boacănă fără să realizeze gravitatea faptelor sau consecinţelor. Nu citise prea multe cărţi, dar nici nu se afunda în discuţii profunde. Era doar proaspătă şi limpede ca o apă de munte, trezea în tine setea de a bea fără să-ţi pese de nimic.
Sorbeam, spuneam lucruri fără înţeles pentru ea, apoi mă chinuiam să-i explic. Făcea ochii mari, avizi de cunoaştere, două fîntîni prin care lumea ei se umplea cu lumea mea. Curgeam în ea ca un torent de gheaţă, mă topeam în privirea ei, apoi sorbeam cu toată fiinţa din naturaleţea gingaşă pe care o afişa. Mă transferam pe nevăzute în ea şi mă culegeam scufundîndu-mă în abisul ei ca un culegător de perle. Începeam să mă îndrăgostesc de ea aşa cum aş fi început să mă cunosc pe mine.
Se lăsase seara, terasa fusese cuprinse de forfota obişnuită a unei zile de vară. Cupluri, grupuri şi studenţi rătăciţi veneau spre terasă asemenea cîrdurilor interminabile de evlavioşi la izvorul tămăduirii.
La masa la care stăteam s-au aciuat pe rînd, din lipsă de locuri, tot felul de cunoscuţi. Odată cu ei au început să apară sticle de bere, o altă sticlă de vin şi discuţii insipide. Încercam să găsesc o noimă la ce mi se întîmpla şi aveam o singura explicaţie. Melania, aşa se numea încîntătoarea mea companioană, ea era singurul motiv pentru care atunci, în acele clipe, trebuia să suport lipsa de haz a unor indivizi mai mult sau mai puţin cunoscuţi.
Mela. Aşa m-am hotărît să-i spun, fiindcă mă gîndeam la o melodie frumoasă. Iar Mela s-a simţit flatată cînd i-am spus asta, şi mi-a zîmbit într-un fel în care nu o mai făcuse pînă atunci. Ca şi cum dincolo de pielea ei se activase un nou resort, un mecanism fin, de ceas elveţian, care în secundele în care era surprinsă, fericită, încîntată, pielea ei se străngea insesizabil pe tot corpul, totul doar pentru a crea o deschidere a buzelor şi a dezveli pe jumătate dinţii, într-un farmec ameţitor de nimfă nabokoviană.
Între toţi sluţii şi avuţii de la masă, unul singur era mai interesant. La început l-am obeservat fiindcă era mai tăcut şi avea o preocupare nobilă. Îşi curăţa unghiile cu un briceag Victorinox roşu. Nu gestul în sine mă făcuse atent la el, mă durea-n cur de ce face lumea, nu-mi păsa cum şi ce crede restul despre el. Doar că briceagul acela roşu îmi făcea cu ochiul, aproape că devenisem obsedat de el şi de a-l avea.
L-am lăsat să-şi termine treaba, vreme în care am mai pierdut vremea în discuţii siropease cu Mela, apoi am intrat în vorbă cu el. Ştef, de undeva din nordul ţării, ajuns în oraş pentru studii economice. În timp ce-mi spunea astea, se tot uita la tipele de la masă. În curînd s-a decis că singurele care-i convin erau o frumuseţe de-o noapte în care bei suficient, pe nume Clara, şi izvorul nesecat de ingenuitate din dreapta mea.
Era destins dar nu distins. Era flecar dar nu spunea stupizenii şi era atrăgător dar nu era frumos. Curînd, toţi patru ne-am retras într-un univers al nostru, avînd discuţiile noastre simple, presărate cu diferite povestiri comice menite să arate cît de importanţi suntem.
De obicei îmi displace să mă laud, dar atunci mă prinsesem în joc, mintea necomplicată şi pofta de viaţa din Mela impulsionînd-o să dea curs, fără a-şi da seama, avansurilor lui. Nu-mi era teamă că s-ar putea întîmpla ceva care să nu-mi placă, cumva simţeam acea legătură ilicită, invizibilă care se formase între mine şi ea, dar nici nu mă puteam retrage din ring, cu infatuarea unui campion de formă, într-o rundă fără adversari. Îmi plăcea să mă complic şi-mi plăcea şi mai mult să simt fiorul pericolului. Îmi doream să fie real, crud, să simt teama, să am parte de senzaţia tăioasă a nesiguranţei.
Am mai luat o sticlă de vin, apoi am început să le povestesc despre droguri.
4.
Ketamina este unul dintre cele mai mişto droguri. Între tineri, pe piaţă, i se spune Vitamina K sau Special K şi este printre cele mai răspîndite narcotice din cluburi. Mai întîi fiindcă nu e considerat cu adevărat drog, apoi pentru că se găseşte la farmacie. E drept, la farmaciile veterinare, fiindcă e un tranchilizant pentru animale. E simplu, te duci la farmacistă, îi spui că ai un căţel pe care l-a lovit maşina şi imediat ai plecat cu un tub. Pe de altă parte, Ketamina se afla în cercetare pentru potentialul ei antidepresiv precum şi pentru rolul pe care îl are în combaterea alcoolismului şi a dependenţei de heroină.
Ketamina se găseşte în formă lichidă sau praf. Poate fi prizată, injectată, ingerată sau fumată, de obicei amestecată cu haşiş, cannabis sau tutun. Cînd este fumată starea de high se instaleaza mai rapid, însă efectele nu au aceaşi durată ca atunci cînd pastilele sunt ingerate cu alcool, sau cînd este aspirată pe nas, care constituie şi cea mai bună cale de absobţie în organism, graţie bogatei vascularizări capilare nazale. Înjectarea se face intramuscular şi nu intravenos, dar efectul nu este de durată, şi nici atît de puternic, din lipsa catalizatorului vodka, şi în plus este şi modul cel mai incomod.
Pe Special K poţi avea schimbări în percepţia distanţei, a duratei şi încetinirea precepţiei sistemului vizual, precum şi halucinatii auditorii. În doze mici pîna la medii, efectele halucionegne se instalează doar la întuneric, pe cînd cînd bagi ca spartul reuşeşti să fi high oriunde. Ketamina induce o stare disociativă adică conumatorii se simt detaşaţi faţă de propria persoană şi mediul inconjurator, şi de multe ori îşi face apariţia fenomenul "K-hole", o stare în care percepi lumi şi dimensiuni diferite, greu de explicat în cuvinte. Pe de altă parte devi inconştient de identitatea individuala şi mediul în care îţi desfăşori activitatea. Cu alte cuvinte supercool.
Codeina este un alcaloid natural din subgrupa morfinei, fiind cel mai des utilizat opioid din lume. Se găseşte în opiu în concentratie de 0,3%, dar cea mai mare parte a codeinei comercializate este obtinuta prin sinteză din morfină, printr-un proces de metilare. În general, pe piaţă, ceea ce ne interesează pe noi sunt comprimatele. Chestia mai nasoală, pentru că e un drog interzis la noi, e că se găsesc doar săruri sub formă de fosfat sau sulfat, care au concentraţie mică. De aceea e nevoie să iei vreo 10-12 pastile şi să foloseşti un catalizator la administrare şi cel mai la îndemînă este alcoolul. De obicei vodka, dar merge şi cu whiskey sau coniac. Nu întotdeauna şi nu la toate persoanele are efect halucinogen, în general dă o stare de bine, de linişte, din care pe fondul alcoolului o poţi lua uşor într-un trip dulce, de cele mai multe ori e ca o stare de beţie cruntă, în care eşti semi-inconştient şi ţi se pare că orice faci e mişto.
Tot aşa e şi cu romparkinul. Ăsta e un medicament pentru tratarea Parkinsonului, în general lumea îl consideră o experienţă oribilă, cu goluri de memorie şi anxietate paroxistică. Nu e chiar aşa, zic eu, eram odată cu un prieten, ne capsulasem bine aveam fiecare sticla lui de raşpincă şi încercam să împărţim amîndoi o ţigară. Totul părea foarte real, fumam din ţigara aia şi nu se mai termina. Apoi a intrat în cameră piticul negru de circ, cu aripi şi fără picioare, care a stat de vorbă cu noi toată noaptea, povestindu-ne secretele vieţii. Am fost foarte impresionaţi de concluzia lui, cum că viaţa ucide.
Spre dimineaţă, piticul a vrut să plece şi noi l-am condus, apoi ne-am întors şi am dormit. Cînd ne-am trezit, am aflat de la gagica amicului meu, care ne spunea jumătate rîzînd, jumătate plîngînd, că ţigara aia care nu se mai termina era aşa pentru că nu o aprinsesem, iar piticul negru de la circ cu aripi şi fără picioare era o geacă pusă pe spătarul scaunului. LOL!
Hehe, am ajuns şi la banala salvie, pe care la noi cei mai mulţi şi mai neinstruiţi o folosesc ca plantă medicinală. Ei bine, există o specie, Salvia divinorum, care face parte din familia mentei şi care are efecte psihotice de mare angajament. Originea ei se află în munţii din regiunea Oaxaca, Mexic şi are o tradiţie lungă şi continuă în folosirea ca entheogen sau planta divinatorie de către shamanii indigeni Mazatec, care o folosesc pentru a facilita stări vizionare de conştinţă în timpul cermoniilor spirituale de vindecare. Sunt mai multe specii de salvia, dar numai salvia divinorum are efecte psihoactive.
Substanţa activa din Salvia divinorum este Salvinorin A, o substanţă chimică a carei moleculă conţine numai carbon, hidrogen şi oxigen dar nu conţine azot, deci nu este un alcaloid. În general este acceptat ca Salvia divinorum nu produce dependenţă psihică sau fizică şi nu este toxică. Efectul pe care îl produce este o stare de beţie mult diferită de a alcoolului, distinctă printre substanţele de acest gen.
Mie mi s-a întîmplat să îmi pierd centrul de greutate şi puteam manipula gravitaţia în funcţie de nevoi, aşa că puteam merge pe pereţi, exact ca în filme. Apoi realitatea devenise vîscoasă, trebuia să ai grijă cum păşeşti fiindcă trupul tău se unea cu obiectele din jur aşa cum se amestecă două crème. În plus am făcut şi o călătorie în iad, un iad roşu, fierbinte, populat cu toate chestiile de care mi-a fost vreodată teamă. Brrr! Dar mişto senzaţia, plus ca la revenire, aveam impresia unei conspiraţii împotriva mea - văzîndu-i pe toţi rîzînd credeam că încă nu am reuşit să treg pragul înapoi şi am rămas captiv în lumea drogului definitiv.
Sunt foarte multe droguri. Există cărţi întregi, fie de specialitate dar pînă şi în literatură găseşti adevărate tratate. Nu trebuie decît să spunem Burroughs şi Naked Lunch şi avem capodopera în domeniu.
Cu toate astea e bine să ştiţi că nu doar heroina, XTC sau ecstasy, cocaina, marijuana, cannabis, opiu, LSD sau cine ştie ce alte minunăţii sunt chestii prin care reuşeşti să intri în propria ta realitate, aia pe care ţi-o doreşti şi unde ţi-e bine. Un banal timbru lipit pe cerul gurii sau o capsulă de antibiotic ţinută sub limba te pot face să zbori de nu te vezi, preţ de cateva minute. Imaginaţia unora nu are limite atunci cînd vor să meargă pe calea uşoară a fericirii.
În funcţie de posibilităţi, educaţie, inhibiţii sau curaj, sunt metode deosebite, pentru toate vîrstele. Poţi inhala benzină sau fuma coji de banane, fierte în acetonă sau vodkă, pe care apoi le usuci şi sunt gata de consum. Poţi inhala direct acetonă, benzină sau aurolac sau poţi combina ţigările cu diferite droguri, iar dacă nu ai, atunci fumezi cu paracetamol, cu diazepam. Şi mai sunt.
Pentru cei săraci există aurolacul, carmolul şi ţigările înmuiate în carmol şi chiar banala naftalină. Bei Tusin cu rom, mesteci prenandez, îţi prepari shot-uri cu vodkă, pastă de dinţi şi aspirină şi gata, halucinaţiile se întîmplă, începi să vezi monştri sau ai bucurii minuscule, de copil. Rîzi, te angoasezi, te sperii, vezi lucruri pe care credeai nu ţi le-ai putea imagina vreodată, călătoreşti oriunde în timp şi spaţiu. Pur şi simplu ţi se întîmplă şi nu-ţi rămîne decît să crezi că trăieşti cu adevărat. Cine crede altceva înseamnă că e masochist.
E ca şi cum lumea, obiectele din jurul nostru, toate au fost create cu un singur scop. Mediul înconjurător este în esenţa lui un drog, nu e nevoie decît să întinzi mîna după fructele realităţii, să le combini puţin, apoi să te întorci în tine şi în lumea pe care ţi-o doreşti. Se pare că fericirea e mult mai la îndemînă decît ne-am putea aştepta.
5.
Mă ascultau ca pe un profet. Spusele mele aveau ele însele efect halucinogen. Mela mă privea cu o fascinaţie de nedescris, Clara mă privea şi ea admirativ, devenise dintr-o dată interesată de mine, interes pe care-l împărţea cu un sentiment de gelozie îndreptat către, probabil aşa gîndea, paparuta asta stupidă şi beată care se agaţă cu ce poate şi ea, săraca, de tipul ăsta deosebit. Ştef îşi freca mîinile, era uşor nervos, pierduse cumva controlul asupra situaţiei şi se gîndea, pesemne, la ce-ar putea face pentru ca lucrurile să ia o întorsătură în favoarea lui.
Intuind că sunt centrul atenţiei, că toată lumea zboară în aeroplanul meu şi că am manşa în mînă, am hotărît să fac un looping. Propunerea de a merge cu toţi la mine, să mai bem ceva şi să ascultăm ceva muzică, a fost primită cu unanimitate. Eram convins că tot ce urma acestei iniţiative avea să fie bine. Acel bine pe care-l gîndim cu toţii şi care indiferent ce se întîmplă, care e întorsătura pe care o iau lucrurile, e tot acel bine, acea proiecţie fără obiect, un fel de laissez faire al sorţii care nu ne poate face rău în mod voit, totul ţine doar de modul în care ne gîndim şi mişcăm. Iar eu eram bun la asta.
Am luat nişte bere din bar, şi am urcat cele două etaje. La uşă, Clara s-a dezechilibrat uşor, putea fi ameţită de la vin sau pur şi simplu voia un prim contact fizic, fie şi numai aşa, ca din întîmplare. Lui Ştef i s-a strîns pielea pe oase, Mela a pufnit uşor, ascunzînd un rîset ţi în acelaşi timp o dezaprobare.
Eram în elementul meu. Kant a deschis seria chestiilor simpatice. Instantaneu, cele două gagici s-au lăsat cucerite de culoarea lui gri albăstruie, de talentele lui de motan cu coada pe sus, de alintările duioase şi mieunatul graseiat şi prelung de mascul aflat la vîrsta primului contact sexual.
Eu am scos vodka din frigider, am aşezat pe masă cîteva pahare, scuzîndu-mă că nu-s de acelaşi fel şi că vodka nu ne ajunge decît pentru un shot. Păreau să fie îngăduitori cu asta, oricum băutura cădea pentru toţi cei de faţă în planul al doilea. Eram absolut convins că fiecare îşi făcuse deja un plan şi că urmează să aştepte pînă intră pe făgaş.
Eu nu-mi propusesem mare lucru. Cu siguranţă ceva ar fi urmat să se întîmple şi cu cea mai mare probabilitate, acel ceva avea să fie în favoarea mea. Ca să întregesc atmosfera am stins lumina, lăsînd numai o veioză cu pălărie roşie să ne asigure un colorit incitant al aerului şi am pus nişte Led Zeppelin, pe principiul ca tipii aştia nu au cum să dea greş cu persoanele de faţă.
În timp ce Robert Plant era Dazed & Confuzed, am început un dans uşor, mişcîndu-mi şoldurile ca în anii aceia. Fetele au început să chicotească şi au dat să-şi aprindă cîte o ţigară, ca un refuz de principiu al dansului care se întrevedea. Ştef era uşor timorat, începuse să privească în jur căutînd ceva de care să mă apuce. Începuse deja să scobească între muzici şi cărţi, îşi făcea lecţiile, studia terenul, pregătea o contraofensivă. Mă aşteptam să mă întrebe ceva din secundă în secundă, dar pînă să apuce să-şi formuleze un gînd complet am scos punguţa cu praf alb produsă la Grig.
A fost un moment teatral. Parcă gîndit anume. Melodia tocmai se terminase, Ştef tocmai încerca să înghită o bucată imaginară de gutuie rămasă în gît, Mela a scos un ooaaauu delicios iar Clara se uita la mine ca la un violator superb. E Special K, le-am zis, nu vă faceţi iluzii prea mari, asta e tot ce am, dar e suficient încît să avem o seară pe care nu o veţi uita vreodată. M-au privit uşor neîncrezători, cumva aflaţi în faţa adevărului le era teamă să-l recunoască. Şi pentru că exemplul personal e cel mai bun dintre toate, am început fără ei.
Am scos o hîrtie de zece, am făcut un trăgaci, am luat din dulap bucata de oglindă pe care o foloseam de obicei în astfel de situaţii, am întins patru cărări, cîte una pentru fiecare unde avea de gînd să ajungă şi am declarat deschise sesiunile de vară ale bunei dispoziţii. Apoi, fără să mai aştept pe nimeni, am urcat pe dîra albă ca pe o sfoară pînă la porţile cerului şi le-am găsit deschise. Le-am spus asta şi au început să rîdă. Ştef, care deja rămăsese în urmă, a fost cel care m-a urmat. Două minute mai tîrziu eram toţi patru în braţele muzicii. Atunci m-am apropiat de Mela şi am început să-i vorbesc.
6.
Cu lamă ţi-aş decupa faţa ca să tatuez cu ea pereţii camerei mele. Îmi voi chema toate celelalte iubite să vină să-ţi vadă expresia şi toate vor merge la budă să îmbrăţişeze vasul closetului. Sunt zile prin care am trecut şi nu s-a întîmplat nimic, acum ai apărut tu. Ce pot face, eu un om, să te opresc alături de mine. Pot să te omor, să te jupoi de piele, să-mi fac o haină din ea, să o port peste tot, ca să te am cu mine peste tot.
În fiecare dimineaţă ceva negru ţîşneşte din mine, e un fel de un lichid monstruos ca şi cum ar fi murit în mine tot, amintirile, părinţii mei, motanul meu gri, dragostea, tăcerea. Tot viul curge din mine, mă golesc de toate ca să-ţi primesc moartea în mine, moartea ta, o durere atît de imensă,de completă în mine încît abia cînd pot să plîng pentru ea, pot să plîng pentru mine, abia atunci pot spune că am cunoscut iubirea cu adevărat.
Moartea, dispariţia, lipsa, uitarea - lucrurile astea sunt doar o formă de întuneric. Închide ochii, încearcă să intri pe frecvenţa somnului, cel mai la îndemînă dintre toate. Simţi cum fiinţa umbrei umbrei iese din tine, îi vezi mişcările de abur? Uită de corpul tău, corpul nu este fiinţa ta, fi propriul călău, îndepărtează din tine picioarele, mâinile capul, inima. Crezi oare că fără trup nu există durere? Există, ai putea să o simţi cum creşte în tine, cum se naşte în eterul tău o nouă perspectivă despre presiune, ceva care seamănă cu măruntaiele unei locomotive în care fochistul aruncă maniacal celule cocsate iar fiinţa de tăciune pictată pe tabloul lumii plînge. Sîntem fiinţele care plîng la propria lor naştere, oare aşa se începe o viaţă adevărată?
Chiar viaţa în sine nu e altceva decît o formă de întuneric. Uită-te la mine. Nu m-am spălat de o săptămână şi pentru prima oară când emanaţia acră pe care o simt la mine îmi place. Sunt aici lîngă tine, vreau să mori în mine, vreau să te omor cu mine, vreau să-ţi simt viaţa cum îmi vindecă bătăturile de la picioare, vreau să mă bucur de mirosul tău de om. Să mă bucur de suferinţa ta, da, de ce să sufăr alături de tine cînd iubesc, mai bine îţi iau durerea şi te iubesc în bucurie.
O să-mi aprind ţigări nenumărate, o să fac cancer şi cînd o să-mi aud hîrîitul din piept, o să ştiu că eşti aproape, că ne bucurăm de aceiaşi moarte.
7.
Mela îşi lăsase capul pe umărul meu şi căzuse într-o reverie. Cînd am tăcut, m-a privit şocată. Eşti extraordinar, mi-a zis, eşti primul om care ar vrea să mă omoare din dragoste. Nimeni nu mi-a mai vorbit vreodată aşa, poate şi io-s cam proastă, am umblat numa’ cu tîmpiţi, dar asta mi se pare frumos. Cred că altădată aş fi ţipat ca din gură de şarpe, dar acum, aşa cum ai vorbit şi ai spus atît de frumos, cred că ai fi primul om pe lumea asta care îmi spune că vrea să mă omoare şi eu mă bucur ca proasta, îmi închipui că aş putea chiar să mă îndrăgostesc de el… Ce frumos!
I-am închis buzele cu un sărut. Toate spasmele universului treceau prin trupurile noastre. Chiar şi oasele mi se păreau şerpi care se încolăcesc în spirale interminabile. Mîinile fremătau pe trupul ei, căutau să intre, scobeau, scobeau cu febrilitatea unui copil care sapă pe plajă ca să ajungă la apă.
Ştef dansa şi el, Clara se abandonase deja, socotind că nu mai are alte şanse de reuşită. Cumva mă bucuram pentru el, mă bucuram şi pentru ea, cumva natura pregătise astfel lucrurile, niciunul dintre ei nu era din aluatul meu, ei aveau poate să petreacă o vreme împreună, apoi să se despartă, sa caute pe altcineva. şi pe altcineva, şi cînd va fi să obosească, or să aibă familie, copii, nepoţi, poate chiar şi strănepoţi, o moarte decentă şi o înmormîntare frumoasă, reuşită.
Eu nu urma să am nimic din toate acestea. Îmi urmam destinul meu unic, aveam transa mea pe care nimeni altcineva nu o putea trăi decît cu sacrificiu. Şi iată, apăruse Mela, femeia pe care să se îndrăgostească de ucigaşul ei. Eram atît de aproape de îndeplinirea destinului încît o tristeţe vagă începuse să-şi facă loc împrejurul pieptului. Oare nu se întîmpla prea repede totul?
M-am desprins din îmbrăţişare şi mi-am aprins o ţigară. I-am cerut lui Ştef briceagul cel roşu, elveţian, să mai desfac o sticlă de vin. Am schimbat muzica, aveam nevoie de ceva mai vesel, mai ritmat, Cure se potrivea perfect cu starea mea de spirit.
Am zburat dopul şi ca din întîmplare, am scăpat Victorinox-ul în buzunar, îmi plăcea prea mult şi mai aveam şi nevoie de el. Ştef nici n-a observat.
Beam cu frenezie, dansam, ne sărutam. Lumea se făcuse mică, încăpea în camera noastră, ceilalţi doi erau martorii unei căsătorii pe care o înfăptuiam cu mîinile, cu buzele, cu inimile, cu privirile. Treceam unul prin celălalt ca două baloane de săpun şi apoi deveneam o pasăre mare, albă, care-şi întindea umbra peste cele două trupuri care se mişcau în ritmul muzicii. Colindam cîmpii înverzite, ne scăldam în rîuri repezi, ne bronzam de dorinţă.
Cînd s-a terminat sticla de vin, intuind cumva că va face un bine, atît sieşi, cît şi nouă, Ştef a luat-o pe Clara, s-au scuzat că e tîrziu, apoi au părăsit încăperea. Am rămas între pereţii camerei ca într-o sală de aşteptare în care, din moment în moment, urma să oprească un tren care să ne ducă dincolo de marginea lumii.
Am schimbat încă o dată muzica, alegînd Krueder und Dorfmeister, apoi ne-am trîntit pe pat, căutîndu-ne sufletele.
I-am dezvelit umerii, muşcam din ei ca piersici coapte, i-am pipăit sînii, simţindu-le consistenţa de animal tînăr. Sfîrcurile îi înmugureau, îmi muşcau podul palmelor, transmiţîndu-mi otrăvi care îmi amorţeau picioarele. Buzele îi erau umede ca un tropic, iar mîna care mi-a vîrît-o-n chiloţi era fierbinte ca un cuptor, o vatră în care sexul meu s-a copt ca o pîine neagră.
Hainele aproape că se topeau pe noi, le-am făcut nevăzute în cîteva clipe. Kant se urcase pe una din boxe, asculta muzică şi ne privea înciudat. Luna părea că se întorsese cu cealaltă faţă către noi şi ne arunca o lumină difuză, o lumină care în aerul roşu din cameră părea ca o săgeată înfiptă într-o căpşună uriaşă.
Mela a începu să-mi sărute spatele, apoi pieptul, abdomenul, coapsele. Îmi închipuiam toate femeile din Asia şi de la Mediterana venind fiecare pe rînd să mă atingă cu vîrful limbii, cu buzele, fiecare dintre ele mă dorindu-mă, fierbîndu-mă în respiraţia ei. O plăcere uşor dureroasă, ca şi cum pielea mea trecea prin războaiele lumii, prin răscoala khmerilor roşii sau căderea Cartaginei.
M-am rostogolit peste ea şi m-am înfruptat din supa facerii primordiale. Zeii n-au decît să se mînie pentru asta, mă gîndeam, nemurirea nu se împarte. Doar simplele cuceriri se împart, şi asta pentru că bărbaţii sunt nişte tîmpiţi. Perfecţiunea se păstrează cu cel mai crunt egoism şi în momentul în care finalizam acest panseu, am pătruns în ea cu furia unui popor care-şi revendică libertatea. Da, eram liber în sfîrşit, mă mişcam în voie, şi toate fulgerele universului se abăteau asupa mea.
Mă închipuiam ca un satir care rupe o mlădiţă, pentru a-şi încununa bărbăţia. Doar că un minut mai tîrziu, sălbăticia adunată din toate iepele planetei s-a abătut asupra mea, într-o cursă în care jocheul era cel călărit. Simţeam cum se face mîine, poimîine, anul viitor, secolul următor, timpul mă străbătea ca într-o nouă teorie a relativităţii.
Mîinile ei mi se înfigeau în piept, îmi lua inima în palme şi mi-o săruta, mi-o săruta de parcă ar fi supt-o. Sub piele, reţeaua nervilor plesnea ca o plasă încinsă, înroşită într-un scurt circuit perpetuu. În mine se năştea o balenă uriaşă, pielea nu o mai cuprindea. Ea ţipa deja, îmi absorbea fiecare firicel de durere şi-l transforma în cîntecul orgiastic al desfătării.
Curînd ne-am prăbuşi unul peste altul şi am căzut în pat ca într-o groapă adîncă pînă în centrul universului. Izbitura a fost atît de puternică încît am simţit că-mi curge sînge din nas.
Am rămas nemişcaţi cîteva minute, apoi m-am desprins din îmbrăţişare, căutîndu-mi pantalonii care zăceau probabil pe lîngă pat. Am dat de ei, şi cînd am simţit în buzunar răceala binefăcătoare a briceagului, un fior mi-a traversat fiecare parte a trupului, transmiţînd un impuls şi către buzduganul meu, care părea că se bucură deja.
8.
M-a întrebat dacă s-a întîmplat ceva. Nu părea îngrijorată, dar probabil simţise că îmi schimbasem temperatura. Oamenii care iubesc nu se înşeală niciodată în privinţa asta.
I-am spus că ştiu o poveste ciudată, o poveste compusă din toate poveştile morţilor, ale celor sfinţi şi ale celor păcătoşi. S-a uitat la mine zîmbind, cumva aştepta acel ceva care să o facă să rîdă.
Fără să-i iau în seamă dorinţa i-am spus că m-am simţit atît de în ea şi de asemenea la fel de aproape de mine, încît cred că tot eul meu s-a vărsat în sufletul ei. E chiar de adevăratelea, a zis, chiar eşti în mine şi aici este casa ta.
Da, aşa e, i-am confirmat eu, numai că eu sunt un zeu fără templu, sunt cel care se întoarce în sine pentru a se cunoaşte pe dinăuntru la fel ca şi pe dinafară. Nu mai am altă cale, trebuie doar să-mi dai iubirea ta. Păi ce crezi, că n-am să ţi-o dau? s-a burzuluit puţin.
Nu, n-ai putea să mi-o dai, nimeni nu o face, toată lumea se uită la iubire ca la un trofeu cîştigat. Iubirea nu se împarte la doi dragă, i-am spus, iubirea e doar unică şi se împarte la ea înseşi. Păi da, dar ea e ca un acvariu în care cresc doi peşti.
Te înşeli, puiule, i-am spus, iubirea e un acvariu în care un peşte se va gîndi tot timpul la celălalt.
N-am mai aşteptat să-mi răspundă. Desfăcusem deja briceagul, şi cu o lovitură puternică i-am fixat iubirea pe vecie în inimă. Am împins tare, foarte tare, căutînd să nu-i lungesc scurta durere a facerii morţii. Ochii ei mă priveau miraţi, era pentru prima oară cînd credea că mint. Nu aveam de ce să o fac, deja gîndurile negre, remuşcarea, dragostea, suferinţa îşi făceau loc în trupul meu de piatră.
Am plîns lîngă trupul ei care încă păstra căldura dragostei noastre pînă cînd s-a răcit, undeva în pragul dimineţii. În tot acest răstimp, am ascultat o melodie a celor de la Einsturzende Neubauten, Die Befindlichkeit des Landes.
Mela, Mela, Mela, Mela, Melancholia
Melancholia, mon cher
Mela, Mela, Mela, Mela, Melancholia
schwebt über der neuen Stadt
und über dem Land
9.
M-am trezit într-o dimineaţă caldă, pe bancă în cimitir. Umbra statuii Poetului nu mă acoperea nici pînă la jumătate. Am numărat de la 10 la 1, apoi a urmat desprinderea, starea de imponderabilitate, liniştea.
În aerul dens şi compact ca un cub de sticlă am închins ochii şi am păşit pe suprafaţa lunii, nici urmă de tine acolo.
Eram de şase ori mai uşor, făceam paşi neînsemnaţi pentru mine, poate pentru tine ar fi avut vreo importanţă.
Fumam, fumam şi încercam să trag în piept împreună cu fumul, împreună cu drogul, întreaga atmosferă a planetei, să sufoc oamenii care nu m-ar crede că iubesc şi că pămîntul se vede ca o monedă în apă.
Banca pe care stăteam se clătina sub greutatea mea. Sunt greu, car umbre cu mine, a mea, a ta. Oamenii nu au formă, numai dragostea le dă formă, fiindcă dragostea muşcă împrejurul lor pînă umbra seamănă cu omul.
Îmi închipui că pe stradă femeile s-ar putea să mă oprească, să mă întrebe dacă nu cumva sunt Jack Spintecătorul. Ba da, le-aş spune sunt cel care a scos viaţa din el ca din teacă şi am înfipt-o cu poftă într-o singură femeie. Cea pe care am iubit-o, singura femeie pe care am iubit-o cu adevărat.
Spaima de a nu iubi te face să fii dement, să fii şi stupid şi la fel de înţelept ca o piatră. Spaima e un chirurg nebun care te coase în tine cu toate păcatele tale. Atunci cînd rupi pielea şi te naşti pentru a doua oară ştii ce înseamnă cu adevărat frumosul, dragostea, păcatul, suferinţa.
Acum şi aici e bine. Aici umbrele sunt calde şi crescute ca o pâine abia scoasă din cuptor. Privesc în aburul care iese din ele de parcă aş privi în apele unui lac nemişcat. Văd oameni obişnuiţi mergând pe străzi, văd oameni fericiţi spunându-şi noapte bună şi o emoţie uşoară, futilă, mă apasă în piept, ca atunci când spui o minciună bine ticluită. Aceasta este minciuna în care trăim.
Sunt primul om de pe această planetă care a iubit cu adevărat. Am sugrumat raţiunea cu toată patima, aşa cum mi-am tăiat venele. Aici şi acum vom face schimb de vieţi, doar aşa vom fi la fel, numai aşa devenim frumoşi.
Nu mă urîţi, oameni buni. Mai demult aveam un ceas pe care îl lăsam gaj pînă îmi plăteam datoriile. Acum am un ceas pe care moartea îşi fixează întîlnirile.
Adăugare comentariu
-
Comentariu publicat de Leonard Ancuta pe Noiembrie 17, 2009 la 12:00am - va multumesc tuturor pentru rabdare si pentru semne!
-
Comentariu publicat de Monica Madas pe Noiembrie 15, 2009 la 3:23am - :-)...Multumesc Leon.
-
Comentariu publicat de abbilbal pe Noiembrie 15, 2009 la 12:39am - No comment. Las pe cei îndreptăţiţi să facă acest lucru.
-
Comentariu publicat de Leonard Ancuta pe Noiembrie 13, 2009 la 4:53am
-
Aura, motanul Kant a existat in realitate.
Vasile, oi fi tu un mic Napoleon, dar nu-s de acord cu tine.
Roxana Gabriela, ma plec si eu!
Monica, ceasurile arata intotdeauna in ce moment al vietii suntem, asta daca stii sa citesti cu atentie.
Marilena, bucuros sa te regasesc, si mai fericit ca in ciuda faptului ca ai sarit ceva, se vede ca ai citit cu atentie.
Multumesc tuturor!
-
Comentariu publicat de Marilena Avram pe Noiembrie 13, 2009 la 4:02am -
Leo, e un text care, in ciuda lungimii, (pe net) se citeste usor. Recunosc, am citit carti care mi-au placut foarte mult, insa in mai toate am sarit paginile cu descrieri lungi. Am pacatuit si aici: am sarit de pasajul (superlong pentru mine, sorry) in care vorbesti despre droguri.
Tensiunea textului se bazeaza pe deosebirile dintre personaje, si aici esti maestru: avem un erou cu ego-ul supradimensionat pana la patologic, o fata a carei inocenta, naivitate o fac victima si acel Stef, atat de uman, de cald, in contrast cu personajul principal. Frumusetea textului sta in virtuozitatea cu care manuiesti cuvintele, in felul in care apropii cititorul, il seduci astfel incat ajunge sa inteleaga un personaj care, aflam la final, va continua sa ucida din draghoste.
-
Comentariu publicat de Monica Madas pe Noiembrie 13, 2009 la 1:38am
-
Sa iubesti o data si adevarat o persoana vie poate deveni un pacat de moarte?... Nu e o intrebare de fapt... Am aflat doar ca un ceas gasit pe marginea drumului e un semn ca timpul ne traverseaza sentimentele in goana si nu pe trecerea de pietoni a secundarului sacadat si cuminte...ci pe rosul inimii nebune si fara de alean...
Multumiri frumos de text!
-
Comentariu publicat de BRANISTE ROXANA GABRIELA pe Noiembrie 12, 2009 la 10:39pm - Superb! Cu adinca plecaciune, Roxana!
-
Comentariu publicat de vasile vasilescu pe Noiembrie 12, 2009 la 8:20pm - esti bun frate,IUBIREA NU EXISTA,E O ILUZIE A MASCULULUI!
-
Comentariu publicat de vasile vasilescu pe Noiembrie 12, 2009 la 8:18pm
- iubirea nu exista,toate femeile sunt curve! pentru mine e clar
-
Comentariu publicat de Aura pe Noiembrie 12, 2009 la 7:42am
- Salutari lui Kant si primului om care iubit cu adevarat....si sper ca nu am ucis pe nimeni pana acum..desi am iubit mereu cu adevarat ;)
Despre
Parteneri
Activitatea Recentă
6 decembrie 2009
După rezultatul votului de astăzi pentru alegerile prezidentiale, Chișinăul are o mare șansă de integrare europeană: să-l invite pe Traian Băsescu să candideze. Cota înaltă de popularitate, fără precedent, de care se bucură Trai...
Suflet neînduplecat,
suflet care-ai stat la masă
și-ai sorbit din neștiință
toată fierea...
Nu scuipa acum în palmă
tot amarul vieții tale...
Bea paharul ca pe-o armă,
descărcată-n a ta cale...
Va sosi și ziua aceea,
când și fierea,
dulce-ți va...
pe vremea cînd printre oameni ascuns te priveam
mă îmbrăcam de ceaţă şi de noapte
tuşeam îmi urai sănătate
şi urarea aceea ca o ploaie de sunete
o ascundeam în bătăile inimii.
mi-ai întins mîna şi zîmbetul
mă îmbrac de lumină şi de viaţă
îţi rost...
Liviu, ideea este sclipirea. tu eşti nelipsit de idei. mie, da, îmi schimbă şansa! pentru mine este o şansă fie şi întâmplarea de a fi aşa cum sunt. mulţumesc pentru tot, Ottilia
Carti recomandate
Cultural News
Ghost of Christmas-literature-past keeps at least one writer busy
As this is being typed, it's Dec. 3, which means that since Thanksgiving night over 74 different film and animated versions of Dickens' "A Christmas Carol" have aired on various television stations.
© 2009 Creat de Gelu Vlaşin în Ning. Creează propria ta reţea socială
Embleme | Raportare eroare | Confidenţialitate | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al reteaua literara !
Alătură-te acestei reţele sociale