În negura absurdului. COVID-ul decelerator de mentalitate socială bolnavă

Sănătatea trupului ne protejează de moartea trupului. Evident. Sănătatea este mai importantă decât moartea pentru orice om. Este expresia instinctului de conservare. Este dovada impenetrabilității membranei care ne separă de transcendental. Sau poate doar izolaționismul pe care-l propagă materia pe spezele noastre.
Cât despre sănătatea psihică.., lucrurile stau altfel. Sănătatea psihică este mai importantă decât viața. Fără îndoială că psihicul este mai aproape de transcendental decât trupul. Este expresia materialistă, oarecum, a spiritualului din noi. Deci, Evrika! Există! Mă întorc puțin, mai dau o tură pe unde am mai fost în text. Își dorește cineva nebunia? Nu. Cine cântărește între da și nu? Cu siguranță nu trupul, ci spiritul fiecăruia, acel ajutor și sfătuitor al fiecăruia, asistent din celălalt tărâm. Carnea trăiește perfect în proprii parametrii chiar alături de un mental dereglat.
Omul nu e trup. Simplu. Omul și trupul au viziuni diferite. Recomand relaxarea și liniștea. Omul nu e gata odată cu praful. De aici de-abia începe.
Carnea și sângele nu are parte de nimic, exact așa cum pereții unei academii rămân doar o adunătură de moloz și nimic mai mult, chiar dacă înglobează cunoașterea, educația, cultura, evoluția, dezvoltarea omului.
Zidurile academiei nu vor da vreodată socoteală de eventuala corupție și degradare a înglobatului.
Calculatorul hedonistic al umaniștilor seculari cu ajutorul căruia analizează și evaluează esența noastră se referă strict la pereți. Ce-mi dă plăcere e bine, ce-mi dă durere e rău. Ei ar spune: simplu ca bună ziua! Aș spune: simplu ca noaptea minții lor!
Nu-s zidar, dar mă întorc iar la pereți: plăcerea pereților este o lavabilă "pe cinste". Scorojirea tencuielii și igrasia este rea, dă mărturie despre marea durere a molozului organizat. Și într-adevăr.., nu neg că liberalismul radical, utilitarismul și pragmatismul sunt toate întrucâtva organizate. Destul de organizate încât să bruieze o bioetică, cândva sănătoasă și mai ales să vină cu "soluția" pentru salvarea lumii în caz de pandemie, edictând triumfător: dreptul la viață ține de vârstă!
Nenorocesc pentru totdeauna definiția demnității umane care conține și - indiferent de vârstă - relativizând cu nonșalanță unicul, intangibilul, insesizabilul și imprescriptibilul drept - absolut - la viață.
Întreb naiv: ce va rămâne absolut de acum înainte?
Răspund responsabil: absolută va fi doar lipsa absolută a moralității sistematice obiective, câștig, detașat, de cauză având etica situațională, autonomă a fiecăruia.
În, neguroasa, concluzie: legile fundamentale, constituționale, temelie a oricărei alte prevederi legale sunt valabile doar pe timp de pace, la picnic și la muzeu. Muzeul care prezintă artefacte ale rațiunii, bunului-simț și bunei-credințe, toate devenite mit. .
Postmodernism = Desuetudine hilară a ceea ce a fost cândva sfânt: umanitatea.

Vizualizări: 147

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Aprilie 2, 2020 la 3:33am

Comentariu publicat de Contact Cultural pe Martie 31, 2020 la 11:25pm

Cu siguranță aveți dreptate. Nu neg absolut deloc.

Dar de asemenea este adevărat că 100% nu putem știi ce și cum. Biblia spune foarte clar că înțelepții și pricepuții acestei lumi sunt prostiți de Dumnezeu, așa cum ei îi percep pe propovaduitorii Cuvântului ca fiind nebuni.

Cât despre trup/corp, tot Biblia spune că omul se naște mai întâi trup firesc și pe urmă/pentru a deveni trup duhovnicesc. Mai spune Apostolul Pavel că lupta nu este cu carnea și sângele. Și normal...pt că astea vin din pamant, se întorc în pământ, bineînțeles sub rezerva că atât timp cât suntem aici trebuie respectat și slăvit. E totuși casa Duhului Sfânt.

Pavel mai spune că moartea este un câștig viața fiind Hristos. Nu cred că s-a referit la structura moleculara menționând termenul viață(sau poate..cine știe)

Exact cum va fi corpul la a doua venire a Mântuitorului, la ce se referă Scriptura...sincer..nu știu. Pot doar să speculez.

Ca o idee, ca un gând, îmi e destul de greu să-mi imaginez cum se vor aduna atomii corpului meu la loc, în aceeași poziție, matrice, țesătură etc cum îi am, văd azi. Asta..tot în raport de a doua Venire.

Ce ne face pe noi, de fapt, persoane? Capacitatea de a relaționa, de a gândi, de a raționa, de a avea voință calculată sau nu, dar cel puțin mai mult decât "foamea" instinctelor. Sacralitatea vieții și nu doar calitatea ei care, în accepțiunea generală, e predominant materialistă. Din nou mi se pare exasperant de greu să mi imaginez organele, proteinele în ansamblul lor ca fiind sacre.

Profanul lor ține pentru o scurtă perioadă de timp Sacrul nostru. Precum Biblia le numește vase de lut.

Mai e o vorbă minunată: unde ți e inima, acolo ți e comoara. Metaforic vorbind, comoara stă în pământ, nu se dizolvă în pământ.

Părerea mea este că Hristos e mai mult decât un rearanjor al particulelor mele, molecule, atomi, electroni etc...care s au difuzat prin țărâna cimitirului sau dislocate, pustiite de vreun efect Compton în timpul vieții terestre. Cum a zis Hristos: fără Mine nu puteți nimic! Este evident că ne poate judeca și fără probe materiale. El știe și este Adevărul, nu face apel la adevărul judiciar.

Comentariu publicat de riti pe Martie 31, 2020 la 10:58pm

Am înțeles, în silogismul meu, esențialul nu este chiar esențial. Îl eliminăm!

Am înțeles și ultimele dvs. precizări, care îmi amintesc de Blaga: "Greu e numai sufletul, nu țărâna..." (Zodia cumpenei).

"Un duh ... fără corp", dacă ne raportăm la ființa umană, nu cred că poate fi imaginat deoarece, când va fi să fie cea de-a Doua Venire a Mântuitorului, la judecata pentru fericirea sau osânda veșnică, atât cei morți, cât și cei vii, vor trebui să se înfățișeze trup și suflet.

Dogma ortodoxă vede trupul și sufletul ca pe două elemente inseparabile, coexistând armonios, ca dar dumnezeiesc.

Ceva mai laic abordând problema: Aristotel vorbește despre unitatea dintre trup și spirit, recurgând la o analogie: un topor, făcut din lemn și metal (trupul) are atributele unui topor doar atât timp cât acesta... taie (spiritul său). Dacă i se elimină această calitate, nu mai vorbim despre un topor, ci de niște bucăți de lemn și metal.

"Inserarea spiritului în natura materială este atât de intimă, că factorul spiritual uman nu poate fi conceput niciodată ca spirit pur, ci trebuie înțeles de la început ca suflet sau ca spirit întrupat, ca spirit cu ramificările lui în trup sau ca trup cu rădăcini în suflet" (Dumitru Stăniloae)

Comentariu publicat de Contact Cultural pe Martie 31, 2020 la 8:22pm

Da, da. Sănătatea psihică este un atribut al vieții, dar nu esențial. Așa cum am lansat în text ideea cum că viața există și raportat doar la un trup funcțional, sănătos. Viața implică sănătate psihică, dar merge înainte și fără ea, așa cum psihicul omului/spiritul/duhul există fără corp. Deci, sănătatea psihică este mai importantă decât viața în sens material. E mai important un duh sănătos veșnic fără corp decât un corp sănătos cu un duh bolnav. E simplu. 

Comentariu publicat de riti pe Martie 31, 2020 la 5:51pm

Pentru o casă mai mică:

Recurgând la sprijinul logicii formale, putem considera următorul silogism:

- premisa 1 (enunțată): sănătatea psihică este mai importantă decât viața,
- premisa 2 (subînțeleasă): sănătatea psihică este un atribut esențial al vieții,

- concluzie (prin deducție):
viața devine un atribut al sănătății psihice.

Sau, dacă acceptați:

sănătatea psihică>viața +
viața》sănătatea psihică =>
viața《sănătatea psihică.

(unde 》și《 sunt asimilate cu include, inclus)

Comentariu publicat de Contact Cultural pe Martie 31, 2020 la 4:47pm

Am o doză de rezervă și echivoc cât casa. 

Dar, știți vorba aia.., cine nu (se) gândește nu greșește. Nu am atâta credință încât să nu mă manifest empiric și să - mi curgă valuri, valuri mierea Harului în duh. 

Comentariu publicat de riti pe Martie 31, 2020 la 9:28am

Rânduirea noțiunii de sănătate psihică într-o antiteză mai puțin verosimilă (dacă arunci doar o privire convențională asupra lucrurilor) cu viața însăși, prima fiind, în mod logic, parte distinctă dintr-a doua, conduce elegant spre teza conținerii întregului în părțile sale, subtilitate religioasă și filosofică pe care, de-a lungul timpului, nu multă lume a reușit s-o pătrundă fără anumite doze de rezervă sau echivoc.
Dumneavoastră, pare-se, reușiți.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor