Caz fără precedent: tânăr artist în viaţă, plagiat de un clasic decedat în urmă cu 73 de ani

Parcă s-a spart conducta cu anomalii pe piaţa de artă. Aflăm, ba că toate tablourile de la Muzeul Judeţean din Tg. Mureş sunt falsuri, ba că nişte „specialişti” români au furat vreo 40 de opere de artă din Italia (toate de patrimoniu, datând din secolele XVII-XIX), ba că alţi doi români ar fi furat, în 2002, un Marc Chagall de pe un yaht iar acum sunt cercetaţi de poliţia din Torino. Ce mai, suntem campioni, furtul de anul trecut din Rotterdam n-a fost o excepţie!

Tupeul şi prostia

Toate aceste infracţiuni, care par că se înteţesc, au totuşi o oarecare doză de bun simţ, dacă se poate spune aşa, căci sunt comise pe ascuns. Fac această precizare, pentru că există şi infracţiuni nesimţite, făcute pe faţă, la vedere, cu complicitatea experţilor şi protecţia mass-media.

Astfel, citim în Evenimentul Zilei din 16 martie că, la ARA ART, a avut loc o licitaţie spectaculoasă, la care s-au vândut tablouri numai unul şi unul, la preţuri care-mai-de-care. Printre acestea, a fost şi o lucrare intitulată „Cocota”, realizată în tehnică mixtă şi semnată Nicolae Tonitza. Lucrarea (tuş şi laviu pe hârtie caşerată pe carton) a fost adjudecată cu 2.400 euro, cu pornire de la 1.200 euro, după 11 paşi de licitaţie. Toate bune şi frumoase, numai că acel Tonitza este un fals grosolan. Atât de grosolan încât e de neînţeles cum de l-a cumpărat cineva. Dar, mai ales, cum de a avut cineva tupeul să-l scoată la vânzare. Şi totuşi Ara Art, recte Ariadna Zek, managerul şi expertul casei, a făcut-o. A scos la licitaţie o copie „veche” după un desen nou, al unui artist în viaţă, şi l-a băgat în licitaţie pe post de Tonitza. Aici s-a întâlnit tupeul fără margini al vânzătorului cu prostia de acelaşi calibru a cumpărătorului: după 11 paşi de supralicitare, lucrarea a fost adjudecată de cel mai ghinionist dintre fraieri.

Sorin Adam „falsificat” de Tonitza

Autorul originalului după care s-a realizat falsul se numeşte Sorin Adam (foto), este un tânăr pictor de succes, dar care nu seamănă nici la chip, nici la operă, cu Tonitza. Desenul său, după care s-a făcut copia aproape identică vândută la Ara Art pe 14 martie, este o lucrare publică: a fost în expoziţie la Cercul Militar Naţional, pe 20 februarie 2012, şi figurează şi în albumul artistului, lansat cu acelaşi prilej.

Lucrarea lui Sorin Adam, „Studiu de nud”, face parte dintr-o suită de desene, inspirate de nişte cărţi poştale cu poze sexy, cumpărate de el de la Viena. Aceste poze erau nişte nuduri lubrice, reproduse după publicaţiile de „specialitate” ale anilor20.

Este puţin probabil ca Nicolae Tonitza şi Sorin Adam să fi avut aceeaşi sursă de inspiraţie. Deşi nu este exclus ca, la o adică, în instanţă, Ariadna Zek să invoce şi acest argument. Nici n-ar fi de mirare, având în vedere tupeul fără margini de a scoate la licitaţie aşa ceva, chiar şi după ce a fost atenţionată. Căci Sorin Adam, când a aflat că lucrarea sa, cu semnătura lui Tonitza, se află în expoziţia licitaţiei Ara Art, a sunat-o pe Ariadna Zek, atrăgându-i atenţia că acel Tonitza e o copie după o lucrare a lui. Ariadna Zek a ignorat avertismentul şi şi-a văzut, netulburată, de licitaţie.

Drept pentru care, Sorin Adam, autorul originalului „plagiat” de Tonitza, a făcut plângere penală la Poliţia Judiciară - Secţia de Investigaţii Criminale, pentru a i se face dreptate. În paralel, a depus un memoriu şi la Ministerul Culturii, în speranţa că această instituţie îi va ridica Ariadnei Zek atestatul şi ştampila de expert pe care i le-a acordat, precum şi dreptul de a mai profesa în domeniu. Radu Boroianu, ministrul secretar de stat pe probleme de patrimoniu, a dat curs plângerii şi a sesizat, la rîndul său, Poliţia Judiciară.

Sursa de inspiraţie a originalului (cartea poştală cumpărată de Sorin Adam de la Viena), originalul semnat de Sorin Adam (în stânga tabloului, jos) şi falsul semnat Tonitza (dreapta sus)

Un nărav care decredibilizează piaţa de artă

N-am nimic cu Adrian Zek, nici nu ne cunoaştem personal. Problema e că ceea ce face distinsa expert în icoane (cu atestat eliberat de Ministerul Culturii!) este extrem de periculos pentru întreaga piaţă de artă, pe care o decredibilizează şi o subminează la maximum, prin lipsa de scrupule şi lăcomia de a vinde orice fals. Şi, dacă se poate, cât mai multe falsuri. Galeriştii şi managerii caselor de licitaţie sunt îngrijoraţi, şi pe bună dreptate, căci nonşalanţa Ariadnei Zek îi compromite pe toţi şi le goneşte clienţii.

Întâmplarea de la Ara Art nu e un accident, ci un nărav. La o licitaţie din decembrie 2011, aceeaşi Ariadna Zek a scos la vânzare nu mai puţin de 7 (şapte) falsuri, şi numai cu nume grele: Victor Brauner, Marcel Iancu, Hans Mattis Teutsch, Max Herman Maxy şi Jacob Kramer. Degeaba a semnalat Samy Kinge (specialistul în Brauner) făcătura, degeaba a spus Dadi Janco (fiica lui Marcel Iancu) că originalul e la ea acasă, degeaba s-au exprimat la fel experţii Laszlo Jurescko, Cătălin Davidescu şi David Glasser, în legătură cu celelalte falsuri menţionate, Ariadna Zek s-a făcut că plouă. Iar Evenimentul Zilei i-a luat apărarea.

Cărţile poştale cumpărate de Sorin Adam de la Viena, sursă de inspiraţie pentru mai multe liucrări

Nici tablourile lui Musceleanu nu sunt originale!

L-am întrebat pe Pavel Şuşară dacă “expertul” Ariadna Zek face parte din AEEAR (Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România) pe care o conduce. Mi-a răspuns aproape violent: “Nu face parte şi nici n-o să facă vreodată! Compromite şi arta, şi piaţa de artă, şi Ministerul Culturii care eliberează cu prea mare uşurinţă atestate de expert. Sunt curios dacă cel care a cumpărat lucrarea va reuşi s-o vândă vreodată la preţ de Tonitza”. Am înţeles şi nu i-am mai cerut detalii. Tudor Octavian a fost mai laborios în explicaţii: N-am nici o urmă de îndoială că lucrarea vândută la „Ara Art” este o copie a nudului intitulat <Studiu de nud>, din volumul de grafică al lui Sorin Adam, care a fost reprodus în întregime și în detaliu. Faptul că o galerie l-a vândut sub semnătura lui Tonitza și că un amator de chilipiruri și de capodopere ieftine l-a cumpărat arată care este nivelul culturii de artă plastică în România. Ar fi nepotrivit să fiu eu procurorul acestei lipse șocante de profesionalism și de cultură. Însă cred că este ocazia perfectă pentru poliția economică să investigheze atât producția de falsuri, cât și, din punct de vedere financiar, atestările și comisionarii de a căror legitimitate eu mă îndoiesc. În plus, mai cred că o cercetare, chiar și la prima vedere, a altor lucrări vândute în cea de-a 14-a licitație Ara Art, e binevenită să procedeze în consecință și conform legilor. Bunăoară, cunoscând foarte bine opera lui Ion Musceleanu (căreia, la cererea familiei, îi pregătesc acum și o monografie) pot spune că cele două lucrări de Musceleanu sunt și ele niște lucrări de o stângăcie șocantă. Pentru că îmi exprim public aceste îndoieli, chiar dacă eu nu am un atestat profesional, experți ca patroana de la Ara Art pot să mă dea în judecată și să mă porcăiască prin tribunale! De aceea și insist: eu nu sunt specialist în Tonitza, dar sunt un foarte apropiat cunoscător al operei lui Sorin Adam! În temeiul acestui fapt, îmi exprim opinia! Restul e treaba justiției, a poliției economice și a colecționarilor care au plătit niște falsuri, cu atestări la fel de discutabile, la prețuri de originale!

Albumul expoziţiei lui Sorin Adam din 2012, în care se vede şi lucrarea falsificată de "Tonitza"

Cu ştampilă sau fără ştampilă?

Am afirmat în mai multe rânduri că existenţa falsurilor în artă reprezintă un fel de omagiu adus originalelor. Aşa cum minciuna, care este lipsită de valoare morală, e un omagiu indirect adus adevărului, în sensul că, încercând să-l imite, îi recunoaşte valoarea. În privinţa falsurilor în artă, acestea încearcă să se substituie doar originalelor valoroase, recunoscându-le implicit ca atare. Altfel, falsificarea ar fi un nonsens.

E bine că, prin existenţa falsurilor, avem un indiciu asupra artiştilor cu cotă, recunoscuţi de piaţă, dar e îngrozitor că aceste falsuri continuă să circule nestingherite, ba chiar protejate. Atât de instituţii şi experţi, cât şi de mass-media. Şi, apropo de experţi, mi-am pus următoarea întrebare: dacă eu aş vrea să cumpăr un tablou din perioada interbelică şi aş avea nevoie de consilierea unui expert, la cine m-aş duce? La Ariadna Zek, care are atestat şi ştampilă eliberate de Ministerul Culturii, sau la Tudor Octavian, care este simplu consultant în AEEAR şi n-are ştampilă? Cred că m-aş lipsi de ştampilă...

P.S. Să presupunem că falsul nesimţit de care am făcut vorbire nu ar fi fost semnalat. S-ar putea întâmpla, peste câţiva ani, ca pasionaţii sau colecţionarii de artă să întâlnească şi „Cocota” lui pseudo-Tonitza, şi „Studiu de nud” al lui Sorin Adam. Cine ar crede că originalul aparţine acestuia din urmă?

 

Sursă: certitudinea.ro

 

Vizualizări: 1754

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Valeriu Cercel pe Aprilie 30, 2013 la 8:57pm
Plagiat

Cin’ mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înţeles că sunt om serios,
Dar cin’ le-a şi citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,
Că sunt, şi pe deasupra, încă, foarte,

Şi nu-mi permit, io care-s consacrat,
Recunoscut la birt, în cartier,
De-o lume rafinată şi cu fler,
Să calc pe al meu nobil caracter
Venind să le recit un plagiat…

S-o fi-ntâmplat, nu zic, s-or fi lovit,
Vreo frază, vreun catren, două sau trei,
Căci, muza când mă prinde în condei
Şi-ajung s-o iau, la rime, pe ulei,
Nici gând să copiez vr’un ramolit !…

Aşa că, observaţi, io-s plagiat !
‘nainte chiar să scriu poemu-acel…
De-un clasic ! Ce Ruşine ! Ce mişel !...
Şi mă gândesc să pun mâna pe el,
De nu ar fi de-un secol decedat !

Valeriu Cercel
Comentariu publicat de Razesu Virgil pe Aprilie 30, 2013 la 9:39am

Nu e de mirare ca se petrec asemenea lucruri. Am vazut pe Internet un atelier de mare amploare, orifial, la lumina zilei, cu sute de pictori, alesi unul si unul, care produc cateva milioane de copii dupa picturile clasice ori moderne. Si chinezii sunt cunosciuti pentru migala lor. Incat piata este saturata de asemenea copii si daca legislatia este toleranta, asemenea inselatorii sunt la ordinea zilei. 

E de mirare ca proaspatul proprietar nu da in vileag inselatoria, daca nu cumva o valorifica si el catre alti amatori. Am vazut goblenuri vandute ca atare care - in rame groase, cu sticla - nu erau decat fotografii ale unor goblenuri adevarate. Fenomenul este molipsitor. Ce sa mai spunem ca industria falsurilor a trecut la medicamente, alimente si altele, cu profituri colosale.  

Comentariu publicat de VOICAN MARIN pe Aprilie 30, 2013 la 6:48am

În orbirea lor după cîştigarea unui "ban negru" şi unii dintre (specialişti în artă) se murdăresc şi fac mult rău culturii, dar şi prestigiului unor truditori ai penelului, caz ce trebuie sancţionat de lege foarte aspru, indiferent ce va susţine în instanţă vinovata  Adriana Kek.

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor