De ceea ce nu ne este frică, datorită acelui ceva devenim înfumurați. Monsegnorul Ghika spunea că cei doi ambasadori ai răului sunt frica și teama extrapolate în persoana călăului și lichelei. Dar pentru că între frică și teamă nu este diferență semantică, așa nu este nici între călău și lichea. Bun. Dar de ce a lăsat Dumnezeu răul în lume? (veșnica întrebare care smintește creștinul). Simplu. Pentru a nu ne înfumura. Ce induce teama? Puterea. Puterea care este legată de forță. Este răul o putere, o forță? Da, este. Dar atât cât tolerează Dumnezeu pentru ca noi să nu ne înfumurăm. Dumnezeu ce este? Nu este tot o forță, o putere? Nu.

 Dumnezeu este o autoritate. Autoritatea impune respect și venerație. Autoritatea crește, educă și dezvoltă armonios omul. Autoritatea cultivă demnitatea omului. Autoritatea știe cel mai bine să slujească. Dacă în timpul vieții ne-am dorit să fim o forță, în pragul morții ne vom dori să fim o autoritate. Ne vom dori să fim o autoritate pentru a ne fi milă, milă de noi înșine. Pentru că ne dorim un moment de slavă. Slava care rezultă din slujirea celuilalt. Pentru că moartea este într-adevăr actul suprem al vieții (de asemenea o parafrazare după Ghika).

 Nu este un text de modestie. Să mă ferească Dumnezeu de modestie pentru că om fiind, nu cunosc limite. Modestia adevărată e lucru mare ce nu-l pot. Sunt om, deci sunt infatuat, egoist, iar egoismul este doar instinct primitiv. Nu este un text al modestiei pentru că sunt doar o persoană, un ipostas terestru, iar omul este mai mult decât Dumnezeu în construcția extremismului. Din nou și din nou spun că modestia extremă este deplorabilă, reprobabilă prin natura ei de auto-înslăvire. Slavă deșartă.. ce mai..!

 Umanitatea este o întreprindere minunată datorită caracterului ei infinit și sfânt. Autonomizarea omului l-a transformat într-o formă fără fond. Ne aflăm astfel în prezența cazului când libertatea este dușmanul omului. La Judecată nu vom putea invoca apărări de fond, ci apărări cu fondul. Așa că trebuie regăsită umanitatea numaidecât.

 Dumnezeu iubește iubirea, nu pasiunea.

 Dacă arta modernă se întemeiază pe saturație de proporțional și simetric înseamnă că se delimitează de frumos.

 Odată cu apariția prezentului, trecutul se transformă în substanță spirituală din care se însuflețește viitorul.

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Caracas Mircea Florin pe Martie 6, 2019 la 9:48am

Dumnezeu este o autoritate. 

Dumnezeu este ADEVARUL . Numai la EL-DUMNEZEU  ESTE ADEVARUL, nu include si alte variante .

Dumnezeu iubește iubirea, nu pasiunea.

DUMNEZEU ESTE IUBIREA , NU ARE TRECUT , NICI VIITOR CARE SUNT ALE OMULUI DATE TOT DE DUMNEZEU  ESTE DOAR PREZENT 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor