Stăteau la o terasă situată chiar la stradă
Când au văzut coloana înaintând
Mâncau un desert prea dulce, cu multă frișcă, ciocolată
Convoiul de vehicule militare trecea nestingherit
Turiștii salutau de pe trotuar, voioși
E politicos să saluți militarii
Aveau ei vreo treabă, probabil
Care, oricum, era stabilită de sus

Relația lui cu ea era atunci
Ca un balon care se îndreaptă spre cuțit
Și îi lipsește doar puțin ca să se spargă
Dar, din când în când, o adiere de vânt
Îl mai îndepărtează un pic de vârf
Steaua lor era de mult strivită
Spartă cu târnăcopul și călcată în picioare

Mai târziu, seara, au văzut un grup de soldați străini
Care asistau în centrul stațiunii
La un concert improvizat, la vioară
Al unui tânăr turist
Și ei, și lumea au continuat să se plimbe
Să meargă la plajă, să-și facă siesta

Foarte de dimineață, au văzut de pe balcon
Câțiva soldați autohtoni care se furișau
Se ascundeau pe lângă hoteluri
Fixându-și armele în poziție de tragere
Au apărut mai apoi, pe strada principală, câțiva jurnaliști
Lumea a început să se îndrepte, ca de obicei, spre mare
De la mal se vedea la orizont
O mulțime de nave militare aliniate, în repaos
Un om a venit cu viteză din larg
A lăsat șalupa și a alergat spre stațiune
Lumea s-a adunat la mal să discute
Ca după un înecat

Explozia de pe faleză, violentă
Care a aruncat peste oameni mult nisip și iarbă
A fost declanșatorul, a făcut lumea să țipe
Trupuri în costume de baie alergau haotic

El și ea au intrat într-un hotel afectat de explozii
La recepție stăteau zeci de soldați
Care încercau să surprindă ceva la ferestre
Așteptau ordine care întârziau să vină
Ea se străduia să fie calmă
Să nu se lase copleșită de evenimente
De fapt invazia era tot ce așteptau, și el, și ea
Un soldat alerga pe afară cu un copil în brațe
Doar acesta încerca să salveze pe cineva
Mai încolo erau adunați
Oameni din personalul unui hotel, bucătari, ospătari
Puși să stea cu fața la zid, cu mâinile ridicate
În centrul stațiunii, la intrare în magazine
Erau trupuri căzute
Pe care soldații străini le loveau cu picioarele
Peste tot, turiști speriați plângeau pe la colțuri
Disperați pentru a lor situație, mai puțin pentru țară
Dar erau și bărbați și femei, cu figuri aspre
Stăteau pe faleză și fumau având arma aproape
Erau localnici, hotărâți să țină, cumva, situația sub control

Pentru el și ea, zgomotul exploziilor era izbăvitor
Terasa unde în urmă cu câteva seri
Se prefăceau că sunt bine la un pahar cu vin rece
Era acum distrusă
Mai mulți prizonieri civili
Erau conduși din spate
Cu țeava armei lipită de ceafă
Au văzut și dâre de sânge
Pe jos, lângă cherhanaua
La care ea și-a dat seama că nu suportă peștele

Fum gros și dărâmături
Au găsit și în zona comercială
Unde au ajuns tot alergând
În căutarea unui adăpost provizoriu
Erau peste tot resturi
De la costume de baie colorate, pălării
Pe care ea le-a probat deunăzi, în timp ce el aștepta
Și analiza probabilitatea unui război

Din largul mării veneau continuu
Bărci mari, solide, cu soldați străini
Invazia se desfășura netulburată de vreo ripostă serioasă
Perla stațiunilor era acum distrusă
Marea însăși devenise una militară

I-au împărțit în grupuri separate, femei și bărbați
Între el și ea era acum sârmă ghimpată
Adusă special pentru neputința lor

Nu a mai durat mult
Și au trecut amândoi la inamic
I-au folosit în larg să arunce leșuri în mare
De fapt, erau amintiri pe care acest război al lor
A făcut ca ei să le uite mai degrabă

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Septembrie 2, 2018 la 8:36pm

Îmi place și comentariul, inedit și plauzibil...

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe August 30, 2018 la 8:42am

"Între el și ea era acum sârmă ghimpată
Adusă special pentru neputința lor" (din poezie)

Imaginatie sau Inspiratie ????

"Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească (mitocondrii paternale Adam mtDNA) şi parte femeiască (mitocondrii maternale Eve mtDNA)... Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă." (Matei 19.4-6)

Chiar daca Fiul Lui ne-a spus sa nu despartim masculinul de femininul puse de Dumnezeu in una din coastele omului, omul modern nu a ascultat si le-a despartit pentru a realiza omul ZOMBI (religia Woodoo) pe care omul il poate controla prin CIP-ul implantat in creier.

Cititi, va rog, si incercarile mele de a demonstra genetic ... GENEZA:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/scrisul-in-stiinta-i...

http://negrupealb.ning.com/forum/topics/scrisul-in-stiinta-in-arta-...

Cititi, va rog, si profetiile indianului Sundar Singh despre rolul divin al romanilor credinciosi:

https://saccsiv.wordpress.com/ 2015/07/17/se-adevereste- profetia-lui-sundar-singh- despre-romania-shock-news- iata-ce-zicea-mega-sfantul- super-iluminat-indian- convertit-la-crestinism-asa- ca-sa-taca-traditionalistii- extremisti-fundamentalisti/

Comentariu publicat de Fedeleș Mircea pe August 28, 2018 la 10:11pm

Multumesc! De mult timp, de cate ori ajung pe litoral, ma gandesc la cum ar fi sa ne trezim intr-o dimineata cu o invazie ruseasca, turceasca sau alta. Cum ne-am comporta? Am vazut acum un an, la 2 Mai, o coloana militara americana destul de lunga. Mancam papanasi si ma uitam cum trec blindatele. De fapt am vrut sa se inteleaga ca razboiul ar putea fi un fel de stare a unor indivizi dintr-un cuplu aflat in mare criza. 

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe August 28, 2018 la 9:58pm

Foate greu să faci pe cineva să râdă prin poezie, (mă refer la începutul acesteia, și unele sclipiri umoristice pe alocuri). Magna cum laude! O iradicare a ipocriziei, alții nu ar fi făcut-o: „Disperați pentru a lor situație, mai puțin pentru țară”; Nu sunt un adept prea mare al poeziei, dar asta mi-a plăcut foarte mult. Parcă ar fi un roman, o nuvelă, o lucrare prozaică, miniaturizată în poezie... 

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor