Ca o simetrie de raționament ar trebui, cu precădere, să ne punem în fiecare dimineață întrebarea dacă ceea ce facem, ce întreprindem și ce muncim ne permite afirmația: am luptat lupta cea bună, am isprăvit alergarea și am păzit credința.

Sigur că noi, oamenii obișnuiți, nu suntem neapărat subiectele biblice ale cincizecimii, nu suntem apostoli și nici ulteriorul apostol Pavel, tocmai de aceea a păzi credința, pentru noi în condiția cotidiană de oameni născuți liberi, dar pretutindeni în lanțuri, a păzi credința înseamnă a ne exercita rolul de creștini după definiția care spune că creștinul este acel om căruia Dumnezeu i-a dat alți oameni în grijă.

Mi-a plăcut Kant. Nu mi-a plăcut Kant pentru că citeam dintr-o carte potrivită ca mărime pentru mână și nici pentru că veioza luminează optim, ci pentru că mă interesează și mi-a răspuns la ceea ce mă interesează. Așa că, plăcerea nu s-a supus rezultatului întrebării ce fac, ci de ce fac. Sub rezerva că nu am plictisit deja, vreau să spun, prin cele de mai sus, că omul creștin care are în grijă alți oameni, nu luptă lupta cea bună, nu isprăvește alergarea și nici nu păzește credința prin ce face, adică îngrijește pe alții, ci de ce o face: din simțul datoriei. Nu din emoții, empatie sau compasiune. Acestea sunt supuse capriciilor de moment, datoria nu. Credința absolută de păzit este cea care nu se supune strict moralității convenționale. Pentru ultima afirmație sper să nu se supere dl. Kierkegaard că l-am parafrazat sau dublat. Probabil că și pe rațiunea de mai sus am putea gândi spusa lui Hristos femeilor pe cărarea spre Golgota. Spusa aceea cum că să nu mai plângă, să nu se tânguie pentru El, ci pentru ele însele. Oare cum de? Pentru că aveau datoria să sprijine înfăptuirea șansei la mântuire a tuturor. Pentru că aveau datoria să netezească Calea, să afirme Adevărul și să trăiască Viața în scopul dăruirii celor care sunt și care vor veni.

Cu toate astea..ne poticnim nefiind statici. Nu suntem statici căci ne caracterizează unitatea de acțiune. Unitatea de acțiune trădează dinamica noastră. Si.., de ce să nu spunem...truismul perfect: dinamica nu e statică. Dinamica se supune finității. Universul e în expansiune tocmai pentru că e finit. Se extinde și întinde până la limitele oazei pe care și-a însușit-o, pe care o reprezintă. Ce înseamnă un banc, o glumă pe care o spune omul despre sine? Înseamnă propriul transfer într-o poziție, stare, manifestare și caracter opus lui. La fel și în ceea ce privește finitatea: este bancul pe care ni-l spune infinitul. Fără supărare d-le Planck, dar mi-a plăcut să speculez un pic.

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Februarie 26, 2020 la 11:22pm

Motto: “am păzit credința” (din text) şi "pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ." (Apocalipsa 3.10)

Notă: voi aduce în comentariul meu citate biblice deoarece “Ceea ce ştiinţa descoperă acum, religia cunoştea de la început.” (Mihai Eminescu, Fragmentarium)

……………………..

"Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit." (Pavel, Romani 12.2) "Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului." (Ioan 5.22) “Pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel şi tu vei auzi cuvânt din gura Mea şi îi vei vesti din partea Mea.” (Iezechiel, cap.33.7) "Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa" (Daniel 12.4), dar Ştiinţa, care caută înţelesul acestor forme, cearcă a întoarce oamenii de unde-au plecat – deşi pe o cale foarte lungă" (Eminescu, Fragmentarium), adică omul modificat genetic fără mitocondriile paternale prin care este transmis cuvantul lui Dumnezeeu (Pavel Evrei 12.4): "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi." (Matei 23.15) “Slava lui Dumnezeu este să ascundă lucrurile, iar mărirea regilor e să le cerceteze cu de-amănuntul.” (Pildele lui Solomon – 25.2) "Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei.... Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte." (Pavel, 1 Corintieni 12) "Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit." (Pavel, Romani 12.2) "Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt." (Pildele lui Solomon 9.22)

Ştiinţa a crescut după cum voieşte omul şi pentru a ne duce la tot ADEVĂRUL, de la bine la rău, a trebuit ca oamenii de ştiinţă să pornească război împotriva Mielului (Apocalipsa 17.14, Fapte 4.26 şi Psalmul 2.2,) şi să declanşeze reacţia inversă a Creaţiei prin organismele modificate genetic care nu mai sunt conectate on-line cu Creaţia lui Dumnezeu: “Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu!” (Luca, 8.11) şi "Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină" (Matei 15.13), dar numai atunci cand vor împlini numărul (Apocalipsa 6.11), un fel de masa critică stabilită de PROIECTANT.

După semnele vremii cred că reacţia inversă a început (vijelii, foc, cutremure, viruşi prin care va muri o treime din creaturi – Apocalipsa 7), dar numai Mielul ne va deschide cartea şi ochii (Apocalipsa 5)

Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” (Faptele Sf. Apostoli 1.11) "Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă." (Luca 21.25-27)

Epilog: "Ateismul se dezvoltă până la punctul în care o calamitate mondială va năpădi planeta. Atunci, omul răsuceşte comutatorul interior, şi înregistrează o mutaţie subită în plan spiritual. Din teamă, necredinţa redevine credinţă! Că doar ipocrizia şi duplicitatea ne sunt proverbiale, ce naiba!" (Simenon: 09.08.2013 - http://stiintasitehnica.com/stiri/religia-ar-putea-sa-dispara-din-t... | articol scris de Adrian Nicolae, dar dispărut de pe site…)

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor