Toleranța? Hm! Vorbim despre raporturi între indivizi, etnii, popoare? Adică de îngăduință? Adică de ceea ce își are măsura într-o anumită trăirea sufletească?
Intoleranță, toleranță... ce crezi că ar trebui să urmeze? Eu aș spune că normalitatea deși, sunt certat cu termenul ăsta, ca și cu cel de toleranță, de altfel. Dar aici cred că ar merge. Dacă ar exista un pom, pomul intoleranței și al toleranței în care, să zicem, în vârf ar fi numai intoleranță și cu cât ai coborî, ea să scadă, pe la mijloc fiind egală cu toleranța, iar jos, foarte aproape de sol ar fi numai toleranță, iar pe sol... normalitatea, cam pe unde crezi că ar fi cea mai mare aglomerație?
Pentru mine starea normală nu este nici cea de intoleranță dar nici cea de toleranță. În sensul ăsta am afirmat că nu sunt tolerant! A considera că tu, ca persoană, etnie sau popor tolerezi echivalentul tău, este ca și când te-ai afla, încă, în pomul de care vorbeam. Adică, ți-ai da aere că ești undeva mai sus, mai deosebit, mai important. Noțiunea de toleranță nu ar trebui să existe, nu ar trebui să determine raporturi între oameni. Este o noțiune jignitoare, umilitoare.Toți suntem la fel, iar diferențele care ne individualizează nu sunt de natura de a fi tolerate de ceilalți. O să spui că nu! Din punct de vedere spiritual unii sunt mai evoluați. Așa este! Dar, cu cât ești mai evoluat cu atât vei înțelege că locul tău nu este în pom și că, datoria ta este de a-i ajuta și pe ceilalți să coboare de acolo, de a scutura pomul, altfel spus! Piciorul tău, pentru a ajunge acolo unde ai ajuns cu evoluția, „a călcat” pe cei mai puțini evoluați decât tine. Ei au coborât pentru ca tu, evoluatul, să poți urca. Tu ai o datorie, de acuma; aceea de a le întinde o mână, cu dragoste pentru a-i ridica și pe ei, cei care au fost sacrificați pentru evoluția ta. Scopul existentei unei entități evoluate, din punct de vedere spiritual, devine chiar acesta. Evoluția ei, în continuare, se va produce doar în această circumstanță. Toleranța este, într-adevăr, o stare intermediară superioară intoleranței și de preferat ei dar, este starea celui care încă se crede superior, și în „măreția” lui face concesii. Pentru ceea ce iese din normalitatea impusă de conviețuirea socială există legi, nu toleranță sau intoleranță. Iar dacă ele nu se aplică, încă, pentru toți la fel, este pentru că există interese personale, de grup, etnice, la nivelul unui popor... adică nu există un nivel evolutiv adecvat, în care „ordinea” socială să fie înlocuită cu... omenia. Ele nasc diferențele, abuzurile, ele nasc și toleranța, ele nasc și intoleranța! După ce îi aducem la sapă de lemn, după ce le luăm și ultima posibilitate de a duce o viață decentă în care educația și alimentația să fie la îndemâna oricui, ne arătăm mărinimia tolerându-i sau, mai rău, facem pe filantropii creând fundații prin care le dăm câte puțin din ceea ce, cândva, le-a aparținut de drept și le-a fost luat.
Știu, o să spui că tratez subiectul toleranței cu intoleranță... și nu cred că ai fi departe de adevăr!
Ar mai trebui să înființez și o fundație prin care să le dau oamenilor înapoi ceea ce vreau să le iau... toleranța. Nu am s-o fac!

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Mihail Toma pe Februarie 12, 2017 la 7:43pm

De fapt te joci cu expresii. Toleranța, și m-am dus de-am scos dihania aia mare, de m-am umplut de praf, nici o definiție ... doar câteva sinonime:  Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență... mai popular pentru tolerant: fraier, papagal, ți-o pune pe bot de fraier, lasă-l pe Iavan și se urcă pe divan, animale primite în casă, copii din flori, 

Să fii tolerant este ceea ce se vrea de la tine. Toleranța este o virtute pe care ți-o dorești asociată numelui tău, dacă ești tolerant înseamnă că ești un om bun și asta poate constitui garanția faptului că vei fi apreciat și chiar iubit de către cei din jur.

Ce știm că înseamnă să fii tolerant?
– Să îi accepți pe ceilalți așa cum sunt ei
– Să fii mulțumit cu ceea ce ți se oferă
– Să te accepți pe tine așa cum ești
– Să fii îngăduitor cu limitele tale și ale celorlați
– Să ierți.

De acord până aici? Mi-a scăpat ceva?
Urmând firul logic ar însemna că intoleranța este ceva rău, ceva ce dă măsura incapacității de a fi bun.

Ce știm că înseamnă să fii intolerant?
– Să îi judeci pe ceilalți
– Să nu accepți ceea ce este diferit de tine
– Să fii neîngăduitor, chiar aspru cu tine și cu limitele tale
– Să nu uiți și să nu ierți niciodată nimic.

Suntem condiționați încă din copilărie să dăm verdicte asupra a ceea ce este bine și rău, trecând doar prin filtrul social – o sită cu găuri mari prin care trec de-a valma valori, principii, etică și în ultimă instanță chiar morală. Rămâne doar opinia colectivă pe care ne-o însușim ca și când ar fi a noastră. Intenționat sau poate doar din neglijență cei mari omit să ne arate și sita deasă prin care putem filtra ceea ce vine înspre noi și ceea ce pleacă de la noi. Pe-aceasta o păstrăm nefolosită sau chiar o pierdem în devălmășia vieții și ne trezim cărând cu noi bolovanii societății, străini și lipsiți de sens, dar îi cărăm pentru că așa se face.

Când ești în autobuz și vezi cum o mână se strecoară în buzunarul vecinului de suferință, ce faci? Societatea îți cere să fii tolerant, să îi accepți pe toți, cu bune și cu rele…

Când tu te duci la job, îți faci treaba cum se cuvine și constați că nu ești plătit la nivelul muncii pe care o prestezi, ce faci? Îți spui liniștit că tu ești mulțumit cu ceea ce ți se oferă?

Când simți că nu ești bine, că te-ai îngrășat sau că te-ai delăsat, te-ai neglijat, nu-ți mai acorzi atenție, ce faci? Îți spui că așa ești tu și asta e, te-accepți așa cum ești?

Când îți pui singur piedici,când îți conștientizezi o limitare care te invalidează social, gen vorbitul în public atunci când activitatea ți-o cere, ce faci? Te resemnezi, lași totul așa cum este, ieși din joc, doar pentru că tu ești tolerant cu limitele tale?

Când ai neșansa de a avea alături un partener care te abuzează constant, ce faci? Îl ierți pentru că așa îți cere cutuma, să fii tolerant?

Te numești intolerant atunci când îți iei timp pentru a-i observa pe ceilalți și pentru a decide dacă vrei sau nu să ai de-a face cu ei?

Atunci când tu faci tot ce-ți stă în puteri să…să păstrezi orașul curat, să zicem, ești intolerant dacă simți că te enervezi când celălalt aruncă chiștocul sau ambalajul pe jos? Ar trebui să-l privești cu îngăduință?

Dacă ai condus cu viteză și ai făcut un accident, iar pe viitor refuzi să repeți același comportament înseamnă că ești intolerantă pentru că nu ți-ai uitat lecția primită?

Multe întrebări și lungă discuția pe marginea lor, fără a pune la socoteală că există, cu siguranță infinite alte întrebări pe aceeași temă. Și-atunci, cum fac, până unde tolerez și de unde nu mai tolerez? Toleranța sau intoleranța dau măsura virtuții mele? Este toleranța virtute sau condiționare?
Nu cred că acceptarea necondiționată este garantul toleranței, ci doar o lipsă de implicare frumos ambalată.

Sunt sigură că dreapta măsură se află în câteva reguli la care eu mă întorc de fiecare dată când îmi pun problema toleranței/intoleranței:

– Să îmi formulez propriile mele principii, în acord cu mine și cu nevoile mele;
– Să îmi stabilesc valorile în funcție de credințele mele, construite și sedimentate în urma propriei experiențe de viață;
-Să îmi păstrez flexibilitatea și deschiderea în a asculta și a trece prin filtrul minții și al sufletului, argumentele celorlalți indiferent cât de străine îmi sunt;
– Să îmi las libertatea de a-mi schimba părerea și în ultimă instanță chiar principiile;
– Să îmi interoghez neîncetat conștiința asupra moralității valorilor mele;
– Să îmi iau libertatea de a nu accepta ceea ce îmi face rău, fără a mă lăsa copleșit de sentimentul de vinovăție;
– Să rămân critic (în sensul de analitic) cu mine însumi;
– Să mă iubesc.

Văd toleranța ca pe un copac cu rădăcini puternice dar care rămâne atât de flexibil încât se lasă purtat de vânt în toate direcțiile fără a se rupe, pentru ca la final să revină la poziția lui demnă și verticală.

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Februarie 12, 2017 la 12:06pm

Numai descoperirea adevărului despre tehnologia raţională de apariţie şi evoluţie a vieţii pe pământ va genera, printr-o educaţie generalizată, toleranţă şi indulgenţă.

Când vom şti că legile genetice sunt legi clare, stabilite de altineva, şi că noi nu le putem schimba în viaţa naturală, ci numai în cea artificială (bineînţeles că şi asta are o limită, deoarece Creaţia va reacţiona într-un mod incontrolabil de om asupra tuturor organismelor modificate genetic), atunci nu vom mai avea nevoie de un infinit de legi de convieţuire, întortocheate şi deschise multiplelor interpretări, ci doar de cele ZECE PORUNCI.

Dar până atunci mai este ceva timp, a cărui durată noi, pământenii, nu o ştim precis ci doar o putem estima din analiza faptelor vremii.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor